Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii!

(Rom,.13, 12)

Noile pasapoarte au cipuri, carnetele de conducere NU

În ultima vreme, în România, problema actelor cu microcipuri a luat o amploare ieşită din comun. Emisiuni, articole, polemici. Şi multă, foarte multă manipulare.
Voi arăta aceasta foarte simplu, făcând referire la noile carnete de conducere. Carnete care nu au cip. Da, nu au cip. Şi voi argumenta în acest articol de ce nu au.
Dar, mai întâi, câteva referiri la sursele de informaţii care şi-au permis să ducă în eroare un mare număr de oameni.
Cea mai cunoscută luare de poziţie îi aparţine Comisarului şef Dănuţ Ciubotaru – şef serviciu permise şi înmatriculări, care, într-un interviu difuzat la o emisiune TV, a declarat: „Acest permis conţine un cip căruia oricând putem să-i modificăm termenul de valabilitate administrativ” (http://www.youtube.com/watch?v=3cW-UDZuoLY&eurl=http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/). Cine putea şti mai bine dacă permisul conţine sau nu cip decât unul dintre şefii serviciului permise şi înmatriculări?
O anumită afirmaţie din emisiunea respectivă ar fi putut pune însă semne de întrebare telespectatorilor, cea în care comisarul afirma despre noul carnet de conducere că „este imposibil de contrafăcut”. E absurd să afirmi că e imposibil de falsificat un act, doar pentru că are microcip, întrucât există multe materiale care arată cât de simplu se poate clona un astfel de microcip…
O poziţie oficială a M.A.I. a fost făcută publică în răspunsul către Forul Ortodox Român: „În ceea ce priveşte noul model de permis de conducere, precizăm că acesta nu este un document electronic, neavând inclus un microcip” (http://rafaeludriste.blogspot.com/2009_02_01_archive.html - documentul scanat se găseşte pe http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/).
Trebuie spus că, înaintea acestui răspuns oficial, au existat multe materiale legate de cipurile din carnetele de conducere. Cea mai veche ştire pe această temă este mai veche de patru ani: „Astăzi (19 ianuarie 2005) Comitetul pentru Transporturi din cadrul Parlamentului European a aprobat noul format standard pentru carnetele de şoferi.Permisul va avea aceeaşi forma ca si cartea de credit si va avea aceeaşi perioada de valabilitate in toate tarile membre UE. El va putea include un microcip cu informaţii despre posesor. Crearea unei noi legislaţii comunitare in domeniu are drept scop combaterea fraudelor ce au loc cu ajutorul documentelor auto. O alta ţintă a schimbării reglementarilor este data de creşterea siguranţei rutiere” (www.europeana.ro/stiri/Acelasi carnet de conducere pentru toti cetatenii UE19012005.htm – www.europeana.ro este continuatorul www.uniuneaeuropeana.go.ro, unul dintre cele mai importante site-uri de informaţii legate de Uniunea Europeană).
Din 2005 până în 2009 s-au făcut multe speculaţii privitoare la noile carnete de conducere. Iată câteva materiale: „Permisele auto vor avea un format unic în toate statele UE - Noile carnete de conducere vor avea încorporate microcipuri, care vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum si adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate, vor avea termen de valabilitate administrativă de zece ani, iar statele membre ale UE vor putea extinde această perioadă până la 15 ani. Începând din 2013, toate permisele de conducere din Uniunea Europeană vor avea un format unic, înlocuind cele peste 110 modele de astfel de documente utilizate în acest moment în statele membre, schimbarea acestora urmând să fie făcută până în anul 2039. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, noile carnete de conducere vor avea încorporate microcipuri, care vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum si adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate. Noile permise de conducere vor avea termen de valabilitate administrativă de zece ani, iar statele membre ale UE vor putea extinde această perioadă până la 15 ani” - (www.topbusiness.ro/romania/archive/article/Permisele+auto+vor+avea+un+format+unic+%EEn+toate+statele+UE.html)
În presă au apărut diferite articole care spuneau acelaşi lucru:„Documentul, un card de plastic colorat în albastru şi galben în care va fi încorporat un microcip, va conţine câteva rubrici noi. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, microcipurile vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum şi adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate. (www.monitorulbt.ro/National/2008-09-25/Noii+soferi+vor+primi+permise+cu+microcip)
Posturile de radio au preluat ştirea: „Noul permis îşi va schimba şi înfăţişarea: va fi un card de plastic colorat in albastru si galben, va conţine câteva rubrici noi şi va avea încorporat un microcip de identificare.El va fi eliberat cel mai devreme in noiembrie 2008 si cel mai târziu in martie 2009” (www.radiofavoritfm.ro/2008/09/23/noile-carnete-de-conducere-apar-in-romania-in-cel-mult-6-luni/).
La fel au făcut şi unele posturi TV: „Noul permis îşi va schimba si înfăţişarea: va fi un card de plastic colorat in albastru si galben, va conţine câteva rubrici noi şi va avea încorporat un microcip de identificare” (http://nonstoptv.ro/2008/09/24/atentie-soferi-vom-avea-permise-auto-noi-cu-coduri-de-restrictie/)
Datorită acestor informaţii, mulţi creştini din România au declarat că vor refuza noile carnete de conducere. Datorită acestor informaţii, la rândul meu am sfătuit – în emisiuni radio tv sau conferinţe – ca oamenii să refuze noile carnete de conducere.
