Teofaniile biblice si fenomenele naturale

O mare parte dintre teologii rationalisti care nu accepta minunile sustin ca ceea ce Biblia prezinta ca pe o dovada clara a prezentei divine manifestata si prin intermediul unor infricosatoare fenomene meteorologice ori chiar cutremure, n-ar fi de fapt altceva decat niste fenomene obisnuite, numai ca fiii lui Israel au ramas prea impresionati, probabil, cred unii, acestia nu vazusera in viata lor asa ceva.

Se trece insa cu vederea peste ceva important si anume ca fenomenele naturale si cele cu efect special, ca marturie a prezentei divine, desi nu de putine ori alterneaza, “contextul ne ajuta categoric sa deslusim un cataclism natural”, obisnuit, de altfel, in multe regiuni ale Terrei, de altul prin care se reveleaza Dumnezeu.

Biblia ne vorbeste de multe ori de “teofanii insotite de marete fenomene ale naturii.” Ca spirit absolut, nici pe departe Dumnezeu nu se poate confunda cu astfel de fenomene, insa ele pot deveni, cel putin pentru o vreme, doar vestitoare ale prezentei Sale. Textele vechi-testamentare fac o demarcatie categorica intre cutremurele naturale, interpretate totusi ca niste pedepse divine, si cele extraordinare ce se prezinta de la sine ca niste manifestari colaterale ale prezentei divine (A se vedea Iesirea 19; I Regi 19, 11-13; Amos 1, 1; Zaharia 14, 59).

Cea dintai mentiune despre cutremur o gasim la cap. 19 din cartea Iesirea ce relateaza detaliat teofania sinaitica. Acum lui Moise i s-a inmanat, pentru el insusi si pentru poporul sau, Legea sfanta ce se voia a fi un veritabil indreptar de viata pentru partenerul divin al legamantului.

Cu ocazia acestei teofanii spectaculoase, lumina divina (shekinah) sau norul acompaniat de puternicul sunet de sofar dadeau marturie despre prezenta divina din pricina careia intreg muntele se cutremura, iar cei prezenti la eveniment, ca unii care constientizau ca au de-a face cu un eveniment cu totul inedit, au inceput sa tremure fiindca spaima pusese stapanire pe ei.

Aghiograful a gasit ca se cuvine sa imortalizeze in scris acel fapt ca sa sublinieze ca intreaga creatie se cutremura coplesita de majestatea prezentei divine, pe de o parte, iar pe de alta, sa arate ca in acest mod ea il preamareste pe Creatorul sau.

Coparticiparea elementelor naturii la preaslavirea lui Dumnezeu este foarte elocvent ilustrata de profetul Naum: Domnul cearta marea si o desarta si toate raurile cele mari le seaca; Basanul si Carmelul se ofilesc, si floarea Libanului se vestejeste. Muntii se cutremura inaintea Lui si colinele se fac una cu pamantul; pamantul se zbuciuma in fata Lui, lumea si toti cei ce locuiesc in ea (cap. 1, 3-4).

Un alt mare cutremur, fara a pretinde insa ca este tot un semn al prezentei divine, ci doar o dovada a proniei selective de care vorbeam mai sus, a fost cel din vremea regelui Saul pe cand se confrunta cu filistenii. Chiar daca in text nu apare cuvantul cutremur, acesta se deduce din context. Destul de laconic textul spune: a intrat groaza in tabara, in tara si in tot poporul; straja si chiar si pradatorii s-au inspaimantat; tara s-a ingrozit. Era groaza lui Dumnezeu (I Samuel 14, 15).

Este destul de clar ca avem de-a face cu o minunata interventie a lui Dumnezeu pentru salvarea de dusmani a celor alesi ai Sai. Scopul acestei miscari seismice n-a fost altul decat derutarea armatei dusmane. In confruntarea cu filistenii, fiii lui Israel nu ar fi avut nici un sort de izbanda deoarece aceia erau superiori in ceea ce priveste instruirea si dotarea, mai ales ca detineau pentru acel timp si monopolul prelucrarii fierului (cf. cap. 13, 19-22) si dispuneau si de mercenari de elita (cap. 17, 4).

