Deniile din Saptamana patimilor

Denia de Luni din Saptamana patimilor

Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viaþa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocãintã, dar si de nãdejde.
Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paºtelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.

Lunea cea mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.
(Troparul zilei)
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.
Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.
“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)

Martea cea Mare

Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieþi au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.
Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.
“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimã.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.
“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositã si tânguindu-se, a adus tie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Tainã

“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”. (Tropar)
Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si vânzarea si prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrãcat hainele si El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rusineze, iar celorlalti sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãti: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildã. La sfârsitul mesei aduce vorbã si despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit sã-L prindã. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însãsi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricosãtoare pentru cã nu poate fi ceva mai înfricosãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.
În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului.
Seara sãvârsim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si s-au spãimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohod)

Sâmbãta Mare

În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã vesnicã.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatãlui. Si-a dat si propriul Sãu sânge, pretde rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despãrtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întelesul unei putreziri a trupului.
Dupã-amiazã sãvârsim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.
“Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã se junghie si sã se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toatã cãpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

Rusine pentru mass-media manelizata din Romania !

Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani.

Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi.

Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur.

Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de "Tzigania" sau tara tiganilor europeni.

Cum s-a ajuns aici ? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic sa apere pozitia romanilor in lume [ in Elvetia ciorile de romani sunt striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite ], ci discutam despre faptul ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma, insa promoveaza o Romanie manelista.

Pastele, sarbatoarea luminii si a bucuriei in Ortodoxie

Sarbatoarea Invierii Domnului este cunoscuta sub denumirea de Sfintele Pasti. Cuvantul "Pasti" este de origine ebraica.

La evrei, cuvantul Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin Marea Rosie si a eliberarii lor din robia Egiptului (Iesire XII, 27). Termenul "Pasti" este preluat de crestini, dar primeste o noua semnificatie: trecerea de la moarte la viata.

Dupa parerea celor mai multi exegeti si istorici bisericesti, invierea Domnului a avut loc in prima duminica de dupa Pastile iudeilor din anul 33 al erei crestine. Pastile evreilor (Pascha) se serbau in seara zilei de 14 Nisan. (Nisan fiind prima luna a anului evreiesc, care incepea la luna noua de dupa echinoctiul de primavara)

Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325 a incercat sa introduca o uniformizare a datei serbarii Pastilor in toata lumea crestina:
a) Pastile se va serba totdeauna duminica;
b) Aceasta duminica va fi cea imediat urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara;
c) Cand 14 Nisan cade duminica, Pastile va fi serbat in duminica urmatoare, pentru a nu se serba odata cu Pastile iudeilor, dar nici inaintea acestuia.

Crestinatatea ortodoxa s-a impartit in doua, din anul 1924, in ceea ce priveste data sarbatoririi Pastilor: Bisericile ramase la calendarul neindreptat au continuat sa serbeze Pastile dupa Pascalia veche, gresita, a calendarului iulian, pe cand Bisericile care au adoptat calendarul indreptat (stilul nou) au sarbatorit cativa ani (intre 1924-1927).

Ca sa se inlature dezacordul dintre diferitele Biserici ortodoxe si pentru a se stabili uniformitate in toata Ortodoxia, cel putin in ceea ce priveste data celei mai mari sarbatori crestine, Bisericile ortodoxe care au adoptat calendarul indreptat au stabilit (din 1927 inainte), prin consens general, ca Pastile sa fie serbat in toata crestinatatea ortodoxa dupa Pascalia stilului vechi, adica odata cu Bisericile ramase la calendarul neindreptat.

Pastele, sarbatoarea luminii si a bucuriei in Ortodoxie

Pastile sunt in Ortodoxie "sarbatoarea sarbatorilor". Daca sarbatoarea este o tasnire de viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile sunt tasnirea deplina a vietii dumnezeiesti in existenta noastra crestina. Natura noastra omeneasca nu mai e straluminata numai trecator de o raza dumnezeiasca, care arata ca ea nu e de la sine si singura existenta, ci aceasta natura e strabatuta deplin si pentru veci de viata dumnezeirii, e transfigurata, pnevmatizata, ridicata din inlantuirea procesului de corupere continua care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul in iadul tenebrelor.

De aceea Pastile sunt o explozie de bucurie, care perpetueaza explozia de bucurie a ucenicilor care au vazut pe Domnul inviat. De aceea credinciosii se saluta cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o alta bucurie: "Hristos a inviat!" "Adevarat a inviat!", pana la Inaltarea Domnului, de cand se saluta cu alta veste tot asa de mare, legata interior de prima: "Hristos s-a inaltat!", pana la Cincizecime, care anticipeaza Cincizecimea deplina sau umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.

Bucuria aceasta are atata entuziasm in ea, incat ea e ca o "sfanta betie", ca o "betie treaza" de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa. E ca o "betie treaza", pentru ca e produsa de cea mai autentica dar si cea mai minunata realitate, realitatea neasemanat de frumoasa a vietii vesnice si plenare, mai frumoasa si mai minunata decat si-o poate inchipui orice imaginatie, motiv pentru care Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca ingerii nu pun in functie nici o imaginatie, pentru ca realitatea pe care o vad intrece orice imaginatie.

Entuziasmul manifestat de Apostoli la Cincizecime, in urma Pogorarii Duhului Sfant, care parea privitorilor ca o betie (Fapte II, 13), incepuse de la Inviere. Ea caracterizeaza bucuria credinciosilor de la Pasti, care ramane temelia vietii sufletesti a lor in tot cursul vietii pamantesti. Acest entuziasm e produs de impartasirea de "vinul cel nou" al vietii de care a vorbit Hristos inainte de Patimile Sale (Marcu XIV, 25): "Veniti cu rodul vitei celei noi al dumnezeiestii veselii, in ziua cea vestita a invierii imparatiei lui Hristos sa ne impartasim".

Femeile mironosite afland de la inger despre Invierea Domnului, alearga "cu frica si cu bucurie mare" sa duca aceasta veste ucenicilor. Justificand bucuria lor, primul cuvant pe care li-l adreseaza Iisus cel inviat la intalnirea cu ele, este: "Bucurati-va!" (Matei XXVIII, 9). De atunci cei ce cred alearga cu aceeasi bucurie debordanta in noaptea Pastilor si in zilele ce urmeaza, vestind tuturor celor pe care ii intalnesc: "Hristos a inviat!". Bucuria este starea sufleteasca principala pe care a produs-o vestea invierii in cei care stiau ca viata lor sfarseste in moarte. Bucuria aceasta se mentine in crestini continuu, dar se actualizeaza mai ales in noaptea Pastilor.

Femeile mironosite se bucura nu numai pentru ca-l vor vedea iarasi pe invatatorul iubit, ci pentru ca invierea Lui inlatura in general moartea ca sfarsit al vietii noastre, deschizandu-i orizontul eternitatii. Aceasta este si cauza bucuriei noastre din orice timp. In viata noastra, a crestinilor, s-a produs prin Invierea lui Hristos o schimbare radicala, in ea a patruns o lumina nesfirsita, continutul ei a capatat o valoare incomensurabila, ea s-a umplut de o bucurie inepuizabila.

Iisus a confirmat cu autoritatea Lui dumnezeiasca justetea bucuriei de care au fost cuprinse femeile mironosite. El nu le-a indemnat sa se bucure pentru simplul fapt ca vor fi iarasi cu El, ci pentru semnificatia generala noua si plina de fericire pe care o are Invierea Lui pentru cei ce cred in El. Aceasta confirmare a produs-o Hristos de atunci incoace continuu: faptul ca Apostolii au fost in stare sa moara pana la unul pentru marturia Invierii lui Hristos, faptul ca marturia aceasta a produs milioane de mucenici si de sfinti, ca cei credinciosi nu pot gasi sens existentei lor fara aceasta Inviere, e o repetare continua a confirmarii Invierii date de catre Hristos.

Existenta noastra s-a umplut prin Invierea Domnului de bucuria prin excelenta, de o bucurie reala, consistenta si durabila.

Se stie ca pe noi crestinii bucuriile trupesti nu ne satisfac deplin, ca sufletul nu e satisfacut de ele, iar bucuriile sufletesti sunt nedepline, pentru ca noi traim marginile cunoasterii, ale iubirii, ale puritatii sentimentelor noastre.

Bucuria Invierii nu e nici trecatoare, nici nedeplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca e bucuria eterna si deplina. De aceea, nimeni nu trebuie sa fie trist in noaptea Invierii. Nimeni nu trebuie sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara insemnatate fata de biruirea mortii. De ce sa ne intristam de pricini care ne conduc spre moarte, cand stim acum ca prin moarte trecem la viata vesnica. De aceea Biserica canta in noaptea Invierii: "Cu bucurie unul pre altul sa ne imbratisam: O, Pastile! Izbavirea de intristare". Iar in cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur din noaptea de Pasti se spune: "Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia pentru toti. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a eliberat pe noi moartea Mantuitorului".

Si precum inainte de Invierea lui Hristos toate erau tinute intr-o frantura de sens neimplinita, batjocorita, chinuitoare, asa Invierea Lui umple toate de lumina si de bucurie. Caci, cand o singura particica din lume se umple de sensul deplin, toate se umplu de la ea de acest sens. Daca pentru o singura faptura - si aceasta este umanitatea lui Hristos - timpul a devenit un timp spre inviere si spre viata de veci, lumina in care e pusa acea faptura e vazuta de toate celelalte si devin o asigurare spre invierea si viata de veci, despre lumina integrala pentru noi toti. Toate zilele timpului, toate zilele anului au devenit sarbatori, etape ale inaintarii in lumina, ducandu-ne tot mai aproape de marea lumina eshatologica. Mai bine zis, timpul intreg a devenit un ajun al duminicii vesnice, al petrecerii vesnice in lumina descoperita a invierii, cum zilele saptamanii, zile inchinate sfintilor care au trait timpul in aceasta lumina a invierii, sunt sarbatori pregatitoare pentru duminica invierii, cum au fost si pentru ei.

Precum bucuria invierii intrece toate bucuriile si copleseste toate tristetile, asa lumina ei intrece toate luminile revelatiei nedepline din Vechiul Testament. Acolo un stalp de foc conducea un popor dintr-o robie pamanteasca intr-o libertate pamanteasca exterioara; acolo Moise le facea cunoscuta voia Lui Dumnezeu ascuns in intuneric si simtit in parte doar de el insusi. Aci Dumnezeu insusi, Soarele Hristos ne lumineaza, aratat prin Invierea Sa din morti in mod deplin, si ne conduce spre libertatea si viata deplina a vietii eterne: "In locul stalpului celui de foc a rasarit Soarele dreptatii, in locul lui Moise, Hristos, mantuirea sufletelor noastre".

S-a spus ca "vestea buna" (Evanghelia) crestina se concentreaza in vestea Invierii lui Hristos, temei al sigurantei ca si noi vom invia. Apostolii si-au vazut misiunea lor in a fi martori ai Invierii lui Hristos (Fapte I, 22). Desigur insa ca aceasta veste a fost prin excelenta "vestea buna" nu pentru ca a anuntat invierea unui om simplu; nici n-a intemeiat nadejdea invierii noastre a tuturor pe invierea unui astfel de om simplu. Aceasta n-ar fi o inviere pentru eternitate si spre plenitudinea vietii in Dumnezeu, ci o repetare pe planul actual sau al unui plan putin deosebit, dar tot relativ, al vietii omenesti obisnuite. Ea a fost vestea prin excelenta buna, pentru ca a anuntat Invierea Celui ce fiind om a fost si Dumnezeu si pentru ca noi inviind, pe temeiul Invierii Lui, ne vom impartasi de viata deplina a umanitatii lui in Dumnezeu. Apostolii fiind martorii Invierii lui Hristos, au fost in acelasi timp martorii tuturor semnelor si cuvintelor prin care Hristos insusi si-a dovedit dumnezeirea Lui, ca unii ce au stat in preajma Lui "in tot timpul petrecerii Lui intre noi" (Fapte I, 21). Numai o astfel de inviere e o inviere intru plinatatea eterna a vietii noastre si ea intemeiaza bucuria noastra plenara sau coincide cu ea.

