Relatia dintre barbat si femeie in Romania in ce priveste viata de familie

În privinţa vieţii de familie, o primă discriminare este conţinută în Codul familiei, actul normativ care instituie reguli fundamentale în acest domeniu, şi prin care este stabilită vârsta minimă la care partenerii îşi pot asuma responsabilitatea constituirii unei familii, care este diferită pentru fete şi pentru băieţi: fetele se pot căsători de la 16 ani, iar cu aviz medical şi de la 15 ani, în timp ce băieţii se pot căsători de la 18 ani, după ce au obţinut toate drepturile civile şi politice.
Această discriminare conduce la o inegalitate între parteneri în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor în cadrul căsătoriei, poate conduce la o inegalitate de statut social între parteneri – fetele putând fi puse în situaţia de a-şi întrerupe studiile, pentru a putea face faţă sarcinilor domestice – şi chiar la afectarea prematură a stării de sănătate a respectivelor femei.
Codul familiei asigură soţilor, în principiu, un statut juridic egal; în realitate femeile au mai multe responsabilităţi familiale decât bărbaţii. Sub influenţa unui model tradiţional anacronic, se consideră că este de datoria femeilor să administreze resursele familiei, să îndeplinească treburile gospodăreşti considerate “uşoare şi mărunte” (aprovizionarea, gătitul, spălatul, călcatul, curăţenia), să supravegheze şi să îngrijească copiii şi vârstnicii, toate acestea adăugându-se, în majoritatea cazurilor, la îndeplinirea sarcinilor profesionale la locul de muncă. În schimb, bărbaţilor le sunt alocate acele lucruri considerate “grele şi importante”, cum ar fi lucrările de construcţie şi zidărie ori reparaţia şi întreţinerea instalaţiilor, pentru efectuarea cărora, de altfel, sunt chemaţi lucrători specializaţi. În consecinţă, bugetul de timp liber al femeilor este mult mai mic decât cel al bărbaţilor.
Tradiţia acţionează uneori şi în defavoarea bărbaţilor. Ei sunt consideraţi mai puţin capabili să crească şi să îngrijească copiii, motiv pentru care, de multe ori, în caz de pronunţare a divorţului, justiţia nu le încredinţează copiii minori spre creştere şi îngrijire.
În prezent există o tendinţă, din ce în ce mai accentuată, de ocolire a formalizării căsătoriei şi de convieţuire a tinerilor în uniuni consensuale. În acelaşi timp, se constată o creştere a numărului de familii monoparentale şi, în cadrul acestora, a numărului celor în care responsabilitatea gospodăriei şi a procurării resurselor revine femeilor.
Au crescut, de asemenea, în proporţii îngrijorătoare, rata mortalităţii materne, numărul de avorturi, mortalitatea infantilă, procentul nou-născuţilor subponderali. În acelaşi timp, s-a înregistrat o alarmantă creştere a ratei mortalităţii masculine, creşterea morbidităţii şi scăderea duratei medii de viaţă a bărbaţilor.
Cauzele acestor evoluţii sunt multiple: scăderea nivelului de trai şi creşterea gradului de insecuritate economică, nivelul scăzut de educaţie pentru viaţă, dificultăţile de relaţionare în cadrul cuplului şi de adaptare la situaţiile de criză.
Violenţa este un alt flagel care afectează viaţa de familie. Ignorată sau nerecunoscută oficial în perioada totalitarismului, violenţa nu numai că s-a dezvăluit, dar a şi luat amploare în prezent, pe fondul scăderii nivelului de trai şi al creşterii insecurităţii economice. Şomajul, alcoolismul, problemele locative, carenţele educaţionale, constituie tot atâţia factori care contribuie la întreţinerea şi creşterea acestui fenomen la dimensiuni îngrijorătoare, victimele cele mai frecvente ale acestuia fiind femeile şi copii.