Se subintelege ca groaza starnita printre evrei si filisteni a fost atat de mare incat au rupt cu totii randurile, atat atacatorii, cat si cei atacati. Daca insa din cauza panicii, filistenii nu s-au mai repliat, fiii lui Israel, dimpotriva, au revenit pe pozitii, dupa ce, prin intermediul chivotului sfant, Saul a intrebat pe Domnul si a realizat ca a fost vorba de un cutremur provocat si controlat de Dumnezeu in favoarea celor pe care voia sa-i sprijine. Israelitii au inteles pe deplin mesajul, iar dusmanii, cuprinsi de o panica sora cu nebunia s-au atacat reciproc, contribuind chiar prin panica lor la o biruinta spectaculoasa a israelitilor ce au castigat o mare batalie cu mijloace minimale.

Constient de interventia spectaculoasa a Ocrotitorului suprem, aghiograful se simte indatorat sa conchida: Si l-a izbavit Domnul pe Israel in ziua aceea (vers. 23). Pentru a-si atinge obiectivul s-a slujit de un fenomen natural, cum de fapt o mai facuse si in trecut pentru Israel si cum o va mai face si in viitor. Un alt fenomen natural provocat tot de maretia divina, la care n-a fost martor decat profetul Ilie, a avut loc tot pe muntele Horeb (Sinai).

Din porunca divina, profetul a stat pe munte, intr-o pestera, ca in fata sa sa se deruleze un eveniment deosebit de maret: Si a trecut Domnul pe langa pestera. Iar inaintea Domnului a trecut un vant tare si puternic, care despica muntii si sfarama stancile. Domnul insa nu era in vantul acela. Si dupa vant a venit un cutremur de pamant. Si dupa cutremurul de pamant a venit un foc. Domnul nu era in focul acela. Si dupa foc a venit o adiere blanda (I Regi 19, 11-12).

Ca si in cazul celuilalt eveniment teofanic din vremea lui Moise, Dumnezeu nu se identifica in nici un fel cu acele fenomene naturale ce creeaza panica printre oameni, ci doar se foloseste de ele ca de un fel de escorta terifianta care-I vadeste numai prezenta. In orice caz, din descrierea celor doua momente teofanice de pe Sinai (Horeb) se detaseaza clar ideea ca avem de-a face cu unele fenomene, aparent naturale, dar totusi irepetabile, cu menirea de a voala majestatea divina inaintea nimicniciei omenesti si de a-i spori, in acelasi timp, grandoarea.

Cu toate ca in ambele cazuri de mai sus elementul major il reprezinta cutremurul, acesta nu este un cataclism natural. Desi are aceleasi caracteristici, el nu poate fi confundat cu un cataclism, fiindca nu are aceleasi urmari; nici muntele nu s-a urnit de la locul sau, nici pietre n-au cazut si nici scoarta terestra nu s-a fisurat. Asa-numitele calamitati sau mai curand fenomene naturale cand insotesc majestatea divina nu sunt deloc destructive.

Prin ele, Dumnezeu vrea doar sa se prezinte omului intr-o grandoare reticenta, voalata si evident suportabila pentru acesta din urma. Atat fiii lui Israel, cat si profetul Ilie asista la un veritabil spectacol de forta al divinitatii din care nu lipsesc cutremurul, tunetele, fulgerul, fumul si focul (Iesirea 19, 16-25; I Regi 19, 8-12), ca si in cazul teofaniei descrise de Isaia (cap. 6) nimeni nu are de suferit, nici muntele, nici oamenii, nici templul si nici mediul natural.

De fapt, cele doua exemple de mai sus nu sunt singurele in care teofania este asociata cutremurului. Exista multe alte locuri scripturistice in care cutremurele de pamant sunt semne ale prezentei divine intr-un spatiu geografic bine determinat (a se vedea printre altele: Psalmul 18, 7; Isaia 29, 6; Naum 1, 5; Apocalipsa 6, 12; 8, 5; 11, 13; 16, 18) ori ca interventii salvatoare (Psalmul 46, 2-8; Fapte 16, 26).