Totuşi, poziţia afirmată M.A.I. pe 24 februarie 2009 era clară: noile carnete nu conţin microcipuri. De unde ştiu că afirmaţia nu este mincinoasă? Datorită faptului că am luat legătura – direct sau indirect - cu oameni care lucrează în sistem. Oameni care mi-au confirmat că noile carnete de conducere nu conţin microcipuri. Poate că şi ei minţeau… Dar am vorbit cu oameni care au făcut experimente, folosind pe post de cobai noi carnete de conducere. Rezultatul este acelaşi. Nu există niciun cip în carnete.
Atunci, ce să spunem despre experimentul filmat, care a fost difuzat pe mai multe posturi TV, în care se vede cum explodează cipul din carnetul de conducere într-un cuptor cu microunde? Nu explodează cipul, ci pur şi simplu banda magnetică se dilată până ce flama dă aparenţa unei explozii.
Au minţit părinţii care au făcut experimentul cu cuptorul cu microunde? Nu, nu au minţit. Ei au fost doar manipulaţi, pornind de la premisa că cipul se află în carnet, şi au pus flama pe seama cipului.
Iată o mărturie, primită de la o persoană de încredere, care a fost de faţă la un experiment cât se poate de grăitor:
„Vă prezint, pe scurt, ce demersuri am făcut împreună cu doi părinţi pentru a afla ceva concret şi incontestabil adevărat. În urma cu o săptămână am primit un permis auto nou de sacrificiu. Am fost împreună cu cei doi părinţi la un specialist IT, fizician totodată - şi care făcuse o scanare a permisului cu câteva zile mai înainte, numai în prezenţa părintelui X -, demonstrându-i ca permisul NU are cip. De aceasta data, ne-a arătat la toţi trei permisul în sursa puternică de lumină şi, cu excepţia hologramei, toată suprafaţa permisului este transparentă. Mai mult, la sugestia părintelui Y ca cipul ar fi sub hologramă, a răzuit cu un bisturiu pelicula metalică, foarte subţire de altfel, şi dedesubt nu se vede nicio suprafaţă opacă. Aşadar, printr-o cercetare vizuală în sursa de lumină puternică, e clar ca nu există nimic vizibil cu ochiul liber. Pentru că permisul era în posesia mea, după ce am ajuns acasă am pus permisul în cuptorul cu microunde. Nu s-a întâmplat nimic! Pentru a mă convinge, am pus în cuptor şi un card RATB, care ştiţi că are un cip prin care se validează cardul la urcarea in mijlocul de transport. Nu a făcut numai poc, ci o flamă deosebit de puternică şi probabil ar fi luat foc dacă îl lăsam mai mult. Am descoperit şi zona cipului de pe cardul RATB. Având şi eu pregătire tehnică, îmi dau seama că aceste argumente sunt suficiente pentru concluzia că permisul auto nu este document electronic, dar am stabilit cu părintele X să filmez tot ce fac cu permisul şi să încerc sa merg cu el pentru o scanare pe care, de asemenea, să o filmez. Acestea sunt faptele. Ceea ce mă întristează pe mine foarte mult este faptul ca ne-am lăsat cu multa uşurinţă manipulaţi; mai mult, am turnat gaz pe foc cu acel filmuleţ, «dovada microcipului» în permisul auto. Poate nu ar fi fost lipsit de folos să fi vorbit cineva cu d-l comisar şef de la Botoşani - cum de nu a observat nimeni că nu e nici măcar din Bucureşti? - sau să fi cerut şi sfatul unui expert în tehnica microcipurilor. Dar sugestiile sunt lipsite de sens acum. Iertaţi-mă, vă rog, pentru îndrăzneală; eu nu sunt decât un creştin născut ortodox în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar cu trăire ortodoxă de doar un an. Nu am educaţie şi cultură teologică, sunt abia la grădiniţă în cateheza ortodoxă, dar sufăr foarte tare când constat că uneori oamenii cu bune intenţii, dar mai puţin atenţi la cuvântul rostit, pot sa genereze tocmai ceea ce se doreşte: confuzie printre credincioşi, neîncredere în duhovnici, dezbinare si mai ales, o cumplita spaima ca nu mai ştim daca drumul pe care mergem este cel spre mântuire sau cel spre iad. Dumnezeu să ne ajute luminându-ne, înţelepţindu-ne şi călăuzindu-ne paşii şi mai ales cuvintele către rostirea adevărului. Încă o data vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneală. Doamne, ajută-ne!”
Am văzut şi eu carnetul de conducere respectiv… Mulţi vorbesc despre carnetele de conducere fără să fi ţinut un astfel de carnet în mână… Eu l-am ţinut şi m-am convins că nu are cip. Fiind pus în faţa unei surse de lumină, se poate vedea uşor că e doar o bucată de plastic, nimic mai mult. Nu are microcip. Dacă ar fi avut, s-ar fi văzut. Dacă ar fi avut, ar fi explodat atunci când era pus în cuptorul cu microunde. Dar, după ce s-a îndepărtat partea cu folia metalică, în cuptorul cu microunde carnetul nu a avut nicio reacţie fizică sau chimică.
Cred că ar fi bine ca luptătorii anti-cip să înţeleagă cât mai repede că, deocamdată, nu trebuie să ceară respingerea noilor carnete de conducere. Trebuie ca ierarhii, preoţii, teologii, monahii, mirenii, să ştie exact cum stau lucrurile.
Cea mai clară dovadă în privinţa faptului că nu există cipuri în carnetele de conducere ar fi trebuit să fie poziţia M.A.I.: „În ceea ce priveşte noul model de permis de conducere precizăm că acesta nu este un document electronic neavând inclus un microcip” (http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/). Neavând însă încredere în stat, nici în reprezentanţii săi, unii creştini consideră că poziţia aceasta este mincinoasă. Într-o anumită măsură, le dau dreptate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

multumesc

Acatiste

Acatiste speciale

Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea de cancer

Acatistul Maicii Domnului - la icoana sporirea mintii