Din constatarea pe care o facem, a regularităţii stărilor mele de conştiinţă, a stărilor noastre de conştiinţă, integrăm un alt concept de realitate. Acest concept de realitate închide într-însul trecutul, prezentul şi ceea ce nu este încă, viitorul. Trecut, prezent [şi] viitor epuizează tot conceptul realităţii. De ce? Pentru că, o să ziceţi: trecutul nu mai este, prezentul este tocmai un punct de trecere, iar viitorul nu este încă. Epuizează tot conceptul realităţii, pentru simplul motiv că prezent, trecut şi viitor nu înseamnă, propriu-zis, fapte, ci cadre în cari se petrec faptele. Deci, de la această constatare a regularităţii, a unei regularităţi în constituirile mele de cunoştinţe, de la această regularitate plec eu, propriu-zis, ca să construiesc acest concept al cadrului realităţii, lărgind realitatea pe care am cunoscut-o: cu percepţiunea imediată, cu aducerea-aminte şi cu viitorul.
Să nu credeţi însă că această realitate sau că această regularitate pe care eu o constat în prezent îmi serveşte numai la construirea viitorului. Ea are încă o funcţiune, mai precisă. Gândiţi-vă, vă rog, că regularitatea aceasta pe care o surprindem şi o constatăm în univers nu este numai un instrument de construcţiune pentru ceea ce va fi, ci [şi] o schemă fixă, o schemă funcţională, aş zice mai degrabă, pentru ceea ce a fost. Dacă d-voastră aţi vrea să reconstituiţi tot ceea ce a fost ieri, vă veţi aminti că de dimineaţă v-aţi sculat. Aceasta este precis. Mai departe: "După ce m-am sculat, am făcut ce am făcut, m-am dus apoi la bibliotecă - dacă este cazul -, am lucrat şi pe urmă? Pe urmă nu-mi mai aduc aminte! M-am dus la cutare prieten, la ora cutare!". Dar, îmi zic: "Nu se poate! A mai fost ceva!". "A, masa! De ce? Am mâncat la prânz. De ce? Pentru că este normal ca în fiecare zi să mănânc, pentru că aşa fac întotdeauna". Prin urmare, există o anumită schemă a zilei. Aceasta se compune din dimineaţa şi seara ca puncte extreme şi din alte puncte intermediare, cari sunt nelipsite din acest cadru. Mănânc în fiecare zi la prânz, aceasta se întâmplă întotdeauna, deci a trebuit să se întâmple şi ieri. S-a întâmplat că nu am mâncat, atunci imediat trebuie să mă gândesc la motivul pentru care nu am mâncat.
Prin urmare, această regularitate pe care o observ în succesiunea stărilor mele de conştiinţă îmi ajută la reconstruirea trecutului, în aceeaşi măsură în care-mi ajută la construirea viitorului. Pentru că, în acelaşi fel în care spun: "Ieri m-am sculat de dimineaţă, am mâncat la prânz şi m-am culcat seara", pot spune: "Probabil că mâine mă voi scula de dimineaţă, voi mânca la prânz şi mă voi culca seara". Numai că, este o deosebire: pentru viitor această regularitate este pur schematică, pe când pentru trecut formează cadrul în care se plasează anumite fapte, în care eu izbutesc, am posibilitatea să plasez anumite fapte. Pentru viitor am numai câteva puncte de reper, regularitatea atâta îmi oferă. Ce intră între aceste puncte de reper, pentru viitor, nu pot şti. Ştiu, de pildă, că de dimineaţa până seara o să trăiesc şi ştiu, de pildă, că în acest trai al conştiinţei mele or să se insereze o mulţime de stări de conştiinţă. Dar ce anume vor fi acele stări de conştiinţă, aceasta încă nu pot să o spun. Adică, pe orice voi încerca eu să construiesc acest viitor, voi avea întotdeauna puncte de reper.
Este însă, în adevăr, aci ceva care trebuie explicat; şi anume, că sunt serii de fapte cari, privite în ele însele, sunt numai puncte de reper; dar cari, încrucişându-se cu altele, nu mai devin puncte de reper, adică nu mai devin forme de activitate, ci aceste încrucişări de fapte sunt chiar fapte pentru ceilalţi. De pildă, eu ştiu că ziua are un început, un maximum şi un sfârşit. Acest început, maximum şi sfârşit, care formează cadrul unei activităţi a mea - deci, cum spuneam mai sus, puncte de reper pur şi simplu -, fiecare poate să însemne, la întretăierea cu alte serii de fapte, fapte conţinute propriu-zis în vreme. Dar, în genere, în termeni generali, pot să afirm că regularitatea aceasta, care îmi construieşte mie viitorul îndeplineşte şi cealaltă funcţiune, de a-mi reconstrui, de a-mi împlini trecutul.
