Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la posturile bisericesti

Biserica Ortodoxa Romana de la inceputurile ei a fost si a ramas credincioasa invataturii Bisericii Rasaritene, pastrand nestirbite randuielile si practica bisericeasca a postului, asa cum au fost stabilite de Sfintele Sinoade si de Sfintii Parinti. Avand legaturi neintrerupte cu Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului, cu Patriarhiile rasaritene istorice, iar mai tarziu cu Bisericile Ortodoxe nationale, ea nu a nesocotit niciodata dispozitiile privitoare la disciplina si practica postului, recunoscute in intreaga Ortodoxie, cerand credinciosilor ei practicarea postului potrivit randuielilor canonice. Aceasta disciplina isi are temelia in oranduirile bisericesti din epoca patristica, fiind cuprinsa in canoane, in poruncile bisericesti, in Marturisirile de Credinta ale ei si in alte oranduiri, ca si in numeroase catehisme si marturisiri de credinta mai noi.

Precum rezulta din Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, din invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa, din numeroase catehisme mai noi, din manuale de liturgica, pastorala, teologie morala, din numeroase studii si articole ale teologilor romani privitoare la post, din numeroase pastorale ale ierarhilor Bisericii noastre, din diferite indrumari si predici privitoare la post, scrise de cei mai competenti teologi si duhovnici, pozitia Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la post se poate rezuma in urmatoarele:

1. Postul este de origine si instituire divina, fiind practicat atat in Vechiul Testament, cait si in Noul Testament, insusi Mantuitorul Hristos, practicandu-l si recomandandu-l urmasilor Sai.

2. Postul are un inalt sens religios. El este un act de cinstire a lui Dumnezeu, o jertfa benevola din partea crestinului, o renuntare de bunavoie la ceea ce nu ne-a fost oprit, din dragoste si pentru cinstirea lui Dumnezeu, in scopul propriei noastre desavarsiri morale. El este un exercitiu de infranare a poftelor si a patimilor, un mijloc de intarire a vointei si de practicare a virtutii, o forma a pocaintei si un mijloc de descatusare de tot ceea ce este potrivnic mantuirii noastre.

3. Atat in invatatura Mantuitorului, a Sfintilor Apostoli, a Sfintilor Parinti cat si din scrierile unor renumiti teologi, rezulta ca postul are doua aspecte: unul trupesc si altul sufletesc, spiritual, ceea ce corespunde postului extern si postului intern, care insa constituie o unitate. Postul trupesc sau extern, fara post sufletesc, este lipsit de deplina valoare morala, caci noi ne infranam de la hrana in scopul infranarii poftelor si patimilor, in scopul imbunatatirii si desavarsirii noastre duhovnicesti. Noi postim de bucate, ca sa postim de pacate, dupa afirmatia unor Sfinti Parinti. Retinerea de la bucate nu se face pentru valoarea acestui exercitiu in sine, ci pentru efectul pe care il are asupra vietii sufletesti a postitorului: infranarea si disparitia poftelor pacatoase, stapanirea vointei asupra patimilor si placerilor pacatoase, dobandirea libertatii fata de pornirile si poftele pacatoase, inaltarea si daruirea gandurilor noastre lui Dumnezeu prin rugaciune si meditatie etc.

De aici rezulta ca infranarea nu se refera numai la mancarea de la care ne retinem, ci la efectul acestei retineri asupra trupului si sufletului: infranarea si stapanirea poftelor, dorintelor, ispitelor si patimilor. Din acest motiv, Biserica ne indeamna sa postim postul cel adevarat, bineplacut lui Dumnezeu, care este: instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant fals. "Lipsa acestora e postul cel adevarat si bineprimit".

4. Biserica Ortodoxa Romana a cerut totdeauna credinciosilor ei respectarea disciplinei postului in conformitate cu randuielile canonice, dar ea n-a aplicat nicicind aceasta disciplina fara dragoste si fara intelegere fata de fiii ei duhovnicesti, fata de posibilitatile si nevoile acestora. Din acest motiv, ea a dat dezlegare de post nu numai in cazuri particulare, ci si atunci cand s-au ivit nevoi generale, determinate de diferite calamitati naturale: inundatii, cutremure, epidemii, foamete, seceta, foc, razboaie etc, in astfel de imprejurari ea acordand dezlegari generale de la post. Aceasta a facut-o tinand seama de invatatura si practica generala a Bisericii Ortodoxe, precum si de practica si exemplul unor Biserici Ortodoxe surori in cazuri asemanatoare.

