Sfânta Taină a Botezului la Nicolae Cabasila

Sfântul Nicolae Cabasila, nepotul episcopului Nil Cabasila şi cunoscut teolog bizantin al secolului al XIV-lea, se impune prin viaţa sa curată, rămânând cunoscut mai ales prin două lucrări: „Erminia sau tâlcuirea Sfintei Liturghii" - primul tratat critic şi sistematic de interpretare a Sfintei Liturghii - şi „Viaţa în Hristos", cea mai preţioasă lucrare de mistică liturgică sau sacramentală din întreaga teologie ortodoxă, tratând despre viaţa harică sau spirituală ce ni se împărtăşeşte prin Sfintele Taine şi care ne uneşte cu Hristos.

În această din urmă lucrare, accentul cade pe două mari Taine ale Bisericii, şi anume pe Botez şi Euharistie, fără să se facă însă vreo ierarhizare a Sfintelor Taine: „Nu se cade să dispreţuim nici pe una din Sfintele Taine, ori dacă nu, atunci le dispreţuim pe toate, pentru că una şi aceeaşi putere lucrează în toate Tainele şi pentru că puterea lor izvorăşte din aceeaşi jertfire a Mielului, din aceeaşi moarte şi din acelaşi sânge al Lui." (p. 100, din „Despre viaţa în Hristos", 1997) Cugetul autorului însă a insistat asupra Tainei de pătrundere a omului în viaţa creştină (în viaţa în Hristos) şi pe Taina Euharistiei, ca Taină ultimă, în sensul că o mai mare fericire decât o procură ea nu mai poate fi aici pe pământ, în sensul unirii maxime cu Hristos.

Ne vom opri în continuare asupra Tainei de pătrundere în viaţa întru Hristos, pentru că în această Taină se arată în mod şocant, total, faptul că este vorba de darul lui Dumnezeu. Este vorba de Taina Botezului.

În Cartea I, N. Cabasila insistă asupra rolului Sfintelor Taine în viaţa duhovnicească: „Datorită Sfintelor Taine ne naştem şi noi la viaţa duhovnicească, cu ajutorul lor creştem în ea şi ajungem să ne unim în chip minunat cu Însuşi Mântuitorul nostru." (op. cit., p. 29) Iar pentru a ne uni cu Hristos, trebuie să trecem prin toate stările prin care a trecut şi El. „Căci, într-adevăr, noi de aceea ne şi botezăm, ca să ne îngropăm şi să înviem împreună cu El, de aceea ne ungem cu Sfântul Mir, ca să ajungem părtaşi cu El prin ungerea cea împărătească a dumnezeirii şi, în sfârşit, de aceea mâncăm hrana cea preasfântă a Împărtăşaniei şi ne adăpăm din dumnezeiescul potir, ca să ne cuminecăm cu însuşi trupul şi sângele pe care Hristos le-a luat asupră-Şi. Aşa că, la drept vorbind, noi ne facem una cu Cel ce S-a întrupat şi S-a îndumnezeit, cu Cel ce a murit şi a înviat pentru noi." (p. 48)

Observăm că Botezul, Mirul şi Împărtăşania se prezintă într-o triadă nelipsită la Sfântul Cabasila, căci „Botezul este cel care ne dă însăşi fiinţa şi trăirea noastră în Hristos, căci până nu primesc această Taină, oamenii sunt morţi şi plini de stricăciune şi abia prin ea păşesc la viaţă. Ungerea cu Sfântul Mir desăvârşeşte pe noul născut la viaţa Duhului, întărindu-i puterile de care are nevoie aici pe pământ. Iar dumnezeiasca Împărtăşanie susţine această viaţă, păstrând-o într-o stare înfloritoare." (p. 30) Şi toate aceste Taine se oglindesc în viaţa Mântuitorului, după Nicolae Cabasila. Astfel, „pentru aceea Domnul a binevoit să primească botezul de la Ioan, vrând prin aceasta să arate ca într-o oglindă măreţia Botezului pe care El îl va întemeia." (p. 32) Deschiderea cerurilor la Botezul Domnului arată că „taina Botezului este aceea prin care ne învrednicim să vedem desfătările cereşti." (p. 32)

Cercetând în particular Taina Botezului, autorul va delimita trei coordonate de expunere: prima - întâietatea de primire a Tainei şi semnificaţia acestei întâietăţi; - a doua: prezentarea şi analiza numirilor date Tainei; - a treia: fragmente din slujbele şi cântările ce se săvârşesc odată cu Botezul şi însemnătatea acestora. Vom analiza şi noi aceste trei coordonate, pe urmele Sfântului Cabasila.

În primul rând, faptul că Mântuitorul mai întâi s-a botezat ne indică faptul că baia Botezului e începutul şi temelia vieţii în Hristos. În al doilea rând, numirile Tainei arată faptul că primirea Botezului e începătura vieţii în Hristos: „naştere", „renaştere", „creare din nou", „pecete", „baie", „ungere", „luminare", „dar al lui Dumnezeu". Iar numirea „naştere" tocmai aceasta arată, pe când numirea „naştere din nou", „creare din nou" indică faptul că noua viaţă fusese accesibilă cândva omului, numai că a pierdut-o, şi că o poate regăsi prin această Taină. (p. 50)

„Pecete" se numeşte Botezul pentru că „însemnează cu chipul împăratului" (p. 51), Nicolae Cabasila citând aici pe Sfântul Apostol Pavel: „Iisus Hristos s-a înscris înlăuntrul sufletelor noastre, şi încă sub formă de om răstignit." (Galateni III, 1). De altfel, pe lângă urmarea vieţii Mântuitorului, Sfântul Cabasila e interesat şi de adevărul scripturistic, pe care îl citează în chip firesc, nepedant şi spontan, ca şi de adevărul patristic (traducătorul român al cărţii observă des asemănările ideilor sfântului cu idei de la Dionisie Pseudo-Areopagitul şi Maxim Mărturisitorul în special) şi chiar filosofic, în unele cazuri (există câteva citări din Platon, Aristotel, stoici).

Autorul nu se fereşte nici de comparaţiile plastice atât de uzitate de Sfinţii Părinţi. De exemplu, în cazul numirii de „pecete" dată Botezului, Cabasila compară reimprimarea chipului lui Hristos în om cu argintul şi arama muiate de foc şi bătute de ciocan, dobândind prin prelucrare şi o numire nouă: statuie sau inel. (p. 51) La fel şi creştinul la Botez e şi numit, ca şi cum abia atunci a fost cunoscut: „Nici un om nu poate spune că a fost cunoscut de Dumnezeu până nu s-a învrednicit să primească raza Botezului." (p. 52) De aceea e citat Psalmistul David în legătură cu cei ce nu au o viaţă duhovnicească: „nu voi pomeni numele lor pe buzele mele." (Psalm XV, 4)

Dar Botezul mai e numit şi „luminare", căci ne dă puterea să gustăm lumina, alungând de la noi întunecimea păcatului. Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul generalizase această numire a Tainei. Ca „dar al lui Dumnezeu", Botezul arată marea dragoste a lui Dumnezeu, fiindcă noi, nenăscuţi fiind, nu ştiam ce să dorim, şi iată, Dumnezeu ne-a dat Taina pentru a ne face fericiţi. (p. 53) Cât despre celelalte numiri, toate arată începutul vieţuirii noastre cu Hristos.

Slujbele ce însoţesc săvârşirea Sfântului Botez „ne spun acelaşi lucru" (p. 53). Autorul aminteşte rugăciunile preotului de slobozire de satana şi de exorcisme, ceea ce arată că omul nu era desfăcut de vechea ruşine a păcatului; apoi aminteşte de suflarea preotului peste faţa celui ce se botează, ca şi cum acesta înainte n-a avut viaţă; apoi vorbeşte de faptul că omul care vrea să fie botezat e gol de haine şi încălţăminte, semn al pregătirii pentru o viaţă cu totul nouă; cel ce se botează scuipă şi suflă din rărunchi spre Apus, ca şi cum ar scuipa pe necuratul - practică amintită şi de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în „Cateheza I mistagogică"; apoi cel ce se botează e uns, potrivit numelui de „creştin" („uns"; în limba greacă, hrizein = a unge): „unge-se robul lui Dumnezeu cu undelemn al bucuriei"; apoi întreita afundare în apă - când catehumenul dobândeşte întreaga fericire dorită, fiind făcut fiu al lui Dumnezeu în numele Sfintei Treimi. (p. 57)

E interesantă iarăşi comparaţia pe care o face autorul în cazul întreitei cufundări, drept pentru care o redăm: „Căci scufundându-te în apă, îţi pierzi urma şi laşi să se înţeleagă că ai ajuns să te lipseşti de viaţa din aer. Iar a te lipsi de viaţă e totuna cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat iarăşi la suprafaţa apei, ajungând din nou la lumină, înseamnă că te doreşti fierbinte după altă viaţă, iar după ce ai dobândit-o trăieşti numai pentru ea. Din această pricină şi cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, fiindcă acum dobândim din nou viaţa, iar o creare din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi." (p. 58)

Întreita cufundare e legată şi de revelarea explicită a Treimii, şi de „moartea cea de trei zile şi scularea din morţi a Mântuitorului - tocmai împlinirea iconomiei divine". (p. 60) Astfel patima şi moartea Mântuitorului sunt împlinite prin apa Botezului asupra trupului nostru.