Abordand stilul apocaliptic, profetul Iezechiel face referiri la un cutremur de proportii infricosatoare ce se va resimti, in vremurile eshatologice, nu numai in Palestina, si va afecta intr-o masura mai mare sau mai mica pe toti locuitorii pamantului. Vorbind ca din partea Domnului, profetul tine sa avertizeze: in ziua aceea va fi un mare cutremur in tara lui Israel.

Atunci pestii marii si pasarile cerului vor tremura de Mine, si fiarele campului si toate taratoarele care se tarasc pe pamant, si toti oamenii care sunt pe fata pamantului; muntii se vor rasturna, peretii stancilor se vor prabusi si toate zidurile vor cadea la pamant. Atunci voi chema groaza impotriva lui pe toti muntii Mei, zice Domnul (cap. 38, 19-21) dupa care adauga: Si vor sti ca Eu sunt Domnul.

Contextul lasa sa se inteleaga ca teribilul cutremur se va produce negresit pe fundalul unui conflict de proportii nemaiintalnite in trecutul istoric al acestui popor, cu niste popoare nordice, metaforic denumite Gog si Magog. Totusi nici aceste calamitati ce vor avea conotatii mondiale, nu-i vor ucide pe toti locuitorii pamantului intrucat sintagma conclusiva a proorocului nu si-ar mai avea rostul.

Si in timpul celui de-al doilea Testament, cutremurul de pamant confirma, fie prezenta lui Dumnezeu, desi se face intr-o ipostaza noua, chenotica, in cazul mortii cu trupul a lui Iisus (Matei 27, 51), fie ca o interventie salvatoare in extremis a lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 16, 26).

Mantuitorul Hristos a avertizat totusi ca intensificarea cutremurelor de pamant alaturi de alte mari calamitati naturale ca: ciuma, foametea, razboiul etc. vor constitui doar preludiul celei de-a doua veniri a Sa si al judecatii celei infricosatoare a lumii (cf. Matei 24, 7; Marcu 13, 8; Luca 21, 11; Apocalipsa 6, 12; 8, 5; 11, 13).

Cutremurul de pamant – fenomen natural asociat teofaniei, pedeapsa divina sau avertisment

Pentru notiunea de cutremur, greaca Septuagintei are cuvantul ”seismos”, intrat demult in limbajul de specialitate. Cauzate uneori de activitatile vulcanice, acolo unde sunt, de deplasarile lente ale placilor tectonice sau ale scoartei terestre, cutremurele au fost si sunt destul de frecvente in Palestina deoarece chiar structura geologica a tarii favorizeaza astfel de fenomene.

Situata asadar intr-o zona cu frecvente miscari seismice tara a fost adeseori lovita de astfel de calamitati, uneori cu rezultate de-a dreptul dramatice, pastrate ca amintiri vii peste generatii.

Un cutremur de proportii a avut loc in sec. VIII i.Hr. ce a ramas drept reper pentru unii asa cum rezulta din cuvantarile profetului Amos (cap. 1, 1), care-si dateaza activitatea misionara raportandu-se la acel nefericit eveniment.

Dupa estimarile unor arheologi, cutremurul s-ar fi produs in anul 760 i.Hr., pe vremea domniei regelui Ozia (784-734). Pietatea poporului evreu a facut chiar o legatura intre acel cataclism natural si sacrielgiul comis de regele Ozia, care a incercat sa uzurpe atributiile marelui preot al timpului (cf. II Cronici 26, 18).

Si profetul Zaharia se raporteaza la un cutremur, probabil acelasi din timpul lui Ozia, de o asemenea intensitate incat a despartit in doua muntele Maslinilor (cap. 14, 4) pe care-l foloseste ca imagine a zilei celei mari si infricosatoare a judecatii divine de la sfarsitul veacurilor.

La randul sau, istoricul Iosif Favius relateaza ca in anul al saptelea de domnie al regelui Irod s-a produs un cutremur in Iudeea cu asemenea magnitudine cum nu s-a mai vazut altul pana atunci, si in intreaga tara s-au prapadit o multime de vite si vreo treizeci de mii de oameni si-au gasit sfarsitul sub ruinele caselor daramate. De notat ca scriitorii clasici si moderni amintesc de cel putin sapte miscari seismice majore in Palestina in era crestina, unele cu efecte de-a dreptul catastrofale, cum ar fi, spre exemplu, cel din 1837 care a afectat 12 districte, lasand in urma sa cel putin patru mii de victime.

