Muzica in Vechiul Testament

În Vechiul Testament întâlnim prima menţiune legată de muzică în capitolul IV al Cărţii Facerea. După ce Cain a comis fratricidul, a întemeiat o stirpe ce a continuat şi a amplificat păcatele sale. Între urmaşii lui îl găsim pe inventatorul instrumentelor muzicale: ,,Ada a născut pe Iubal. Acesta a fost tatăl celor ce cântă din chitară şi din cimpoi." (IV, 21) După cum vedem aici ambele instrumente au o origine comună. Diferenţa constă în faptul că cel ce se acompaniază cu chitară (instrumentele cu coarde) poate cânta simultan şi vocal, în vreme ce instrumentele de suflat exclud această posibilitate. Linia lui Cain va da naştere idolatriei, magiei, vrăjitoriei, strămoşii ereziilor şi alunecărilor înspre lumesc. În timpul fiului lui Seth, Enos, ,,au început oamenii a chema numele lui Dumnezeu" (Fac. IV, 27). Acest pasaj ne indică instituirea cultului liturgic în cadrul căruia se cânta vocal, - presupunem că sub forma recitativului liturgic, se psalmodiau cântări spre slava lui Dumnezeu. Ajungând în antichitatea greacă, în perioada retoricii clasice sec. IV î.d.Hr., întâlnim ştiinţa ,,citirii şi vorbirii frumoase", a elocinţei, o trecere naturală de la vorbire cântata la un caracter melodic mai pregnant. În spaţiul oriental, la sirieni, persani şi iudei, cântarea ecfonetică (εκφονεσις = citire cu voce înaltă sau tare, recitare, termen introdus în 1885 de cercetătorul grec L. Tzetzes), era caracteristică serviciului religios. Recitativul liturgic era o unitate organică naturală de cuvânt şi ton.