Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii!

(Rom,.13, 12)

SIDA - boala si pacat






SIDA - boala si pacat

Boala ca suferinta si preambul al mortii este determinata de pacat. Daca pacatul a adus in firea omului revolta simturilor prin dereglarea instinctelor vitale, boala este un semnal al dezordinii si al lipsei de armonie din trup si din suflet sau dintre ele, dupa cuvintele Apostolului: "caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului, si ele se impotrivesc unul altuia, ca sa nu faceti cele ce ati voi" (Gal. 5, 17).

Pacatul este nefiresc naturii umane fiindca nu-i apartine structural de la creatie. E coruptibilitatea, deficienta, boala care atrage dupa sine moartea. Pentru acest motiv conchide Apostolul ca "rasplata pacatului este moartea" (Rom. 6, 23). Inca din antichitate filosofii au constatat ca numai virtute a poate aduce firii omenesti sanatatea care sa-i asigure buna ei dezvoltare spre perfectiune. La fel spunem si noi ca, daca pacatul ne izoleaza de Dumnezeu, prin virtute ne sfintim viata ajungand la asemanarea cu Dumnezeu, adica la implinirea menirii pentru care am fost creati, rascumparati si sfintiti de Dumnezeu cel in Treime Sfant.

Boala SIDA, cea mai cumplita boala a secolului, din nefericire confirma aceasta teza a moralei crestine, fiind, pentru noi, in acelasi timp si un semnal de alarma!

I. Boala SIDA

Numele SIDA indica sindromul de imuno deficienta dobandita, fiind prescurtarea apelativului frantuzesc: "syndrome immuno-deficitaire acquis". Este produsa de virusul HIV (Human Immuno-deficiency Virus), avand ca tropism pentru limfocitele T4, celulele albe din sange, cu rol principal impotriva infectiilor si a aparitiei cancerului. In cele din urma se ajunge la prabusirea capacitatii de aparare a organismului.

Se crede ca primul caz de SIDA a aparut in 1960 in Africa, avandu-si originea la o specie de maimuta numita cercopiteci, unde virusul constituie o prezenta obisnuita. A fost suficient ca sa-l ia un singur individ din Africa, pentru a se raspandi in intreaga lume. In anul 1981 infectia a fost depistata pentru prima data in SUA, desi era foarte extinsa la populatia Caraibelor si a Africii ecuatoriale. Calea "preferata" de transmitere a bolii este cea sexuala. Din nefericire face victime multi copii nevinovati, care pot fi infectati in perioada prenatala, fie pe cale asplacentara, fie in timpul nasterii, fie chiar prin laptele matern.

Boala poate fi transmisa si prin sangele transfuzat. Inca din 1986 in Elvetia s-au constatat urmatoarele categorii infectate cu HIV: 13% dintre homosexuali, 50% dintre toxicomani si 20% dintre hemofilitici. In acelasi an, in SUA existau 1-2 milioane de infectati, iar in intreaga lume intre 5 si 10 milioane. Desigur, numarul celor infectati creste mereu, iar medicina negasindu-i inca leacul, se multumeste doar s-o numeasca cu groaza si infricosare "boala secolului".

De retinut este si faptul ca ingrijirea unor astfel de bolavi este extrem de costisitoare. Mai tragic este insa faptul ca Colegiul American al Medicilor manifesta o retinere de a-i ingriji pe cei bolnavi, rezultand astfel abandonarea lor din viata sociala. Copiii erau exclusi din scoli, iar cei maturi si-au pierdut slujbele. Mai tarziu insa, Asociatia Americana a Medicilor a trebuit sa se supuna principiului peren al medicinii, care ii obliga sa acorde ingrijire egala tuturor bolnavilor cu compasiune, pana in ultima clipa a vietii. Astfel, s-au legiferat pincipiile asistentei medicale a bolnavilor infectati cu HIV.

Pentru a intelege modul de transmitere a bolii trebuie avute in atentie trei elemente:

1. Sursa de infectie
2. Caile de transmitere
3. Organismul receptiv.

Sa le vedem pe rand:

1. Sursa de infectie

Infectia cu virusul HIV se face de la bolnav. Acest virus se gaseste in sange, sperma, secretiile colului uterin si laptele matern. Boala poate preveni chiar si dintr-o simpla trasfuzie de sange. Prin relatii sexuale se transmite partenerului. Femeile insarcinate il transmit copiilor care se nasc.