Astfel, cunoastem cazuri in care unii din ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane au sesizat Sfantul Sinod, solicitand acordarea unor dispense de la disciplina postului, cu caracter mai larg. Este cunoscut cazul episcopului Partenie al Dunarii de Jos, care, la 4 mai 1899, tinand seama de starea economica, sociala si culturala a credinciosilor din acea vreme, de cresterea mortalitatii la copii si la varstnici, de prezenta unor boli epidemice care faceau ravagii si impotriva carora nu se putea lupta decat printr-o hrana mai buna si mai imbelsugata, a inaintat o cerere Sfantului Sinod, solicitand pentru credinciosi o dispensa mai generala de la post. Astfel, el ruga forul suprem de conducere a Bisericii noastre sa aprobe, pe de o parte, "imputinarea zilelor de post", iar pe de alta parte, "dezlegarea pentru o hrana mai buna si mai indestulatoare pentru cei bolnavi si slabi, pentru lehuze si copii, pentru batrani si neputinciosi, pentru scoli si cantine, internate si ospicii, pentru armata si taranimea rurala, pentru cei ce vin cu regularitate la serviciul divin sau zidesc si contribuie la zidiri si intemeieri de biserici, scoli si asezaminte de binefacere, precum si celor ce ajuta pe fete la maritat, pe tineri la invatatura, arte si meserii si pe toti cei ce fac mila si judecata dreapta cu vaduva si cu orfanul, cu saracul si cu miselul".

Dar nu numai in trecut, ci si in vremea noastra, Biserica Ortodoxa Romana tinand seama de noile realitati aparute in viata credinciosilor ei, precum si de nevoile fiilor ei duhovnicesti, la propunerea Patriarhului Justinian, in sedinta Sfantului Sinod din 27 februarie 1956 a hotarat urmatoarele:

1. Copiii pana la 7 ani sa fie dezlegati de pravila postului, putand manca in tot timpul anului orice fel de alimente.

2. Pentru copiii de la 7 la 12 ani si pentru credinciosii de orice varsta care sunt cuprinsi de slabiciuni si suferinte trupesti, pravila postului sa fie obligatorie numai in urmatoarele zile:

a. Toate miercurile si vinerile de peste an, afara de acelea cand este dezlegare de peste.

b. Prima si ultima saptamana din Sfantul Post al Pastelui si tot asa din Postul Nasterii Domnului.

c. De la 24 la 29 iunie (adica 5 zile din postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel).

d. De la 1 la 15 august (adica cele doua saptamani ale Postului Adormirii Maicii Domnului).

e. Ajunul Craciunului, ajunul Bobotezei, Taierea Capului Sfaintului Ioan (29 august) si Ziua Iinaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie).

3. Pentru celelalte zile si saptamaini din timpul marilor posturi bisericesti, copiii intre 7 si 12 ani si credinciosii de orice vairsta care suint suferinzi, sa fie dezlegati a mainca: peste, icre, oua, lapte si branza.

Iata deci o serioasa usurare si adaptare a postului la conditiile vremurilor noastre, facuta de Biserica noastra pentru credinciosii ei inainte de a se pune in discutie aceasta problema de catre toate Bisericile Ortodoxe.

5. In conditiile vietii de astazi, cand au aparut noi situatii in viata oamenilor, acestea n-au ramas fara urmari in viata Bisericii Ortodoxe Romane si a credinciosilor ei. Biserica Ortodoxa Romana in calitate de Biserica slujitoare lumii si fiilor ei duhovnicesti, este convinsa ca are datoria sa tina seama de aceste situatii din viata credinciosilor sai. De aceea, ea este de acord cu ideea de a se tine seama in aplicarea disciplinei postului la conditiile vremurilor noastre, printr-o hotarare a viitorului Sfant si Mare Sinod Ontodox. In acest fel, ea este convinsa ca va putea aduce un real serviciu fiilor ei duhovnicesti, precum si crestinilor ortodocsi din lumea intreaga, care, prin usurarea acestei discipline, potrivit unor situatii ale vremurilor noastre o vor putea respecta.