Un alt mare cutremur s-a produs in 1927 care a facut sa se prabuseasca malurile raului Iordan atat de mult incat in vecinatatea localitatii Adam apa n-a mai putut trece printre malurile de lut, surpate in albie, timp de 21 de ore. Acest amanunt este important deoarece sugereaza ca un astfel de fenomen s-ar fi putut intampla si in momentul trecerii acelui rau care si-a oprit apele, la trecerea fiilor lui Israel sub conducerea lui Iosua (cap. 3, 16).

De mentionat ca urme ale unui teribil cutremur au fost identificate de catre arheologi si in ruinele fostelor cladiri ale comunitatii eseniene de la Qumran. Oricum, din cauza activitatilor vulcanice ca si a modificarii scoartei pamantului, textele biblice amintesc de numeroase miscari seismice ce produc uneori zgomote asurzitoare (Iezechiel 3, 12-13).

Amploarea unora poate determina deschiderea crustei pamantului (cf. Numerii 16, 32). Centrele cu cea mai frecventa activitate seismica se afla in nordul Galileii, chiar langa biblicul oras Nablus si langa Lydda, precum si in muntii lui Iuda, in valea Iordanului, la Ierihon si Tiberiada. Cercetatorii in domeniu au estimat ca in Palestina ar avea loc cate doua sau trei cutremure majore la un secol, si de la doua la sase pe an de mica intensitate.

Pr. Prof. Dr. Petre Semen

Atitudinea crestinilor fata de cutremure

Cugetarea la sfârsitul lumii poate izgoni moleseala, poate alunga trândăvia care vrea să pună stăpânire pe inimi. Pentru a aprinde râvna crestinilor pentru mântuire, Sfântul Cosma Etolianul spunea: "Cerul care se vede, pământul si toate vor arde si lumea va muri. Când vor face acestea? Hristosul meu spune că acum ele se apropie repede, a ajuns cutitul la os. Se vor face dintr-o dată, ar putea să se facă si în noaptea asta. Oare n-au si început deja? Nu vedeti cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele si râurile s-au întors? Azi ne lipseste una, mâine alta si Dumnezeu ni le dă tot mai putin, iar noi, ca niste nesimtiti, nu ne gândim la ele. Vă spun iarăsi un lucru si vă îndemn: chiar dacă cerul s-ar coborî jos si pământul ar urca sus, chiar dacă lumea întreagă va pieri, cum are să piară azi-mâine, să nu vă îngrijiti ce va face Dumnezeu. De vă va arde trupul vostru, de vi-l va prăji, dacă vă va lua lucrurile voastre, să nu vă îngrijiti: dati-le, că nu sunt ale voastre. De suflet si de Hristos aveti nevoie. Chiar dacă lumea întreagă ar cădea, nu v-ar putea lua acestea două, numai dacă nu le veti da de bunăvoie. Acestea două să le păziti, ca să nu se întâmple să le pierdeti" [62;139-140].

Îndemnându-i pe crestini să se roage, Sfântul Cosma îi sfătuia: "să o facem mijlocitoare, ca să mijlocească la Hristos, pe Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu, fiindcă Fiul ei e mânios pe noi pentru prea multele noastre păcate si vrea să ne piardă. Ce mai asteptăm, fratilor? Azi-mâine vine sfârsitul lumii, de aceea alergati să vă îndreptati" [62;113].

Au trecut mai mult de două sute de ani de când au fost rostite aceste cuvinte, si sfârsitul lumii nu a venit. Cei care însă au cugetat la sfârsitul lumii si si-au îndreptat vietile prin pocăintă, acum se bucură de desfătările raiului. Iar cei care au râs de cuvintele Sfântului Cosma, si au rămas robi păcatului, au gustat deja din întunericul Apocalipsei.

