Constiinta si stiinta

"Studiul sufletului cade sub incidenta stiintei naturii" scria Aristotel în tratatul sãu Despre suflet. Dupã mai bine de douã mii de ani, punctul sãu de vedere este confirmat, constiinta devenind într-adevãr si o problemã a stiintelor naturii.

Explicarea creierului, mintii si constiintei este consideratã astãzi de multi oameni de stiintã drept ultima frontierã a stiintei. De fapt, stiinta mintii si a constiintei, împreunã cu fizica cuanticã, au ajuns la o frontierã comunã, unicã, a stiintei. Mintea si constiinta nu mai pot fi complet explicate fãrã fizica cuanticã, iar aceasta din urmã nu va mai putea înainta fãrã a lua în consideratie explicarea constiintei. Ceea ce uneste frontierele fizicii cuantice si ale stiintei constiintei este informatia fenomenologicã ("experienta", qualia, informatia activã generatoare a lumii cuantice dupã David Bohm si, în general, sensurile fenomenologice).

Astãzi, s-a ajuns în situatia ca toate marile probleme ale stiintei contemporane sã fie contingente cu problemele constiintei: ale fizicii, pentru explicarea trecerii de la existenta profundã la spatiu, timp si materie în univers; ale biologiei pentru explicarea vietii; ale stiintei informatiei, privind relatia dintre robotii inteligenti si constiintã, în general dintre inteligentã si constiintã; ale cosmologiei, pentru clarificarea dependentei universului de o Constiintã fundamentalã, dar si a naturii ultimului substrat al realitãtii.

Viitorul omenirii va depinde tot mai mult de starea constiintei sociale, dar si aceasta asteaptã rezolvarea problemei constiintei de cãtre stiintã.