BISERICA PRIVITA CA O COMUNIUNE IN ORTODOXIE

Biserica Ortodoxa nu este privita ca o organizatie in sensul unei organizatii poli­tice sau de alta natura ; ea nu inseamna numai viata organizata a credinciosilor pe plan religios, ci ea este mai presus de toate organismul teandric, viata lui Dumnezeu in oameni, o comunitate teandrica, o comunitate sacramentala. in aceasta viata de comu­niune in Biserica, cel care intra este iluminat, este invatat de catre Hristos care lucreaza, in el. Biserica, in acest sens de comuniune, depaseste prin adancime orice forma de organizare sociala sau de alta natura. Biserica este taina comuniunii cu si prin Sfanta Tteime, este organismul in care se realizeaza iconomia Sfintei Treimi.

A. Komiakov a formulat ideea ca intreaga teologie si viata crestina are un aspect ecleziocentric, ca mantuirea este un act de solidaritate si comuniune in Bise­rica. "Noi stim, zice el, ca daca cineva pacatuieste, pacatuieste singur, dar nimeni nu se mantuieste singur". Cel ce se mantuieste, se mantuieste in Biserica, anume ca membru al ei si in comuniune cu toate celelalte membre ale ei. "Daca cineva crede, el se afla in comuniunea credintei, daca iubeste este in comuniunea iubirii, daca se roaga este in comuniunea rugaciunii". In Biserica, privita ca o comuniune, intra toti credin­ciosii. Aceasta Biserica se cunoaste cu ajutorul credintei. Ea este nu numai ca o cali­tate, sau o experienta, ci si ca o cantitate, ca unitate a tuturor, ca viata unica si inte­grala, ca sobornicitate dupa modelul uniunii celor trei persoane divine. Aceasta unitate se manifesta in dragoste si prin dragoste si ea exista datorita participarii la viata divina si unica a Bisericii. "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturi­sim..." proclama Biserica in timpul sfintei liturghii. Aceasta viata de comuniune, aceasta unitate a Bisericii se reveleaza ochilor duhovnicesti, ochilor iubirii, nu ca o unire exterioara de genul celor ce le intalnim in orice societate omeneasca, ci ca principiul prim si misterios al vietii. In Biserica, in comuniune, fiecare om traieste din viata intregii umanitati, devenita Biserica. in acest fel fiecare om este umanitate. In aceasta comuniune care e Biserica nu intra numai neamul omenesc, ci si adunarea ingerilor face parte din ea deopotriva. Comu­niunea noastra in Biserica, prin Fiul lui Dumnezeu, devine cu atat mai mare cu cat El a unit din nou lucrurile pamantesti si cele ceresti, cu cat El a distrus zidul de separare dintre lumea ingerilor si a oamenilor. Omul devine o fiinta universala, viata lui in Dumnezeu il uneste cu viata intregii creatii prin legaturile iubirii cosmice.

Caracterul de comuniune al Bisericii consta nu numai din forma istorica si de organizare a comunitatii bisericesti, ci si in caracterul ei de Trup tainic al Domnului, de imparatie a lui Dumnezeu. De acest caracter trebuie sa se tina seama in raspunsul la intrebarea: care sunt elementele ontologice si spirituale care fac posibila o identi­tate dintre Biserica si comuniune ? La baza ideii de comuniune a Bisericii in Ortodoxie sta insusirea ei de Trup tainic al Domnului, de Biserica soborniceasca sau de Biserica euharistica. Acestea pot fi considerate premisele sau sursele ideii de comuniune a Bisericii. Orice interpretare a Bisericii facuta potrivit cu principiul comuniunii are o importanta deosebita, deoarece aceasta dezvaluie cu mai multa claritate structura de comuniune a Ortodoxiei, caracterul ei ecumenic, conciliar si comunitar.

a) Reflectarea comuniunii trinitare in Biserica. - Biserica nu este o institutie religioasa intermediara intre credinciosi si Dumnezeu, un eveniment supranatural in istorie. Biserica este organismul spiritual in care Dumnezeu este prezent si lucreaza in istorie, Trupul tainic al lui Hristos in care credinciosii isi insusesc energiile divine, intr-un proces continuu de indumnezeire si de comuniune cu lumea. Astfel, in Biserica se restabileste si se desavarseste creatia dupa modelul vietii inter-trinitare care este o unitate perfecta de natura si o imbinare intre unitate si pluri-personalitate.

Aspectul de comuniune al Bisericii se sprijina si pe faptul ca omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este un subiect care manifesta fiintial o intentie spre comuniune. Intrarea noastra in viata de comuniune treimica este opera lui Iisus Hristos, care este un centru in care intentionalitatea dupa comuniune are intensitatea suprema, si a Duhului Sfant care este Duhul comuniunii. In comuniunea din Biserica se reflecta si se valideaza modul de a fi si lucrarea realitatii ultime a Sfintei Treimi. Iubirea treimica este modelul iubirii dintre crestini. Dumnezeu are caracter personal si este in relatie interpersonala. Omul numai in comuniune si in relatie cu celalalt se realizeaza si se cunoaste pe sine deplin si cunoaste pe celalalt iubindu-l in acelasi timp.

Daca Dumnezeu este dragoste, este evident ca omul nu se poate apropia de El decat prin dragoste. Comuniunea bisericeasca e forma necesara pe care o ia iubirea fata de Dumnezeu si iubirea intre ei a celor ce primesc in ei iubirea Treimii prin Sfantul Duh. Comuniunea bisericeasca, cu slujirile randuite prin har dumnezeiesc, e forma necesara pe care o ia depasirea adevarata a orgoliului individualist care e obstacolul principal in calea iubirii. Mergand mai adanc in comuniune prin iubire se da nu numai de adevarul Treimii, ci si de cel bisericesc care, este o reflectare a adevarului treimic trait in comuniune.

b) Comuniunea dintre membrii Bisericii. - Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, intregul este prezent si lucreaza fiecare madular, dupa cum si fiecare madular lucreaza pentru intreg, care e Biserica. Duhul Sfant face ca fiecare madular sa-si indeplineasca lucrarea proprie, dar in asa fel ca ea sa fie in acelasi timp o lucrare comuna, o lucrare a Bise­ricii pentru Biserica. Este evident ca fiecare membru al Bisericii, lucrand dupa chemarea lui, isi aduce lucrarea pentru toata Biserica, precum la randul lui el se impartaseste de ceea ce realizeaza toti membrii Bisericii la un loc. El da ca ins comunitatii, dar in acelasi timp ia din aceasta comunitate. Acest raport intareste viata de comuniune, viata care este in Biserica si prin Biserica. Fiecare dintre madularele Bisericii indepli­neste in organism functiunea sa speciala care contribuie la binele tuturor. Suferinta sau binele unuia are repercursiuni in intreg corpul, caci partile sunt intre ele strans unite.

Comuniunea nu desfiinteaza insusirile personale si fundamentale ale membrilor comunitatii, ci le armonizeaza si le impaca in promovarea desavarsirii comune.