Tot asa cum în primele secole ale Bisericii unii crestini asteptau sfârsitul lumii ca sfârsit al prigoanelor sângeroase pornite de către împăratii păgâni, si asteptarea sfârsitului le-a sporit râvna spre cele duhovnicesti, tot asa si astăzi unii crestini pot cugeta la apropierea sfârsitului: cu atât mai mult cu cât lumea nu vrea să meargă spre mai bine, ci spre mai rău.

Este adevărat si faptul că înmultirea păcatului si împutinarea crestinilor care duc viată curată e un semn al apropierii sfârsitului. Un părinte cu viată sfântă a profetit că, atunci când nu va mai fi potecă de la un om la altul (adică atunci când se va răci dragostea dintre oameni), va veni sfârsitul. Vedem astăzi că, desi s-au înmultit mijloacele de comunicare, că desi prin internet si prin telefonia mobilă oamenii îsi trimit sute de mesaje, aceste mesaje exprimă multă, foarte multă superficialitate. Si, chiar când aceste mesaje contin declaratii de dragoste, e vorba de cele mai multe ori de o dragoste pătimasă, de o dragoste carnală: dragostea curată e stâlcită de tot felul de caricaturi.

În slujba sa, Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, marele făcător de minuni, este numit sfânt "al vremurilor de pe urmă". Trebuie să tinem seama si de acest fapt: că lumea va exista atâta vreme cât va exista Biserica. Si că, atunci când credinta se va împutina, va veni sfârsitul. Lumea nu are rost fără Biserică. Lumea care respinge, defăimează si prigoneste Biserica, pe fată sau pe ascuns, îsi scrie singură condamnarea la moarte. Putem spune chiar că o astfel de lume este sinucigasă.

De nimic altceva nu trebuie să se îngrijească drept-credinciosii, decât de unirea cu Hristos. Cei uniti cu Hristos pregustă bucuriile raiului încă din viata pământească si pe acestia, chiar dacă sfârsitul lumii va veni, mai devreme sau mai târziu, nu îi poate atinge nici disperarea si nici groaza apocaliptică. Cuvintele din Crez � "Astept Învierea mortilor si viata veacului ce va să fie..." nu arată nici disperare, nici frică. Cine rosteste Crezul are inima plină de nădejde în Dumnezeu, în Cel care poartă de grijă tuturor celor care Îl cinstesc.

Cei uniti cu Hristos nu se lasă molipsiti de psihoza cutremurelor. Ei stiu că Dumnezeu are grijă de fiecare în parte. Ei nu se tem de cutremure sau de alte necazuri, ci se tem numai să nu păcătuiască, să nu se îndepărteze de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur rezuma foarte frumos filosofia crestină despre înfruntarea necazurilor: "Nimic nu apleacă sufletul atât de mult spre iubirea de întelepciune ca necazul" [59;58]. Si mai spunea că "darul de a suferi este mai mare decât darul de a învia mortii, pentru că făcând cineva minuni, îi rămâne dator lui Dumnezeu, pe când dacă cineva suferă, acestuia Dumnezeu îi rămâne dator" [59;265].

Chiar dacă ar fi cutremure, crestinii adevărati nu au de ce să se teamă. Pentru că stiu că nici un cutremur nu poate avea loc fără îngăduintă dumnezeiască.

Si dacă sfârsitul lumii nu stie nimeni dintre oameni când va avea loc, la fel este si cu cutremurele care îl vor preceda. Acest lucru îl stie numai Dumnezeu.

Iar profetii de ocazie, care anuntă cu disperare cutremure numai pentru a a se afla vreme de câteva zile în atentia opiniei publice (si pentru a produce tulburarea care, transformându-se în deznădejde, îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu), nu sunt decât apostoli ai diavolului.

Oamenii trebuie să nu se lase speriati de zvonurile de cutremure. Oamenii trebuie să înteleagă că falsii profeti nu pot fi mesagerii lui Dumnezeu. Chiar dacă afirmă că vorbele lor sunt inspirate de Dumnezeu, chiar dacă afirmă că au primit misiunea sfântă de a-i chema pe oameni la pocăintă. Din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul încearcă să imite lucrarea lui Dumnezeu, pentru a câstiga încrederea oamenilor.

