Canonul Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei numite Pavecerniţa Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărţite în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului celui Mare“, când se cântă integral.
Canonul este alcătuit din nouă secţiuni numite „cântări“, compuse, la rândul lor, din strofe (tropare), între care se intercalează rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“.
Troparul care deschide fiecare din cele nouă cântări, numit „irmos“, adică „legătură“, se cântă o dată la început şi se repetă după parcurgerea troparelor cântării respective. De fiecare dată când se rosteşte rugăciunea „Miluieşte-mă...“, se face şi o metanie - o plecăciune până la pământ - , rostul metaniilor fiind acela de a angaja în rugăciune persoana umană, în integralitatea sa: trup şi suflet. (În mănăstiri se fac trei metanii pentru fiecare din cele aproape 300 de tropare).
Canonul este numit „cel Mare“, atât pentru lungimea lui, cât şi pentru înălţimea şi fineţea ideilor pe care le cuprinde. Dacă un canon liturgic obişnuit cuprinde până la 30 de strofe, canonul Sfântului Andrei are peste 250. În privinţa conţinutului, Canonul cel Mare împleteşte marile teme bibilice (Adam şi Eva, raiul şi căderea în păcat, Noe şi potopul, David, pământul făgăduinţei, Hristos şi Biserica) cu mărturisirea păcatului şi pocăinţa.
Mai mult, aşa după cum spune Părintele Alexander Schmemann, în lucrarea sa, „Postul cel Mare“, „evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut, ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării, ca drama mea personală“.
Credinciosul care participă la slujba Canonului este luat parcă de mână şi purtat într-o lungă călătorie, care începe cu facerea lumii şi continuă până dincolo de pragul acestei vieţi, în veşnicie; pe parcursul întregii călătorii este invitat să privească şi să cugete la diferitele momente ale istoriei mântuirii. În cadrul acestui proces, descoperă că nu este un simplu spectator, ci se vede pe sine participând direct la fapte şi întâmplări pe care mai înainte le-ar fi considerat exterioare, străine lui.
Reverenda prezintă la faţă un buzunar mic brodat cu paspoal din saten negru, buzunarul este lung de 8 cm şi este poziţionat în partea stângă sus.
1 comentarii:
IMI DORESC DIN TOATA INIMA CA BUNUL DUMNEZEU SA NE LUMINEZE PE TOTI,SA NE PUTEM LUA ”HAINA DE INCEPUT”SA MERGEM IMPREUNA CU SFINTII IN RAI.SA NE CURATIM DE TOATA RAUTATEA CARE E IN NOI,SA FACEM NUMAI FAPTE BUNE SI SA IUBIM CURAT PE APROAPELE NOSTRU CA SA INDEPLINIM CUVANTUL DOMNULUI....”IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE INSUTI”...DARUIESTE-I CELUI DE LANGA TINE CEEA CE AI DORI SA PRIMESTI TU.DOAR ASTA NE CERE MANTUITORUL SA NE IUBIM...OARE E MULT IN COMPARATIE CU CE PRIMIM DE LA EL???...POTI AVEA DE TOATE, DAR DACA DRAGOSTE NU AI....NIMIC NU ESTI SI LA NIMIC NU-TI FOLOSESTE TOATA AVUTIA TA.
Trimiteți un comentariu
multumesc