Femeile mironosite pleaca de la mormant nu numai cu bucurie, ci si cu "frica mare". In bucuria lor e prezenta simtirea misterului, simtirea izbucnirii existentei supreme, dumnezeiesti. De aceea, bucuria lor nu e o bucurie obisnuita. Heidegger a deosebit intre "Furcht" ca frica de ceva din lume si "Angst" ca un fel de cutremurare in fata mortii, care pune capat existentei in lume. In bucuria traita de femeile mironosite la vestea invierii Domnului este o astfel de cutremurare, care le punea inaintea unui alt plan de existenta. Dar cutremurarea aceasta nu avea un caracter negativ, nu era o spaima, caci nu era produsa de sentimentul golului, al nefiintei, ci era o cutremurare amestecata cu, bucurie. Invierea lui Hristos e "incepatura altei vieti, vesnice".

Planul acestei existente, de un caracter cu totul nou, al existentei noastre, l-au simtit ca un plan al existentei in plenitudine.

Viata crestinului in plenitudinea si deci in bucuria si lumina deplina este o alta viata, la care se poate ajunge printr-o ridicare ce nu e efectuata de noi insine, ci de Dumnezeu asupra fiintei noastre, desi ni se cere si noua pregatire si receptivitate pentru aceasta.

Acesta e sensul cuvantului "Pasti". In Sinaxarul de la utrenia Invierii, Pastile, care se traduc prin cuvantul romanesc "trecere", sunt asemanate cu "trecerea" de la nefiinta la existenta in actul creatiei de la inceput, cu cea de la robia poporului Israil, la libertatea lui in tara fagaduintei si cu Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Invierea este ultima "trecere" prefigurata de celelalte. Ea e "trecerea" desavarsita, pentru ca e trecerea noastra de la pamant la cer. Si data fiind domnia mortii, instaurata prin pacat. Invierea e si trecerea definitiva si totala a creatiei de la moarte la viata.

In aceasta ultima trecere sau transcendere se implineste scopul crearii lumii de catre Dumnezeu.

Iata cuvantul Sinaxarului: "Aceasta zi o numim Pasti care inseamna in limba evreiasca trecere. Pentru ca aceasta e ziua in care a adus Dumnezeu la inceput lumea din nefiinta. Intru aceasta zi scotand pe poporul Israel din mainile lui Faraon, l-a trecut prin Marea Rosie. Tot intru aceasta zi s-a pogorat din cer si s-a salasluit in pantecele Fecioarei. Si acum din pantecele iadului scotand toata firea omeneasca, o a inaltat la ceruri si o a adus la cinstea cea dintai, a nestricaciunii". Invierea e o transcendere a noastra la plenitudinea vietii in Dumnezeu, deci la investirea ei cu toate lucrarile dumnezeiesti necreate, dar a transcendere la care colaboreaza si ea. Transcenderea existentei noastre din robia pacatului, la o viata deplin pnevmatizata prin indumnezeire s-a facut prin nasterea si invierea umanului in ipostasul divin.

Propriu-zis Hristos insusi e "Pastile". El e transcenderea, pentru ca in El se produce aceasta, pentru ca in El se preda fiinta noastra in mod deplin lui Dumnezeu prin jertfa. Si ne preda intr-o nevinovatie si blandete asemenea celei a mielului pascal din Vechiul Testament. Dar pe cand mielul acela n-a ridicat cu adevarat pacatul lumii pentru ca jertfa lui nu era actul liber al unui om fara pacat si deci n-a putut obtine decat o trecere a fiilor lui Israel din robia pamanteasca la libertate pamanteasca, ca prefigurare a trecerii de la alta robie la alta libertate superioara, Hristos a venit ca Mielul in sensul deplin al cuvantului care ne-a trecut de pe pamant la cer, pentru ca El insusi a facut aceasta trecere pentru Sine ca om: "Hristos, Pastile cele noua, jertfa cea vie jertfita, Mieluselul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii".

In Hristos cel inviat ramane inscrisa jertfa, caci numai prin jertfa Lui s-a facut transcenderea. El ramane Pastile permanent prin excelenta sau trecerea continua, ca sa putem trece si noi in orice timp impreuna cu El in planul invierii si al vietii de veci. Toata existenta noastra si a istoriei este, unita cu Hristos, un Paste, o trecere, de aceea si o jertfa cu Hristos insusi. De aceea, laudand pe Hristos cel inviat, nu uitam sa laudam si Crucea Lui, caci prin ea a infaptuit Hristos trecerea de la moarte la viata si prin ea putem face si noi aceasta trecere: "Cinstitei Crucii Tale ne inchinam Hristoase si sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim. Caci cu rana Ta noi toti ne-am vindecat". Sau: "Facandu-se ca un om, patimeste ca un muritor, si prin patima pe cel muritor il imbraca intru nestricaciune".

In taria incoruptibilitatii e fructificata taria spirituala a patimirii de buna voie si fara vina. In ordinea spirituala, nevinovatia, blandetea si jertfa Mielului care suporta junghierea, echivaleaza cu puterea leului care invinge moartea. In ordinea spirituala numai Mielul nevinovat si injunghiat ia puterea; numai el este leul care biruieste (Apoc. V, 5-6). De aceea, precum se vorbeste de puterea crucii lui Hristos in saptamana Patimilor, tot asa se vorbeste de ea in sarbatoarea Pastilor: "Cu crucea Ta ai stricat blestemul lemnului, cu ingroparea Ta ai omorat stapanirea mortii". Crucea continua sa ne lumineze si acum din Hristos, caci ea inseamna blandete, moarte fata de tot ce ne tine inlantuiti de ceea ce ispiteste trupul si dezvolta patimile care ne fac neliberi si ne inchid intr-o existenta a repetitiei lipsita de sens, incheiata prin moartea definitiva.

Datorita crucii acesteia, Hristos n-a putut fi tinut in iad, caci introducea acolo liniste, blandete si nevinovatie, aducea lumina din care emana puterea de leu biruitor. Blandetea si ferma lui daruire de sine ii fac pe cei de acolo sa scape de legaturile dureroase ale pacatului lor si sa se descopere pe ei insisi in adevaratul sens al existentei lor: "Cela ce a dat invierea neamului omenesc, ca un miel spre junghiere s-a adus. Infricosatu-s-au de acesta capeteniile iadului si s-au ridicat portile cele de durere, ca a intrat imparatul slavei, zicand celor din legaturi: "Iesiti!" Si celor din intuneric: "Descoperiti-va!" (Miercuri seara din Saptamana luminata).

In baza puterii Sale, Hristos intra in iad in mod paradoxal ca "jertfit si nejertfit", ca "jertfa vie", ca predat cu totul lui Dumnezeu si tocmai de aceea plin de putere dumnezeiasca, ca Miel si ca imparat. Blandetea Lui e cu atat mai biruitoare cu cat este a imparatului: "Mantuitorul meu, vie si nejertfita jertfa, ca un Dumnezeu pe Tine insuti de voie aducadu-Te Tatalui, ai inviat pe Adam impreuna cu tot neamul, sculandu-Te din mormant" (din Canonul din noaptea de Pasti). Sau: "Doamne, cela ce iadul ai pradat si moartea ai calcat, Mantuitorul nostru, cela ce ai luminat lumea cu cinstita crucea Ta, miluieste-ne pe noi". Iadul nu a putut suporta prezenta in el a Mielului jertit, caci in blandetea Lui era puterea dumnezeiasca.

In iubirea maxima manifestata de Hristos pe cruce e atata viata si putere ca prin ea revine la viata nu numai trupul Sau, ci trezeste din moarte sau din paralizie si puterile sufletesti ale celor din iad. Dar aceasta putere a iubirii ce a mers pana la cruce, o actualizeaza Hristos continuu. El pastreaza ranile sale in trupul Sau ca o sursa permanenta a iubirii sale, ca o dovada ca Cel ce a inviat nu e altul decat Cel ce s-a rastignit pentru noi. Daca ar fi altul, invierea Lui si cea viitoare a noastra n-ar avea temeiuri in iubirea Lui si n-am fi pregatiti si noi pentru ea prin iubirea noastra fata de El, trezita de iubirea Lui; ar fi un fapt magic, nu de desavarsire spirituala: "Ranile Tale, Hristoase, care de voie le-ai rabdat pentru noi, le-ai aratat ucenicilor Tai, punandu-le marturie slavitei invierii Tale" (la Utrenia din duminica Tomii).

Prin pipairea ranilor s-a convins Toma ca iubirea lui Hristos manifestata in rastignire a fost asa de mare, ca prin ea a inviat si ne va invia si pe noi, caci o asemenea iubire nu putea fi decat iubire dumnezeiasca. Numai in sensul ca iubirea maxima, iubirea adevarata este iubire dumnezeiasca se adevereste adagiul: "Iubirea in veci nu moare".

Iubirea nevinovata a Mielului striga in urechile sufletelor amortite ale celor din iad ca un racnet de leu trecandu-i in imparatia Sa: "Desteptat-ai dupa ce ai adormit, pe cei morti din veac, imparateste ca un leu racnind in iad".

Viata invierii este viata plinatatii si deci a luminii depline si aceasta calitate o are pentru ca este o viata de participare neimputinata la viata lui Dumnezeu. Acesta e sensul asumarii trupului si invierii lui in ipostasul lui Dumnezeu-Cuvantul. Propriu-zis asumarea naturii noastre in Dumnezeu-Cuvantul trebuia sa ajunga la Inviere.

Sarbatoarea Pastilor in Biserica Ortodoxa da expresie acestei bucurii si lumini nemarginite, izbucnite in existenta omeneasca odata cu tasnirea orizontului vietii dumnezeiesti in ea. Caci prin aceasta viata crestinilor e inaltata la plenitudine si eternitate in Dumnezeul devenit om, la impartasirea de viata nelimitata si transcendenta a lui Dumnezeu, revarsata din ipostasul Cuvantului.

Nu exista imn pascal care sa nu dea expresie acestei bucurii, nascuta din incredintarea izbucnirii plinatatii de lumina si de existenta in viata noastra pamanteasca: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa", proclama preotul inconjurand tetrapodul, mai bine-zis Evanghelia asezata pe el ca simbol al lui Hristos si tamaindu-l dupa ce a inceput slujba Invierii cu lauda adusa Sfintei Treimi, care a savarsit intreaga aceasta opera.

Iar primul imn pe care-l canta Biserica in aceasta noapte, la slujba care incepe odata cu trecerea noptii din miezul ei, este un indemn adresat nu insilor singulari, ci obstii credinciosilor sa se deschida luminii aduse de Invierea lui Hristos, prin trecerea virtuala a intregii noastre creatii de la moarte la viata si de la pamant la cer: "Ziua Invierii, sa ne luminam popoare, Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi".

Lumina invierii nu e lumina unui fulger care trece rapid de la rasarit pana la apus descoperind pentru o clipa ce inseamna a zace in intuneric, ci o lumina statornica, de o adancime necuprinsa care descopera cele de sus si cele de jos cu destinul trupurilor pe care moartea le descompune pentru o vreme: "Acum s-a umplut de lumina si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care s-a intarit". S-a descoperit destinatia noastra, a credinciosilor pentru viata eterna in Dumnezeu, s-a descoperit Dumnezeu ca un Dumnezeu al iubirii care vrea sa se uneasca cu noi pentru veci s-a descoperit destinatia trupurilor, care se descompun, spre participarea la slava noastra in Dumnezeu, s-a descoperit rostul faptelor noastre, ca mijloace si drum de desavirsire si de pregatire a crestinilor spre viata eterna. intru invierea lui Hristos, odata cu natura omeneasca s-a intarit, intr-o vesnica incoruptibilitate, intreaga natura.