2. Caile de transmitere a virusului

Cea mai des intalnita cale este prin raporturile sexuale, mai ales prin homosexualitate. In SUA 73% din cazuri sunt pe cale homosexuala. In astfel de cazuri, la nivelul mucoasei anale apar microhemoragii, pe unde virusul HIV eliberat odata cu sperma trece in sangele persoanei sanatoase. Dar si persoana pasiva poate transmite virusul atunci cand organul genital al persoanei active prezinta mici leziuni.

In multe situatii purtatorii virusului pot fi heterosexuali. Virusul se transmite chiar si in cadrul familiei, cand unul din parteneri l-a obtinut prin desfraul cu concubine sau prostituate. Asa se explica faptul ca prin cresterea prostitutiei clandestine si a raporturilor extraconjugale, creste mereu numarul bolnavilor de SIDA. In unele tari europene, 25-30% dintre prostituate prezinta testul ELISA pozitiv. Se crede ca aceasta categorie de persoane va prezenta in viitor principala sursa de transmitere a bolii.

Alte cai de transmitere a bolii pot fi instrumente de manichiura si pedichiura, lamele de ras, periutele de dinti folosite in comun. Acestora li se adauga toxicomanii care folosesc aceeasi seringa.

Copiii nou-nascuti pot primi boala de la mama infectata in timpul vietii intrauterine sau hraniti la san. Un numar de 6% din cazuri ramane necunoscut cu privire la modul in care au contractat virusul.

3. Organismul receptiv

Organismul receptiv la boala poate fi orice persoana infectata. Boala SIDA este foarte ascunsa. Majoritatea celor infectati au aparenta oamenilor sanatosi. La 50% din cazuri apar leziuni cutanate. S-a constatat ca dupa 3-9 luni de la infectie, testul ELISA devine pozitiv. Dar la 10% din purtatorii virusului abia dupa un interval de 2-5 ani s-a evidentiat boala.

Boala in general este foarte grea atat pentru purtatorul virusului, cat si pentru familie, sau mediul social. Boala nu se poate trata, dar ingrijirea unui bolnav se ridica in prezent in SUA la 20-30 mii de dolari.

De retinut este faptul ca virusul este rezistent in mediul ambiant, traind doar in celulele in care s-a infuzat si prin care se transmite mai departe. Virusul este sensibil la antisepticele si dezinfectantele utilizate in spitale. Bolnavii pot trai in mijlocul familiei cu conditia unei oarecare izolari in folosirea camerei separate, a obiectelor personale si a aplicarii dezinfectiei materialelor folosite de ei.

II. Evaluari etice

Dupa cum am vazut in cele prezentate pana aici, SIDA reprezinta un flagel devastator al vietii personale si sociale, pentru a carui eradicare se cheltuieste enorm, sub toate formele ce implica acest domeniu de activi¬tate. Rezultatele pana acum sunt nule.

In aceasta situatie etica crestina vine cu sugestia de prevenire a bolii. Iar aceasta e motivata de faptul ca SIDA este in cele mai multe din cazuri consecinta a ceea ce morala crestina numeste pacat. Altfel spus, ne ferim de pacat si evitam boala! De fapt, promovarea drepturilor omului e un lucru necesar bunei desfasurari a vietii, dar trebuie sa ne gandim totdeauna la finalitatea unei actiuni.

Cine nu priveste finalitatea unei actiuni, risca sa aleaga prapastia. Desigur, drepturile omului se desfasoara in contextul ordinii juridice impuse de legi. Dar soarta socetatii omenesti ar fi mult mai fericita si drepturile omului ar fi mai autentic afirmate daca s-ar avea in vedere principiile divine ale Evagheliei.

Hristos nu a venit sa anuleze viata, ci ca oamenii "sa aiba viata si din belsug sa aiba." "Insusi este Viata" (Ioan 14, 6), iar cei ce isi traiesc viata impartasindu-se din Viata Lui, gasesc in viata lor bucuria si seninatatea adevaratei ei impliniri.