După explicarea Sfintei Taine a Botezului potrivit celor trei coordonate amintite, Sfântul Cabasila nu se opreşte, ci tratează alte subiecte referitoare la Botez, în subcapitolele „Omul vechi şi biruirea lui" şi „Puterea pe care ne-o dă Botezul. Pilda mucenicilor". În primul subcapitol amintit, autorul ne dă o frumoasă explicaţie a transmiterii păcatului originar: Adam, de când s-a încrezut în duhul cel rău şi şi-a întors faţa de la Stăpân, şi-a pierdut sănătatea trupului şi a sufletului. Căci nu numai sufletul şi-a pierdut tihna, ci şi trupul, „ca o unealtă în mâinile lucrătorului" (p. 60), după cum lui Adam, când s-a ruşinat, i-a roşit şi obrazul. Astfel că, alături de celelalte daruri fireşti, s-a trecut asupra urmaşilor primului om şi răutatea lui, prin trup. Căci din trupul lui Adam răutăţile au trecut asupra sufletelor ce s-au născut trupeşte din el. Ori nu este om care să nu fie urmaşul lui Adam, încât toţi poartă răutatea din naştere. Ba mai mult, spune autorul, noi, urmaşii, am întrecut cu mult răutăţile dintâi. Iar rostul Botezului e tocmai de a ne îndepărta de acestea şi de a ne sădi în loc dorinţa de bine.

Botezul înseamnă moarte - împărtăşirea de moartea lui Hristos, ceea ce presupune că ajungem prin Botez să avem parte şi de Înviere. (p. 63) Autorul e mişcat de marele dar al Botezului, care ni se dă fără strădanii; într-o clipă ni se şterge tot răul - „şi lucrurile merg până acolo că dacă s-ar întâmpla să murim îndată ce am primit Botezul, neducând cu noi decât pecetea darului primit prin el, chiar şi atunci ne-ar încununa Mântuitorul cu laurii biruinţei, întocmai ca şi când noi înşine ne-am fi oştit pentru împărăţia cerească." (p. 63)

Dar ce este cu această viaţă nouă întru care ne naştem? - se întreabă autorul. Şi tot el ne răspunde: „este începutul vieţii ce va să fie". „După cum nici viaţa de aici n-am putea-o duce dacă n-am avea simţirea lui Adam şi puterile cerute oricărui om ca să trăiască, tot aşişderea nici în lumea fericirii n-am putea ajunge fără a ne fi pregătit printr-o nouă viaţă dusă în Hristos şi fără să fi vieţuit după chipul şi asemănarea Lui." (p. 66-67)

În al doilea rând, viaţa cea nouă presupune împărtăşirea vieţii lui Hristos, adică devenim mădulare ale lui Hristos - „or, cât timp trăim aici pe pământ, capul acestor mădulare stă undeva ascuns şi se va arăta abia în viaţa ce va veni. Atunci însă şi mădularele vor străluci împreună cu capul şi vor împrăştia şi ele aceeaşi lumină, arătându-se lămurit fiecare în parte." (p. 73) De mirare lucru socoteşte Sfântul Cabasila faptul că şi cei ce nu s-au botezat vor învia, deşi „nu toţi vor trăi în fericire". El arată că învierea întru nestricăciune se dă în dar tuturor, nu numai celor înviaţi prin Botez (p. 68), dar bucuria de a sta faţă către faţă cu Dumnezeu se dă numai celor ce au dorit-o fierbinte.

Se ia în discuţie şi repetarea sau nu a Tainei Botezului. Autorul dovedeşte de ce nu se repetă Botezul: apostaţii, prin căderea din credinţă, îşi închid ochiul sufletesc câştigat, dar nu şi-l pierd - „căci darurile şi chemarea pe care ni le-a făcut Domnul nu ni le ia înapoi." (p. 72) Se vede de aici că Botezul nu împiedică libertatea omului, el poate să se depărteze după Botez de Dumnezeu, dacă aşa doreşte.

În al doilea subcapitol amintit, Nicolae Cabasila vorbeşte mai pe larg de roadele Botezului: „sufletul celor botezaţi ajunge să înfrunte răutăţi atât de mari, încât oamenii cu greu şi le pot închipui, ba nici trupul nu se mai sperie de un asemenea curaj, ci suferă atâtea chinuri câte a vrut sufletul." (p. 74) Asta nu înseamnă că Botezul înlătură moartea trupului, ci e vorba de curajul mucenicilor. În cazul martirilor, unii dintre ei nu fuseseră încă botezaţi, dar „neputându-i boteza Biserica în apele sale, i-a botezat Însuşi Mirele Bisericii." (p. 76) fie văzut, trimiţând nori asupra lor să îi picure, fie nevăzut. Dar numai cine a fost fermecat în inima sa de dragostea lui Hristos poate să sufere pentru El chinuri şi moarte. Botezul sădeşte în sufletul omului o anumită cunoaştere şi presimţire a lui Dumnezeu, iar cunoaşterea naşte dragostea. Aici autorul face distincţie între cunoaşterea din predică şi cunoaşterea din trăire, care e posibilă în om ca rod al Botezului. (p. 78-79) Astfel că nici chiar Apostolii - martorii lui Hristos - nu şi-au dat seama cu adevărat de El şi de minunile Lui până nu au primit Botezul. (p. 80)

Iar în ceea ce priveşte mucenicii - ei au ridicat trofee mai strălucitoare dumnezeirii decât însăşi vestirea cuvântului, prin urmarea lui Hristos până la moarte. N. Cabasila dă exemplu câţiva mucenici, printre care fericitul Porfirie şi Ghelasie, care au ajuns martiri din cauză că au jucat pe scenă ca mimi Botezul. (p. 81-82)

Lăsând la o parte cazul mucenicilor, roada Botezului este o bucurie negrăită şi o dragoste nesfârşită, în lumina Sfântului Duh: "toată slujba Botezului e o sărbătoare a luminilor: făclii, cântări, închinăciuni pe la icoane, arătări pline de biruinţă, nimic ce n-ar fi bucurie." (p. 91) "Iată, pe scurt, care sunt roadele Botezului: ştergerea păcatelor, împăcarea omului cu Dumnezeu, sălăşluirea lui Dumnezeu în om, deschiderea ochilor sufletului în faţa razei celei dumnezeieşti, cu un cuvânt, orânduirea vieţii în aşa fel încât să privească numai spre viaţa viitoare." (p. 93) Dacă această Taină nu lucrează în toţi aceleaşi roade, nu înseamnă că e neputincioasă, ci ea e "aceeaşi în toţi şi pentru toţi" (p. 94), dar fie unii au risipit comoara, fie nu s-au pregătit pentru ea. Căci am greşi dacă am zice "că luminarea dă alte roade decât o arată însuşi numele ei." (p. 94)

Fireşte că omul poate greşi inclusiv după Botez, care îl spală de orice rău şi-l sădeşte în Hristos. Dar Spovedania şi Împărtăşania sunt cele care îl vor întrema iarăşi, fără să-l scoale pe credincios aşa ca Botezul, fără strădanie, ci lăsându-l să şi lupte, ca unul ce nu mai e nou-născut, ci crescut şi puternic. De aceea s-ar părea că într-o anumită privinţă, aceea a iertării păcatelor, Botezul e mai mare decât Împărtăşania. (p. 126) N. Cabasila dovedeşte că e o diferenţă între "spălare" şi "mâncare" ce nu înseamnă inferiorităţi sau superiorităţi. Însă fericirea cea mai mare pe care o poate avea un creştin este Împărtăşania, ca o hrană cu Trupul şi Sângele Domnului Celui viu.

În partea a doua a cărţii, Sfântul Cabasila arată mijloacele de păstrare a harului Tainelor, calea supremă fiind dragostea, arătată în urmarea poruncilor, urmare ajutată şi de cugetarea neostoită la Legea Domnului, la viaţa Mântuitorului, la Sfintele Taine. Observăm, aşadar, originalitatea sfântului arătată în calea de mijloc: el nu urmează nici pe departe prezentarea scolastică, dar nici pe cea isihastă, curentele timpului său, ci calea Tainelor şi a dragostei, a Evangheliei şi a Părinţilor (nu că ar fi contra isihasmului).

În încheiere, prezentăm ceea ce ni s-a părut a fi cel mai frumos pasaj despre Sfânta Taină a Botezului: "Când ieşim din apa Botezului, noi avem în suflete pe Însuşi Mântuitorul nostru, şi încă nu numai în suflet, ci şi pe frunte, în ochi, ba şi în mădulare şi în cel mai ascuns ungher al fiinţei noastre, şi anume Îl avem plin de mărire, curat de orice păcat, lipsit de orice stricăciune, aşa precum a înviat, aşa cum S-a arătat apostolilor, precum era când S-a înălţat la cer şi, în sfârşit, cum va fi când Se va întoarce iarăşi să ne ceară comoara ce ne-a încredinţat-o." (p. 45) Amin.

Efectele botezului dupa Sfantul Ioan Hrisostom

Sfantul Ioan Hrisostom vorbeste, cu o deosebita staruinta, despre efectele Botezului, nu numai in Catehezele baptismale, ci si in unele din omiliile sale exegetice. El accentueaza, mai mult decat alti Sfinti Parinti, puterea curatitoare a botezului, care spala in apele lui orice pacat, oricat de mare : "Chiar daca cineva este molesit ori desfranat, ori idolatru, chiar daca ar fi facut orice rau, chiar daca ar fi plin de toata rautatea omeneasca, - totusi, daca se va pogori in cristelnita apelor, va iesi din dumnezeiestile valuri mai curat decat razele soarelui...".