Chemarea la pocăintă rostită de falsii profeti nu poate aduce roade duhovnicesti, chiar dacă pare asemănătoare cu chemarea la pocăintă pe care o rosteste Biserica.

Oamenii nu s-au învătat minte. Desi au fost mintiti în nenumărate rânduri de tot soiul de falsi profeti, care au anuntat mari dezastre, cutremure, potop sau chiar sfârsitul lumii, totusi ei continuă să aibă încredere în acesti vizionari rătăciti. Vina nu este numai a vizionarilor. Dacă lumea nu i-ar asculta, poate că ei s-ar retrage în vârf de munte sau prin păduri, să sperie ursii si lupii cu mesajul lor. Lumea îi ascultă pentru că se teme de sfârsit. Lumea îi ascultă pentru că se teme de pedeapsa pe care o cheamă asupra ei, păcătuind.

Profetii de ocazie nu au de unde să stie nici când va veni sfârsitul, si nici când vor veni marile cutremure. Chiar dacă unele cutremure au fost anuntate cu putin timp înainte ca ele să aibă loc, aceasta s-a datorat faptului că miscarea plăcilor tectonice are loc înainte ca oamenii să simtă cutremurul. Stiind ce se întâmplă în adâncurile pământului, diavolul putea presupune data aproximativă la care oamenii vor simti cutremurul. Dar de cele mai multe ori s-a înselat. Ar fi fost normal ca oamenii să nu mai dea crezare profetiilor pe care el le-a făcut prin mesagerii săi. Si totusi nu a fost asa. Oamenii s-au încăpătânat să creadă profetiile acestor vizionari. Ba, mai mult, atunci când, pentru o scurtă perioadă de timp acestia au dispărut din atentia mass-mediei, oamenii s-au dus să îi caute. Chiar dacă stiau că păcătuiesc făcând aceasta.

Cei care sunt curiosi să afle care sunt profetiile vizionarilor ar trebui să cunoască modul în care profetii adevărati pot fi deosebiti de falsii profeti.

Câtă vreme cineva se află în afara Bisericii, deci este rupt de Trupul lui Hristos, nu poate primi semne de la Dumnezeu. Are Dumnezeu destui robi cu viată sfântă prin care poate chema poporul la pocăintă, si nu are nevoie de suflete întinate cu noroiul ereziei sau al păgânătătii.

Câtă vreme cineva afirmă despre sine că este fiu al Bisericii, că este urmas al Sfintilor făcători de minuni, si făcându-si reclamă dovedeste iubire de sine, iarăsi nu poate fi vas ales al lui Dumnezeu. Domnul nu intră cu forta în inimile oamenilor, si în inimile celor mândri nu are loc, oricât de insistent ar fi chemat. Hristos izgoneste mândria, nu o poate trece cu vederea. Pentru că mândria este dovada credintei în propriile puteri si a lipsei de nădejde în puterea lui Dumnezeu.

Cutremurile intalnite in Sfanta Scriptura

În Sfânta Scriptură există câteva referiri la cutremure. La răstignirea Mântuitorului "pământul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat" (Matei 27;51). Când îngerul Domnului a prăvălit piatra de la mormântul în care fusese pus trupul Mântuitorului, "s-a făcut cutremur mare" (Matei 28;2).

"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temnită îi ascultau. Si deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temnitei si îndată s-au deschis toate usile si legăturile tuturor s-au dezlegat" (Fapte 16; 25-26).

Putem vedea în aceste trei exemple o dovadă a faptului că acest fenomen, inclus în categoria fenomenelor naturale si considerat a nu avea decât cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.

Crestinii stiu că nimic nu se întâmplă fără rost, că de fapt nu există întâmplare. Chiar dacă de multe ori oamenii nu înteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, în toate se manifestă o rânduială dumnezeiască. Si tocmai pentru că este dumnezeiască si nu omenească, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care cercetează lucrul mâinilor lor. Sau, chiar dacă o cercetează cu înfumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descoperă numai celor smeriti, celor sporiti în virtute, celor care merg pe calea mântuirii. Ceilalti confundă cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.