Viata invierii, care s-a ridicat din mormant, mai bine-zis Iisus insusi caci viata adevarata e totdeauna o persoana, e un izvor al incoruptibilitatii noastre. Viata Invierii lui Iisus e ca o apa din care adapandu-ne intretinem viata noastra pentru veci, spre deosebire de apa care, prin lovitura de toiag a lui Moise, izvorand din piatra, intretinea numai viata trupului pentru scurt timp. Persoana in general e un izvor viu de viata pentru alte persoane. Dar persoana lui Hristos, persoana divina dar ea insasi si persoana umana nemuritoare prin fondul dumnezeirii din care se adapa, adapa in veci si pentru veci si persoanele noastre: "Veniti sa bem bautura noua, nu din piatra seaca facuta cu minuni, ci din izvorul nestricaciunii, din Hristos cel ce a izvorit din mormant, intru care ne intarim".

A bea dintr-o persoana inseamna a fi intr-o comuniune cu ea, asa cum a bea din natura, din piatra, inseamna a fi intr-o comunicare cu natura. Iar cu natura nu poate comunica decat trupul, nu persoana ca intreg. A bea din Persoana lui Hristos inseamna a fi in comuniune cu un izvor de putere spirituala infinita, care a facut si trupul pe care l-a luat incoruptibil si poate invia la o stare de incoruptibilitate eterna si trupul celor ce sunt in comuniune cu Ea.

Trupul inviat al lui Hristos e pnevmatizat sub forta spiritului Sau indumnezeit, prin gradul dumnezeiesc al puterii obtinute de el, iar aceasta stare de pnevmatizare il spiritualizeaza in asa masura incat nu mai e experiat ca un obiect impenetrabil, ci primit ca un continut al subiectului Sau, fluid si penetrant, capabil sa se interiorizeze celorlalte subiecte, impreuna cu subiectul Lui spiritual propriu-zis: "Hristos reaprinde trupul Sau ca pe un sfesnic de lumina Sa dumnezeiasca", spune Sfantul Maxim Marturisitor. Trupul lui Hristos devine luminos ca si dumnezeirea lui, sau ca si subiectul dumnezeiesc si indumnezeit al lui Hristos.

Ideea pancomuniunii universale in Hristos cel inviat o exprima Sfantul Atanasie astfel : "Cuvantul, prin care si in care au fost create toate lucrurile, conduce din nou creatiunea intreaga, care parasise miscarea ce i-a fost data si o recompune si o readuna. Diviziunile aparute in creatiune prin separarea elementelor, care erau destinate sa mentina creatiunea ca un tot si sa n-o lase sa se imparta, au fost depasite in Hristos si puterea unificatoare realizata in El exercita o forta de unificare in toata creatiunea.. Prin moartea si Invierea Sa a indepartat separarea dintre rai si lumea aparuta dupa cadere si ne-a deschis noua raiul interzis, pentru ca El insusi se intoarce dupa Inviere pe pamant si arata ca raiul si pamantul sunt una. Prin inaltarea la cer uneste cerul cu pamantul si ridica trupul nostru omenesc asumat de El si alcatuit din aceeasi esenta ca si al nostru. Ridicandu-se cu sufletul si cu trupul deasupra cetelor ingeresti, a restabilit uniunea intre lumea noastra sensibila si inteligibila si armonia creatiunii intregi".

Toate au fost puse in lumina deplina a scopului lor prin Inviere. Prin ea a inceput raiul comuniunii eterne si depline intre noi crestinii si Dumnezeu si intreolalta. De aceea toate lauda acum in mod constient, sau fara sa-si dea seama, pe Hristos: "Luminatu-s-au toate cu Invierea Ta, Doamne, si raiul iarasi s-a deschis si toarta zidirea laudandu-Te, cantare Tie aducem totdeauna".

Cantarea bisericeasca prezinta experienta acestui inceput de pan-comuniune deplina, ca o pornire a credinciosilor de a se imbratisa, de a privi ca frati si pe dusmani si de a ierta: "Ziua invierii, sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam, sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru Inviere". Transparenta vrituala a trupurilor, corespunzand transparentei incepatoare a sufletelor, implica o totala intimitate si familiaritate.

In aceasta inferioritate si familiaritate reciproca, fluida si profunda a persoanelor, care are ca subiect central pe Hristos, acesta nu e numai izvorul apeil vii a unei existente intinerite, vesnic nevestejite in bogatia si in noutatea ei continua si inepuizabila, ci si izvorul care lumineaza toata realitatea aceasta a pan-comuniunii totale. In acest tot al pan-comuniunii personale e o lumina solidara cu curatia, cu sfintenia, cu transparenta si cu sinceritatea ei. Unde nu e curatie in relatii, nu e nici comuniune deplina, nici lumina deplinei descoperiri reciproce. Hristos e lumina ce se descopere deplin, in profunzimea neajunsa a calitatii de cauza creatoare si sustinatoare a vietii tuturor, pentru ca din el izvoraste curatia iubirii atotgeneroase fata de toate.

Aceasta sfintenie a comuniunii totale incepatoare, care tasneste prin Invierea lui Hristos, umple pe adevaratii crestini in miezul noptii in care se produce, de o ambianta de sfintenie, de limpezime, de transparenta si de apropiere, a caror expresie totala e o pace mai presus de fire intre toate. Cerul patrunde cu lumina lui infinita toata firea facand-o proaspata ca la inceput, dandu-i stralucire de sarbatoare: "Cat este de sfintita cu adevarat si mult praznuita si stralucita aceasta noapte de mantuire, mai inainte vestitoare a zilei celei purtatoare de lumina a invierii, intru care lumina cea fara de ani din mormant tuturor a stralucit".

Sarbatoarea e simtita ca o totala transcendere realizata de creatie in Hristos cel inviat. Transcenderea pe care Biserica o numeste Pasti e traita intr-o negraita bucurie, intr-o bucurie de copii nevinovati si zburdalnici. Biserica exprima aceasta transcendere intr-o insirare de atribute care ar vrea sa fie fara sfarsit pentru ca sunt cu neputinta de cuprins si de exprimat, si prin care incearca sa exprime negraita stare cu totul noua in care ea transforma firea: "Pastile cele sfintite astazi noua s-au aratat, Pastile cele noua si sfinte, Pastile cele de taina, Pastile cele preacinstite, Pastile, Hristos Mantuitorul, Pastile cele fara prihana, Pastile cele mari, Pastile credinciosilor, Pastile care au deschis noua usile raiului, Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii".

Am vazut ca Sfantul Maxim Marturisitorul a inteles trupul inviat al Domnului ca un sfesnic spiritualizat din care lumineaza dumnezeirea Lui in mod neimpiedicat. Cantarea bisericeasca vede in trupul inviat al Domnului o oglinda a dumnezeirii Lui. Ea scoate pe langa aceea in evidenta faptul ca aceasta stare si functiune a trupului este cea mai inalta treapta la care este ridicat el. Ea este treapta eshatologica la care vor fi ridicate trupurile noastre. Trupul lui Hristos este parga acestei trepte eshatologice culminante a trupurilor noastre.

In Hristos culmineaza lumina la care se vor ridica adevaratii crestini prin stradanii continue. Tot intunericul, chiar cel culminant al iadului, a fost risipit prin Hristos lumina lumii. Daca mai ramane un iad, el nu mai proiecteaza asupra lumii nici un fel de intuneric, de lipsa de sens. Legaturile lui cu lumea au fost taiate. Desigur e vorba de lumea vazuta de cei ce cred in Invierea lui Hristos.

Lumina neinserata care iradiaza din trupul lui Hristos nu e o lumina impersonala, ci lumina Persoanei supreme, deci si caldura dragostei supreme a lui Dumnezeu adus aproape crestinilor credinciosi si comunicata lor, intrucat aceasta Persoana s-a facut si ramane in veci si om: "Inchinaciune de seara aducem Tie, luminii neinserate, care la sfarsitul veacurilor, ca intr-o oglinda prin trup ai stralucit lumii si pana la iad te-ai pogorat si intunericul cel de acolo l-ai stricat si lumina invierii neamurilor ai aratat, Datatorule de lumina, Doamne, slava Tie" (Miercuri seara in Saptamana luminata).

Lamuriri de mare pret cu privire la trupul inviat al Domnului dau cantarile din Duminica Tomii. Acesta pipaie urmele ranilor din coasta Lui, ceea ce dovedeste ca trupul e mentinut in veci. Dar trupul acesta e arzator ca focul si numai condescendenta Domnului il apara pe Toma sa nu se arda la atingerea lui. Focul curatiei, al iubirii si al bogatiei spirituale a sufletului lui Hristos, plin de Duhul Sfant al dumnezeirii Sale, ridica la stare de foc si de lumina si trupurile noastre. Daca lumina de pe fata lui Moise era atat de orbitoare ca nu putea fi privita de evrei si de aceea Moise trebuia sa umble cu fata acoperita de un zabranic (II Cor. III, 13), daca lumina fetii lui Hristos pe muntele Tabor stralucea ca soarele si a umplut de spaima pe cei trei ucenici (Marcu IX, 6 ; Luca IX, 34), cu cat mai orbitoare nu trebuie sa fi fost lumina trupului inviat al lui Hristos? Dar mana lui Toma, fiind aparata de ocrotirea dumnezeiasca ca sa nu se arda, a simtit totusi in ea puterea dumnezeiasca din trupul Lui: "Cine a pazit atunci mana ucenicului nearsa, cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei indrazneala de a putut pipai osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce a pipait. Ca de n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipai ea patimile cele ce-au clatinat cele de sus si cele de jos?" (Sambata in Saptamana luminata).

Toma a crezut prin adeverirea ce i-o dadeau ranile trupului ca Hristos insusi a inviat cu trupul. Dar a crezut ca a inviat Hristos, nu simplu pentru ca a pipait un trup ca al nostru. Caci in acest caz ar fi putut socoti ca Hristos n-a inviat cu adevarat, ci a revenit la viata pamanteasca, sau poate n-a murit. Ci a crezut si pentru ca a simtit trupul lui Hristos plin de puterea Duhului. Toma a simtit cu mana sa firea indoita a Mantuitorului: "Iar el simtind cu mana sa firea Ta indoita, plin de frica a strigat catre Tine: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!" (Vecernia din sambata Saptamanii luminate) Toma a simtit in toata firea sa un cutremur la pipairea coastei lui Hristos. Caci prin ea a simtit nu numai caldura omeneasca a coastei, ci si lucrarea dumnezeiasca manifestata prin ea, cu mult mai mult decat a simtit aceasta putere femeia care suferea de curgerea sangelui: "Cu frica mana pnandu-si Toma in coasta Ta cea de viata aducatoare, Hristoase, tremurand a simtit, Mantuitorule, indata indoita lucrare a celor doua firi, care intru tine sunt unite fara amestecare si cu credinta a strigat zicand: Tu esti Domnul cel preainaltat, Dumnezeul Parintilor si al nostru, slava Tie!" (Utrenia din Duminica Tomii).

Astfel Toma cunoaste pe Dumnezeu, inviat ca om, nu numai cu ochii, ci si cu pipairea. El a adaos la marturia si la predica apostolica un temei nou, o experienta noua a dumnezeirii lui Hristos cel inviat: "Iscodirea ta, Tomo, vistierie ascunsa ne deschizi noua, ca teologhisind cu limba cea de Dumnezeu purtata, laudati-L, ziceai, pe Hristos si-L preainaltati intru toti vecii". Sau: "Bogatie scotand din vistieria cea nefurata, din dumnezeiasca coasta Ta cea impunsa cu sulita, Facatorule de bine, de intelepciune si de cunostinta umple lumea Geamanul".

Trupul inviat al Domnului tine de un plan transcendent planului nostru de traire. Dar pentru cei ale caror simturi sunt inaltate prin energia Duhului Sfaint, datorita credintei, aceasta transcendenta nu e sesizabila numai prin simturi ca o realitate exterioara, ci e intrata in comunicare cu fiinta lor. Caci are fluiditatea spiritualitatii si iradierea iubirii maxime. Acest trup e transcendent numai in sensul ca e o realitate din planul Duhului si ni se cere o ridicare la starea de induhovnicire, care e tinta noastra, pentru ca astfel nu numai sa stim de El prin credinta, ci sa ne si unim cu el in mod simtit. Aceasta e impartasirea mai adevarata de el in lumina viitoare neinserata, de care vorbeste Liturghia ortodoxa. Aceasta e nu numai Botezul in Duhul Sfaint si in foc, ci comuniunea in foc si in lumina a tuturor cu Hristos in imparatia cerului, unde dreptii vor straluci ca soarele in lumina fetii lui (Matei XIII, 43). De aceasta comuniune s-au impartasit Apostolii si ea le-a dat putere sa umple totul de focul lui Hristos (Luca XII, 49) si sa fie martori ai Invierii Lui paina la moarte.

