Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii!

(Rom,.13, 12)

Despre BISERICA Arhim. Cleopa Ilie - "Calauza in credinta ortodoxa"



Pricina care m-a facut sa pun aceasta lucrare sub forma unui dialog cu sectarii a fost urmatoarea: nu de mult, într-una din zile, m-am pomenit în chilia mea cu un predicator adventist din Bacau, care, la staruinta unui dascal cunoscut al meu, a venit pâna aici, însotit de dascal si de un alt om - anume lon Lazar -, care de curând trecuse la adventisti. Pe acesta bunul dascal s-a luptat sa-l aduca pâna aici împreuna cu predicatorul sau adventist, zicându-i ca daca predicatorul va dovedi în fata unui preot ca adevarul este de partea lui, apoi omul sa ramâna la ei; iar de nu, apoi sa revina la Biserica si credinta lui ortodoxa.

Întelegând de la tânarul dascal pricina venirii lor, am început discutia în cele ale credintei cu predicatorul adventist, de fata fiind si omul care venise sa se lamureasca. Asa ca dupa o discutie cu întrebari si raspunsuri, predicatorul si-a luat geanta si palaria, pregatindu-se de plecare, iar crestinul, care ascultase cu luare aminte cele discutate de noi, i-a zis: ?Cumetre, eu nu mai merg cu dumneata, ci ramân aici, ca Dumnezeu m-a adus aici, ca sa nu ma ratacesc!" La care predicatorul i-a raspuns, iesind pe usa: ?Eu nu am cu cine vorbi aici, ca nu sunt înteles!"

Astfel, omul a ramas aici cu dascalul si a mers la Sfânta Biserica, apoi, dupa o sfatuire mai cu temei, i-am dat si o brosura în care se combateau ratacirile adventiste si asa, împre- una cu dascalul, a plecat, urmând Biserica pe care o parasise.

Asadar, aducându-mi aminte de multele întrebari puse de predicatorul adventist, m-am gândit ca in cele ce urmeaza, sa raspund - macar mai pe scurt -, atât lui, cât si la alti sectari, sub forma unui dialog între preot si sectar, în acest fel:

Preotul: Pentru care pricina ai venit aici dumneata?

Sectarul: Am venit aici ca sa-ti arat adevarul!

Preotul: Da, adevarul este bine de a se cauta întru toate. Dar cam despre ce vrei sa întrebi mai întâi?

Sectarul: sa-mi spui dumneata, mai întâi, ce este Biserica?

Preotul: Asculta, omule. Biserica este asezamantul sfânt, întemeiat de Cuvântul cel întrupat al lui Dumnezeu, spre sfintirea si mântuirea oamenilor.

Sectarul: Eu vreau sa stiu cum întelegeti voi, ortodocsii, cuvântul Biserica din Sfânta Scriptura.

Preotul: la aminte, omule, cele ce-ti spun: Cuvântul Biserica în dumnezeiasca Scriptura are mai multe întelesuri si mai multe numiri. lar Sfânta Scriptura se foloseste când de un înteles, când de altul, când de o numire, când de alta.

Sectarul: Care sunt acele întelesuri si numiri diferite ale Bisericii în Sfânta Scriptura?

Preotul: Mai întâi, prin cuvântul Biserica, Sfânta Scriptura a Noului Testament întelege ierarhia superioara si conducatoare a Bisericii, pe care a întemeiat-o Mântuitorul nostru lisus Hristos.

Sectarul: Care este acea ierarhie superioara si conduca- toare pusa de Mântuitorul în Biserica?

Preotul: Aceasta ierarhie o formeaza Sfintii Apostoli si urmasii lor: episcopii, preotii, diaconii (Matei 18, 18; Fapte 6, 3-6; 20, 28; loan 20, 22-23; Efes. 4, 11-12; I Tim. 3, 1-12; 4, 14; Apoc. 21, 14; Evrei 13, 17). lerarhia bisericeasca are obârsia în însusi Domnul nostru lisus Hristos (Matei 10, 1; Luca 10, 1) si în pogorarea Sfântului Duh peste apostoli la Cincizecime. Nici unul dintre ei nu si-a luat singur cinstea, ci cei chemati de Dumnezeu, ca si Aaron, zice Sfântul Apostol Pavel (Evrei 5, 4). Si El (lisus Hristos) a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si învatatori, spre desavârsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos (Efes. 4, 11-12). Comunitatea Bisericii este organizata ierarhica. Biserica face deosebire între pastori si turma, cler si popor, împreuna slujitori sau lucratori cu Dumnezeu (I Cor. 3,9).

