Crestinii sociali

Analizând situaţia jalnică a muncitorilor salariaţi, papa Leon al XIII-lea dă în 1891 enciclica Rerum novarum. Concomitent şi în concordanţă cu poziţia pontificală, prinde consistenţă curentul creştinismului social în ţări precum Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia, pornindu-se de la premisa că nici un domeniul al vieţii sociale nu este imun la învăţătura Bisericii. Chiar şi o piaţă economică impersonală nu se poate sustrage sancţionării ei de către teologia creştină. Şi în ţara noastră creştinii ortodocşi autointitulaţi sociali dezbat problema salariului just în paginile revistelor teologice şi religioase ale începutului de secol XX (Biserica Ortodoxă Română, Solidaritatea, Renaşterea etc). Printre aceştia, amintim teologi (mitropolitul Irineu Mihălcescu, episcopul Bartolomeu Stănescu, profesorii universitari Şerban Ionescu şi Vasile Ghe. Ispir), dar şi laici precum chimistul Ştefan Bogdan, juristul C.A. Teodorescu şi alţii. Sub impresia grelei crize economice în 1929, papa Pius al XI-lea readuce în dezbatere prin enciclica Quadragesimo Anno situaţia muncitorilor şi veniturile acestora, arătând că salariul trebuie să fie proporţional nu numai cu necesităţile muncitorilor, dar şi cu cele ale familiei lor. Munca trebuie remunerată astfel încât muncitorul să asigure atât pentru sine, cât şi pentru ai săi o viaţă demnă din punct de vedere spiritual, material şi cultural. Salariul familial trebuie să asigure familiei posibilitatea de a-şi achiziţiona nişte proprietăţi (casă, maşină, pământ) ca o garanţie a libertăţii exprimate prin dreptul de proprietate. Prin urmare, tema salariului just aduce în discuţie nevoile familiei, nu ale individului, întrucât bărbatul şi femeia sunt prin căsătorie un singur trup. Este totodată puternic influenţată de liberalismul care promova dreptul la proprietate privată ca o consecinţă a dreptului natural (John Augustine Ryan, A Living Wage: Its Ethical and Economic Aspects, 1906 şi Léon Polier, Lâidée du juste salaire, 1903). Depăşind viziuni anterioare strict matematice, cum este cea a economistului german Johann Heinrich von Thünen, care propunea la 1850 ca salariul să fie calculat prin "extragerea radicalului din media geometrică între valoarea reprezentată de costul vieţii pentru lucrător şi valoarea produsului total", teologia socială creştină ne propune o viziune personalistă asupra omului: Dumnezeu a creat lumea pentru toţi oamenii, prin urmare cei care au controlul asupra beneficiilor naturii sunt obligaţi să permită şi celorlalţi accesul la acestea. Mai mult decât atât, capitalul, deşi nu este un rău în sine, este doar un instrument pentru mântuire. Acumularea de capital fără măsură şi în detrimentul aproapelui nostru nu se poate rămâne nesancţionată de învăţătura şi trăirea creştină. Totodată, dreptul la un salariu just nu ne pune în conflict cu ceilalţi, ci înseamnă un drept obţinut prin naştere, acela de a trăi o viaţă în demnitate: "E o lege de justiţie naturală că salariul nu trebuie să fie insuficient, pentru a face pe lucrător să trăiască sobru şi cinstit" (papa Leon al XIII-lea).