Primele 3 femei malefice din istoria mondiala

1. Elizabeth Bathory

Contesa Bathory este considerata cea mai infama criminala in serie din istoria lumii. Multe zvonuri au circulat in acea vreme despre fetele de tarani angajate la castel care dispareau ca prin minune fara ca nimeni sa le mai vada vreodata sau sa mai stie ceva de ele. Aceste zvonuri au ajuns la urechile regelui Mathias al II-lea, care a trimis o comisie sa verifice autenticitatea lor. Soldatii au intrat in castel la timp pentru a descoperi cadavrul unei fete, o alta care era pe moarte si sa elibereze alte cateva, care se aflau inchise in temnitele castelului. Printre activitatile preferate ale reginei se aflau: mutilarea totala, mutilarea mainilor sau a organelor genitale, batai indelungate, muscaturi ale fetei si corpului, amputarea bratelor sau a altor parti ale corpului si infometarea victimelor pana la moarte.
Se pare ca aceste crime au avut loc pe o perioada indelungata de 25 de ani. A fost condamnata numai pentru 80 de victime, insa se pare ca numarul lor neoficial se ridica la cateva sute. Datorita statutului ei social, contesa nu putea fi judecata, insa a fost inchisa intr-o singura camera a castelului, pana cand a decedat, patru ani mai tarziu. Rautatea extrema a acestei contese a insapimantat lumea, iar folclorul local i-a atribuit si fapte care se pare ca nu le-a infaptuit. Cea mai cunoscuta dintre ele este ca Elizabeth Bathory se imbaia in sangele tinerelor pe care le omora, insa acesta teorie nu a fost dovedita nicioadata, negasindu-se dovezi in sprijinul ei.Una dintre cele mai feroce “produse” feminine ale nazismului.




Irma Grese era cunoscuta sub numele de “Cateaua din Belsen”, si asta nu datorita caracterului ei milos. A abandonat scoala la 15 ani, pentru ca nu avea foarte multa dedicatie pentru studiu. Mai tarziu, a incercat sa devina asistenta medicala, dar nu a fost primita in randul acestora. Si-a gasit in scurt timp vocatia, odata cu inscrierea in randul “Ligii femeilor germane”. In 1943 a fost transferata la Auschwitz, devenind in mai putin de un an “Senior Superviser”. Promovarea a fost facuta pe baza excesului de zel de care dadea dovada. Printre “hobby-urile” ei se numarau crimele, torturile psihice si fizice, abuzurile sexuale, bataile crunte cu biciul sau asmutirea cainilor infometati asupra prizonierelor. Umbla incaltata cu cizme foarte grele, un accesoriu util in torturarea fizica a prizonierelor si nu se deplasa niciodata fara pistol si bici. In data de 17 aprilie 1945 a fost capturata, impreuna cu alti ofiteri SS, judecata sub legea britanica si condamnata la moarte prin spanzurare. Apelul ei a fost respins, devenind astfel, cea mai tanara femeie condamnata la moarte sub legea britanica in secolul XX.

3. Ilse Koch

Vrajitoarea din Buchenwald, pe numele ei Ilse Koch, a fost sotia lui Karl Koch, comandantul lagarului de concentrare de la Buchenwald intre 1937 si 1941 si a celui de la Majdanek, intre 1941 si 1943. Imbatata de puterea absoluta pe care i-a pus-o pe tava sotul ei, aceasta nu s-a dat inapoi de la nicio fapta marsava. In perioada Buchenwald, a reusit sa uimeasca oamenii prin desfraurile, torturile si obscenitatea de care era capabila. Colectionara impatimita, Ilse si-a creat o macabra colectie formata din lampioane si genti confectionate din piele…umana. Pentru diversitate, se foloseau bucatile de piele tatuate. Datorita pasiunii ei, a fost promovata in cadrul lagarului pe postul de sefa a gardienelor. Dupa terminarea razboiului a fost judecata, inchisa, eliberata si iar inchisa. In final, s-a spanzurat in 1967, in inchisoarea pentru femei Aichach.

Macedonia-Binecuvantarile

cantare in limba rusa

Dalai lama a fost agent secret?

Conflictul dintre protestatarii tibetani si fortele de ordine din China a tinut prima pagina a ziarelor din toata lumea, pana de curand. Imagini de o violenta rar intalnita au impanzit ecranele televizoarelor si cu totii am asistat uimiti la escaladarea unui conflict etnic de proportii in inima uneia dintre cele mai mari puteri economice a lumii la ora actuala, China. In mod straniu, Dalai Lama, liderul religios tibetan a ales sa se declare neputincios si sa se dezica de ceea ce se intampla in Tibet... Exista o teorie care sustine insa ca acesta nu este strain de astfel de evenimente si ca dedesubturile luptelor de strada sunt departe de ceea ce ne-am putea imagina la o prima vedere. Adevarul, ca de cele mai multe ori, este ascuns in intunericul intereselor oculte.Unde a inceput totul? Inainte de a incerca insa sa oferim o explicatie acestor furibunde atacuri mass-media la adresa Chinei, va invitam sa realizam impreuna o scurta trecerea in revista a istoriei Tibetului si, mai ales, a conflictului atat de mediatizat in ultima vreme. Imperiul Tibetan a aparut pe scena lumii odata cu Songtsan Gampo – Qizonglongzan- (604 – 650 d.Hr.), lider local care reuseste pentru prima oara sa uneasca sub o singura autoritate triburile din actualul platou tibetan. Sub urmatorii regi, Tibetul continua sa se extinda catre Asia Centrala, ajungand pana in apropierea capitalei chineze Chang’an (actualul oras Xi’an), expansiunea sa fiind respinsa de armatele dinastiei Tang in anul 763. Cei mai multi istorici sunt de acord asupra faptului ca asimilarea Tibetului de catre Imperiul Chinez a avut loc in perioada dinastiei Yuan (1271 -1368), si a continuat in timpul urmatoarelor doua dinastii, Ming(1368 – 1644) si Qing (1644 – 1912). In tot acest timp, Tibetul a continuat sa fie o regiune care s-a bucurat de o anumita autonomie fata de China desi, oficial, a fost o parte a acesteia. Schimbare survine in 1911, atunci cand, pe fondul haosului instaurat odata cu prabusirea dinastiei Qing, cel de al 13-lea Dalai Lama expulzeaza trupele chinezesti din Lhasa. Anul urmator, acesta declara independenta Tibetului, stare favorizata si de razboiul civil din China si de conflictele acesteia cu Imperiul Japonez. Pe toata aceasta perioada, nicio putere occidentala, cu atat mai putin China, nu a recunoscut statul nou format. Odata cu victoria lui Mao Tze Dong si instaurarea comunismului in China, liderul de la Beijing ordona Armatei de Eliberare sa patrunda in Lhasa, in 1950, acolo unde negocia cu guvernul lui Dalai Lama un plan pentru „eliberare pasnica a Tibetului”. In acelasi timp, Mao se angaja sa pastreze nealterate traditiile tibetane precum si autoritatea religioasa a lui Dalai Lama. Date fiind reformele comuniste precum si colectivizarea fortata a proprietatilor nobililor din Tibet, Dalai Lama incalca tratatul incheiat la inceputul anilor ‘50 si, cu un puternic sprijin american, lanseaza o miscare armata de eliberare a Tibetului de sub dominatia Chinei. Miscarea s-a dovedit un esec total si, in 1959, liderul religios tibetan se refugiaza in India de unde continua si in prezent sa conduca un asa numit „guvern in exil”. Lipsit de sprijin american incepand cu anii ‘70, Dalai Lama revine la o pozitie mai rezonabila, si propune guvernului de la Beijing o „Cale de mijloc”, solutie ce prevedea o autonomie democratica a Tibetului, nicidecum o independenta a acestuia, China urmand sa se ocupe de apararea si de problemele externe ale tarii. Solutia a fost refuzata de autoritatile de la Beijing, acestea pretextand lipsa de incredere in intentiile liderului religios. Conflictul a cunoscut o recrudescenta in ultimii ani, dupa ce Dalai Lama a acuzat public China de genocid cultural, el declarandu-si, in acelasi timp, neutralitatea fata de violentele din Tibet. Dalai Lama, CIA, NED si povestea neoficiala a conflictului din Tibet„Ceea ce facem noi in prezent, a fost facut sub acoperire, cu 25 de ani in urma, de catre CIA” – Allen Weinstein, primul presedinte al NED - National Endowment for Democracy - organizatie non-guvernamentala americana ce sprijina financiar, printre altele, „democratia asistata” din Tibet.Un soc! Astfel ar putea fi catalogata declaratia de presa din 1998 a liderului religios tibetan, Dalai Lama. Acesta a recunoscut, la scurta vreme dupa prezentarea de catre CIA a unor documente partial declasificate, ca a primit fonduri din partea agentiei americane pentru a sustine o lupta de gherila impotriva autoritatilor chineze din Tibet. Documentele privind operatiunile CIA in Tibet au fost facute publice pe site-ul oficial al Departamentul de Stat American, iar informatiile prezentate de guvernul american spun chiar mai mult decat a lasat sa se inteleaga liderul tibetan.„Activitatea tibetana a CIA consta in activitati politice, de propaganda si actiuni paramilitare. Scopul programului in aceasta etapa este acela de a mentine viu conceptul unui Tibet autonom in platoul tibetan si in alte tari, in special India, si de a dezvolta o capacitate de rezistenta in fata posibilelor actiuni politice din China comunista” – site-ul oficial al Departamentul de Stat American. Thubtan Norbu si Gyalo Thondup, doi dintre fratii lui Tenzin Gyatso (numele real al lui Dalai Lama) s-au ocupat personal de recrutarea tinerilor tibetani care sa fie antrenati special la o baza din Colorado. In acelasi timp, cei doi urmau sa pregateasca terenul viitoarelor organizatii paramilitare care urmau sa activeze atat in Tibet cat si in tarile din jur.„a. Suport pentru 2100 de luptatori de guerilla tibetani cu baza in Nepal – 500.000 $b. Costuri privind antrenamentele de la baza din Colorado – 400.000$c. Transportul ofiterilor tibetani din Colorado in India – 185.000 $d. Fonduri speciale pentru Dalai Lama – 180.000 $” Acestea sunt doar cateva dintre fondurile pe care CIA le suporta intre anii 1950 - 1968 pentru pregatirea organizatiilor paramilitare tibetane. In total, 1.735.000 de dolari pe an pentru actiuni contra Chinei, dintre care 180.000 ii reveneau anual lui Dalai Lama. O pozitie mai mult decat bizara a unui om care a militat fatis pentru o politica non-violenta. Lucrurile nu se opresc insa aici. Chiar daca imbunatatirea relatiilor dintre SUA si China din anii ’70 a dus la incetarea finantarii guerillelor tibetane, lucrurile par sa se reia dupa 1990, desi adevarul este inca bine ascuns de forurile oculte. In 1983 ia nastere National Endowment for Democracy (NED),organizatie non-profit, sustina financiar de Congresul American, cu scopul de a „asista democratia” in tarile defavorizate. Chiar daca organizatia in cauza este, oficial, una privata, fondurile vin exclusiv de la Congres iar controversele legate de interferenta acesteia in treburile interne ale altor state, in special cele din America Centrala si de Sud, precum si in Europa de Est, au devenit deja de notorietate. Nu mai departe de anul 1990, NED a infiintat pe langa cele doua organizatii deja cunoscute, International Campaign for Tibet si Tibet Fund, postul de radio Voice of Tibet, post ce transmite din orasul indian Dharamsala, acolo unde se afla guvernul in exil al lui Dalai Lama. Scopul declarat al acestor organizatii este acela de „a asista social, politic, economic si pe probleme de mediu” comunitatile tibetane din China, India si Nepal. Seria finantarilor a continuat cu fundatia "The Tibetian Literary Society", organizatia "Tibetan Center for Human Rights and Democracy", agentia de stiri "Tibet Information Network" si grupul media “Tibet Multimedia Center” .Obiectivul? Sa ofere informatii obiective despre Tibet pentru tibetanii din tara si pentru audienta din China, sa creeze ateliere de pregatire a jurnalistilor tibetani, sa promoveze stiri politice sociale si economice pentru audienta tibetana si pentru comunitatea internationala, grupurile pentru drepturile omului si mass-media si, nu in ultimul rand, pentru a educa cititorii in problema Tibetului.Initiativa laudabila? Incercare de manipulare prin intermediul presei a comunitatii internationale si de agravare a unui conflict deja existent? Va lasam pe dumneavoastra sa decideti. Peste toate ramane insa replica celebra publicata in Washington Post, in 1991, a lui Allen Weinstein, primul presedinte al NED - „Ceea ce facem noi in prezent, a fost facut sub acoperire, cu 25 de ani in urma, de catre CIA”.