Amintind ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni (VI, 11 : "Si asa ati fost unii, dar v-ati spalat, v-ati sfintit, v-ati indreptat in numele Domnului nostru Iisus si in Duhul Dumnezeului nostru", Sfantul Ioan adauga : "Noi ne vom stradui sa va aratam ca cei ce se apropie de baia (botezului), devin curati de orice rautate ; dar cuvantul nostru a aratat mai mult: ca ei devin nu numai curati, ci si sfinti si drepti. Caci (Sfantul Apostol) nu spune numai : "Ati fost spalati..., ci : Ati fost sfintiti si ati fost indreptati...". Dupa cum o scanteie care cade in viitoarea apelor se stinge indata, tot asa pacatul omenesc, cazand in colimvitra dumnezeiestilor ape, se scufunda si se nimiceste. Botezul se numeste regenerare, tocmai pentru ca el este o noua creatie, o zidire din nou. Asa cum o statuie de aur, intunecata de fum, de vechime, de rugina sau de praf, daca este retopita isi recapata stralucirea initiala, tot asa Botezul este ca o topitoare a Duhului, in care firea noastra, intinata de urmele pacatului, e retopita prin focul harului, redobandindu-si stralucirea curatiei originare si plamadind un om nou din cel vechi.

Vorbind in alta parte tot despre efectele botezului, Sfantul Ioan subliniaza ca neofitul este o faptura cu totul noua, amintind cuvintele Sfantului Apostol Pavel : "Daca cineva este in Hristos, el este o faptura noua" (II Cor. V, 17). Harul lui Dumnezeu remodeleaza si toarna din nou sufletele, facand din ele altele decat cele dinainte, nu transformand natura, ci schimband vointa si luminand ochiul mintii, pentru a vedea limpede uraciunea pacatului si frumusetea virtutii. Fostii idololatri adora acum pe Ziditorul fapturii si dispretuiesc pe idolii adorati. Ei au devenit membri ai unei alte cetati, ai Ierusalimului ceresc, noi soldati ai lui Hristos (Cateheza V, 26, ed. A. Wenger, p. 213), soldati duhovnicesti ai Bisericii, etc.

Intr-o alta cateheza a sa, Sfantul Ioan descrie si enumara, cu stiuta-i solemnitate oratorica si intr-o minunata gradatie, efectele multiple ale Botezului. Neofitii - spune el - sunt ca niste stele care stralucesc pe pamant mai mult decat stelele pe ceruri, acelea dispar la venirea zilei, acestea incep sa straluceasca o data cu ziua cea neapusa a invierii lui Hristos si vor straluci si mai puternic in ziua cea infricosata a aratarii Lui din urma, cand "dreptii vor straluci ca soarele in imparatia cerurilor" (Matei XIII, 43). "Cei ce ieri erau robi, acum sunt liberi (Matei VIII, 36) si cetateni ai Bisericii; cei ce mai inainte erau in rusinea pacatelor, sunt acum in siguranta si in dreptate. Caci ei sunt nu numai liberi, ci si sfinti, nu numai sfinti (Rom. I, 7) ci si drepti (Rom. II, 13), nu numai drepti ci si fii (Rom.VIII, 14), nu numai fii ci si mostenitori (Rom. VIII, 17), nu numai mostenitori ci si frati (Matei XII, 50) ai lui Hristos, nu numai frati ai lui Hristos, ci si impreuna-mostenitori (Rom. VIII, 17), nu numai impreuna-mostenitori ci si madulare (I Cor. VI, 15), nu numai madulare, ci si templu (I Cor. III, 16), nu numai templu ci si organe ale Duhului.

Cea mai puternica arma pe care Duhul a dat-o noilor Sai atleti inrolati in oastea luptatorilor lui Hristos si pe care ei o pot folosi in lupta impotriva demonilor si a pacatului, este sangele lui Hristos, sangele Noului Legamant. Sangele si apa care au curs din coasta Domnului cea impunsa cu sulita pe Cruce, erau simbolul apei Botezului si al sangelui Sfintelor Taine. Din coasta Sa a facut deci Hristos Biserica in timpul mortii Sale cu trupul, dupa cum din coasta lui Adam facuse pe Eva in timpul somnului acestuia.

Dupa botez, adica dupa nasterea pentru har, Hristos insusi hraneste necontenit cu propriul Sau sange, pe cei nascuti de El. Acestia dobandesc cinstea de a fi numiti crestini (adica adoratori ai lui Hristos) si credinciosi prin harul lui Dumnezeu. Fiti deci vrednici de aceasta mare cinste! - indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur pe neofiti. Fugiti de toate ispitele diavolului, impodobiti-va cu zelul pentru virtute, frecventati biserica, petreceti-va ziua in rugaciune si multumire, in lectura si zidire sufleteasca, in conversatii spirituale, s.a.m.d. Caci "Botezul nu foloseste la nimic, daca dupa Botez continuam a duce o viata nedemna" (Omilia XI la Evanghelia dupa Matei, 6, P.G., LVII, 198).

Restaurarea apei in functia ei originara prin Botezul Domnului

Sfantul Sofronie zice: “Astazi, intreaga faptura cu curgeri tainice este irigata”.

Domnul nostru Iisus Hristos, prin faptul ca se coboara in apa, El care era strain de orice pata, sfinteste Iordanul si odata cu aceasta sfinteste toata firea apelor. Acum, prin Domnul Hristos, care se boteaza, si prin Duhul Sfant care se pogoara asupra Lui, apele isi recapata demnitatea lor primordiala de purtatoare ale energiilor divine necreate. Prin ele, energiile Duhului Sfant sustin, infrumuseteaza si perfectioneaza creatura.

Sfintirea apelor inseamna participarea firii intregi, prin om, la pleni­tudinea de viata a Dumnezeirii si in cazul de fata prin Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Firea sfintita simte o revarsare de viata asupra sa. “Si lu­mea de veselie s-a umplut”, zice o rugaciune de la Sfintirea Apei la Bo­boteaza. Hristos Se boteaza “ca sa ofere si apelor Harul sfintitor”, adica bogatia vietii divine tuturor creaturilor mainilor Sale.

Si fiindca sfintirea apelor inseamna desfasurarea vietii neimputinate a Duhului Sfant asupra intregii creaturi, prin faptul ca apa purta­toare a energiilor divine alimenteaza viata tuturor vietuitoarelor pe pamant, putem spune ca Botezul Domnului in apa Iordanului restaureaza apa in rolul ei primordial de generatoare si intretinatoare a vietii pe pamant, rol pe care si-l pierduse odata cu pacatul stramosesc. Aceasta teza ca apa a fost generatoare veitii pe pamant,- este sustinuta de cugetarea patristica care afirma ca Duhul lui Dumnezeu, purtandu-se pe deasupra apelor, alimenta apa cu germenii vietii, iar apa strabatuta de energiile de viata facatoare ale Duhului Sfant, alimenta toata creatia. Cazand primul om, care facea legatura dintre fapturi si Divinitate, cade si firea, intrucat energiile divine, inceteaza sa se mai reverse prin om asupra ei. Apa ince­teaza sa mai fie izvoratoare de viata cosmosului intreg.

Restaurarea apei in functia ei originara de generatoare si sustina­toare a vietii cosmosului este implinita pe de o parte de Logosul intrupat care Se boteaza in apele Iordanului, iar pe de alta parte de Duhul Sfant care vine deasupra apelor. Se cerea sa fie restabilita in starea ei pri­mordiala de catre Dumnezeu-Omul, fiindca omul fusese cel care o secatuise de viata pe care i-o imprimase Duhul Sfant, care se purta la inceput pe deasupra ei (Gen. I, 2). Prin mainile intinate ale lui Adam, puterea de viata a apelor scazuse, fiindca lucrarile Duhului ramasesera inactive. Dar prin membrele imaculate ale trupului lui Hristos, care sunt scaldate de apele Iordanului, sfintirea si viata patrund in firea apelor, remarca Severian, episcop de Gabala. Daca prin vechiul Adam apele, si prin ele intreaga fire, au suferit stricaciunea si moartea, prin noul Adam, ele cunosc o innoire si o revarsare harica de viata noua.

Aceasta reinnoire si reasezare a apei tine deopotriva si de Duhul Sfant, persoana a treia a Sfintei Treimi, care se pogoara deasupra Iorda­nului, datorita legaturii intime dintre ape si Duhul Sfant din starea pa­radisiaca. Caci Duhul Sfant care Se pogoara in chip de porumbel asupra lui Hristos, si asupra apelor in care Se boteaza Acesta, este Duhul ce se purta pe deasupra apelor la inceput (Gen. I, 2). Este Sfantul Duh care a dat viata apelor ca sa le faca generatoare de viata, zice Sfantul Efrem Sirul. Separatia dintre apa si energiile divine necreate ale Duhului Sfant, trebuia inlaturata, caci altfel firea ar fi fost condamnata pentru totdeauna la pieire. Ori Dumnezeu-Tatal, Creatorul, nu lasa sa piara faptura mainilor Sale, caci ce-a adus la existenta nu se mai intoarce nici­odata in neant si de aceea trimite pe Duhul Sau sa reinvie natura, prin reinnoirea si sfintirea apelor.

Duhul Sfant se uneste iarasi cu apa si o inzestreaza cu energiile vivificatoare ale sale. O curateste de impuritati si o face izvor de viata pentru creatia intreaga. Iar daca in starea paradisiaca apa unita cu ener­giile de viata facatoare ale Duhului Sfant iriga paradisul, adica firea iesita atunci din mainile Creatorului, genera si intretinea viata plantelor si a ani­malelor, prin Botezul Domnului, aceeasi apa, insa reinnoita si unita cu Acelasi Duh Sfant, nu numai ca ofera mai multa viata lumii, ci ea o si regenereaza integral si o intinereste fiintial.