De ce există psihoza cutremurelor? Pentru că oamenii sunt constienti de faptul că preferă păcatul virtutii, că aleg răul în locul binelui. Si le este teamă că pedeapsa lui Dumnezeu va cădea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a căzut asupra celor din Sodoma si Gomora.

Pe unii oameni nu îi interesează nici referinta scripturistică la cutremurul de la răstignirea Mântuitorului (care a arătat că întreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci când îngerul a prăvălit piatra de la mormânt. Pe acei oameni nu îi interesează că Hristos a Înviat, si că fiecare dintre noi va învia, spre răsplată sau spre osândă. Pe acei oameni îi interesează numai profetiile Sfintei Scripturi legate de pedepsirea păcătosilor la sfârsitul lumii. Pentru că, desi ei au ales calea păcatului, glasul constiintei îi mustră încă. Si chiar dacă nu vor să se îndrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merită.

Mântuitorul a fost întrebat de ucenici când va veni sfârsitul lumii: "Spune nouă când vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfârsitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeti să nu vă amăgească cineva. Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi. Si veti auzi de războaie si de zvonuri de războaie; luati seama să nu vă speriati, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârsitul. Căci se va ridica neam peste neam si împărătie peste împărătie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire si veti fi urâti de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei 24; 3-9). Prigoana suferită de Biserică în tările comuniste, si în mod special în Imperiul Rusesc, oferă o imagine palidă a prigoanei finale.

Până la această prigoană sângeroasă, chiar dacă vor fi războaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfârsitului. Pe oameni nu îi sperie însă numai judecata finală, îi sperie si momentele care o vor preceda.

"Si în ceasul acela s-a făcut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prăbusit si au pierit în cutremur sapte mii de oameni, iar ceilalti s-au înfricosat si au dat slavă Dumnezeului cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a făcut cutremur mare, asa cum nu a fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic" (Apocalipsa 6; 16-18).

Este clar că, în cele din urmă, sfârsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce să îl astepte cu spaimă. Celor ce au crezut cu adevărat în Hristos, sfârsitul le va fi spre împlinire, spre bucurie vesnică în dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie să se teamă că vine sfârsitul, nu trebuie să se molipsească de disperarea sectantilor a căror propovăduire nu are în centru dobândirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.

Cutremurile din ultimul timp, semne ale sfarsitului?

Cutremurele, ca și alte cataclisme naturale sunt un semn că planeta aceasta nu este bună. Afirmația este adevărată și pentru evoluționiști și pentru creaționiști. Din punct de vedere evoluționist, o planetă care se presupune că a obținut în miliarde de ani condițiile necesare susținerii vieții distruge viața deopotrivă. Din punct de vedere creaționist, dezastrele sunt semne că răul este instalat în lumea noastră. De asemenea, aceste semne amintesc că istoria planetei, așa cum este ea, trebuie să se încheie. În sensul acesta, Paulien are dreptate. Acest tip de semne ale timpului sunt menite să stimuleze dorința noastră de a descoperi cum plănuiește Dumnezeu să celebreze viața pe o planetă refăcută.

În timp ce dezastrele naturale nu sunt semne precise ale sfârşitului sau ale revenirii lui Iisus, există totuşi un semn major (Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul - Matei 24: 14). În plus, trebuie spus că Apocalipsa (11:13,19; 16:16-21) prezice, exact înaintea revenirii lui Iisus, un cutremur care va zgudui toate continentele.

Este ușor de văzut în Matei 24 un proces și o acumulare. Sfârșitul nu va fi atunci... începutul durerilor... atunci... atunci... cine va răbda până la sfârșit... atunci va veni sfârșitul... toate aceste lucruri. Poate fi identificată și o notă de acutizare a forței, impactului și tragismului unor evenimente și de precipitare a lor: un necaz așa de mare cum n-a fost și nici nu va mai fi... dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate... îndată după aceea...

În final, există și permisiunea de a specula cu privire la timp - să știți că Fiul Omului este aproape - dar NUMAI când vor fi văzute toate aceste lucruri. Revenirea lui Iisus și sfârșitul lumii vor putea fi considerate la uși după ce vor fi împlinite toate semnele prezentate de Iisus.