Cum se naste o conspiratie?

Intr-o democratie, transparenta puterii este un deziderat ideal; practic, niciun stat nu-si tradeaza intru totul mecanismele interne care-l compun si pe baza carora functioneaza. Si chiar daca ar face-o, acestea ar fi familiare doar pentru o ingusta gama de cunoscatori, experti ai sistemului politic, guvernamental si financiar. Aceasta, insa, este situatia din prezent (si ea implica intr-o masura discutabila sau deloc companiile si agentii care joaca in domeniul privat. De transparenta statelor inca autoritare, nici nu are rost sa vorbim...). De-a lungul timpului, a avut loc o nenumarata serie de evenimente suspecte si misterioase, fapte mai mult sau mai putin dubioase, de la asasinari si revolutii la descoperiri si inventii stiintifice, care au alimentat paranoia colectiva si care, din perspectiva istoriei oficiale, nu au fost niciodata explicate pana la punctul in care sa inlature orice dubiu. Asadar, intr-o prima instanta, fie ele fabulatii sau povesti cu un sambure (ori mai multi) de adevar, teoriile conspiratiei s-au nascut pentru a suplini lipsa informatiilor si explicatiilor publice. Din perspectiva sociologica, aparitia unei teorii a conspiratiei si raspandirea adeptilor ei poate fi si un fenomen de recuperare etica: masele incearca sa produca un raspuns moral, adevarat, unei situatii pe care Statul, mass media sau alte entitati o acopera sub pres sau o bagatelizeaza intr-un mod considerat de multi profund imoral (vezi, de exemplu, numeroasele teorii ale conspiratiei care s-au nascut vizavi de Revolutia Romana din 1989). Nu trebuie sa uitam ca, din punct de vedere psihologic, teoriile conspiratiei au o putere de persuasiune extrem de mare. Potrivit lucrarii Belief in Conspiracy Theories, publicata de catre psihologul american Ted Goertzel in 1994, daca o persoana ajunge sa creada intr-o singura teorie a conspiratiei, atunci acea persoana este inclinata sa creada si in multe dintre toate celelalte. De asemenea, in cadrul unui studiu desfasurat de catre psihologii de la Universitatea din Kent, s-a descoperit ca teoriile conspiratiei au o putere ascunsa de a influenta credintele oamenilor, fara ca macar acestia sa fie constienti de acest fapt si sa realizeze ca au devenit ei insasi conspirationisti. Un alt studiu britanic, desfasurat in 2003 de Universitatea din Londra, sub indrumarea doctorului Patrick Leman, releva faptul ca intotdeauna oamenii se asteapta ca evenimentele majore sa aibe cauze majore. Dr. Leman le-a oferit celor 64 de participanti la studiu unul din patru scenarii in care un presedinte dintr-o tara fictiva era fie impuscat si ucis, fie impuscat dar supravietuia, fie supravietuia atentatului, dar murea de stop cardiac la o data ulterioara, fie supravietuia si traia fericit pana la adanci batraneti. Concluzia studiului a fost ca toti subiectii au fost inclinati sa creada ca presedintele a murit in urma unei conspiratii si nu a fost victima unui nebun care a actionat singur sau a unui accident. Asadar, credeti sau nu in teoriile conspiratiei? Nu va grabiti sa raspundeti acum! Cititi mai intai maratonul conspiratiilor pe DESCOPERA.ro, puneti-va la curent sau recapitulati intr-o lumina noua si inedita o parte a celor mai controversate evenimente din istoria universala si istoria Romaniei, iar la sfarsit intrebati-va daca teoria conspirationista v-a oferit raspunsuri mai amanuntite, mai logice si mai satisfacatoare decat cea asa-zis oficiala. In multe cazuri, s-ar putea sa aveti surprize de proportii. Descopera Teoria Conspiratiei a inceput!

ARTA CONVERSATIEI

• 
  
  
• Pericolul care ameninta orice adunare ,in jurul mesei familiale
  ca si la cel mai select bal este plictiseala. Nici calatoria organizata, nicicel mai fastuos dintre banchete nu scutite de plictiseala. Remediul cel mai sigur împotriva ei este conversatia.
• 
  
• Ce este convsersatia? Exista o reteta perfect pusa la punct ce
  asigura reusita in toate situatiile? Nu, din nefericire! Nu poti patrunde dintr-odata in acest domeniu care da ocazia unora sa-si desfasoare pe deplin puterea de seductie, iar altora sa comita gafa dupa gafa. Intre ariditatea plictiselii si pericolul ridicolului trebuie sa urmam un drum care ne duce spre ceea ce se numea in evul mediu " la carte du tandres " si ale carui principale etape sunt : tactul, discretia, atentia, însufletirea, amuzamentul, cultura,
  politetea si sinceritatea. Apar aici, ca in aproape toate manifestarile comun atitudini. Pe de o parte exista unele persoane foarte sigure pe ele, care polarizeaza conversatia, îmbatându-se cu propriile lor cuvinte, vorbind fara încetare si interzicându-le celorlalti orice participare la discutie. La cealalta extrema, se situeaza a doua categorie: vesnicii tacuti pe care nu ii bântuie nici cel mai, cei carora le e o frica teribila sa nu greseasca sau sa-si manifeste dezacordul. Vesnicii: " Aveti dreptate sau cum auzim, mai recent: " Corect ! ". Ajungem astfel la situatia pe care o enunta un umorist: " In orice conversatie sunt doua feluri de indivizi: pisalogii si victimele ".
• 
  
• Arta conversatiei nu se învata ca niste formule matematice ci este dobândita mai degraba ca o limba straina, respectând câteva reguli si exersând-o la nesfârsit. Dam aici câteva dintre aceste reguli, dar numai dumneavoastra sunteti in masura sa le acceptati pentru a va comporta agreabil. Nici o conversatie generala nu se poate prelungi multa vreme intre zece sau douasprezece persoane. De aceea o gazda trebuie sa-si faca o datorie din a grupa musafirii dupa niste criterii pe care e bine sa le cunoastem. La acest lucru trebuie sa ne gândim inca din momentul in care facem invitatiile. Veti constata ca cele mai reusite reuniuni sunt acelea in care invitatii au aceeasi profesie sau acelasi ” hobby ". Daca acestia sunt medici vor aborda, fara îndoiala, subiecte de interes comun. De asemenea, daca invitam numai profesori si mai mult decât atât, daca ei sunt si colegi de cancelarie, discutia se va învârti in jurul meseriei pe care o fac cu pasiune. Sa ne imaginam ca din greseala - caci este sigur o greseala - am invitat si un cuplu de ingineri sau doi oameni de afaceri. In mod cert, acestia se vor simti izolati si se vor plictisi de moarte. Dupa o ora sau doua, vor gasi un motiv sa plece.
• Cu siguranta ca nu-i intereseaza nici subiectele medicale, nici cancanurile de spital si nici regulile jocului de " bridge ", de exemplu, care au fost discutate cu aprindere toata seara.
• Dar viata ne obliga sa avem si relatii cu oameni cu diverse preocupari. De aceea, de multe ori, invitatiile pe care le facem ne pun in situatia de a fi gazda unor petreceri in care asistenta este eterogena. Obligatia noastra este sa-i antrenam pe cei prezenti in discutii agreabile, accesibile tuturor. Sa nu vi se para o exagerare, dar rolul nostru nu este departe de acela al unui regizor. Discutia profesionala nu trebuie sa acapareze conversatia pentru ca scopul ei este altul - acela de a afla lucruri noi, de interes general. De aceea vom avea grija sa nu grupam la masa persoane care au aceeasi meserie. Conversatia poate foarte bine sa înceapa prin relatarea unui fapt divers si sa ajunga la consideratii generale asupra eternelor probleme ale vietii.
• 
  
• Exista însa subiecte care pot fi discutate doar intre prieteni.
  Unul dintre ele si nu cel mai putin important, este cel al banilor. Daca este
  permis sa discuti despre pretul unei calatorii, este o gafa sa discuti despre
  pretul unui cadou. Asemenea gafe ne fac sa-i recunoastem pe parveniti de la o posta. Dar culmea prostului gust este sa te plângi de lipsa banilor, de necazurile din familie sau de la serviciu.
• 
  
• In plus, acest lucru este si inutil - nimeni nu-ti va rezolva problemele ci doar te va compatimi punându-te intr-o situatie umilitoare. O gafa deosebit de grava este sa ceri consultatii unui om de meserie. Nici un bancher nu-ti va indica, gratuit, cel mai bun plasament pentru banii tai numai pentru ca este invitat in aceeasi casa cu tine. Nimic nu-l va constrânge sa-ti dea informatiile pe care firma sa le cumpara cu bani grei.
• Cei mai rai dintre toti sunt totusi bolnavii eterni pentru care un medic este oricând binevenit, uitând ca nimeni nu va putea pune un diagnostic in asemenea conditii. In plus, nici un medic nu va fi deloc fericit sa dea consultatii in timpul liber. Cu umor, ar putea reactiona ca medicul vienez devenit celebru prin raspunsul sau dat cu ocazia unei serate la care i s-a cerut o consultatie:" Va voi examina cu placere, doamna, binevoiti sa va dezbracati."!
• Aproape orice avocat sau profesor poate sa va citeze una sau doua anecdote care ilustreaza mania multor oameni pe care ii întâlnim deseori in societate, de a amesteca viata profesionala cu timpul liber. Banii, grijile familiale sau profesionale, consultatiile de orice fel sunt deci teme de ocolit. De asemenea, discutiile despre politica si religie sunt considerate tabu, deoarece amândoua sunt prea ferm conturate in mintea omului pentru a fi schimbate la o reuniune oarecare fara riscul de a degenera in cearta. Si una si cealalta tin de pregatirea, de gândirea omului variind uneori enorm de la o persoana la alta. Totusi, in cazul unor discutii aprinse sa urmam exemplul celor care nu-si pierd cumpatul. În acelasi timp, rolul gazdei sau, in absenta ei, al altui invitat este sa schimbe subiectul.
• Sa retinem, în concluzie, ca reusita unei petreceri depinde de talentul gazdei de a-si alege musafirii. Sa nu ne ambitionam sa-i chemam deodata pe toti cei pe care îi cunoastem, numai ca sa scapam de obligatiile pe care le avem.
• 
  
  

• ARTA REPLICII SI CONVERSATIA AGREABILA

• 
  
  
• Trebuie sa fii întotdeauna atent la ceea ce spui, astfel încât sa nu-ti pui interlocutorul în inferioritate, chiar daca esti mai instruit sau mai informat decât el. Asta nu înseamna ca trebuie sa-i dai mereu dreptate celuilalt.
• 
  