Desigur, innoirea si sfintirea apelor este opera intregii Sfintei Treimi, caci toate persoanele treimice s-au aratat apelor, iar Duhul care a infuzat firea apelor cu energiile divine este Duhul Tatalui si Chipul Fiului. Toate persoanele Sfintei Treimi participa la acest act de innoire a firii create, fiindca in fiecare act sau lucrare a unei persoane divine sunt prezente si celelalte doua, datorita faptului ca toate trei ipostaziaza aceeasi fiinta divina. Duhul Sfant este Acela care da marturie ca lumea este creata de Dumnezeu Cel in Treime inchinat, dintr-un act de dragoste, dar tot El arata ca opera de reinnoire a vietii in ape si in firea intreaga apartine tuturor Persoanelor Sfintei Treimi. Caci venind de sus si coborandu-Se peste ape, arata tuturor lucrarea savarsita asupra firii apelor. Duhul ne aduce vestea cea mai mare a innoirii firii, dupa cum porumbelul aduce lui Noe o ramura verde de maslin, ca semn de inceput al unei noi vieti pe pamant.

Astfel sfintita, de energiile de viata ale Duhului Sfant, apa este menita sa sfinteasca si sa redea viata intregii fapturi, caci expresia , “sfintirea firii apelor”, de care vorbesc Sfintii Parinti si rugaciunile Sfintirii Apei celei Mari la Botezul Domnului, indica reinnoirea si sfintirea in­tregului cosmos, arata cu alte cuvinte “caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului”. Efectele botezului Domnului “le realizeaza si le evoca Sfintirea Apei la Boboteaza”. In acest sens, intr-o rugaciune la Boboteaza, citim urmatoarele: “Tu esti Dumnezeul nostru, care ai despicat piatra in pustie si ai curs ape si paraele s-au umplut de ape si pe poporul Tau cel insetat l-ai adapat”. Natura intreaga se resimte; vegetatia si vietuitoarele din apa si de pe pamant simt puterea datatoare de viata si de lumina ce le vine din apele sfintite ale Iordanului. Este o realitate sustinuta de Sfintii Parinti si de marii imnografi ai Rasa­ritului, in scrierile lor, asupra Botezului Domnului. Deci Hristos sfintind apele Iordanului, “a sfintit firea apelor”, “a sfintit izvoarele” si prin firea apelor a sfintit si regenerat intregul cosmos, ridicandu-l la o noua viata.

In botezul Domnului sta inceputul si temeiul Sfintei Taine a Bote­zului crestin: apa isi insuseste Harul Mantuitorului, dupa expresia Sfantului Proclu. “Hristos a sfintit izvoarele si a iluminat sufletele oamenilor”, noteaza acelasi Sfant Parinte. Caci Botezul nu este altceva decat o innoire si o iluminare a intregii fiinte umane. Daca poporul lui Noe a nimicit neamul omenesc, apa botezului lui Hristos a chemat la viata pe toti cei morti in Adam. Cum ca este vorba de inceputul Tainei Botezului, nasterea cea de a doua prin apa si Duh, o rugaciune din randuiala Sfintirii Apei celei Mari ne arata cat se poate de pregnant acest lucru : “Suferit-ai inca a Te boteza in Iordan, zice rugaciunea – ca sfin­tind firea apelor, Cela ce esti fara de pacat, sa ne faci noua cale la naste­rea cea de a doua, prin apa si prin Duh, si sa ne intorci pe noi la slobo­zirea cea dintai”. Apa sfintita a Iordanului este apa purificata ce va servi ca materie a Botezului crestin, in care Harul divin ne renaste la viata cea noua in Hristos. Iordanul reinnoit si sfintit avea sa devina baia renasterii si a vietii hristice, a tuturor celor ce voiesc sa intre in comu­niune de viata cu Hristos si prin El cu intreaga Sfanta Treime. Iordanul prefigureaza baia Botezului crestin, pentru ca insusi Duhul Sfant, prin sederea Lui deasupra apelor, dadea marturie despre acest lucru, ca a doua nastere avea sa fie prin apa si prin Duh.

Asadar prin Hristos care Se boteaza si prin Duhul Sfant care coboara de la Tatal, in chip de porumbel asupra Fiului si asupra apelor in care Logosul a intrat, Tatal facand cunoscut oamenilor pe Fiul Sau cel iubit si lucrarea Sa mantuitoare in lume, firea se reinnoieste si se sfinteste in tot cuprinsul ei. Cosmosul intreg este transfigurat si iluminat.

In sfintirea apelor Iordanului avem inceputul tainei crestine a Bo­tezului, prin apa si prin Duhul Sfant, in numele sfintei Treimi, desi taina Botezului crestin va fi instituita de insusi Mantuitorul, mai tarziu, dupa inviere, cand trimite la predica pe Sfintii Sai Apostoli.

Administrarea Sf. Taine a Botezului potivit canoanelor Bisericii Ortodoxe

Administrarea Sf. Taine a Botezului

Administrarea Sf. Taine a Botezului este primul act prin care-se, aplica puterea sfintitoare. Ea nu se aplica insa vreunui membru al Bisericii, ci unei persoane care inca nu face parte din Biserica si care, astfel, este situata in afara Bisericii.

Normele canonice sau randuielile, care trebuie sa fie observate la savarsirea Sf. Botez, se impart in patru categorii si anume : in norme sau randuieli privitoare la cei care au dreptul sa savarseasca Botezul; in norme privitoare la cei care pot primi Botezul; in norme privitoare la savarsirea Botezului insusi si in norme privitoare la efectele admi­nistrarii Sf. Taine a Botezului.

a) Ce dispun aceste norme in privinta savarsitorului Sf. Taine a Botezului ? Ele prevad ca, in mod obisnuit, Sf. Taina a Botezului se savarseste de catre episcop si de catre presbiter, putand fi ajutat nu numai prin prezenta, ci si prin impreuna lucrare harica de catre diacon, iar in cazurile cand nu este posibil sa savarseasca aceasta Sf. Taina un episcop sau un presbiter, ea poate fi savarsita si de un diacon sau chiar si de catre un laic, barbat sau femeie, ori de un monah sau de o mo­nahie, daca acestia sunt ei insisi botezati in mod valid si nu sunt eretici.

In cazul cand un botez este savarsit in conditii exceptionale - din necesitate - de alt crestin decat de un episcop sau de un preot, el se socoteste botez valid, prin iconomie. O data savarsit botezul acesta de necesitate sau prin iconomie, se mai pot citi cel mult unele rugaciuni deosebite de catre episcop sau de catre presbiter. (Can. 46-50 ap.).

Nu au calitatea de a savarsi botezul nici un cleric si nici un crestin care au cazut in erezie (can. 68 ap.).

b) In privinta primitorului Sf. Taine a Botezului, randuielile tradi­tionale si canonice ale Bisericii prevad ca acesta poate fi orice fiinta umana in viata.

In cazul cand persoanele care urmeaza a primi Sf. Botez nu sunt in varsta si nu pot marturisi ele insele credinta crestina, trebuie sa fie asistate de alta persoana dreptcredincioasa, care indeplineste rostul de parinte sufletesc, garant, martor, tutore religios crestin al noului bo­tezat. Persoana aceasta se cheama nas, iar fata de el, per­soana pe care o asista la botez, dobandeste numele de fin si intre am­bele persoane, adica intre nas si intre fin, precum si intre rudele de sange ale acestora se stabileste o inrudire cu caracter religios care se numeste nasie (can. 57 Trul.).

De la sfarsitul epocii apostolice si mai precis din epoca postapostolica s-a introdus randuiala ca persoanele ajunse la starea constiintei de sine, daca isi manifestau dorinta de a primi botezul, sa fie trecute prin mai multe trepte sau stari premergatoare Botezului si anume: mai intai, sa li se dea un nume crestinesc, apoi sa fie supusi catehizarii, adica sa intre in categoria asa-zisilor catehumeni. Abia dupa ce ispraveau catehumenatul, erau supusi exorcismelor si admisi sa participe la sfintele slujbe, in cadrul carora erau botezati (cari. 7 II ec).

O categorie aparte de candidati la botez o formau asa-numitii cli­nici, adica oameni bolnavi care zaceau. Acestia erau botezati numai daca erau destul de constienti ca sa-si exprime dorinta de a primi Sf. Botez.

Alta categorie aparte o formau cei al caror botez nu era sigur. In cazul lor, fie ca erau copii care nu puteau marturisi ca au fost sau nu botezati, fie ca erau adulti care nu aveau siguranta ca au primit un botez valid, Sf. Botez se savarsea folosindu-se o formula deosebita prin care se face rezerva ca Sf. Botez se savarseste numai daca primitorul nu a fost botezat in mod valid (can. 72 Cart. ; 84, VI. ec).

Canoanele mai prevad si alte categorii de primitori ai Botezului, dintre care mai mentionam - in mod special - pe eretici sau pe cei ce au primit Botezul de la eretici, caci ereticii sunt de doua feluri sub acest raport, adica, unii care primisera Botezul in mod valid si deveni­sera membri ai Bisericii, iar apoi au cazut in erezie, iar altii care n-au primit Botezul Bisericii, ci numai botezul savarsit de eretici, adica un botez formal care nu i-a facut partasi de harul Sf. Botez.

In cazul revenirii si reprimirii in Biserica a celor din prima ca­tegorie, ei nu mai sunt rebotezati, ci li se cere doar sa se lepede de erezie, dand anatemei impreuna cu Biserica toata ratacirea si marturi­sind in scris credinta pe care o marturiseste Biserica, dupa care sunt unsi cu Sf. Mir (can. 7 II ec. , can. 95, VI ec).

