În Sfânta Scriptură există câteva referiri la cutremure. La răstignirea Mântuitorului "pământul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat" (Matei 27;51). Când îngerul Domnului a prăvălit piatra de la mormântul în care fusese pus trupul Mântuitorului, "s-a făcut cutremur mare" (Matei 28;2).
"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temnită îi ascultau. Si deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temnitei si îndată s-au deschis toate usile si legăturile tuturor s-au dezlegat" (Fapte 16; 25-26).
Putem vedea în aceste trei exemple o dovadă a faptului că acest fenomen, inclus în categoria fenomenelor naturale si considerat a nu avea decât cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.
Crestinii stiu că nimic nu se întâmplă fără rost, că de fapt nu există întâmplare. Chiar dacă de multe ori oamenii nu înteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, în toate se manifestă o rânduială dumnezeiască. Si tocmai pentru că este dumnezeiască si nu omenească, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care cercetează lucrul mâinilor lor. Sau, chiar dacă o cercetează cu înfumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descoperă numai celor smeriti, celor sporiti în virtute, celor care merg pe calea mântuirii. Ceilalti confundă cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.
De ce există psihoza cutremurelor? Pentru că oamenii sunt constienti de faptul că preferă păcatul virtutii, că aleg răul în locul binelui. Si le este teamă că pedeapsa lui Dumnezeu va cădea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a căzut asupra celor din Sodoma si Gomora.
Pe unii oameni nu îi interesează nici referinta scripturistică la cutremurul de la răstignirea Mântuitorului (care a arătat că întreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci când îngerul a prăvălit piatra de la mormânt. Pe acei oameni nu îi interesează că Hristos a Înviat, si că fiecare dintre noi va învia, spre răsplată sau spre osândă. Pe acei oameni îi interesează numai profetiile Sfintei Scripturi legate de pedepsirea păcătosilor la sfârsitul lumii. Pentru că, desi ei au ales calea păcatului, glasul constiintei îi mustră încă. Si chiar dacă nu vor să se îndrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merită.
Mântuitorul a fost întrebat de ucenici când va veni sfârsitul lumii: "Spune nouă când vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfârsitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeti să nu vă amăgească cineva. Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi. Si veti auzi de războaie si de zvonuri de războaie; luati seama să nu vă speriati, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârsitul. Căci se va ridica neam peste neam si împărătie peste împărătie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire si veti fi urâti de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei 24; 3-9). Prigoana suferită de Biserică în tările comuniste, si în mod special în Imperiul Rusesc, oferă o imagine palidă a prigoanei finale.
Până la această prigoană sângeroasă, chiar dacă vor fi războaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfârsitului. Pe oameni nu îi sperie însă numai judecata finală, îi sperie si momentele care o vor preceda.
"Si în ceasul acela s-a făcut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prăbusit si au pierit în cutremur sapte mii de oameni, iar ceilalti s-au înfricosat si au dat slavă Dumnezeului cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a făcut cutremur mare, asa cum nu a fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic" (Apocalipsa 6; 16-18).
Este clar că, în cele din urmă, sfârsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce să îl astepte cu spaimă. Celor ce au crezut cu adevărat în Hristos, sfârsitul le va fi spre împlinire, spre bucurie vesnică în dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie să se teamă că vine sfârsitul, nu trebuie să se molipsească de disperarea sectantilor a căror propovăduire nu are în centru dobândirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.
"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temnită îi ascultau. Si deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temnitei si îndată s-au deschis toate usile si legăturile tuturor s-au dezlegat" (Fapte 16; 25-26).
Putem vedea în aceste trei exemple o dovadă a faptului că acest fenomen, inclus în categoria fenomenelor naturale si considerat a nu avea decât cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.
Crestinii stiu că nimic nu se întâmplă fără rost, că de fapt nu există întâmplare. Chiar dacă de multe ori oamenii nu înteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, în toate se manifestă o rânduială dumnezeiască. Si tocmai pentru că este dumnezeiască si nu omenească, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care cercetează lucrul mâinilor lor. Sau, chiar dacă o cercetează cu înfumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descoperă numai celor smeriti, celor sporiti în virtute, celor care merg pe calea mântuirii. Ceilalti confundă cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.
De ce există psihoza cutremurelor? Pentru că oamenii sunt constienti de faptul că preferă păcatul virtutii, că aleg răul în locul binelui. Si le este teamă că pedeapsa lui Dumnezeu va cădea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a căzut asupra celor din Sodoma si Gomora.
Pe unii oameni nu îi interesează nici referinta scripturistică la cutremurul de la răstignirea Mântuitorului (care a arătat că întreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci când îngerul a prăvălit piatra de la mormânt. Pe acei oameni nu îi interesează că Hristos a Înviat, si că fiecare dintre noi va învia, spre răsplată sau spre osândă. Pe acei oameni îi interesează numai profetiile Sfintei Scripturi legate de pedepsirea păcătosilor la sfârsitul lumii. Pentru că, desi ei au ales calea păcatului, glasul constiintei îi mustră încă. Si chiar dacă nu vor să se îndrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merită.
Mântuitorul a fost întrebat de ucenici când va veni sfârsitul lumii: "Spune nouă când vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfârsitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeti să nu vă amăgească cineva. Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi. Si veti auzi de războaie si de zvonuri de războaie; luati seama să nu vă speriati, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârsitul. Căci se va ridica neam peste neam si împărătie peste împărătie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire si veti fi urâti de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei 24; 3-9). Prigoana suferită de Biserică în tările comuniste, si în mod special în Imperiul Rusesc, oferă o imagine palidă a prigoanei finale.
Până la această prigoană sângeroasă, chiar dacă vor fi războaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfârsitului. Pe oameni nu îi sperie însă numai judecata finală, îi sperie si momentele care o vor preceda.
"Si în ceasul acela s-a făcut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prăbusit si au pierit în cutremur sapte mii de oameni, iar ceilalti s-au înfricosat si au dat slavă Dumnezeului cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a făcut cutremur mare, asa cum nu a fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic" (Apocalipsa 6; 16-18).
Este clar că, în cele din urmă, sfârsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce să îl astepte cu spaimă. Celor ce au crezut cu adevărat în Hristos, sfârsitul le va fi spre împlinire, spre bucurie vesnică în dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie să se teamă că vine sfârsitul, nu trebuie să se molipsească de disperarea sectantilor a căror propovăduire nu are în centru dobândirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.
Reverenda prezintă la faţă un buzunar mic brodat cu paspoal din saten negru, buzunarul este lung de 8 cm şi este poziţionat în partea stângă sus.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
multumesc