Fără superstiţii la Sfânta Liturghie!

Trebuie să spunem, de la început, că orice prezenţă ocazională la Sfânta Liturghie sau cu un anumit interes, altul decât lauda lui Dumnezeu şi rugăciunea personală pentru mântuire, este condamnată de învăţătura, morala şi practica liturgică a Bisericii Ortodoxe. Pentru a înţelege de ce, trebuie să facem câteva precizări. Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă bisericească deoarece, în timpul ei, are loc prefacerea darurilor din pâine şi vin, aduse ca jertfă nesângeroasă, în trupul şi sângele Mântuitorului Hristos. Prefacerea darurilor este reală, nu simbolică, şi este săvârşită de Duhul Sfânt care, chemat de preotul liturghisitor printr-o rugăciune specială, vine şi preschimbă pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos. Acest moment se numeşte epicleză şi se petrece în timp ce strana cântă imnul „Pe tine te lăudăm”.

Vohodul mare – în desfăşurarea căruia preotul pomeneşte întreaga biserică, episcopul locului, clerul, ctitorii, binefăcătorii, eroii şi oastea ţării, pe cei adormiţi, pe toţi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie – are loc înaintea epiclezei şi, în consecinţă, darurile de pâine şi vin nu pot fi numite sfinte, întrucât nu sunt prefăcute încă în trupul şi sângele lui Hristos. La vohodul mare darurile sunt numite cinstite, adică binecuvântate de preot prin rugăciune, atunci când le pregăteşte în vederea sfinţirii. Acest moment solemn al Sfintei Liturghii a creat şi un obicei, anume atingerea credincioşilor cu Sfântul Potir şi cu Sfântul Disc pe creştetul capului. Problema e că unii creştini vin la Sfânta Liturghie numai pentru a primi acea atingere, când în mai toate bisericile numărul credincioşilor creşte foarte mult iar, după încheierea procesiunii respective, scade, ajungând la jumătate sau chiar mai puţin. Cei care procedează astfel săvârşesc o greşeală mare. Pentru a se bucura de roadele sfinţitoare ale Liturghiei, credincioşii ortodocşi trebuie să participe la toată slujba, nu numai la unele momente ale ei. Dacă unii pleacă după vohodul mare, înseamnă că nu-i interesează Sfânta Liturghie, ci doar un moment al ei, care nu este cel mai important. Sfântul Ioan Gură de Aur îi compară pe cei care părăsesc biserica înainte de încheierea Sfintei Liturghii cu Iuda vânzătorul, care a ieşit de la Cina cea de Taină înainte ca aceasta să se fi terminat. „Şi plecarea lui a fost în noapte” (Ioan 13, 30). Sfânta Liturghie este Cina Domnului, retrăită în chip real astăzi în Biserică, cină la care credincioşii cer lui Hristos, cu îndurare, să fie şi ei părtaşi: „Cinei Tale celei de Taină astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaşi ne primeşte”, se rosteşte la rugăciunea dinaintea împărtăşirii credincioşilor cu Sfintele Taine. Evident, Mântuitorul Hristos nu îi face părtaşi la Cina Sa pe aceia care pleacă înainte de terminarea acesteia.

În al doilea rând, convingerea greşită că darurile sunt sfinte şi nu cinstite, cum sunt de fapt, îi face pe unii să dea vohodului mare o tentă oarecum magică. Mulţi creştini cred, în mod greşit, că atingerea lor cu Sfintele vase rezolvă miraculos diferite probleme pe care le au (câştiguri materiale, ferire de duşmani, vindecarea de boli trupeşti), că este aducătoare de noroc sau, mai grav, că ar ierta păcatele. Părerile acestor persoane sunt total eronate şi spun multe despre credinţa lor. Sfânta Liturghie este „cerul pe pământ”, cum zice Sfântul Ioan de Kronstadt, şi nu este destinată să dăruiască noroc şi câştiguri materiale participanţilor, să rezolve conflicte şi alte probleme lumeşti într-un mod magic, ci ea este o slujbă sfântă în care preotul se roagă împreună cu credincioşii pentru mântuirea sufletelor lor. Nevoile pământeşti, deşi sunt prezente în rugăciunile Liturghiei, se află aşezate pe un plan secundar, neexagerându-se importanţa lor. În ce priveşte iertarea păcatelor, în Biserica Ortodoxă ea nu se primeşte printr-o simplă atingere de vreun obiect, fie chiar Sfântul Potir sau Sfântul Disc. Ce rost ar mai avea atunci Sfânta Taină a Spovedaniei pe care însuşi Mântuitorul Hristos a întemeiat-o, pentru ca orice credincios să primească de la Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite preotului duhovnic(Ioan 20, 23). Aşadar, după cum am arătat, atitudinea unor creştini faţă de momentul vohodului mare este total greşită.