In cazul celor din a doua categorie, insa, atat randuielile bisericesti traditionale, cat si cele cuprinse in mai multe canoane, obliga sub pe­deapsa caterisirii ca botezul lor sa nu fie primit, iar cei aflati in aceasta situatie sa fie botezati, pentru ca in asemenea cazuri nu se repeta bo­tezul, ci el numai se savarseste in chip valid asupra cuiva, care nu fusese botezat de fapt.

c) In privinta savarsirii Sf. Botez randuielile traditionale ale Bise­ricii au statornicit si canoanele au confirmat, prin norme precise sa se urmeze intocmai ceea ce a poruncit Domnul care le-a cerut Sfintilor Sai Apostoli sa savarseasca Botezul in numele Sfintei Treimi, prin cuvin­tele : "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Mat. 28, 19). De asemenea, tot pe baza practicii si a normelor canonice, s-a statornicit ca botezul sa fie savarsit prin trei afundari (can. 50 ap. , can - 7 II ec.; 91 Vasile cel Mare).

O data savarsit in mod valid, Botezul nu se mai repeta, adica este interzis a se repeta, sub pedeapsa caterisirii (can. 47. ap. , 48 Cart.).

Locul unde se savarseste Sf. Botez este biserica. Savarsirea lui in alta parte se poate face numai cu aprobarea episcopului, in caz contrar se prevede pedeapsa caterisirii (can. 31, 59 VI ec. ; 12, I-II).

d) Normele care se ocupa de efectele Botezului, arata ca cel bo­tezat devine membru al Bisericii sau dobandeste ceea ce s-ar putea numi cetatenia bisericeasca, devenind astfel subiect de drepturi si de indatoriri in cadrul societatii religioase crestine, care se numeste Bi­serica, in aceasta calitate si numai in aceasta calitate, el poate primi si celelalte Sf. Taine si ierurgii ale Bisericii.

Botezul administrat in mod valid nu se mai repeta sub pedeapsa caterisirii (can. 47 ap. ; 48 Cart.), pentru ca efectul principal al botezu­lui, care este stergerea pacatului originar, nu se pierde. Nici chiar prin caderea in erezie nu se mai recade in starea de pacat originar.

Slujba botezului

Sunt doua parti distincte in slujba Botezului. Intai se citesc exorcismele, formate din patru rugaciuni : doua rugaciuni sunt catre Dumnezeu, catre Care vine acest catehumen, si doua rugaciuni impotriva

A doua parte a Botezului consta in insasi taina Botezului. Se sfinteste intai apa botezului in cristelnita, vasul in care se boteaza se numeste cristelnita si vine de la cuvantul Hristos sau crestin. Dupa aceea se savarseste slujba Botezului in aceasta apa binecuvantata, sfintita. Cel care se boteaza se scufunda, cum am spus, de trei ori in apa. Apoi este scos din apa, este uns peste tot trupul cu Sfantul si marele Mir si dupa aceea se citeste Apostolul si Sfanta Evanghelie de la Matei : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta este porunca Mantuitorului.

Dupa aceea pruncul este sters in locurile unde a fost uns cu Mir si cu untdelemn sfintit si dupa aceea este momentul cand se tunde, prima tundere. Tunderea aceasta era folosita si in vechime si este folosita si astazi, mai ales in zilele noastre la calugarie si la taina Hirotoniei, cand un preot este tuns in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Deci, oricarui prunc i se aplica trei Taine : Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir si Sfanta Impartasanie. Asa intra el in viata.

Un asemenea prunc botezat, in care nu au fost pacate, decat pacatele parintilor, care se spala prin botez, dobandeste prin harul Botezului, harul Sfantului Duh, o adevarata lumina, ca o faclie; mai mult decat aceste becuri straluceste trupul si sufletul botezat. Daca am vedea noi, cu ochii nostri trupesti, ne-am spaimanta de aceasta lumina, de acest copil al lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos. Si datoria noastra a crestinilor este ca sa ne straduim de-a lungul vietii noastre, sa pastram aceasta curatie, aceasta nevinovatie, aceasta sfintenie, primita prin Taina Botezului in pruncia noastra. Aceasta este marea grija a credinciosilor. duhurilor necurate, impotriva diavolului, care este blestemat, alungat, defaimat, fiind duh necurat, care tine sub stapanire aceste suflete omensti, si este indepartat de la acest suflet, fie ca este prunc, fie ca este om in varsta.

Cand se boteaza copiii ?

Dupa randuiala veche crestineasca, se boteaza incepand de la sapte zile pana la patruzeci de zile, nu mai tarziu. Am aflat acum, dupa comunismul acesta care s-a abatut peste noi, ca au ramas multi oament majori, oameni in varsta nebotezati si vin si cer Botezul de la noi. Se poate sa fie botezati acesti oameni, insa sa vorbeasca cu preotul respectiv si preotul stie ce are de facut.

Sunt si anumiti sectanti, care au fost botezati la secta lor. Acestia, daca vin la Ortodoxie, trebuie sa fie botezati din nou.

Sunt si sectanti care au fost mai intai botezati ortodox, apoi s-au dus la secte. Daca revin la Biserica Ortodoxa, singura care este mantuitoare, ei nu se mai boteaza din nou, ci li se face randuiala de revenire si se ung cu Sfantul si Marele Mir.

Centrul sau esenta Botezului consta in afundarea de trei ori in apa si in rostirea formulei Botezului : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin ". Si cel ce se boteaza trebuie introdus si scufundat de trei ori in apa botezului.

Sunt si botezuri prin turnare. De pilda, lumea catolica asa boteaza, prin turnare. Ori, turnarea aceasta este o abatere de la traditia crestina. Insusi Mantuitorul S-a scufundat in apa, desi Mantuitorul nu avea nici un pacat. Cei care intrau in raul Iordanului, si ei, de asemenea, erau scufundati in apa si se ridicau, tot in apa, si-si marturiseau pacatele lor, stand in apa in acest timp.

Cine face botezul, cine este indatorat sa faca botezul ?

La inceput au fost numai episcopii, iar mai tarziu preotii. Mantuitorul a spus in Evanghelia Sa Apostolilor : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Si Apostolii au practicat la inceput botezul dupa cuvintele Mantuitorului. Apoi au lasat preotilor si arhiereilor sa savarseasca taina Botezului.

Botezul era facut si de diaconi, in lipsa de preoti; sau de calugari. La nevoie se poate boteza un copil si de mama sa, sau de moasa lui, in cazuri cand este bolnav acasa sau in spital, ca nu cumva sa moara copilul nebotezat. Caci prin taina Botezului, cel care se boteaza devine fiu al lui Dumnezeu prin har, este frate cu Iisus Hristos, prin Duhul Sfant : Iata, voi sunteti fratii Mei si prietenii Mei, spune Apostolul Ioan. Prin botez fiecare, credincios devine membru al Bisericii si este unit cu Trupul lui Hristos, formand intreaga multime a credinciosilor. Capul acestui trup duhovnicesc este Iisus Hristos, iar cel botezat este fiu at lui Dumnezeu si face parte din acest Trup tainic al Mantuitorului Hristos.

Primitorul Botezului este om care vrea sa faca parte din crestinism. Pe prunci ii aduc crestinii la botez. Insa, sunt oameni maturi din celelalte confesiuni, evrei sau pagani, care vor sa devina crestini, si atunci cer Sfantul Botez si sunt botezati. Mantuitorul spune in Evanghelie : Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi; adica nu are parte cu Hristos, nu intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Usa de intrare, in crestinism este Botezul. Cine nu se boteaza nu are parte de vesnicia crestina, venicia in lumina si bucurie, asa cum ne descrie Mantuitorul viata de dincolo. Este o viata de mare fericire pentru toti care ajung sa mosteneasca imparatia cea de sus.

Dar sunt copiii avortati, copii care sunt nascuti si aruncati de mamele lor. Au lost gasiti pe la marginile orasului, pe la anumite usi sau pe strada copii ale caror mame sunt mai rele decat niste animale. Nasterea unui copil este o bucurie si o fericire si trupeasca si sufleteasca, intre sot si sotie, sau intre femeie si babat. Dar, adeseori nu sunt sot si sotie, nu sunt cununati. Si atunci femeia mama, aceasta mama rea nu vrea sa se rusineze, nu vrea sa se osteneasca sa-si creasca copilul, ci il arunca. Si-l gasesti plangand intr-un invelis, adeseori mizerabil, si cineva care are suflet omenesc, il ia si se hotaraste sa-l creasca.

In Orient, mai ales in Orientul indepartat, in India, in China, in Japonia, sunt asemenea cazuri foarte dese, de copii lepadati. In India sunt copii lepadati pe gunoaie, la marginea oraselor, aruncati ca niste carpe, afara de cei care sunt avortati, ucisi de mamele lor. Avortul este crima dubla, caci se lipsesc copiii si de viata aceasta si de cea vesnica, fiind ucisi inainte de Botez. Caci nimeni din cei nebotezati nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu.

Daca cineva nu stie de este sau nu botezat, el se poate boteza de preot, dar sa i se rosteasca formula aceasta : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), daca nu a fost botezat, in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Aceasta este randuiala pentru cei nebotezati. Botezul se face de obicei cu apa, dar, in lipsa de apa, se boteaza si cu alte materii : nisip, tarana, etc. Deci trebuie sa fie aruncata o materie peste cel ce se boteaza, caci toate Sfintele Taine au ceva materie in ele, prin care se revarsa harul Duhului Sfant. Astfel Botezul are apa, Mirungerea are Sfantul Mir, Spovedania are insasi formula spovedaniei, Sfanta Impartasanie are painea si vinul, care se prefac in Sfantul Trup si Sange al Domnului. Casatoria are cununiile si inelul, ca materie, iar Sfantul Maslu, untdelemnul si faina, care se aduc si se sfintesc si se folosesc mai departe, ca vindecatoare pentru boala pe care o are cineva.

