Se pare ca la sinucidere ajung de obicei persoanele care cad intr-o extrema a vietii: nihilistii, pasionatii de magie, ocultism, fanii rock-ului satanic, cei foarte bogati, cei foarte saraci, etc. Omul temperat, omul de mijloc, care nu exagereaza cu nimic, nu trece, de obicei, prin astfel de ispite. In ghearele deznadejdii si in umbra mortii se ajunge si din pricina lipsurilor de tot felul, a greutatilor vietii si, mai ales la tineri, din cauza unei comunicari deficitare cu cei din jur si a lipsei de iubire. Psihologii, psihanalistii sau sociologii vin cu diverse lamuriri si raspunsuri, fiecare clasifica cauzele si da solutii tamaduitoare. Exista un element in aceasta ecuatie care nu e luat in seama; se uita ca spre cumplita deznadejde cei slabi sunt impinsi si prin lucrarea diavolului care de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar (Ioan 8, 44).
Dincolo de explicatii pertinente, o tacere si o tristete aparte se asterne in inimile noastre cand prin mass-media auzim, din ce in ce mai des [1], de sinucideri. Inca o persoana care nu si-a gasit rostul, inca un om care a incetat sa lupte, inca un infrant pe drumul vietii…
Am auzit spunandu-se ca exista la unele persoane o dispozitie innascuta spre negativism, spre instrainare, spre suicid chiar. In plus, cu totii am aflat inca de pe bancile liceului ca optimismul si pesimismul tin de firea noastra si ca n-ai ce face daca te-ai nascut cu o astfel de trasatura temperamentala. Intr-o astfel de ecuatie e periculos de usor sa afirmi ca Dumnezeu este de vina pentru slabiciunea firii celor ce-si iau singuri viata. Nu era oare de-ajuns ca Hristos a dus Crucea pe Golgota pentru pacatele noastre, voalat acum sa-L gasim vinovat si de lucrarea ispititorului ?… Un reprezentant de marca al psihologiei comportamentale cognitive americane, dr. Martin E. P. Seligman, a facut lumina in aceasta chestiune interesanta. Dupa un indelungat studiu de peste 25 de ani a concluzionat ca optimismul si pesimismul nu sunt innascute, ci dobandite. Consecinta e cat se poate de… optimista: coeficientul nostru de pesimism (pentru ca nimeni nu e pesimist sau optimist 100 %) poate fi micsorat. Autorul a dezvoltat in lucrarea sa Optimismul se invata (Humanitas, 2003) anumite tehnici in acest scop. Bineinteles ca o carte de acest fel scapa din vedere aspecte esentiale ale vietii sufletesti, adica ii lipseste latura duhovniceasca, insa poate fi de folos multora.
E imperios necesar sa taiem pesimismul exagerat (deznadejdea) de la cei de aproape ai nostri, sa incurajam buna-dispozitie, sa incurajam optimismul. Trebuie depistate din timp persoanele cu disponibilitate marita spre suicid si ajutate sa depaseasca starea nefericita in care se zbat. O statistica citata de parintele John Breck spune ca in 91 % dintre cazurile tipice de sinucidere si de tentative de sinucidere, mediile familiale examinate erau clasificate drept instabile ori haotice [2].
In astfel de “focare”, terapia cea mai buna e incercarea de a crea o comuniune fraterna si agapica in rugaciune si cateheza sustinuta pentru a-i deschide pe acestia spre viata comunitara. Caci cel ce zace jos, daca doar il ridici, il scuturi de praf si-i spui doar o vorba buna, va putea iarasi sa ajunga la starea sa de mai inainte. E nevoie de staruinta… Adevarata terapie e fara indoiala Insusi Hristos, bunul samaritean. Pe cel disperat sa-l aducem la Hristos, sa-l infatisam Lui spre a lua adevarata vindecare. Cand cineva ajunge sa se sinucida intreaga comunitate ar trebui sa se intrebe in ce masura a implinit cuvintele Mantuitorului privitoare la aproapele, fiecare ar trebui sa vada cand l-a abandonat pe fratele cazut intre talharii diavoli cuibariti in mintea lui.
E clar ca ne aflam, ontologic vorbind, sub povara pacatelor noastre. Spune Scriptura: “Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Pacatul insa perverteste, degradeaza cunoasterea. Spunea regretatul Parinte Galeriu: “Cand faci abstractie de Dumnezeu nu ai alta alternativa decat neantul”. Cand nu-L cautam pe Dumnezeu ne simtim dezradacinati, uscati, tristi si goi. Lumea acesta care fuge teribil de Dumnezeu e in suferinta, in boala, in agonie. Din nefericire, lumea actuala e prea agitata ca sa-si dea seama de starea in care se afla.