• Oricât de paradoxal ar parea, in acest " joc " poti capata reputatia unui coseur stralucit. De ce? Pentru ca a sti sa asculti este o arta dupa cum a te abtine sa dai mereu sfaturi este o dovada de întelepciune. Sa respecti opinia celuilalt, chiar daca difera de a ta deoarece s-ar putea sa fie întemeiata. Asta nu înseamna sa renunti automat la propria opinie si nici s-o consideri minora. Subiectul poate ramâne deschis, iar dialogul unica modalitate de a-l elucida. Nimic nu te împiedica sa-ti sustii ideea în cadrul dialogului creat. Fa-o fara a-ti jigni interlocutorul. Sa evitam interventiile categorice de genul " Aiurea! ", " Nici vorba! " , " Va înselati!" sau " Ce eroare! ". Ele sunt o dovada a lipsei de educatie si pot bloca iremediabil conversatia. Dati-i si celuilalt posibilitatea sa intervina. Astfel, este mai potrivit sa spuneti :
• " Iertati-ma, domnule, dar asupra parerii dumneavoastra se mai poate discuta. " In orice caz sa nu ne întrerupem niciodata interlocutorul. Cel care o face este la fel de vinovat ca cel care vorbeste tot timpul. La acest capitol ar fi util sa precizam ca este foarte important si cu cine " conversam
  ".
• 
  
• Sa nu discutam fara discernamânt cu oricine anumite subiecte,
  deoarece riscam ca spalatoreasa noastra, o femeie foarte cumsecade altfel, sa
  umple târgul cu necazurile noastre intime! Daca nivelul conversatiei ne
  depaseste, nu deschidem gura; cel putin nu riscam sa ne facem de râs! Am asistat
  la urmatoarea întâmplare amuzanta - într-un grup de intelectuale ce se plângeau
  de lipsa de spatiu, a nimerit o tânara mai putin scolita care s-a simtit in
  drept sa intervina: da, aveti dreptate, si la noi e înghesuiala in bucatarie,
  unul intra, altul iese - e pur si simplu, cum sa va spun ... un trafic de
  influenta!
• 
  
  

• COMPLIMENTELE

• 
  
  
• Micile complimente întretin conversatia ca si micile cadouri,
  prietenia. Nu este o ipocrizie sa-i faci un compliment stapânei casei asupra
  gustului bun al mâncarii, chiar daca nu a gatit-o ea. Dar sa-i spui unei femei
  de saizeci de ani ca ai luat-o drept fiica ei nu este un compliment, ci este o
  impolitete. Tot atât de nepotrivit ar fi sa-i spui gazdei: " Minunat acest
  portelan. Cred ca v-a costat destul de mult! "
• 
  
• A face complimente exagerate este o lipsa de tact, dar a cere sa
  ti se faca, este o dovada de prostie. Întâlnim deseori persoane avide de
  complimente, iar expresia englezeasca " fishing for compliments " ( pescuind
  complimente ) le caracterizeaza foarte bine. Cum sa reactionam?
• 
  
• Pur si simplu cu abilitate - evitam sa fim caraghiosi la rândul
  nostru, acordându-le. Cel avid de complimente va deschide discutia pe o tema
  care-l avantajeaza. Neintrând noi in " joc ", discutia va deveni monolog si
  prietenul nostru va sfârsi prin a se lauda singur.
• 
  
• Exista in fiecare dintre noi tendinte de a ne autocaracteriza.
  Adeseori auzim persoane care se simt datoare sa ne spuna: " Eu sunt un om foarte
  corect; eu sunt foarte cinstit si discret; eu sunt foarte punctual; eu sunt
  foarte bun in meseria mea. " Dorind sa ne ofere imaginea totala a "
  personalitatii " lor o completeaza cu ceea ce vor numi ei " cusururi " : " dar
  am si defecte: sunt prea bun, prea naiv, prea sincer, prea serios etc "! Sa-i
  lasam pe ceilalti sa ne precizeze dupa faptele noastre si nu dupa vorbe. Aceasta
  categorie de oameni nu obtin încrederea celor din jur ci dimpotriva trezesc
  suspiciuni.
• 
  
  

• CEEA CE TREBUIE EXCLUS DIN CONVERSATIE

• 
  
  
• Multi oameni foarte capabili in meseria lor se simt pierduti
  odata iesiti din cadrul profesional si sufera in societate de un real complex de
  inferioritate. Pentru acestia, un singur sfat: sa fie atenti la ceea ce se
  petrece în jurul lor, sa imite sau sa evite ceea ce le place sau nu. Arta
  conversatiei, cum am mai spus-o, nu se învata dintr-o data.
• 
  
• Sa ne ferim sa tragem concluzii de o banalitate înfioratoare,
  ca:
• 
  
• " Ah, femeile " sau " Ah, barbatii, toti " " sunt la fel ".
  Devenim în mod automat ridicoli. Generalizarile de felul " femeile ", " barbatii
  " , " patronii ", " bogatii " , " saracii ", utilizate excesiv denota o mare
  saracie spirituala. Dupa câte am trait in acest secol, ar fi de dorit ca o
  fiinta gânditoare sa nu se mai lase pacalita de aceasta lene spirituala care
  trage concluzia " Rusii, " " nemtii, evreii sunt de vina ... ". Sa ne amintim de
  rezultatul pe care l-au avut in istorie aceste judecati inconstiente.
• 
  
• Este evident ca o conversatie nu poate fi sustinuta prin
  expresii laconice : " Da ", " Nu ". La fel, o replica prost înteleasa nu te
  autorizeaza sa lansezi un " Ce? ", " Cum ? " în loc de " Poftim ? ". În asemenea
  situatii poti da mai multa amploare întrebarii spunând: " Cum se numea orasul
  despre care vorbeati ? ”.
• 
  
• Este permis sa vorbim despre prietenii care nu sunt de fata ?
  Sigur ca da, dar depinde cum o facem. Se stie ca despre cei care nu sunt de fata
  se vorbeste întotdeauna cu placere. Dar nu avem voie sa spunem nici mai mult
  nici mai putin decât daca ar fi de fata. Mai mult decât atât, este necesar sa le
  luam apararea împotriva denigratorilor. Interventia noastra ne va pune la
  adapost de orice calomnie, de orice bârfa.
• 
  
• A-i forfeca pe cei absenti este semnul lipsei de caracter chiar
  daca te ascunzi in spatele unui nevinovat: " Hai sa bârfim un pic !". În plus
  este un joc foarte periculos, caci informatia ajunge mai devreme sau mai târziu
  la cei în cauza. Stiind aceasta, înseamna sa fii total lipsit de inteligenta sa
  o faci, ca doar nu vrei sa ai dusmani de buna voie. Daca este vorba despre
  prieteni a-i apara devine o datorie de onoare. Abtineti-va sa le transmiteti
  penibila discutie, alimentând bârfa. Prietenii o vor afla oricum de la
  altcineva, iar daca nu, cu atât mai bine!
• 
  
• Sa limitezi conversatia la a vorbi despre altii este nu numai o
  impolitete, dar denota si lipsa de imaginatie. Sa faci mereu afirmatii ironice
  sau glume atât la adresa celor prezenti, cât si a celor absenti, nu dovedeste ca
  esti spiritual, ci prost crescut . Daca te-ai simtit bine intr-o societate, dar
  la proxima ocazie nu mai esti invitat, gândeste-te unde ai gresit, caci ai
  gresit in mod sigur.
• 
  
• Se poate întâmpla ca unul dintre amatorii de calomnii sau glume
  proaste sa va aleaga drept ascultator. In acest caz, exista o solutie pe cât de
  eleganta, pe atât de eficace si care nu necesita decât putin curaj. Sa chemati "
  victima " sa participe si ea la discutie ar fi o lectie ideala pentru bârfitori.
  Chiar daca sunteti rugat, nu va amestecati în certurile dintre parinti si copii,
  între îndragostiti sau intre prieteni. Ei se vor împaca in mod sigur iar
  dumneavoastra veti deveni tapul ispasitor.
• 
  
  
• CUM SE ÎNTRETINE SI CÎND SE TERMINA O CONVERSATIE
• 
  
  
• Despre ce vorbim in societate ? În Europa nu vei trece drept un
  om cultivat daca te vei limita la discutia despre vreme. În schimb, englezilor
  le-a intrat în sânge acest subiect pe care-l abordeaza ori de câte ori se
  întâlnesc. Conversatia despre vreme are, sa recunoastem, anumite avantaje. Este
  extrem de usor de întretinut, e agreabila si nu risca sa ofenseze pe nimeni . O
  multime de alte subiecte pot capta interesul a doi sau mai multi invitati,
  uneori a întregii asistente: arta, literatura, sportul - cu predilectie
  fotbalul, situatia politica interna sau internationala si repercusiunile sale
  asupra destinelor individuale; ultima carte aparuta sau ultimul model de masina,
  calatoriile si proiectele de vacanta.
• 
  
• Cum se întretine o conversatie? Vom avea grija sa nu-l plictisim
  pe interlocutorul nostru cu o tema de care este strain. Daca nu a citit cartea
  despre care am început sa vorbim, nu vom insista la infinit povestindu-i
  subiectul. Ne vom rezuma la a face câteva observatii pertinente recomandându -
  i-o cu caldura sau cu raceala, de la caz la caz.
• 
  
• Este foarte neplacut sa te lansezi de asemenea, in comentarea
  ultimului film vazut pe ecrane, daca n-ai retinut decât actiunea. Te vei
  descurca foarte greu cu formule de genul " El o iubeste pe ea, dar ea l-a
  parasit " sau " frumos film! M-a impresionat pâna la lacrimi! ". Este important
  sa te interesezi si sa retii numele actorilor si al regizorului. Vei face o
  impresie excelenta si toata lumea va avea de câstigat.
• 
  
• De obicei, în orice societate se ajunge si la anecdote. Sa fim
  atenti pentru ca exista riscul de a povesti aceeasi anecdota acelorasi persoane.
  O anecdota amuzanta poate sa relaxeze conversatia, cu conditia sa stii când si
  cum s-o spui. Mai mult! Pentru a fi savurata de cei prezenti, anecdota trebuie
  sa fie spusa cu mult talent si fara ... a uita poanta! Unii au un talent
  deosebit de a plasa când trebuie fraze de genul: " Acesta îmi suna ca istoria
  lui Oscar Wilde care invitat la un banchet ... " sau " I s-a întâmplat ceva
  asemanator lui Mark Twain când ... " Este suficient ca anecdotele sa se tina
  lant antrenându-i pe toti într-o adevarata competitie pe aceeasi tema. Si
  deodata vorbeste toata lumea, rumoarea este generala, iar conversatia risca sa
  moara. Este momentul în care societatea se împarte în grupuri. Unii domni sunt
  dispusi sa asculte anecdotele picante, de nepovestit în fata doamnelor, dar un
  om bine crescut se va abtine sa spuna anecdote decoltate. Oricât de mult si-ar
  cere scuze, oricât de mult haz ar avea, persoana care le spune se compromite. Ni
  s-ar putea reprosa ca unora " le sta bine ", ca sunt " irezistibili ". Cu riscul
  de a parea rigizi, nu suntem de acord cu vorbele tari într-o societate aleasa.
• 
  
• Pentru buna reusita a petrecerii, conversatia trebuie sa ramâna
  antrenanta iar o gazda trebuie sa stie cum sa o faca sa intervina în dialogul
  dintre doi interlocutori daca este nevoie, si uneori sa concilieze punctele de
  vedere divergente.
• 
  
• Un om care stie sa primeasca invitati nu va da niciodata nimanui
  impresia ca l -a in vitat pentru a ului cu propria lui cultura. Pentru toate
  receptiile Brillant Savarin a formulat o regula demna de a fi retinuta: " sa
  inviti pe cineva înseamna sa-i asiguri o stare placuta pentru tot timpul cât va
  ramâne sub acoperisul tau ".
• 
  
• Se spune ca trebuie sa parasesti o petrecere în momentul în care
  a ajuns în culmea stralucirii. Este cel mai bun mod de a pastra despre ea o
  amintire placuta. Constatarea e valabila si când este vorba despre conversatie.
  Nu exista subiect pe care sa-l poti epuiza si tocmai în aceasta consta farmecul
  lui. Problema încheierii unei conversatii - ceea ce echivaleaza cu terminarea
  petrecerii - este foarte importanta.
• 
  