Rugaciune pentru copilul nou-nascut

r

Doamne Iisuse Hristoase, Care ne-ai daruit acest copil, randuieste precum stii intrarea lui in randul celor drept-credinciosi care au fost luminati prin Sfantul Botez. Doamne, daruieste-i sa na tate si putere acestui prunc, Tu, Care ai fost crescut cu grija de catre Preasfanta Fecioara. Doamne, sa nu vina peste noi mania Ta si sa nu ingadui ca acest copil sa moara nebotezat. Sa nu sufere acest copil din cauza pacatelor noastre, ci sa vada mila Ta si dragostea Ta de oameni. Ocroteste-l, Doamne, si daruieste-i nasterea cea de Sus prin Sfantul Botez, ca sa devina fiu al Bisericii Tale. Tie ne rugam, Stapane, trimite peste el lumina binecuvantarii ceresti, ca Tu esti Cel ce asculti rugaciunile noastre si Tie Iti multumim si Te slavim in vecii vecilor. Amin

Rugaciunea nasilor pentru finul de Botez

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu Care ne-ai randuit sa fim parinti duhovnicesti ai acestui copil, daruieste-i lui darurile Tale cele bogate. Daruieste-i lui intelepciune, dragoste, sanatate trupeasca si sufleteasca. Daruieste-i lui sa sporeasca in virtute, sa-si iubeasca aproapele si sa savarseasca numai ce este bineplacut Tie. Doamne, noi nu avem pricepere sa-l calauzim cum se cuvine pe drumul credintei. Calauzeste-l pe el ca un bun si iubitor de oameni, iar pe noi lumineaza-ne sa-i putem da sfatuirea potrivita. Da-ne, Doamne, sa-l iubim cu dragoste curata si sfanta. Sa nu cautam pentru el numai bucurii trupesti, care sunt degrab trecatoare, ci sa-l ajutam sa agoniseasca darurile duhovni cesti, care nu se vor lua de la el. Doamne, daca din lucrarea vrajmasului va fi biruit de pacat, atunci sa ne luminezi pe noi ca sa-l ajutam sa se ridice. Tu l-ai dat in grija noastra, Tu sa ne calauzesti cum sa-l ajutam sa isi re vi na degraba. Ajuta-ne, Dumnezeule, ajuta-ne. Ca Tu esti Cel ce randuiesti mantuirea noastra si Tie slava Iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Botezul copiilor de-a lungul timpului

Inca de la inceputul crestinismului, Sfanta Taina a Botezului a fost actul prin care cineva devenea membru al Bisericii. Botezul se administra atunci in special maturilor, pentru ca lor era adresata propovaduirea Sfintilor Apostoli si ucenicilor lor. N-a trecut insa decat putina vreme si credinta in eficacitatea tainei a dus la extinderea ei asupra tuturor varstelor si starilor. Pe timpul Sfantului Apostol Pavel s-a ajuns, pana acolo, incat, unii au luat obiceiul de a se boteza in locul decedatilor spre a nu-i lipsi nici chiar pe ei de iertarea pacatelor. Mai mult decat simpla substituire simbolica, acest gest demonstreaza pe de-o parte spiritul de comuniune care domnea printre cei dintai urmatori ai lui Hristos-Domnul, pe de alta parte convingerea in necesitatea Botezului ca singura modalitate de dobandire a imparatiei cerurilor.

In 253 un oarecare Fidus intreba pe Sfantul Ciprian, pe atunci episcop al Cartaginei, daca trebuia sa se astepte ziua a opta spre a fi administrat Botezul unui prunc. Insasi intrebarea dovedeste ca exista practica botezarii la opt zile. Ciprian merge insa mai departe si, prin hotararea celui de-al treilea sinod cartaginez, stabileste ca Botezul trebuie administrat imediat dupa nastere. Din sinod i se trimise lui Fidus o epistola continand informatii deosebit de interesante. " In ce priveste pe copii, precizeaza epistola, spuneai ca nu trebuie botezati in ziua doua sau a treia, ci ca ar trebui urmat exemplul legii vechi a circumciziunii si, in consecinta, noul nascut sa nu fie botezat si sfintit inainte de ziua opta. Sinodul nostru a hotarat in cu totul alt fel. Punctul tau de vedere n-a fost aprobat de nimeni si noi toti am fost de parere ca nu trebuie refuzate nici unui om venit pe lume indurarea si harul lui Dumnezeu. Atata cat depinde de noi, trebuie sa ne grijim a nu se pierde vreun suflet. Ce-i lipseste, in cele din urma, celui pe care l-au plasmuit mainile lui Dumnezeu din sanul maicii sale? Dupa noi, se pare ca cei care vin la existenta (se nasc), cresc inca in perioada cand se afla aici jos, in sanul maicii. In realitate ceea ce este facut de Dumnezeu e desavarsit, din pricina maiestatii si lucrarii dumnezeiesti a Creatorului.

Pe scurt, orice prunc sau persoana mai in varsta sa primeasca la fel darul dumnezeiesc. E ceea ce dumnezeiasca Scriptura ne arata atunci cand ne infatiseaza pe Eliseu intins rugand pe Dumnezeu, deasupra copilului mort al vaduvei, cap langa cap, fata catre fata, astfel ca madularele profetului intinse deasupra copilului sa corespunda intocmai madularelor acestuia si picioarele unuia, picioarelor celuilalt. Daca se cerceteaza chestiunea dupa fire si dupa trupul omenesc, un copil nu poate avea aceeasi masura ca un adult; madulare mici nu se potrivesc exact unora mai mari. Dar ceea ce se exprima aici este egalitatea dumnezeiasca si duhovniceasca potrivit careia toti oamenii sunt de aceeasi masura si de aceeasi varsta; nu este cu putinta sa se stabileasca deosebiri de varsta si de crestere trupeasca decat in ceea ce-l priveste pe om, nu pe Dumnezeu : cu atat mai mult nu trebuie sa se spuna ca harul insusi, care este dat celor botezati, este mai mic sau mai mare, dupa varsta celor care il primesc. Nu! Duhul Sfant este dat in chip egal tuturor, nu dupa o masura proportionala, ci dupa o bunatate si bunavointa parinteasca. Caci Dumnezeu nu are preferinte dupa varsta si persoana, ci El este pentru toti, in imparatia harului ceresc, un tata care imparte egal".

"Tu adaugi insa ca piciorul unui copil in primele zile dupa nasterea sa nu este curat si ca fiecare se fereste sa-l sarute : aceasta inca nu este o piedica ca sa i se impartaseasca harul dumnezeiesc. Scris este doar : "Totul este curat Celui care este curat". Si nimeni nu trebuie sa aiba scarba fata de ceea ce Dumnezeu a binevoit sa faca. Pruncul este, iara indoiala, de-abia nascut. Totusi el nu este - atunci cand i se da harul si pacea (binecuvantarea) - astfel incat sa trebuiasca sa-ti fie scarba sa-l saruti, pentru ca fiecare dintre noi, sarutand acest prunc, trebuie sa cugete, potrivit credintei noastre, la mainile lui Dumnezeu din care a iesit si la aceea ca, intr-un fel, sarutand aceasta fiinta omeneasca de curand alcatuita si venita la lumina, noi imbratisam lucrarea lui Dumnezeu".

"Cat despre aceea ca circumciziunea iudaica se facea in ziua opta, trebuie spus ca avem aici un simbol si un fel de prima schitare, o figura care trebuia sa se plineasca (desavarseasca) la venirea lui Hristos. Caci ziua opta, adica cea dintai dupa ziua sabatului, trebuia sa fie aceea in care Domnul urma sa invieze, sa ne acorde viata si sa ne dea circumciziunea duhovniceasca ; aceasta a opta zi, adica prima dupa a sabatului, ziua Domnului, a precedat ca o icoana preinchipuind viitorul. Aceasta icoana a incetat atunci cand adevarul a venit si ne-a fost data circumciziunea duhovniceasca. "De aceea, credem ca nu trebuie sa fie impiedicat cineva sa primeasca harul dupa legea care a fost randuita,- noi socotim ca circumciziunea duhovniceasca nu trebuie sa fie impiedicata de circumciziunea trupeasca, ci ca fiecare om trebuie admis la harul lui Hristos. Pe deasupra, daca omul, atunci cand e vorba sa primeasca harul, ar putea fi impiedicat de ceva, apoi in acest caz cei vizati nu sunt decat adultii si varstnicii, pasibili de restrictii din pricina unor greseli grave. Si in acest caz insa, cei mai mari vinovati, dupa ce au pacatuit greu impotriva lui Dumnezeu, venind la credinta, obtin iertarea greselilor lor; nimeni nu este lipsit de Botez si de har. Cu atat mai mult atunci nu trebuie sa fie lipsit un copil care, fiind nascut de putin timp, n-a savarsit nici o greseala ; el a dobandit doar la prima sa nastere, ca decurgand din Adam, pricina aducatoare de moarte a vechii molimi ; e cu atat mai lesne sa obtina iertarea pacatelor, cu cat pacatele care i se iarta nu sunt ale sale, ci ale altuia".

Hotararea adoptata de sinodul cartaginez in frunte cu Sfantul Ciprian n-a facut decat sa "pastreze credinta statornica a Bisericii", precum observa Fericitul Augustin. Ulterior, un alt sinod tinut, in anul 418, de asemenea la Cartagina, a reluat problema botezului pruncilor si a condamnat pe cei ce ziceau ca pruncii n-au de ce sa fie botezati, intrucat sunt lipsiti de pacatul stramosesc si de orice pacate personale. Canonul 110 arata ca "...s-a hotarat sa fie anatema oricine tagaduieste sau zice ca pruncii nou-nascuti si copiii, fiind botezati din pantecele maicilor, nu se boteaza spre iertarea pacatelor si nici nu-si atrag ceva din pacatul stramosesc al lui Adam care ar trebui curatat prin baia renasterii, de unde urmeaza ca la acestia nu s-ar intelege forma Botezului spre iertarea pacatelor cea adevarata, ci cea mincinoasa... Decisi pruncii, care de la sine n-au putut savarsi nici unul din pacate, cu adevarat se boteaza spre iertarea pacatelor ca sa se curateasca intru dansii prin renastere, ceea ce si-au atras din nasterea cea dintai".