De unde provine această situaţie, din ce decurge ea? Credem că din puţina cunoaştere sau din necunoaşterea de către creştini a conţinutului, sensului şi folosului Sfintei Liturghii pentru mântuirea lor. Este adevărat că legătura noastră cu Dumnezeu se întemeiază pe credinţă, dar acest lucru nu exclude cunoaşterea, după cum arată şi Sfântul Apostol Pavel: „Prin urmare, credinţa vine din ceea ce se aude, iar ceea ce se aude vine prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10, 17). „Auzirea” implică obligatoriu cunoaşterea, înţelegerea. Părintele Dumitru Stăniloae întăreşte acest lucru: „Cunoaşterea nu se opune credinţei, ci o întemeiază, şi viceversa”. Într-o lume secularizată, în care raţiunea biruie tot mai mult sentimentul, este necesar să cunoaştem sensurile şi importanţa actelor şi momentelor Sfintei Liturghii pentru a ne întări credinţa şi convingerile religioase pe de o parte, iar pe de altă parte pentru a ne apăra credinţa ortodoxă şi Biserica de învăţătura şi practicile eretice ale sectelor care fură minţile şi sufletele tot mai multor oameni. Acest lucru se întâmplă şi datorită necunoaşterii de către creştini a învăţăturii de credinţă cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Liturghie. Atrăgând atenţia asupra acestui fapt, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Căci ce te faci în faţa ereticului numai cu evlavia dacă nu cunoşti Scripturile”. Şi dacă nu cunoşti, am adăuga noi, Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a cultului ortodox.

Altă cauză a greşelilor de care vorbeam mai sus este pietismul exagerat al unor creştini, îl putem numi şi credulitate, nicidecum credinţă adevărată şi sănătoasă, care poate duce, în final, la tot felul de superstiţii. Aşa se face că, în loc să dea importanţă împărtăşirii cu Sfânta Euharistie sau rugăciunilor de laudă şi de cerere din Liturghie, cei superstiţioşi caută numai să fie atinşi cu Sfântul Potir sau cu Sfântul Disc, pentru că aşa, îşi închipuie ei, vor avea noroc, spor în casă şi vor fi feriţi de rele. În rest nu mai contează nimic: nici Sfânta Împărtăşanie, nici lauda, nici cererile. De aceea pleacă liniştiţi acasă!

Trebuie să precizăm că Biserica Ortodoxă canoniseşte superstiţia, la fel ca magia şi vrăjitoria prin afurisire, cum prevede Pravila Bisericească. Despre superstiţioşi Mântuitorul spune: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui” (Matei 6, 23), lucru întări şi de Sfântul apostol Pavel: „Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul demonilor” (I Corinteni 10, 21). Iată ce consecinţe grave pot avea indiferenţa, ignoranţa şi superstiţia. Dacă mai adăugăm că Liturghierul ortodox nu prevede nicăieri că preotul trebuie să-i atingă pe credincioşi cu Sfintele vase în timpul vohodului mare, prelungind prin aceasta inutil Liturghia, şi că există pericolul ca preotul să le scape din mâini în urma unor mişcări neatente ale lui sau ale credincioşilor, înţelegem că acest gest nu este neapărat necesar. În loc să renunţe la acest obicei, el se perpetuează cu toate consecinţele pe care le-ar putea produce. Mai mult, profitând de numărul sporit al creştinilor adunaţi la vohodul mare, la unele biserici se organizează colecte, demers bun în sine, dar care , din orice unghi l-am privi, se situează în afara Sfintei Liturghii. Şi aceasta, în timp ce la strană se cântă ”Toată grija cea lumească acum să o lepădăm”.