Regularitatea realitatii constiintei noastre transcedentale

Eu trăiesc alături de alţi oameni. Aceşti oameni sunt, pentru mine, fenomene naturale în acelaşi fel în care eu sunt, de asemenea, pentru ceilalţi oameni un fenomen natural. Aceşti oameni trăiesc o viaţă a lor, sunt obiecte în univers. [Iar] ca obiecte în univers, sunt pasibili de observarea mea şi eu constat în legătură cu ei anumite lucruri. De pildă, constat că un om poate să râdă, constat că un om poate să plângă, constat că, într-un anumit moment, un om poate să aibă o expresiune pe figură şi într-alt moment, o altă expresiune. Constat, de pildă, că, dacă îl înţep, figura lui va avea o anumită expresie şi că, ori de câte ori îl voi înţepa, expresiunea lui va fi aproximativ cam aceeaşi. Constat, prin urmare, această regularitate. Fac însă această experienţă şi asupra mea şi mai constat cu această ocazie încă ceva; şi anume, constat nu numai că, dacă m-aş privi în oglindă în momentul în care mă înţep, aş avea o anumită expresie a figurii, dar [şi] că această înţepătură cu acul se întovărăşeşte pentru mine cu o anumită stare sufletească; hai să zicem, cu o senzaţiune de durere. Şi atunci, eu constat la semenul meu această regularitate în legătura dintre înţepătura cu acul şi o anumită expresiune vizuală a figurii, iar la mine însumi o legătură între trei fapte diferite: înţepătura, expresiunea figurii şi senzaţiunea de durere pe care o am.
În virtutea acestei regularităţi pe care o constat la mine complet, iar la semenul meu numai în două elemente, eu generalizez această regularitate, o atribui în forme mai lărgite şi celorlalţi oameni.
Pe această cale construiesc, propriu-zis, cu ajutorul aceluiaşi mecanism al regularităţii, încă ceva: construiesc viaţa sufletească a celorlalţi oameni, admit existenţa vieţii sufleteşti a celorlalţi oameni. Dar aceasta o admit numai pentru că aşa vreau eu? Nu. O admit fiindcă sunt forţat să o admit. Forţat, de ce? Forţat de regularitatea pe care sunt obligat să o constat, regularitatea legăturii între două anumite fapte.
Vedeţi dar care este funcţiunea acestei regularităţi, pe care noi o găsim în fenomenele vieţii noastre sufleteşti. Ea vă dă, întâi, o întregire a vieţii imanente prin prelungirea ei în viitor; o întregire a vieţii imanente prin completarea experienţei mele trecute, pe de o parte, iar pe de altă parte, ne ajută să construim pur şi simplu existenţa naturii, să construim realitatea transcendentă conştiinţei noastre, realitatea fizică, pe de o parte, şi realitatea transcendentă psihică, pe de altă parte. Acord o existenţă realităţii şi mai acord încă o dată, tot graţie acestei regularităţi, o existenţă vieţii sufleteşti a celorlalţi oameni. Iată, prin urmare, ce importanţă extraordinară are acest fapt banal al regularităţii sau întâmplării fenomenelor naturii.