De aici vedem ca viata umana este inzestrata de la zamislire a ei cu sacralitate divina. Natura umana purtand in sine sacralitatea, are menirea de a adanci semnificatia spirituala a persoanei umane prin "Duhul sfinteniei" (Rom. 1,4) prezent si lucrator in viata ei.

In aceasta viziune, privind sensul si scopul ulterior al vietii, rezulta ca viata traita in pacat in contul unei libertati oarbe este o cumplita amagire. Pacatul transforma totdeauna libertatea in anarhie, cu finalitate dezastruoasa. SIDA o dovedeste pe deplin. Prevenirea pacatului inseamna prevenirea bolii fara a impieta intru nimic libertatea autentica a naturii umane. SIDA este o dovada in plus ca pacatul nu este propriu naturii umane. E boala care o duce la pierzanie.

Pacatul nu afirma demnitatea libertatii umane. El este o rana a firii, de aceea creeaza suferinta. Libertatea trupului de a se "balaci" in pofte, fara nici-un discernamant, a creat si creeaza boli si suferinte fizice si morale; personale si sociale. SIDA este o dovada convingatoare in acest sens. Daca toti oamenii ar trai viata impartasindu-se de viata lui Hristos, ar cunoaste adevaratele valente ale libertatii intru Adevar. Ne-a asigurat Domnul spunand: "veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 32). Iar Adevarul este El Insusi (Ioan 14, 6). Adevarul nu poate fi decat unul singur. El e lumina, si "lumina lu¬mineaza in intuneric, iar intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 3).

Pentru a arata concret ca respectarea principiilor Evangheliei ar preveni SIDA ne vom referi la doua dintre ele.

In primul rand, morala evanghelica nu condamna relatiile sexuale, ci pretinde ca ele sa se exercite doar intre soti in cadrul familiei binecuvantate de Dumnezeu, pe care Apostolul o ridica la taina iubirii lui Hristos fata de Biserica Sa, si precizeaza ca "datori sunt barbatii sa-si iubeasca femeile lor ca si trupurile lor. Cel ce isi iubeste femeia, pe sine se iubeste" (Efes. 6, 28-33), fiindca "femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, cifemeia" (1 Cor. 7,4), "caci barbatul se sfinteste pldnfemeie, sifemeia se sfinteste prin barbat" (1 Cor. 7, 14).

In al doilea rand, morala evanghelica aminteste mereu ca trupul omului este templu al Duhului Sfant. Sfintenia vietii ii intareste puterile, pe cand patimile ii distrug sanatatea si vitalitatea. Asemenea sufletului, trupul a fost creat de Dumnezeu si, deci, merita aceasta atentie si ingrijire ca si sufletul, intrucat el este slujitor al sufletului. Insa si menirea vesnica a tru¬pului pretinde consacrarea lui, fiindca toti cei care au partasie cu Dumnezeu devin sfinti asemenea Lui: "Fiti sfinti precum si Dumnezeu este sfant" (Lev. 19,2).

Sfintenia lui Dumnezeu impartasita deopotriva sufletului si trupului, confera persoanei umane perspectiva transcendenta a existentei sale. De aici si cuvintele Apostolului: "Trupul nu este (facut) pentru desfranare, ci pentru Domnul si Domnul pentru trup. Nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos, le vei face madularele unei desfranate? Sa nu fie. Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranata este un trup cu ea? Caci vor fi, zice amandoi un trup". Iar cel ce se alipeste de Domnul, un Duh este cu el. Fugiti de desfranare. Orice alt pacat ar face omul este afara de trup; dar cel ce face desfranare pacatuieste in trupul sau. Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant. Preamariti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (1 Cor. 16, 13-20).

Apostolul scrie uneia dintre comunitatile crestine: "De desfranare nici sa nu se pomeneasca intre voi!" (Efes. 5, 3). Si nici nu s-a pomenit. Dar nici SIDA nu a existat! De aici vedem ca ceea ce eticile biologizante numesc "calitatea" vietii nu se realizeaza prin abuzuri libertine, ci numai prin sfintenia ei.

