Care este principiul regularitatii?

Ce este el? Ce însemnează? De unde vine? Care este fundarea acestui principiu?
Ei bine, deductiv, aş zice eu, nu pot să stabilesc nimic. Deductiv, nu pot să zic. Eu sunt în domeniul imanenţei, al faptului de conştiinţă. Nu pot, cu ajutorul deducţiunii, să stabilesc că, în adevăr, lucrurile trebuiesc să se întâmple aşa. Eu am constatat până acum că lucrurile se întâmplă aşa, dar nu pot să spun deloc că rezultă din conceptul acesta al realităţii pe care l-aş avea eu în chip deductiv; cu ajutorul unei metode deductive nu pot să conchid deloc că aşa trebuie să se întâmple şi de aci înainte. Nu există o necesitate logică propriu-zisă pentru dovada acestei afirmaţii, a acestei credinţe adânci a mea în regularitatea fenomenelor naturii.
Eu am stabilit, de exemplu, că după zi urmează noapte şi după noapte zi şi stabilesc că aşa s-a întâmplat în toate zilele vieţii mele, de când trăiesc eu până azi. Înseamnă de aci că am eu dreptul să spun, logiceşte, că, dacă acuma s-a înserat, o să vină iar zi? Desigur că nu. Nu am nici un drept să fac aceasta. Generalizarea pe care o fac eu este absolut arbitrară, cu atât mai mult cu cât se poate spune, din punct de vedere logic, că nici nu se ştie dacă, cu elementele pe care le ai la dispoziţie când faci această generalizare, poţi face aceasta, întrucât elementele pot să nu fie complete. De pildă, atunci când măsurăm temperatura apei, înainte de a atinge punctul critic al fierberei, o să constatăm o creştere. Dacă în această experienţă nu am ajuns niciodată la punctul de fierbere, o să conchidem că temperatura apei poate creşte la infinit. Dacă am ajuns la acel punct, o să zicem: iată, de aci înainte apa nu-şi mai ridică temperatura. Prin urmare, nu există nici [o] logică în această inducţiune pe care o fac. Nu există încă şi din alt motiv. Nu pot să spun că, cu ajutorul unei operaţiuni inductive, pot să fundez procesul regularităţii. De ce? Pentru că însăşi generalizarea sau însuşi raţionamentul inductiv se sprijină pe posibilitatea regularităţii. Cu alte cuvinte, inducţiunea se fundează pe regularitate. Şi atunci, evident că nu pot să fundez regularitatea pe inducţiune, pentru că aceasta ar însemna că mă învârtesc într-un cerc viţios. Prin urmare, de la început trebuie să înlăturăm şi această posibilitate de fundare.
Prin urmare, [criteriul regularităţii] deductiv nu poate să fie, inductiv nu poate să fie; cum ar mai putea să fie? Ar putea să mai fie evidenţa. Este evidenţa? Nu. Nu este evident pentru mine, care nu am avut decât o succesiune, că succesiunea aceasta se va întâmpla totdeauna. Aşa, de pildă, eu ies la ora 6 şi un sfert de la Universitate şi, în momentul când ies în stradă, trece un tramvai. Iată o succesiune de fenomene. Mâine se întâmplă exact acelaşi lucru. Am eu dreptul să deduc de aci - din faptul acesta care este evident, cum ar fi evidentă o percepţiune oarecare, anume cum ar fi masa din faţa d-voastră, cum ar fi lampa din faţa d-voastră - că lucrul acesta se va întâmpla mereu cu aceeaşi regularitate? Nu.
Care este criteriul regularităţii? Dacă deducţiunea nu este, dacă inducţiunea nu este, dacă evidenţa nu există, de unde pot eu să scot garanţia regularităţii - care este criteriul care trebuie să ne călăuzească în această materie?