Am intalnit multe persoane cu tentative de suicid la activ. Mai toate prezentau simptomele a ceea ce Sfantul Ioan Cassian sau Evagrie Ponticul numeau “duhul intristarii”: un duh nascut din neimplinirea idealurilor, din sentimentul de vinovatie sau al inutilitatii, din anxietate aparent fara motiv sau nepasare etc.
De unde vin aceste stari? Le-am enumerat la inceputul cuvantului meu. Problemele sunt reale, iar cand cele de jos nu merg cum trebuie, oamenii uita ca trebuie sa priveasca catre cele de Sus. Dar daca nu cauti pe cele de Sus si jos e cumplit de greu, cine sa te salveze?!…
Disperarea vine din fuga de Dumnezeu! El insa ne indeamna la fiecare pas al Evangheliei Sale: “Bucurati-va” (Matei 5, 12; 28, 9; Luca 6, 23; 15, 6; 15, 9); Sfantul Pavel, de asemenea (Romani 12, 12, 15; II Corinteni 12, 11; Filipeni 2, 18; 3, 1; 4, 4; I Tesaloniceni 5, 16). Psalmistul spune: “Doamne, cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19), iar intr-un alt loc: “Ca m-ai veselit, Doamne, intru fapturile Tale si intru lucrurile mainilor Tale ma voi bucura” (Psalmi 91, 4). Credinta si implinirea poruncilor lui Dumnezeu umplu inima de bucurie sfanta… Cautarea lui Dumnezeu aduce bucurie si veselie, pentru ca cel ce cauta afla, cel ce cere primeste (cf. Matei 7, 7). “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (cf. Matei 6, 33).
Oare cati din cei ce si-au pus capat zilelor aveau un duhovnic? Cati au mers si au cerut sub epitrahil duhovnicului sfat la astfel de incercare, cand diavolul soptea gandul sinuciderii? Cati stiau ca la spovedanie te nasti din nou? Cati au cautat sa primeasca pe buzele lor Sfantul Trup si Sange al Domnului? Oare cati dintre acestia plecau genunchii la Crucea lui Hristos si-si varsau Lui amaraciunea inimii lor si ispita intovarasirii lor cu Iuda, vanzatorul Domnului? Sau oare cati mergeau regulat la Liturghie sa se intalneasca acolo, in sfanta biserica, cu Hristos, Stapanul vietii?
Golul acela intunecat din suflet pe care-l simte cel ce are ganduri de suicid nu-l poate umple decat Hristos, Lumina lumii, caci spune lamurit Evanghelistul Matei citand pe Isaia Proorocul: “Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit” (Matei 4, 16; Isaia 9, 1). Tuturor acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau fug de El, Acesta le spune: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Unii isi poarta singuri poverile, ostenesc si cad sub greutatea lor, nu cauta si nu-L vor pe Dumnezeu: nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! (Ioan 5, 40). De unde dar sa iei putere sa scapi de gandurile mortii, de unde dar sa ai viata daca nu cauti pe Stapanul Vietii?!… Hristos e adevarata terapie in lupta pentru viata.
E imbucurator ca in Biserica noastra se pune in prezent accent pe o asa numita psihologie pastorala ortodoxa (arhiepiscopul Hrisostom de Etna, mitropolitul Hierotheos Vlachos, pr. dr. John Breck, Jean-Claude Larchet, dr. George Stan etc.).
Sfantul Nicolae Velimirovici, intr-o scrisoare misionara, afirma pe buna dreptate ca “fara Hristos totul este intuneric si nebunie” [3]. Iar Apostolul Ioan ne aminteste: “oamenii au iubit mai mult intunericul decat Lumina” (Ioan 3, 19).
O lume care nu se raporteaza la Hristos e in agonie, in pragul sinuciderii si in umbra mortii… Ce asteptari putem avea de la o astfel de lume? Numai ca lumea acesta nu se poate salva prin ea insasi.
Asteptarea si nadejdea noastra nu e la lume, ci la Hristos, Iubitorul de oameni, Caruia ne rugam impreuna cu Psalmistul: “Sa nadajduiasca in Tine cei ce cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!” (Psalmi 9, 10) si iarasi: “Pazeste-ma, Doamne, ca spre Tine am nadajduit” (Psalmi 15, 1).
Laurentiu Dumitru in " Tinerii pe calea intrebarilor"
Reverenda prezintă la faţă un buzunar mic brodat cu paspoal din saten negru, buzunarul este lung de 8 cm şi este poziţionat în partea stângă sus.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
multumesc