Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii!

(Rom,.13, 12)

Darurile de Craciun


De Craciun, ca toata lumea, daruiesti si primesti numeroase cadouri. Te straduiesti sa alegi darul perfect pentru fiecare sau cumperi ceva, ce-o fi, doar ca sa te achiti de "obligatie"?

wish-list-thumb.jpg Cadourile au reprezentat mereu un mod traditional de a exprima dragoste, apreciere, multumiri si urari de bine si, de asemenea, de a sarbatori ocaziile fericite din viata. A face un cadou inseamna a darui o parte din tine.

Impactul economic al Craciunului nu consta numai in sumele mari cheltuite in aceasta perioada, ci si in faptul ca o mare parte din acesti bani pare a fi irosita. Este general acceptat ca nu toate cadourile pe care le primim sunt cele mai potrivite sau entuziasmante.

Bugetul este cel care face "legea" in acest sezon. Din cauza crizei financiare si au unui curs valutar achizitionarea cadourilor este concentrata pe familie.

art_612_11998777710_cadou2.jpg Dar, sa fim realisti. Ce castigi de fapt, zgarcindu-te cand vine vorba de un dar ? Chiar daca printre romani auzim destul de des expresia "Calul de dar nu se cauta la dinti ", un cadou trebuie facut astfel incat sa produca bucurie "adresantului". Un cadou trebuie gandit, cumparat, ambalat, oferit. Daca ai ambalaje pentru unui dar este foarte important. Astfel ca intotdeauna vom folosi panglici si hirtii frumos colorate , pe care le vom cumpara cind ni se iveste ocazia , fara sa ni se para o cumparatura inutila.

Se mai vehiculeaza prin popor ca "orice ai da va fi apreciat", astfel incat "gestul este cel care conteaza".Dar totusi, cadourile trebuiesc alese in conformitate cu personalitatea celui in cauza. Tocmai din acest motiv alegerea cadoului perfect se poate transforma intr-un adevarat chin, ajungand sa ne intrebam adesea daca am nimerit sau nu cadoul potrivit

Ce ponturi am putea folosi pentru a reduce din cheltuieli?

Fa-ti din timp o lista in care sa scrii numele celor carora le vei face anul acesta un cadou. Nu uita de lista celor carora le vei trimite o felicitare virtuala sau vederi. Astfel nu iti vei mai aduce aminte in ultima clipa de cadoul pentru bona, coafeza sau instructorul de fitness sau o prietena din copilarie. Nu uita de micile atentii pentru colegii de serviciu. Completeaza apoi ideile de cadouri, din care vei selecta atunci cand te hotarasti sa te duci la shopping.

3564_poza_1134759575.jpgLa capitolul "ce cadouri oferim?", un studiu arata ca preferam sa facem daruri extrem de practice: articole vestimentare, electrocasnice, accesorii, carti. Recurgem la articole practice din lipsa banilor, nu din lipsa de imaginatie. Vrem ca persoanele dragi sa se foloseasca intr-adevar de ceea ce primesc. Totusi o sticla de vin personalizata cu cate un accesoriu, un desfacator de vin sau un set de dopuri ar putea fi un cadou potrivit, mai ales pentru barbati.

O alta solutie ar fi reducerea numarului de cadouri, ceea nu e prea indicat sau reducerea sumelor cheltuite petru fiecare cadou in parte, ceea ce din nou nu e indicat, calitatea fiind prima care poate avea de suferit.

Totusi atunci cand avem o familie mare, riscam sa ramanem cu portofelul gol. In acest caz cel mai bine ar fi sa discutati din timp cu ei despre cat de mult intentionati sa cheltuiti.

Cadourile potrivite


Potrivit unui studiu, 30% din respondenti isi planuiesc un anumit buget, pe care de cele mai multe ori il depasesc. Dar asta nu inseamna ca aceia care spera sa cheltuie mai putin in acest an trebuie sa revina la clasica prajitura cu fructe sau alte dulciuri facute in casa. Intr-adevar, cui nu-i plac prajiturile, si mai ales in perioada sarbatorilor, dar nu este cel mai potrivit cadou.

1210746370_25007100.jpg Cel mai bine ar fi sa cauti lucrurile care intr-adevar produc bucurie in sufletul destinatarului. Nu trebuie sa fie neaparat foarte scump, ci trebuie sa fie de calitate superioara si sa aiba un anumit scop. Un cos cu fructe nu este nici pe departe cel mai potrivit dar pentru a-ti exprima aprecierea fata de o persoana. In schimb o umbrele chic sau o geanta de produse cosmetice este intotdeauna binevenita.
Insa, in ultima vreme majoritatea oamenilor prefera sa primeasca bani in loc de cadou.

Este important sa oferi daruri tuturor celor care sunt alaturi de tine zi de zi si iti face viata mai usoara, dar nu este neaparat obligatoriu sa oferi daruri celor cu care intri in contact, la locul de munca de exemplu. Majoritatea oamenilor sunt de parere ca nu trebuie sa ne simtim obligati sa cumparam ceva pentru un coleg. Daca nu am facut-o pana acum, anul acesta nu e chiar un moment prielnic, tinand cont de criza in care ne aflam si care isi "scoate coltii" cu fiecare zi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

multumesc

Acatiste

Acatiste speciale

Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea de cancer

Acatistul Maicii Domnului - la icoana sporirea mintii