In aceeasi vreme un sinod local adunat in 416 la Mileve condamna si el pe cei care negau efectele harice ale Botezului asupra pruncilor, pe cei care excludeau pruncii de la primirea Sfintei Taine. Cele statornicite in vechime privitor la botezarea nevarstnicilor n-au rezolvat decat partial nedumeririle ivite. In plus, ereziile au creat alte framantari si au dus la noi complicatii. Pot fi dati ca exemplu hieracitii potrivit opiniei carora pruncii sunt incapabili sa primeasca botezul, pelagienii - nu admiteau ca pruncii ar avea la nastere vreun pacat de care sa se faca personal vinovati.

Existau in primele-veacuri destui crestini care se intrebau, bunaoara, ce folos aduce pruncilor Sfanta Taina a Botezului daca primind-o adesea mor, inainte chiar de a fi fost in stare s-o priceapa, si mai multi inca aceia care preferau, din motive duhovnicesti , sa intarzie botezarea celor mici.

Spre pilda Sfantul Grigorie de Nazianz marturiseste undeva ca n-ar dori sa experimenteze cineva teama prin care a trecut el cand, tanar fiind, se gasea pe mare si a izbucnit o furtuna care ameninta sa-i nimiceasca corabia. Pentru ca nu fusese botezat, il cuprinse o nesfarsita teama, nu ca va pieri in valuri, ci ca va trece in viata cealalta incarcat de pacate . E mai bine atunci, si aceasta constituie concluzia la care a ajuns, sa fii sfintit fara s-o stii, adica sa primesti Botezul de mic, decat sa mori fara pecetea initierii crestine.

Sfantul Vasile cel Mare apoi, intr-o cuvantare intreaga purtand titlul "Indemn la Sfantul Botez", critica obiceiul acelora care amanau botezul cat mai mult posibil, chiar pana in preajma mortii, nu din motive de pietate, ci din indiferentism ori din calcul. Dorind sa-si petreaca viata in huzur si placeri necinstite, unii isi inchipuie - observa renumitul ierarh - ca pot savarsi orice fapta, de vreme ce si asa Botezul le va ierta toate pacatele. Altii, in schimb, recurg la Botez tocmai pe patul mortii ca astfel sa aibe asigurat raiul si sa nu fie terorizati de teama.

Pentru o mai deplina lamurire a modului cum se prezenta situatia in primele veacuri crestine este necesar, credem, sa investigam si alte documente. Fara a avea pretentia de a fi exhaustivi, vom cita in ordine cronologica citiva scriitori si opere apartinand perioadei patristice. Astfel, ucenicul Apostolului Ioan, episcopul Policarp al Smirnei, marturisea in momentul martiriului sau : "De optzeci si sase de ani slujesc (lui Hristos)". Intrucit aceasta marturisire privind neindoeilnic timpul de cand s-a botezat o facea in anul 156, rezulta ca a primit Botezul in jurul anului 70 "in varsta frageda a copilariei" .

Putin mai tarziu Sfantul Iustin Martirul informeaza ca in vremea sa erau crestini, barbati si femei, avand 60 si 70 de ani. Or daca in prima jumatate a veacului al II-lea cand traieste Iustin existau crestini de 60 si 70 de ani, insemneaza ca ei au fost botezati cand erau inca mici 38.

Sfantul Irineu, nascut pe la 176 si fost ucenic al Sfantului Policarp, precizeaza la randul sau : "...Hristos a venit sa mantuiasca pe toti oamenii si anume, zic, pe toti care dobandesc de la El nasterea a doua pentru Dumnezeu, pe prunci si pe cei mici, pe tineri si pe batrani" .

Biserica, afirma marele teolog Origen, "a primit de la Apostoli traditia de a boteza pruncii. Caci stiau aceia, carora li se incredintasera secretele tainelor dumnezeiesti, continua el, ca in toti sunt intinaciunile pacatului care trebuie sa se spele prin apa si prin Duh" .

Scrierea Asezamintele apostolice redactata in jurul anului 400, dar transmitand traditii autentic apostolice, contine si ea indicatii despre practica botezarii pruncilor. "Botezati si copiii vostri si sa-i crestetri in supunerea si invatatura Domnului, caci zice : lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti".

Incepand cu veacul al III-lea, nu exista scriitor crestin care sa nu poata fi invocat in sprijinul pedobaptismului.

Intr-adevar, autoritatea bisericeasca s-a pronuntat destul de tarziu in problema botezarii celor mici si numai atunci cand s-a simtit trebuinta clarificarii unor nedumeriri. Practica era insa veche cat Biserica si tocmai de aceea pedobaptismul nu numai ca n-a fost interzis, ci recomandat cu multa caldura.

Pentru cei care pastreaza rezerve fata de marturiile literare de genul celor invocate, precizam ca ele sunt confirmate de numeroase date arheologice. Desenele gasite pe peretii catacombelor si inscriptii de pe pietrele funerare, toate apartinand primelor veacuri crestine, dovedesc ca Biserica a recurs la pedobaptism inca de la inceput.

Astfel, o inscriptie de pe un epitaf, aminteste despre "o preanevinovata fetita care a trait 9 zile si 5 ore si care se odihneste in pace in Hristos Dumnezeu". Alta inscriptie care, potrivit observatiei arheologului Orazio Marucchi, pomeneste de un copil "care fiind iubit cu caldura de mama sa si aceasta, intelegand ca nu are multe zile, a cerut Bisericii sa fie trecut la credinta" (sa fie botezat) si asa sa plece din lumea aceasta".

Mentionam alte doua inscriptii de pe epitafe, dintre care una se refera la un baiat in varsta de 80 zile identificat ca "neophitus", iar cealalta la o fetita numita "fidelis", moarta la 9 luni , termenii de neophitus si fidelis aratand ca e vorba de prunci botezati.

Indicatii epigrafice mult mai numeroase gasim in legatura cu botezul administrat copiilor de la 1 an la 12 ani. Asa bunaoara in Cimitirul din Chiusi (Italia) se gaseste urmatoarea piatra de la mormantul unui copil : "Melitus infans christianus fidelis = Pruncul Melitus botezat crestin". De asemenea, in acelasi cimitir Sfantul Calist, un epitaf poarta inscriptia : "Mateonata moarta la 1 an si 52 zile". Acesteia i se cere sa se roage pentru Dionisus "neofit" (nou botezat) in varsta de 1 an si 4 luni. O inscriptie romana datand din anul 382 zice : " Se odihneste in pace cel ce a trait 1 an si 4 luni si a fost ingropat la 6 ale calendelor lui octombrie...", dupa care urmeaza doua nume, probabil ale parintilor copilului.

Destule alte inscriptii se refera la o fetita "neophita", in varsta de 1 an si 5 luni, de un baietel, Apronianus, in varsta de 1 an, 9 luni si 5 zile, de Zosimos, "pistos ek piston = botezat, din parinti botezati", in varsta de 2 ani, 8 luni si 25 zile, de un copil care "pisti etetelisen = s-a sfarsit in credinta", despre Urcia Florentina care botezata fiind a trait 5 ani, 8 luni si 8 zile, despre doi frati Constantius si Iustus din care unul a murit ca "neofit" la varsta de 8 ani, 2 luni si 7 zile, celalalt "fidelis", adica botezat, la varsta de 7 ani, etc...

Din fresce si epitafuri ca cele mentionate rezulta deci trainicia si extensiunea practicii botezarii pruncilor in Biserica primara. Chiar daca Sfanta Taina nu se administra imediat dupa nastere, totusi temerea legata de imprevizibila moarte a determinat majoritatea crestinilor sa-si boteze copiii la varsta frageda. "Cutare copil, se precizeaza intr-o inscriptie, a trait 1 an, 10 luni si 15 zile ; a primit darul de sus si si-a dat sufletul Domnului in ziua 8-a cand a fost botezat.

Documente apartinand veacurilor VIII, IX si X arata si ele ca Botezul se administra imediat dupa nastere. Situatia se schimba cu veacul al XII-lea, mai ales in Apus. Pavlicienii, bogomilii, catarii, valdenzii, albigenzii, petrobrusienii, socinienii, etc, nemultumiti de formalismul care prindea radacini tot mai adanci in Biserica latina, incep sa lanseze atacuri impotriva Botezului pruncilor . Potrivit opiniei celor citati, nu Botezul asigura curatirea de pacate, el nemaifiind considerat taina, ci insasi hotararea credinciosului de a trai in deplina moralitate. Drept urmare in noile comunitati create erau primiti doar maturii in stare sa se decida singuri a nu mai savarsi raul, fara ceremonial, inclusiv Botezul.

Asemenea anabaptistilor, baptistii, adventistii, penticostalii, crestinii dupa Evanghelie etc, vor renunta si ei la botezarea copiilor mici pe motivul ca nu are temei biblic.

La drept vorbind, problema botezarii copiilor mici, desi n-am urmarit-o decat in evolutia ei istorica, este suficient de complexa spre a fi considerata inchisa prin simple referiri la trecut ori prin constatarea negarii de catre unii a oricarei traditii. Rezulta aceasta si din repunerea ei pe tapet in ultimii ani, mai ales de crestinii Bisericilor occidentale. E vorba de Bisericile reformate si evanghelice sau luterane, in egala masura de Biserica Romano-Catolica care, desi accepta si practica pedobaptismul, se intreaba tot mai insistent asupra rostului generalizarii acestuia. S-a ajuns aici din motive de ordin pastoral si totodata sociologic.