• Ea depinde de musafiri, nu de gazda. Dar din dorinta de a
  participa în sfârsit si ea la discutii, aceasta poate comite mai multe greseli.
• 
  
• Prima greseala: dupa ce a servit toate felurile de mâncare si
  toate bauturile, gazda ar vrea sa se bucure de invitatii sai pentru a sta de
  vorba linistita si trece la " o curatenie generala ", strânge tot, spala toate
  vasele, scutura fata de masa etc - cu o ostentatie de care nici macar nu e
  constienta! În mod firesc, musafirii simt in acest moment un semnal de plecare.
  Acum tot gazda comite a doua greseala: încearca cu orice pret sa-i retina. Se
  simte jignita, implora, ascunde posete, fulare. Chiar daca dorinta de a pleca a
  invitatilor nu era ferma, acum va deveni pur si simplu din dorinta omului ce se
  revolta fata de orice constrângere. Deci cum trebuie procedat? Daca suntem gazde
  si e o masa festiva, cu invitati importanti, ne vom misca foarte rar si încet,
  dar eficient. Putem strânge tot ce este în plus, putem schimba scrumierele, dar
  nu când vrem noi, ci când se iveste un moment prielnic si nu în mijlocul unei
  conversatii pasionante. Sa nu ne dorim în acel moment ca totul sa fie " pahar ".
  O casa deranjata în timpul unei petreceri arata foarte bine. Mai avem la
  îndemâna si cealalta solutie, pe care am mai amintit-o: sa lasam musafirii sa
  participe la pregatirea mesei pentru desert si cafea. Daca gazda da tonul cu
  naturalete nimeni nu se va simti jignit si vom observa ca sa fii gazda nu este o
  corvoada, ci o placere. Bineînteles ca nu e vorba de o reuniune pretentioasa.
• 
  
• În acest caz trebuie sa apelam la un ajutor din afara. Putem de
  pilda sa chemam femeia care ne ajuta la curatenie pentru a spala vasele si a ne
  fi de folos la bucatarie. Nu este exagerat sa angajam doi chelneri calificati
  care vor face îndatoririle gazdei sa fie foarte usoare. În ambele cazuri
  musafirii vor da acestor persoane mici sume de bani (dar nu prea mici).
• 
  
• Celelalte greseli care pot strica o reuniune reusita sunt comise
  de invitati. A-ti anunta dorinta de a pleca cu voce tare si tinând mortis sa-ti
  iei ramas bun de la toata lumea, când vezi ca toti se simt foarte bine, este de
  neiertat. Sa te retragi discret, sa pleci neobservat transmitând toate cele bune
  tuturor prin amfitrion este formula ideala. La fel de neplacut este sa insisti
  cu tot dinadinsul sa se prelungeasca petrecerea, chiar daca simti ca toti ar
  dori sa fie acasa în pat, sa se odihneasca în sfârsit. S-ar putea sa ai succes,
  sa se ramâna peste limita, dar amintirea acelei nopti pierdute va provoca multa
  vreme cosmaruri tuturor, inclusiv gazdei.
• 
  
  

• IMPORTANTA TINUTEI

• 
  
  
• Nu putem vorbi despre conversatie - despre arta de a gasi
  subiecte interesante si de a le sustine cu verva – fara a ne referi la relatia
  strânsa dintre acestea si felul în care ne prezentam în societate.
• 
  
• Cum mergem, cum ne asezam, cum ne miscam, in timp ce stam de
  vorba cu cineva? Acest capitol se va referi in special la câteva lucruri pe care
  ar trebui sa le evitam când stam de vorba. Când suntem in societate nu tinem
  mâinile in buzunare, dar nici pe solduri si nici la spate. Nu ne agatam de un
  scaun sau de marginea unei mese si cu atât mai putin de interlocutorul nostru
  sau de un nasture al hainei sale. Cind ne asezam pe un fotoliu sau pe un scaun,
  stam drept alegându-ne o pozitie comoda, fara sa ne încrucisam sau sa ne
  balansam picioarele. Ne vom feri sa ne miscam permanent mâinile si sa ne jucam
  cu degetele. Nu ne vom apropia prea mult de interlocutorul nostru si nu-l vom
  atinge in cursul conversatiei, chiar daca ea devine palpitanta. Când vorbim nu
  ducem la gura nici creionul, nici chibritul si nici scobitoarea.
• 
  
• Daca suntem la masa, facem în asa fel ca sa ocupam un spatiu
  rezonabil încât sa aiba loc si ceilalti comeseni. Înainte de a vorbi, scoatem
  tigara din gura, bem fara sa facem zgomot, mâncam în tacere. Dar se cade sa
  completam aceste reguli generale. Vedem adeseori tinere fete ridicându-si mult
  fusta deasupra genunchilor mai ales când este cald. Daca fata despre care vorbim
  este într-adevar atragatoare, lucrul acesta nu este dezagreabil. Totusi, buna
  cuviinta interzice gesturile prea ostentative si cere de pilda femeilor sa se
  aseze pe fusta. Industria textila ne ofera astazi tesaturi nesifonabile, pentru
  ca nimeni sa nu invoce sifonarea drept scuza, pentru gestul atât de neelegant de
  a-ti ridica fusta când te asezi.
• 
  
• La o receptie, vara, un barbat nu-si scoate haina, fara sa fie
  invitat sa o faca, iar daca poarta bretele n-o face niciodata. A însoti acest
  gest de întrebarea: " Îmi permiteti? " este o dovada de proasta crestere, pentru
  ca faptul este împlinit. Ce gazda ar fi aceea care ar raspunde prompt: " Nu! ".
• 
  
• Într-o societate, de multe ori, gesturile sunt mai importante
  decât cuvintele. În principiu, legile ospitalitatii obliga gazda sa
  îndeplineasca musafirilor aproape orice dorinta pentru ca acestia sa se simta
  cât mai bine. Este însa de datoria invitatilor sa nu abuzeze de aceasta
  libertate. Oricât de bine crescuta ar fi persoana care ne primeste are si ea o
  limita a rabdarii. Sa nu o punem în situatia delicata de a deveni nepoliticoasa,
  silind-o sa ne interzica anumite gesturi.
• 
  
• Ne putem simti într-o casa straina "ca la noi acasa", dar sa nu
  uitam ca nu suntem chiar acasa! Oamenii sunt prin natura lor egoisti si este
  normal sa doreasca sa se simta cât mai bine, cu orice pret.
• 
  
• Acestia se vor purta cu dezinvoltura fara a tine prea mult cont
  de cei din jurul lor. Dar sa nu confundam dezinvoltura cu obraznicia! De aici
  decurge obligatia musafirului de a cere aprobarea amfitrionului înca înainte de
  a face anumite gesturi. Nu-l vom pune pe acesta în fata faptului împlinit
  crezând ca niste cuvinte formale: " îmi dati voie, nu? " rostite ulterior va vor
  califica drept om bine crescut ci dimpotriva! Vei fi calificat drept ceea ce
  esti în realitate - un mare badaran.
• 
  
• În tot ceea ce facem în societate important este sa avem simtul
  masurii. Nimeni nu te va obliga sa stai cu haina pe tine când în casa sunt 30 de
  grade, nimeni nu-ti va interzice sa dai un telefon scurt, sau sa-ti aprinzi o
  tigara. Dar este o mare diferenta între cel care a obtinut aprobarea gazdei
  facând aluzii discrete de pilda:" În casa este foarte cald " sau " Nu mi-am
  anuntat familia ca întârzii" sau pur si simplu: " În aceasta casa se fumeaza? "
  - si cel care îsi scoate degajat haina de cum intra în casa, se repede la
  telefon si nu-l mai lasa din mâna sau îsi aprinde tigara de la tigara într-o
  camera unde sunt copii sau persoane bolnave.
• 
  
• Poate gazda nu va spune nimic dar nu este greu sa ne imaginam ce
  gândeste! Aceste sugestii sunt valabile pentru toate ocaziile în care " iesim în
  lume ", fie ca e vorba de o receptie, fie ca e vorba de o vizita neprotocolara
  la niste prieteni apropiati sau chiar la membrii familiei care locuiesc separat
  de noi.
• 
  
• Când tusesti, stranuti sau casti este obligatoriu sa duci mâna
  la gura. Când stranuti schiezi un vag semn dezolat care închide incidentul. Este
  politicos sa ne facem ca nu observam si sa renuntam la atât de obisnuitele: "
  Noroc! ", " Sanatate! ", " Ai sa faci chef!". Se crede ca este politicos sa
  rostesti aceste formule. Gresit!
• 
  
• A nu-ti privi interlocutorul în timp ce vorbesti cu el trece
  drept lipsa de respect. Dar aceasta regula nu te autorizeaza sa-l privesti fix
  si sa-l studiezi din cap pâna în picioare.
• 
  
• Când vrei sa vorbesti cu o persoana care este mai departe de
  tine, e bine sa-ti stapânesti nerabdarea pâna când gasesti o ocazie favorabila
  sa te apropii de ea. De asemenea în societate, nu cânti, nu fluieri, nu
  fredonezi o melodie, chiar daca esti înzestrat cu o voce fermecatoare.
• 
  
• Oricât de serioasa ar fi o discutie, trebuie sa-i acordam
  interlocutorului nostru un surâs amical. Dar sa ne abtinem sa râdem îndelung
  când povesteste cineva o istorioara, si cu atât mai mult când o facem noi
  însine. De asemenea, nu vom râde când cineva face o mica gafa, deoarece nici noi
  nu suntem scutiti de asemenea încurcaturi.
• 
  
• Se poate întâmpla, ca din anumite motive - de pilda ceilalti
  invitati nu au sosit înca - un musafir sa nu aiba cu cine sta de vorba. În
  aceasta situatie o gazda atenta va avea grija sa-i gaseasca celui care se
  plictiseste o ocupatie agreabila. Îi va oferi ceva de baut, îi va da o revista
  sau îi va propune sa asculte muzica. La rândul lui, invitatul, va astepta
  linistit fara sa aiba dreptul de " a-si omorî timpul " facând o inspectie prin
  toata casa si cu atât mai mult sa atinga diferite obiecte ce-i stârnesc
  curiozitatea. Ne putem uita în biblioteca, dupa ce am cerut voie, dar nu ne vom
  lua un brat de carti pentru acasa.
• 
  
• Vom cere daca dorim, una singura având grija sa precizam când o
  aducem înapoi, si sa o si aducem! La rândul ei gazda ar trebui sa noteze într-un
  caiet pregatit în acest scop - cine, când si ce carte a luat. Nu va bazati pe
  memorie! Procedati la fel cu casetele video sau audio. Daca cineva se simte
  jignit e de rea credinta.
• 
  
  

• CUM NE EXPRIMAM

• 
  
  
• Este de la sine înteles ca trebuie sa amintim referitor la
  conversatie, câteva reguli privind limbajul pe care îl folosim. Conversatia este
  o excelenta scoala de retorica. Unde am putea sa ne familiarizam mai bine cu
  arta vorbirii decât într-un cerc de persoane cultivate? Sa asculti cu atentie ce
  se spune, sa te straduiesti sa folosesti un limbaj ales, analizându-te cu simt
  critic este cel mai bun mijloc de a-ti îmbogati vocabularul si de a-ti largi
  posibilitatile de exprimare. Frecventarea regulata a unei societati alese
  dezvolta în acelasi timp spiritul nostru analitic, simtul de observatie si
  capacitatea de a face o sinteza. În fiecare zi întâlnim persoane care nu sunt
  capabile sa finalizeze o idee. Negasindu-si cuvintele potrivite ele lasa frazele
  neterminate si povestirile în coada de peste! Exemplul clasic prin care
  psihologii demonstreaza dificultatea de a te exprima fara a recurge la semne
  este cel al scarii în spirala pe care trebuie sa o definesti în putine cuvinte.
  Din o suta de persoane carora le-am pune întrebarea, abia zece ar reusi sa
  raspunda fara sa deseneze în aer un tirbuson ascendent!
• 
  
