Rugăciunea cu gura şi cu glasul la Sfinţii Părinţi

Preacuviosul Nil Sorski spune că cel care se roagă fără luare-aminte cu glasul si cu gura se roagă văzduhului, iar nu lui Dum­nezeu[1]. „Ciudată e dorinţa ta ca Dumnezeu să te au­dă atunci când tu singur nu te auzi!" - grăieşte Sfântul Dimitrie al Rostovului, împrumutând aceste spuse de la Sfinţitul Mucenic Ciprian al Cartaginei[2] - şi tocmai asta se întâmplă cu cei care se roagă fără luare-aminte cu gura şi cu glasul: ei nu se aud pe sine până-ntr-atât, îşi îngăduie a se împrăştia până-ntr-atât, se depărtează cu gândurile de la rugăciune spre felurite lucruri până-ntr-atât că nu arareori li se întâmplă să se oprească dintr-odată, nemaiştiind ce citeau; sau încep să spună în locul cuvintelor din rugăciunea citită cuvinte dintr-o altă rugăciune, chiar dacă au cartea deschisă în faţa ochilor. Cum să nu prihănească Sfinţii Părinţi astfel de rugăciune fără luare-aminte, vătăma­tă, nimicită de răspândire! „Luarea-aminte", grăieşte sfântul Simeon Noul Teolog, „trebuie să fie aşa legată şi nedespărţită de rugăciune cum sunt legate trupul şi sufletul, care nu pot fi despărţite, nu pot fi unul fără ce­lălalt. Luarea-aminte trebuie să apuce înaintea vrăjma­şilor şi să-i pândească precum un străjer; ea, cea dintâi, să lupte împotriva păcatului, să se împotrivească gân­durilor viclene ce se apropie de inimă; iar luării-aminte să îi urmeze rugăciunea, ce nimiceşte şi omoară neîn­târziat toate gândurile viclene cu care luarea-aminte a început lupta, fiindcă aceasta singură nu le poate omo­rî. De această luptă dusă de luare-aminte şi rugăciune atârnă viaţa şi moartea sufletului. Dacă vom păstra rugăciunea curată prin mijlocirea luării-aminte, vom izbuti; iar de nu ne vom strădui a o păstra curată, ci o vom lăsa nepăzită, ne vom face de nici o treabă, vom fi lipsiţi de sporire".

Rugăciunii cu gura, cu glasul, ca şi oricărei alteia, trebuie să-i fie tovarăşă luarea-aminte. Cu aceasta trebuie să înceapă nevoitorul. Pe aceasta o predaniseşte în primul rând Sfânta Biserică fiilor ei. „Rădăci­na vieţuirii călugăreşti este cântarea psalmilor", a grăit Sfântul Isaac Şirul[3]. „Biserica", spune Sfântul Petru Damaschinul, „cu scop bun şi plăcut lui Dum­nezeu a primit cântările şi feluritele tropare din prici­na neputinţei minţii noastre, pentru ca noi, neînţele­gătorii, atraşi de dulceaţa cântării psalmilor, să lău­dăm pe Dumnezeu chiar împotriva voii noastre. Cei care pot pricepe şi pătrunde cuvintele rostite de către ei vin la străpungere şi în acest chip, ca pe o scară, urcăm în gândurile cele bune. După măsura sporirii noastre în deprinderea gândurilor dumnezeieşti apare în noi dorirea cea dumnezeiască şi ne trage să ajungem la înţelegerea închinării Tatălui în Duh şi Adevăr, după porunca Domnului"[4]. Gura şi limba care se îndeletnicesc adesea cu rugăciunea şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu dobândesc sfinţire, se fac neînstare a grăi în deşert, a râde, a rosti vorbe glume­ţe, ruşinoase şi putrede. Vrei să sporeşti în rugăciu­nea minţii şi inimii ? învaţă-te să fii cu luare-aminte în cea cu gura şi cu glasul: rugăciunea cu gura întru luare-aminte trece de la sine în rugăciunea mintii şi inimii. Vrei să te înveţi a alunga degrabă şi cu putere gândurile semănate de vrăjmaşul cel de obşte al omenirii ? Goneşte-le atunci când eşti singur în chilie prin rugăciunea cu glasul întru luare-aminte, rostind cuvintele ei fără grabă, cu străpungere. Răsună în văzduh rugăciunea întru luare-aminte, cu gura şi cu glasul - şi îi prinde cutremurul pe stăpânitorii văz­duhului, slăbănogesc puterile lor, putrezesc şi se strică cursele lor ! Răsună în văzduh rugăciunea întru luare-aminte, cu gura şi cu glasul - şi se apropie sfinţii îngeri de cei care se roagă şi cântă, se alătură lor, iau parte la cântările lor duhovniceşti, precum s-au învrednicit a vedea oarecare bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, şi printre alţii contemporanul nostru, fericitul stareţ Serafim de Sarov. Mulţi Părinţi mari s-au îndeletnicit toată viaţa lor cu rugăciunea săvâr­şită cu glasul şi cu gura, şi aveau din belşug darurile Duhului. Pricina acestei sporiri a lor era faptul că la ei cu glasul şi cu gura erau unite mintea, inima, între­gul suflet şi întregul trup; ei rosteau rugăciunea din tot sufletul, din toată vârtutea lor, din toată fiinţa lor, din tot omul. Astfel, Preacuviosul Simeon cel din Muntele

