Regularitatea pe care o constat în succesiunea stărilor de conştiinţă închide înăuntrul ei anume posibilităţi ca să părăsească domeniul acesta imanent sau al faptului imanent de conştiinţă şi să transceandă conştiinţa mea propriu-zisă. Cum? În două feluri sau în două direcţiuni opuse.
Gândiţi-vă că eu constat, în conştiinţa mea sau în succesiunea aceasta a stărilor mele de conştiinţă, o anumită regularitate: eu constat că percep întunericul şi după aceea lumina. Eu constat că distanţa de timp care îmi dă percepţiunea de întuneric şi aceea de lumină nu este totdeauna aceeaşi. Constat, de pildă, că în luna decembrie senzaţiunea sau percepţiunea întunericului durează mai mult decât aceea a luminii, după cum constat că în luna mai sau în luna iunie se întâmplă tocmai procesul invers. Evident, am putut constata că întotdeauna în luna mai percepţiunea de lumină este mai lungă decât aceea de întuneric. Dar ceea ce constat este numai că se întâmplă în conştiinţa mea anumite fapte, într-o anumită regularitate, şi că această regularitate nu depinde, propriu-zis, de mine. Eu voi constata întotdeauna, în mod automat, în luna decembrie că întunericul durează mai mult decât lumina şi întotdeauna în luna iunie că lumina durează mai mult decât întunericul. Dar ce înseamnă decembrie şi iunie? Însemnează anumite puncte în conştiinţa mea, puncte pe cari eu, după o anumită regularitate, am ajuns să le fixez. Regularitatea aceasta se întâmplă în conştiinţa mea, adică în succesiunea faptelor de conştiinţă ale mele.
Dar regularitatea aceasta nu stă în puterea mea. Nu pot eu să zic, la acest punct al conştiinţei mele: vreau astăzi să constat că lumina durează mai mult decât întunericul. Nu pot să o fac, pur şi simplu.
Şi atunci, regularitatea aceasta a succesiunii faptelor, pe de-o parte, iar pe de altă parte independenţa acestei regularităţi faţă de conştiinţa noastră ne duc la o concluziune care este urmarea logică, urmarea imediată; anume, că noi nu facem, în faptul nostru de conştiinţă, decât să constatăm ceva care nu este el însuşi fapt de conştiinţă. Adică, acest fapt de conştiinţă este un reflex condiţionat de altceva. Aceasta însemnează pur şi simplu presupoziţia realităţii transcendente.
Prin urmare, regularitatea care vă arătam că lărgeşte conceptul realităţii spre viitor, în domeniul experienţei imanente, sau completează domeniul realităţii imanente înspre trecut, această regularitate mai joacă încă o funcţiune: ea ne ajută să transcendem imanenţa, să admitem că există în afară de noi o realitate, cu privire la care noi nu facem decât să o constatăm, pe care faptul nostru de conştiinţă nu face decât să o reflecteze.
Aci însă se vede o altă funcţiune a principiului regularităţii; şi anume, o lărgire a realităţii, nu a principiului, ci a constatării regularităţii acesteia, a experienţei noastre dincolo de cadrul experienţei conştienţiale al realităţii imanente.
Gândiţi-vă că eu constat, în conştiinţa mea sau în succesiunea aceasta a stărilor mele de conştiinţă, o anumită regularitate: eu constat că percep întunericul şi după aceea lumina. Eu constat că distanţa de timp care îmi dă percepţiunea de întuneric şi aceea de lumină nu este totdeauna aceeaşi. Constat, de pildă, că în luna decembrie senzaţiunea sau percepţiunea întunericului durează mai mult decât aceea a luminii, după cum constat că în luna mai sau în luna iunie se întâmplă tocmai procesul invers. Evident, am putut constata că întotdeauna în luna mai percepţiunea de lumină este mai lungă decât aceea de întuneric. Dar ceea ce constat este numai că se întâmplă în conştiinţa mea anumite fapte, într-o anumită regularitate, şi că această regularitate nu depinde, propriu-zis, de mine. Eu voi constata întotdeauna, în mod automat, în luna decembrie că întunericul durează mai mult decât lumina şi întotdeauna în luna iunie că lumina durează mai mult decât întunericul. Dar ce înseamnă decembrie şi iunie? Însemnează anumite puncte în conştiinţa mea, puncte pe cari eu, după o anumită regularitate, am ajuns să le fixez. Regularitatea aceasta se întâmplă în conştiinţa mea, adică în succesiunea faptelor de conştiinţă ale mele.
Dar regularitatea aceasta nu stă în puterea mea. Nu pot eu să zic, la acest punct al conştiinţei mele: vreau astăzi să constat că lumina durează mai mult decât întunericul. Nu pot să o fac, pur şi simplu.
Şi atunci, regularitatea aceasta a succesiunii faptelor, pe de-o parte, iar pe de altă parte independenţa acestei regularităţi faţă de conştiinţa noastră ne duc la o concluziune care este urmarea logică, urmarea imediată; anume, că noi nu facem, în faptul nostru de conştiinţă, decât să constatăm ceva care nu este el însuşi fapt de conştiinţă. Adică, acest fapt de conştiinţă este un reflex condiţionat de altceva. Aceasta însemnează pur şi simplu presupoziţia realităţii transcendente.
Prin urmare, regularitatea care vă arătam că lărgeşte conceptul realităţii spre viitor, în domeniul experienţei imanente, sau completează domeniul realităţii imanente înspre trecut, această regularitate mai joacă încă o funcţiune: ea ne ajută să transcendem imanenţa, să admitem că există în afară de noi o realitate, cu privire la care noi nu facem decât să o constatăm, pe care faptul nostru de conştiinţă nu face decât să o reflecteze.
Aci însă se vede o altă funcţiune a principiului regularităţii; şi anume, o lărgire a realităţii, nu a principiului, ci a constatării regularităţii acesteia, a experienţei noastre dincolo de cadrul experienţei conştienţiale al realităţii imanente.
Reverenda prezintă la faţă un buzunar mic brodat cu paspoal din saten negru, buzunarul este lung de 8 cm şi este poziţionat în partea stângă sus.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
multumesc