• Exista pe vremuri un joc de societate, pe cât de distractiv pe
  atât de instructiv. El consta din alegerea de catre gazda sau de catre invitati
  a unui numar egal de cuvinte, de pilda: cinci cuvinte comune, cinci notiuni
  abstracte si cinci cuvinte rare, carora participantii trebuiau sa le dea
  definitii corecte. Plecând de la: covor, sifon, autobuz, floare, melc, trecând
  prin-încercarea de a defini - metempsihoza, parapsihologia, iubirea, hobby-ul,
  carisma si ajungând la : rabarba, andiva, babuin, hasis, trufa, jocul poate
  deveni pasionant. Rar vor putea fi evitate definitiile de genul: iubirea este
  când... Din pacate acest autentic exercitiu intelectual a fost înlocuit cu altul
  care-i invita pe cei prezenti sa se exprime prin semne, sa mimeze un cuvânt.
  Acest joc se practica astazi în toate taberele pentru copii, pe culoarele
  scolilor si la petreceri, constituind doar un mijloc de distractie, lipsit de
  elementul instructiv- îmbogatirea vocabularului.
• 
  
• Am observat ca din cauza unui vocabular sarac care denota lipsa
  de cultura, majoritatea oamenilor lasa balta o discutie abia începuta sau se
  refugiaza în expresii de o mare banalitate, cum ar fi "E foarte adevarat", "Asa
  e viata", " Asa e lumea", "Asta este". Sa ne ferim sa folosim în permanenta
  expresii ca: "pe cuvânt de onoare!", "pe cuvântul meu!", "fantastic!", "
  formidabil! ", “ Nemaiauzit!", crezând ca ele dau greutate spuselor noastre.
• 
  
• Au devenit adevarate ticuri verbale expresiile: "nu stiu cum
  sa-ti spun", " ce sa-ti povestesc", "adica, n-am înteles", si, trebuie sa
  recunoastem ca ele sunt reprezentative pentru o larga categorie de oameni care,
  daca ar renunta la ele, ar constata ca n-ar mai avea nimic de spus. Dar cel mai
  obositor este felul în care unii îsi termina toate frazele cu: "Asta este", "Ce
  sa-i faci?", "Ma rog", "În sfârsit", "Auzi?" mai ales la telefon. Adeseori,
  aceste formulari sunt fie agresive, fie cer o aprobare, dar cel mai des, nu au
  nici un sens, sunt vorbe goale. Ele ranesc pur si simplu auzul, ca zgomotul
  acului pe o batrâna placa de patefon. Trebuie sa recunoastem ca ne plictiseste
  de moarte o discutie presarata din abundenta cu formulari de acest fel: "-
  Duminica trecuta am mers la ginerele meu, nu-i asa? Ne-a dus cu masina, stiti?
  Si stiti ce s-a întâmplat? Timpul s-a stricat, nu-i asa? Cu masina noastra, o
  Dacie, stiti? Când ai o duminica libera, nu stiu cum sa-ti spun. " s.a.m.d. ” .
• 
  
• La frontiera dintre nepolitete si saracie mentala se plaseaza
  raspunsurile stereotip: "Da, natural!", "Este absolut clar!", "Nici o
  legatura!", "Total exclus". Cu un brutal- "Nu ma intereseaza" - îti taie vorba,
  când spui si tu ceva, pisalogul care te-a silit sa asculti o lunga relatare
  despre starea sanatatii unei persoane pe care o cunosti vag. În ambele cazuri,
  esti îndreptatit sa te simti ofensat. Este de dorit sa ne cizelam purtarea si
  vocabularul facând un efort de a ne debarasa de acest balast lingvistic care ne
  poate plasa în categoria oamenilor prost crescuti.
• 
  
• Limbajul este singurul mijloc de comunicare. Sa facem în asa fel
  încât sa fim întelesi de toata lumea. E o grosolanie sa vorbesti cu un prieten
  franceza, de exemplu, când toti stiu ca prietenul vorbeste româneste foarte
  bine.
• 
  
• In plus, putem avea surprize dezagreabile, caci e posibil ca
  cineva din societate sa fi învatat limba respectiva pe genunchii bunicii si sa
  înteleaga perfect observatia neplacuta pe care ai facut-o la adresa lui. Trebuie
  sa renuntam la acest obicei prost ca si semnele conspirative, vorbitul la
  ureche, clipitul semnificativ din ochi, la gesturile cu mâna pe care le credem
  discrete, într-un cuvânt, la tot ce exclude din conversatie pe ceilalti.
• 
  
• Un loc special îl ocupa aici folosirea incorecta a limbii, fie
  din ignoranta fie din neglijenta. Pentru un om mai putin instruit sau pentru un
  autodidact, daca sunt constienti de handicapul lor, solutia de a nu se face de
  râs foarte simpla-ocolesc cuvintele de a caror semnificatie si pronuntie nu sunt
  siguri. Ideal ar fi sa se lamureasca pe loc întrebând ceea ce nu stiu sau
  consultând un dictionar. Nu este deloc degradant sa întrebi: ce este napul;
  nu-mi este clar termenul de hobby; ce se întelege prin fezabil? ce este o
  lipotimie?
• 
  
• Mai penibila este situatia în care o persoana cu o functie
  importanta vorbeste incorect. Uneori, momentul este doar amuzant. Dar, când ne
  gândim ca suntem un popor care a fost condus atâtea decenii oameni incompetenti
  si inculti, nu putem sa nu ne întristam. Un director al unui liceu de prestigiu
  avea mereu dificultati la citirea darii de seama, si, când ajungea la analiza
  muncii în ateliere, oscila vesnic între "maestrii" si "maistri". Nu a învatat
  niciodata sa spuna corect maistri! Folosirea gresita a cuvintelor poate face
  obiectul unor studii de specialitate. Ma voi opri numai la câteva exemple pe
  care le-am retinut absolut întâmplator, exemple stupefiante si aproape
  incredibile. Un înalt demnitar este intervievat pe tema cuplului Ceausescu pe
  care îl cunostea îndeaproape: "Vorbeau într-un limbaj marginalizat", spune
  acesta. "Cum adica?", încearca sa se lamureasca pierit reporterul. "Adica un
  limbaj de la marginea orasului!"
• 
  
• În timpul prezentarii jurnalului de actualitati un crainic
  stranuta. Este omeneste! El nu trece peste incident, ci se simte dator sa
  precizeze: "Ma scuzati, este o simpla indispozitie locala!" Crainica de la
  jurnalul de actualitati spune cu dezinvoltura: cultul mo'zaic (nu moza'ic)!
• 
  
• Îl auzim frecvent pe un mare politician spunând: "Avem de
  rezolvat prioritati de întâia mâna" si, mai grav: "Am avut pâna acum guverne
  libertine!". În toate tarile cad guverne, poate cad si din cauza libertinajului,
  dar, în mod cert personajul nostru nu cunostea sensul cuvântului "libertin" -
  indecent, usuratic, desfrânat. Nu putem folosi un cuvânt în sensul dorit de noi
  pentru simplul motiv ca din ignoranta am crezut ca înseamna altceva! În cazul de
  mai sus, cel care l-a utilizat a vrut sa spuna ca precedentele guverne nu au
  respectat riguros legea, asumându-si libertatea de a o interpreta. Este cu totul
  altceva!
• 
  
• A NU SE NEGLIJA
• 
  
• În orice ocazie si în orice conversatie trebuie sa-ti cunosti
  locul. Daca invitatul de onoare atrage atentia asupra lui este normal. Dar daca
  un invitat insignifiant acapareaza intentionat întreaga conversatie, atrage
  toate privirile spre el, într-un cuvânt se doreste punctul de atractie, aceasta
  este considerata ca o evidenta lipsa de tact. Sa-ti povestesti necazurile
  familiale sau intime cu voce tare in fata unei adunari întâmplatoare, pe
  deasupra, sa te arati agresiv fata de ceilalti invitati constituie gafe care nu
  ne sunt iertate. Sa critici, sa vrei sa corectezi micile manii ale celorlalti
  instantaneu, înseamna sa te manifesti ca un om marginit. Poti foarte bine sa te
  abtii de a face unui filatelist remarci dispretuitoare la adresa micilor
  patratele de hârtie colorata, sa renunti sa tii o conferinta unui fumator asupra
  pericolului tutunului, sau o alta unui superstitios despre succesele tale
  obtinute într-o vineri, pe data de 13.
• 
  
• Daca n-ai înteles ca arta conversatiei este arta de a asculta si
  de a-ti estompa personalitatea în fata interlocutorului, daca esti incapabil sa
  te interesezi cât de cât de viata celuilalt, înseamna ca ai înca destul de
  învatat la capitolul vietii sociale. Sa accepti cu ochii închisi toate opiniile,
  chiar daca sunt diametral opuse, sa ti le însusesti imediat înseamna sa fii la
  fel de nedorit în societate ca unul care se opune în mod ostentativ si
  sistematic tuturor. Conversatia este un schimb viu de pareri între doua fiinte
  care se respecta si se stimeaza reciproc.
• 
  
• Sa întrebi tot timpul pe vecinul de masa secretul reusitei sale
  în afaceri înseamna sa te porti ca un egoist nu ca un interlocutor. Sa-ti
  petreci seara tinând un curs gratuit de morala, sa faci remarci cu acreala
  docta, înseamna ca esti, în domeniul social, un elev de scoala elementara chiar
  daca ai mai mult de optzeci de ani. Sa nu-ti recunosti ignoranta într-un anume
  domeniu, sau sa ai mereu un raspuns promt si superficial la toate subiectele
  abordate înseamna sa nu fi înteles înca marele avantaj de a-ti ascunde cultura,
  lucru ce îi caracterizeaza pe oamenii instruiti, este exact ca atunci când
  pentru a-ti ascunde banii trebuie mai întâi sa-i ai. Sa-i încarci pe toti cei
  întâlniti cu o cantitate enorma de salutari pentru tot felul de cunostinte
  comune înseamna sa dai impresia ca vrei - fie sa-ti etalezi relatiile, fie ca-l
  iei pe interlocutor drept un simplu mesager. Sa fim prudenti în acest domeniu,
  caci exista înca multi oameni draguti care iau în serios asemenea comisioane si
  care transmit nenumaratele salutari pe care i le încredintam cu o energie demna
  de un scop mai bun. Observatia este valabila si pentru cei care retin din
  conversatie numai ce intereseaza si nu scapa prilejul de a-i obliga pe cei din
  jur sa le faca mici servicii utile. De exemplu auzind ca pleci în strainatate,
  îndraznetul nu va ezita sa te roage imediat sa-i aduci un medicament, sau o
  piesa de masina, precizând ca acolo costa o nimica toata.
• 
  
• Ca sa încheiem acest spinos capitol trebuie sa reamintim câteva
  reguli ferme care trebuiesc respectate pentru a purta o conversatie civilizata:
• 
  
• 1- Sa nu agresam sau sa enervam interlocutorii prin prea
  puternica noastra personalitate, bazându-ne pe excelenta parere pe care o avem
  despre noi. Sa nu ridicam tonul, sa nu tipam.
• 
  
• 2- Sa nu transformam viata sociala într-un dialog pentru surzi.
  Se pare ca este un blestem al secolului în care traim. Eugen Ionescu a sesizat
  si a transcris aceasta "necomunicare" în "Cântareata cheala" plecând de la un
  manual de învatare a limbii engleze, dar cred ca putea sa plece de la orice
  banal dialog cotidian. Aparent, ne ascultam interlocutorul dar ne gândim la ale
  noastre. De aici dramele însingurarii, stres - ul si tristetea fiecaruia dintre
  noi. Sa învatam sa-l ascultam pe celalalt.
• 
  
• 3- Sa nu ne întrerupem brutal interlocutorul, ci sa asteptam cu
  delicatete si tact un moment prielnic pentru a ne spune si noi parerea.
• 
  
• 4- Sa nu ne amestecam într-o discutie la care nu suntem
  solicitati, cu atât mai mult când întâlnim o cunostinta pe strada vorbind cu
  altcineva. S-ar putea sa stricam un moment important în viata celor pe care i-am
  inoportunat!
•