rugăciunea cu gura şi cu glasul

Nimeni din cei ce vor să sporească în rugăciune să nu cuteze a cugeta şi a judeca în chip uşuratic cu privire la rugăciunea cea rostită cu gura şi cu glasul întru luarea-aminte a minţii, socotind-o lucrare de puţină însemnătate, care nu merită cinstire. Dacă Sfinţii Părinţi vorbesc de sterpiciunea rugăciunii cu gura şi cu glasul care nu e împreunată cu luarea-amin­te, de aici nu trebuie trasă încheierea că ei ar fi lepă­dat sau ar fi defăimat această rugăciune în sine. Nu! Ei doar cer luare-aminte în timpul acestei rugăciuni. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru lua­re-aminte e temeiul şi pricina rugăciunii minţii. Ru­găciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru luare-aminte e, totodată, şi rugăciune a minţii. Să ne deprin­dem mai întâi a ne ruga întru luare-aminte cu rugă­ciunea gurii şi glasului: atunci vom deprinde cu în­lesnire a ne ruga doar cu mintea întru liniştea cămă­rii lăuntrice.