
Preasfîntă Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lumea mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici! Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului robului tău, care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane şi cu umilinţă te rog: Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvînt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pămîntească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice.



























Reverenda prezintă la faţă un buzunar mic brodat cu paspoal din saten negru, buzunarul este lung de 8 cm şi este poziţionat în partea stângă sus.









0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
multumesc