Minunat citea de-a lungul nopţii toată Psal­tirea[5]. Sfântul Isaac Şirul pomeneşte de oarecare fericit bătrân care se îndeletnicea cu citirea psalmilor şi căruia i se îngăduia a simţi că citeşte numai de-a lungul unei singure „slave", după care dumnezeias­ca mângâiere a pus stăpânire pe el cu asemenea pu­tere încât rămânea cu zilele în stare de extaz sfânt, nesimţind nici scurgerea timpului, nici pe sine în­suşi[6]. Preacuviosul Serghie de Radonej în vremea citirii Acatistului a fost cercetat de către Maica Dom­nului însoţită de Apostolii Petru şi loan[7]. Se po­vesteşte de Preacuviosul Ilarion de Suzdal că atunci când citea în Biserică Acatistul cuvintele zburau din gura lui ca şi cum ar fi fost de foc, cu o netâlcuită pu­tere şi lucrare asupra celor de faţă[8]. Rugăciunea să­vârşită cu gura a sfinţilor era însufleţită de luare-aminte şi de Harul Dumnezeiesc, care unea pute­rile omului cele despărţite de păcat: de aceea respira asemenea putere suprafirească şi avea o asemenea înrâurire asupra ascultătorilor. Sfinţii „cântau" lui Dumnezeu „întru mărturisirea inimii"[9]; ei „cântau" şi „se mărturiseau" lui Dumnezeu „întru linişte"[10], adică fără împrăstiere: ei cântau lui Dumnezeu cu înţelegere (Ps. XLVI, 7)

---

[1] Predoslovie din scrierile Sfinţilor Părinţi despre lucrarea cea gândită, despre păzirea minţii şi a inimii şi celelalte.

[2] Omul lăuntric, cap. 3

[3] Cuvântul 40.

[4] Sfantul Petru Damaschin. Despre cea de-a treia vedere. Dobrotoliubie, tom. 3.

[5] Sfântul Petru Damaschin. Despre cea de-a treia vedere. Dobrotoliubie, tom 3.

[6] Vieţile Sfinţilor, 24 mai.

[7] Cuvântul 31.

[8] . Vezi viaţa acestui preacuvios.

[9] Viaţa manuscrisă a Preacuviosului Ilarion de Suzdal.

[10] Vezi rugăciunile de dimineaţă: „Din somn scu-lându-mă, mulţumesc Ţie, Preasfântă Treime...".