Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii!

(Rom,.13, 12)

Postul cel adevarat


Pastrandu-i sensul adevarat, postul este un mijloc de stapanire si infranare a poftelor, de intarire a vointei, de inaltare a sufletului catre Dumnezeu, de sporire in virtute, de detasare a crestinului de orice pofte si placeri senzuale. Bineinteles insa ca la retinerea de bucate trebuie adaugata o continua straduinta de dominare a poftelor si patimilor, de o curatire a gandurilor si simtirii, asadar de o disciplinare a vietii sub toate aspectele ei.

Adevaratul post este deci acela care imbina in mod fericit cele doua aspecte ale lui: aspectul trupesc si aspectul sufletesc, asadar cand retinerea de la bucate este impreuna cu retinerea de la pacate si cu efortul continuu spre virtute si progres duhovnicesc. Numerosi Sfinti Parinti insista asupra acestui fapt, subliniind ca postul trupesc fara cel sufletesc este lipsit de orice valoare morala. "Postul cel adevarat - spune Sf. Vasile cel Mare - consta in retinerea de la cele rele. Dezleaga toata legatura nedreptatii, iarta aproapelui tau vatamarile, daruieste lui datoriile. Tu nu mananci carne, dar mananci pe fratele tau. Tu te retii din vin, dar nu infranezi zburdarile trupului. Tu nu mananci pana seara, dar petreci ziua cu procese." (Despre post, 10).

Acelasi lucru il arata o stihira a Triodului, din Postul Mare: "Sa postim post primit, bine placut lui Dumnezeu: postul cel adevarat este instrainarea de rautate, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit" (Triod, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni, intaia saptamana din post).

Rezulta deci ca postul complet este cel ce uneste infranarea trupeasca cu cea spirituala, iar timpurile postului sunt perioade care ofera crestinului cele mai potrivite conditii, atmosfera si mijloacele de induhovnicire si imbunatatire morala.

In legatura cu sensul si semnificatia postului, mentionam faptul ca literatura teologica romaneasca din a doua jumatate a veacului trecut, ca si cea din veacul nostru si mai ales cea din ultimele decenii, insumeaza un mare numar de pagini referitoare la post si la sensul lui cel adevarat. In manuale de liturgica, pastorala, morala si drept bisericesc, in studii si articole, in pastorale chiriarhale, in nenumarate predici publicate in volume sau in revistele noastre bisericesti, se accentueaza importanta postului sufletesc, fara insa a se nesocoti valoarea postului trupesc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

multumesc

Acatiste

Acatiste speciale

Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea de cancer

Acatistul Maicii Domnului - la icoana sporirea mintii