Un alt aspect etic al problemei in discutie se refera la atitudine a crestina fata de bolnavii de SIDA. Ei au fost la inceput marginalizati si parasiti. Vazandu-se insingurati, erau coplesiti de deznadejde. "Inainte de orice insa a stigmatiza pe cei infectati cu SIDA este pe cat de simplu, tot pe atat de necrestineste. E simplu, adica, precum spunea cineva, sa impartim lumea in noi si ei, noi adica cei care suntem sanatosi, cuminti, morali si cei care sunt infectati, bolnavi, imorali. Numai ca procedand astfel, s-a afirmat, "aducem vatamare ideii de om, ideii de umanitate si chiar ideii de Dumnezeu. In masura in care Biserica promoveaza ideea de unicitate a omului, a umanitatii, ideea necesitatii de a ingriji pe cei atinsi de boala, de a ajuta pe cei neatinsi sa fie protejati, de a face educatie in acest sens, in aceeasi masura Biserica participa la lupta contra SIDA."

Cu prudenta cuvenita, diakonia crestina trebuie mai ales sa ajute copiii nevinovati, victime ale bolii, sau ramasi orfani, pierzandu-si parintii tot de pe urma acestei cumplite boli. Dar nici cei maturi care prin pacat au ajuns purtatorii virusului HIV, nu trebuie indepartati. Mantuitorul cauta mereu oaia cea pierduta si "in cer va fi mai mare bucurie de un pacatos ce se pocaieste, decat nouazeci si noua de drepti carora nu le trebuie pocainta" (Luca 15, 7), caci "Fiul Omului nu a venit sa piarda sufletele oamenilor, ci sa le mantuiasca" (Luca 9, 56).

Hristos Domnul "a venit ca sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi." Implinind lucrarea samarineanului milostiv, Biserica totdeauna cauta pe pacatosi si se apropie de ei pentru a-i incorpora in viata de har fiindca "cei bolnavi au nevoie de doctori" (Matei 9, 12).

In legatura cu participarea celor infectati cu virusul HIV, la viata Bisericii, se ridica o problema practica, privind modul lor de impartasanie, stiut fiind ca boala este transmisibila. Parerile sunt impartite: unii considera ca trebuie sa fim prudenti si sa nu-i impartasim pe cei bolnavi cu aceeasi lingurita cu care ii impartasim pe cei sanatosi, pentru a nu se contamina, sau a nu-i pune pe cei sanatosi in retinere fata de Sfanta Taina.

Altii considera o adevarata impietate punerea unei astfel de probleme, intrucat e vorba de impartasirea cu darurile consacrate, devenite Trupul si Sangele Domnului, iar noi cerem sa ne fie Euharistia "spre sanatatea trupului si a sufletului". Cei preocupati de acest aspect al problemei sustin ca inca nu s-a semnalat niciun caz de infectie HIV prin lingurita de la impartasanie.

Altii mai scrupulosi sugereaza unele solutii practice, in sensul oferirii impartasaniei individuale, lingurite de plastic; sau a cere credinciosilor sa deschida gura pentru ca sa poata fi introdusa lingurita fara a fi atinsa saliva; sau ca cei bolnavi sa primeasca impartasania la urma, dupa credinciosii sanatosi.

Pe de alta parte, s-a constatat ca "riscul infectiei dupa contact oral cu lucruri contaminate cu saliva, in cantitate ne semnificativa ar fi neglijabila." Apoi "se crede ca microbii potentiali care cauzeaza boala supra¬vietuiesc numai putin timp in vin, dar nu au putut fi extrasi din vin in vreo mostra, adica nu au putut fi pusi in evidenta in nici un caz in vin."

In sfarsit, un alt aspect etic se refera la intreruperea sarcinii femeilor infectate cu virusul HIV, pentru a nu transmite boala copilului ce se va naste. Un medic crestin, considerand avortul crima, spune scurt: "Nu suntem de acord." In schimb, medicina laica, pentru care avortul este o problema de rutina recomanda intreruperea sarcinii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

multumesc

Acatiste

Acatiste speciale

Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea de cancer

Acatistul Maicii Domnului - la icoana sporirea mintii