Aceasta, în ceea ce priveşte succesiunea stărilor mele de conştiinţă.
Să nu credeţi însă că această realitate sau că această regularitate pe care eu o constat în prezent îmi serveşte numai la construirea viitorului. Ea are încă o funcţiune, mai precisă. Gândiţi-vă, vă rog, că regularitatea aceasta pe care o surprindem şi o constatăm în univers nu este numai un instrument de construcţiune pentru ceea ce va fi, ci [şi] o schemă fixă, o schemă funcţională, aş zice mai degrabă, pentru ceea ce a fost. Dacă d-voastră aţi vrea să reconstituiţi tot ceea ce a fost ieri, vă veţi aminti că de dimineaţă v-aţi sculat. Aceasta este precis. Mai departe: "După ce m-am sculat, am făcut ce am făcut, m-am dus apoi la bibliotecă - dacă este cazul -, am lucrat şi pe urmă? Pe urmă nu-mi mai aduc aminte! M-am dus la cutare prieten, la ora cutare!". Dar, îmi zic: "Nu se poate! A mai fost ceva!". "A, masa! De ce? Am mâncat la prânz. De ce? Pentru că este normal ca în fiecare zi să mănânc, pentru că aşa fac întotdeauna". Prin urmare, există o anumită schemă a zilei. Aceasta se compune din dimineaţa şi seara ca puncte extreme şi din alte puncte intermediare, cari sunt nelipsite din acest cadru. Mănânc în fiecare zi la prânz, aceasta se întâmplă întotdeauna, deci a trebuit să se întâmple şi ieri. S-a întâmplat că nu am mâncat, atunci imediat trebuie să mă gândesc la motivul pentru care nu am mâncat.
Prin urmare, această regularitate pe care o observ în succesiunea stărilor mele de conştiinţă îmi ajută la reconstruirea trecutului, în aceeaşi măsură în care-mi ajută la construirea viitorului. Pentru că, în acelaşi fel în care spun: "Ieri m-am sculat de dimineaţă, am mâncat la prânz şi m-am culcat seara", pot spune: "Probabil că mâine mă voi scula de dimineaţă, voi mânca la prânz şi mă voi culca seara". Numai că, este o deosebire: pentru viitor această regularitate este pur schematică, pe când pentru trecut formează cadrul în care se plasează anumite fapte, în care eu izbutesc, am posibilitatea să plasez anumite fapte. Pentru viitor am numai câteva puncte de reper, regularitatea atâta îmi oferă. Ce intră între aceste puncte de reper, pentru viitor, nu pot şti. Ştiu, de pildă, că de dimineaţa până seara o să trăiesc şi ştiu, de pildă, că în acest trai al conştiinţei mele or să se insereze o mulţime de stări de conştiinţă. Dar ce anume vor fi acele stări de conştiinţă, aceasta încă nu pot să o spun. Adică, pe orice voi încerca eu să construiesc acest viitor, voi avea întotdeauna puncte de reper.
Este însă, în adevăr, aci ceva care trebuie explicat; şi anume, că sunt serii de fapte cari, privite în ele însele, sunt numai puncte de reper; dar cari, încrucişându-se cu altele, nu mai devin puncte de reper, adică nu mai devin forme de activitate, ci aceste încrucişări de fapte sunt chiar fapte pentru ceilalţi. De pildă, eu ştiu că ziua are un început, un maximum şi un sfârşit. Acest început, maximum şi sfârşit, care formează cadrul unei activităţi a mea - deci, cum spuneam mai sus, puncte de reper pur şi simplu -, fiecare poate să însemne, la întretăierea cu alte serii de fapte, fapte conţinute propriu-zis în vreme. Dar, în genere, în termeni generali, pot să afirm că regularitatea aceasta, care îmi construieşte mie viitorul îndeplineşte şi cealaltă funcţiune, de a-mi reconstrui, de a-mi împlini trecutul.
Aceasta, în ceea ce priveşte succesiunea stărilor mele de conştiinţă.
Reverenda prezintă la faţă un buzunar mic brodat cu paspoal din saten negru, buzunarul este lung de 8 cm şi este poziţionat în partea stângă sus.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
multumesc