„Accentul principal nu ar trebui pus pe elementele din lumea naturală, ci pe dimensiunile spirituale ale lumii”, afirmă și dr. Ekkehardt Mueller, expert în Apocalipsa, într-un interviu publicat în revista Semnele timpului, ediția tipărită din martie 2011.

Crește numărul de cutremure în lume?

După fiecare mare cutremur sau alt cataclism, în ultimele decenii, s-a discutat despre creșterea globală a numărului de dezastre naturale. Mulți lideri religioși consideră că Biblia profetizează o înmulțire a numărului de cutremure care să arate că sfârșitul lumii este aproape.

În ultimii 30 de ani, lumea a avut parte de o medie de 615 catastrofe pe an, 66.000 de victime și 95 de miliarde de dolari pagube anuale, conform unui raport amplu dat publicității în ianuarie 2011 de firma de asigurări Munich Re. În 2010, 950 de catastofe naturale au provocat aproape 295.000 de victime și pagube de 130 de miliarde de dolari, cu mult peste media ultimilor 30 de ani. E clar că dacă eliminăm din statistică pe cei peste 222.000 de morți în Haiti și cele 30 de miliarde de dolari, pagube în Chile, diferențele dintre anul 2010 și media anuală aproape dispar în dreptul numărului de victime și al pagubelor materiale.

Totuși, o creștere în ultimele decenii a dezastrelor naturale de tip inundație, furtuni, temperaturi extreme este vizibilă și, în general, recunoscută (vezi graficele de la finalul articolului). Avem oare și o creștere reală a numărului de cutremure la nivel global?

Una dintre cele mai citate surse cu privire la creșterea numărului de cutremure este United States Geological Survey (USGS). Rapoartele USGS arată o curbă clar ascendentă a numărului de cutremure raportate. Iată însă ce răspund specialiștii de la USGS la întrebarea: Crește într-adevăr numărul de cutremure?

„Deși poate părea că avem mai multe cutremure, de fapt, numărul de cutremure cu magnitudine 7.0, sau mai mare, a rămas în general constant. În ultimii 20 de ani, creșterea clară este de fapt a numărului de cutremure pe care am fost capabili să le înregistrăm în fiecare an. Aceasta se datorează creșterii uriașe a numărului de stații seismografice la nivel global și, de asemenea, îmbunătățirii comunicării globale. În 1931 erau aproximativ 350 de stații care operau în întreaga lume; astăzi, există mai mult de 8.000 de stații și informațiile vin foarte rapid de la aceste stații prin poștă, internet sau satelit.” Aceste schimbări, continuă răspunsul USGS, ne-au permis „să localizăm cutremurele mult mai rapid și, de asemenea, să localizăm multe cutremure mici care nu erau detectate în anii precedenți.” (Vezi, în galeria foto de la finalul articolului, tabelul cu numărul de cutremure și frecvența apariției lor între anii 2000 și 2011.)

Există, deci, o creștere reală a numărului de cutremure la nivel global? Dar de ce este importantă această întrebare sau pentru cine? Pentru unii creștini este importantă pentru că au convingerea că Iisus a prezis o creștere a numărului de cutremure înainte de revenirea Sa și de sfârșitul lumii. Dar Iisus nu a făcut așa ceva. El a spus că pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume (Matei 24:7), ceea ce nu pare să anunțe o tendință de creștere a numărului cutremurelor de-a lungul mai multor decenii.

Evenimente care au fost adesea considerate ca semne ale sfârșitului, sunt mai degrabă semne ale „veacului acestuia” (Mat 24:3), crede Jon Paulien, teolog specializat în Apocalipsa. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. (...). pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. (Matei 24:6.8) „Semnele nu au fost date pentru a stimula speculațiile cu privire la timpul sfârșitului. (...) În schimb, ele ne-au fost date pentru a stimula studiul Bibliei, pentru a trăi cu credință și (...) pentru a ne aminti să veghem în orice moment”, concluzionează Paulien. (Vegheați, dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru - Matei 24:42.)