"Pentru ce m-ati botezat ?", intreaba unii tineri din Apus pe parintii parintii lor sau pastorii lor. "Nu eu sunt acela care am decis sa fiu crestin", continua ei. Si nu sunt singurii care adopta o astfel de atitudine. Unii parinti la randul lor spun : "In fond n-ar fi mai bine ca in loc sa ne botezam copiii, sa ne straduim sa-i crestem intr-o ambianta crestina ? Cand vor fi capabili sa inteleaga semnificatia Botezului si a angajamentului pe care il comporta, vor alege singuri". Sunt chiar preoti sau pastori din ce in ce mai rezervati in materie de botezare a pruncilor.

Crestinii simt tot mai mult nevoia de a-si profesa crezul in mod constient. In trecut calitatea de membru al Bisericii era legata de conformarea la obiceiuri si datini, fara apel deosebit la angajamentul personal, pe cand astazi conteaza in special convingerea. Astfel stand lucrurile destui credinciosi din Occident nu se mai multumesc sa urmeze formal practici de care nu sunt pe deplin constienti, iar preotii sau pastorii sunt obligati sa raspunda unor exigente cu totul altele decat in trecut .

Precizari:

Prima care se impune este aceea ca, din punct de vedere teologic, Botezul copiilor mici nu constituie o eroare, precum sustin unele culte si anumiti crestini, ci practica de veacuri a Bisericii, intemeiata pe traditii pastrate de la Sfintii Apostoli insisi. Cele dintai comunitati si, urmand exemplul lor, Biserica dintotdeauna a primit copiii la Botez fara a-i excepta si fara sa le impuna marturisirea personala si constienta a crezului sau angajamentului lor.

In al doilea rand trebuie sa retinem ca desi generalizata, practica pedobaptismului n-a fost in vechime unica admisa de Biserica, ci doar recomandata ca preferabila altora. Numai cand fundamentarea teoretica a respingerii pedobaptismului viza chestiuni de credinta, Biserica a intervenit spre a statua regula si randuiala.

In al treilea rand, Biserica s-a aratat mereu sensibila la scrupulele de constiinta ale adeptilor ei, cand doreau sa intarzie primirea Botezului si cand doreau sa-l grabeasca. Totdeauna a sustinut, insa, ca pentru dobandirea mantuirii si intrarea in imparatia cerurilor Botezul reprezinta o conditie sine qua non.

In al patrulea rand Botezul, ca orice alta taina, este Impreunat cu o serie de acte rituale supuse factorilor sociologici, pastorali si misionari, deci implicit cu o evolutie in timp si spatiu, acceptarea sau respingerea lor netrebuind sa duca insa vreodata la constatarea esentei dogmei necesar a ramane intangibila.

In fine, apare ca total eronata pozitia acelor crestini gata sa renunte la practica traditionala din simpla opozitie fata de Bisericile pe care le-au parasit, asadar din pricini de oportunitate. Se cuvine a fi luat in considerare exemplul trecutului cand, desi au existat tendinte si opinii felurite, pedobaptismul n-a dus totusi la ditrugerea unitatii Bisericii universale . Astazi nu poate fi decat regretabil ca Botezul, taina menita a lega crestinii intreolalta, devine pricina de disensiuni. In asemenea imprejurari se cuvine reamintit acel cuvant al Sfantului Apostol Pavel potrivit caruia eixsta "un Domn, o credinta, un Botez" (Efes. IV, 5).

Cuvant la Botezul Domnului

Domnul nostru Iisus Hristos, dupa intoarcerea Sa din Egipt, vietuia in Galileea, in cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tainuindu-si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea dumnezeirii Sale, pana la varsta de treizeci de ani, pentru ca nu era ingaduit cuiva dintre iudei, mai inainte de 30 de ani, sa aiba rinduiala de dascal sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos pana la acesti ani nu a inceput propovaduirile Sale, nici nu Se arata ca este Fiul lui Dumnezeu si Arhiereul cel mare, Care a strabatut cerurile pana ce s-a implinit numarul anilor Lui.

El vietuia in Nazaret, cu Preacurata Sa Maica si cu Iosif, parutul Sau tata, care era lucrator de lemn si cu care lucra impreuna. Dupa moartea lui Iosif, singur Domnul facea acel lucru de mana, castigand prin osteneala, hrana pentru El si pentru prea iubita Sa maica, ca sa ne invete pe noi a nu ne lenevi si nici a minca piinea in zadar.

Apoi, implinindu-se cei 30 de ani si venind vremea dumnezeiestii Lui aratari - precum zice Evanghelia -, ca sa se arate lui Israel: A fost cuvintul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie, trimitindu-l pe el ca sa-L boteze cu apa. Deci, i-a pus un semn incredintat dupa care putea sa cunoasca pe Mesia, Cel care a venit in lume, precum singur Botezatorul intru a sa buna vestire spune, zicind: Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: "Deasupra Caruia vei vedea Duhul pogorindu-se si raminind peste El, Acela este cel ce boteaza cu Duh Sfant".

Deci, ascultind Ioan cuvintul lui Dumnezeu, a venit in partile Iordanului, propovaduind botezul pocaintei, intru iertarea pacatelor. Pentru ca el era acela de care mai inainte a zis Isaia: Glasul celui ce striga in pustie, gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Deci, venea la dinsul toata latura Iudeei si a Ierusalimului, si se botezau toti de la dinsul, in riul Iordanului, marturisindu-si pacatele. Atunci a venit si Iisus din Galileea la Iordan, ca sa fie botezat de Ioan. El a venit intr-acea vreme, dupa ce Ioan spusese mai inainte poporului despre El, zicind:Vine in urma mea Cel mai tare decit mine, Caruia nu sint vrednic sa-I dezleg curelele incaltamintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apa, iar Acela va va boteza cu Duhul Sfant.

Dupa aceste cuvinte, a venit Iisus ca sa Se boteze, cu toate ca nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind nascut din Preacurata si Preasfanta Fecioara, El Insusi fiind izvorul a toata curatia si sfantenia.

Insa Cel ce a luat asupra Sa pacatele a toata lumea a venit la riu ca sa sfanteasca apele cu Botezul. A venit la ape ca sa curateasca firea lor; a venit sa Se boteze ca sa ne pregateasca baia sfantului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta sa fie pentru dinsul martor nemincinos, vazind pe Duhul Sfant pogorindu-Se peste Cel pe Care-L boteza si auzind glasul Tatalui de sus.

Ioan se sfia de El, zicind: Eu am trebuinta sa ma botez de Tine si Tu vii la mine. Caci Ioan cu duhul L-a cunoscut pe El; pentru ca mai inainte cu 30 de ani a saltat de bucurie in pintecele maicii sale; deci, avea trebuinta de botezul Lui, ca cel ce era in pacatul neascultarii, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc.

Iar Domnul a zis: Lasa acum, ca asa se cade a implini toata dreptatea. Prin dreptate intelege aici Sfantul Ioan Gura de Aur poruncile lui Dumnezeu; ca si cum ar fi zis: "De vreme ce toate cite le porunceste legea le-am savirsit si singura aceasta a ramas, adica sa Ma botez; deci, Mi Se cade sa o savirsesc si pe aceasta". Iar botezul lui Ioan era porunca lui Dumnezeu, precum el zice: Cel ce m-a trimis ca sa botez cu apa, Acela mi-a zis.

Deci, cine l-a trimis? Aratat este ca a fost Insusi Dumnezeu, cum zice insasi Scriptura: "A fost cuvintul lui Dumnezeu catre Ioan". Deci, Iisus, fiind in varsta de 30 de ani, S-a botezat pentru ca omul de la aceasta varsta se pleaca cu inlesnire catre tot pacatul.

Asa graiau Ioan Gura de Aur si Teofilact, cum ca cea dintii varsta a copilariei are multa nestiinta si zburdalnicie, a doua varsta, a tineretilor, se aprinde de pofta trupeasca, iar varsta de 30 de ani, a barbatului desavirsit, este a iubirii de aur, a maririi desarte, a iutimii, a miniei si a tuturor pacatelor.

Pentru aceasta Hristos Domnul a asteptat botezul pana la aceasta varsta, ca sa implineasca legea cu toate virstele, sa sfanteasca firea noastra si sa ne dea putere, ca sa biruim patimile si sa ne ferim de pacatele cele de moarte. Dupa Botezul Sau, Domnul a iesit indata din apa, adica n-a zabovit; caci se povesteste ca Sfantul Ioan Botezatorul, pe fiecare om care se boteza de dinsul, il afunda pana la cap si-l tinea astfel pana ce-si marturisea toate pacatele sale si numai dupa aceea ii afunda si capul si il lasa sa iasa din apa; pentru aceasta, zice Evanghelia, ca a iesit indata din apa. Iesind Domnul din riu, I s-au deschis cerurile, stralucind de sus o lumana in chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorit spre Domnul, Cel ce S-a botezat, aratindu-Se in chip de porumbel.

Intocmai cum in zilele lui Noe, porumbita a vestit micsorarea apelor, tot asemenea si incetarea inecarii pacatului a insemnat-o porumbelul.

Duhul Sfant s-a aratat in chip de porumbel, pentru ca acea pasare este curata, blinda, iubitoare de oameni, fara de rautate si nu sta in locuri necurate. Tot asemenea si Duhul Sfant este izvorul curatiei, noianul iubirii de oameni, invatatorul blindetii, rinduitorul binelui si fuge de la cel care se tavaleste in tina cea necurata a pacatului, fara de pocainta.

Pogorindu-Se Duhul Sfant ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicind: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit. Aceluia deci, se cuvine marirea si stapinirea, in vecii vecilor. Amin.