Sectarul: când a pus Mântuitorul aceasta ierarhie în Biserica?

Preotul: Atunci când a zis catre Apostolii Sai: Cine va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cine se leapada de voi, de Mine se leapada (Luca 10, 16); si iarasi, când a zis: Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi (loan 20,21; 17, 18s.a.).

Sectarul: Ce puteri deosebite a dat Mântuitorul acestei ierarhii superioare si conducatoare a Bisericii?

Preotul: Mântuitorul a înzestrat cu multe puteri si daruri aceasta ierarhie superioara a Bisericii Sale (I Cor. 12, 28).

Sectarul: Care sunt acele puteri si daruri de care spui?

Preotul: Mântuitorul mai întâi a dat ucenicilor Sai puterea de a lega si a dezlega pacatele oamenilor, în cer si pe pamânt (Matei 18, 18; loan 20, 22-23); le-a dat puterea disciplinara în Biserica de a pedepsi pe cei vinovati de calcarea poruncilor lui Hristos (I Cor. 5, 4-5; 1 Tim. 1, 20; Matei 16, 18-19); i-a îmbracat cu putere de sus la Pogorarea Sfântului Duh (Luca 24, 49; Fapte 2, 2-4); i-a binecuvântat pe ei cu prilejul înaltarii Sale la cer (Luca 24, 51); i-a trimis sa propovaduiasca Evanghelia la toata zidirea si sa boteze în numele Sfintei Treimi - al Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh (Matei 28, 18-20).

Sectarul: Care e cea mai mare autoritate în Biserica?

Preotul: Cea mai mare autoritate în Biserica sunt episcopii ca urmasi directi ai Sfintilor Apostoli, despre care Sfântul Apostol Pavel zice în Scrisoarea 1 catre Corinteni (12, 28): Si pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserica, întâi pe apostoli, al doilea pe prooroci, al treilea pe învatatori... Fericitul Teodorit al Cirului, lamurind textul din 1 Timotei 3, 13, spune ca Tpe cei ce se numesc acum episcopi, îi numeau atunci Apostoli; cu trecerea timpului numele de Apostol s-a rezervat însa Apostolilor cu adevarat, iar cel de episcop s-a dat celor numiti odinioara Apostolit. Sfântul Ciprian sustine ca fara episcop nu este Biserica. Episcopul este centrul puterii duhovnicesti si capul vazut al Bisericii dintr-o anumita regiune. Sinodul episcopilor este autoritatea cea mai mare a Bisericii dintr-o parte a crestinatatii, iar sinodul ecumenic este autoritatea cea mai înalta a Bisericii Ortodoxe.

Sectarul: Dar cum se mai întelege cuvântul Biserica în Sfânta Scriptura?

Preotul: Prin cuvântul Biserica în Sfânta Scriptura se mai întelege si totalitatea credinciosilor care sunt botezati în numele Preasfintei Treimi (al Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh), care se mantuiesc prin pazirea si lucrarea tuturor poruncilor lui Hristos si care urmeaza întru toate asezamantul pus de Mântuitorul si de sfîntii sai apostoli în Biserica (Matei 16, 18; Efes. 2, 19-22; 4, 11-15; Col. l, 18-20).

Sectarul: Care sunt marturiile din Sfânta Scriptura care adeveresc numirea Bisericii sub acest înteles?

Preotul: Biserica ca totalitatea credinciosilor (pastor si turma la un loc) are prea multe marturii scripturistice, între care este si aceasta: Ci precum într-un singur trup avem multe madulare si madularele nu au toate aceeasi lucrare, asa si noi, cei multi, un trup suntem în Hristos si fiecare suntem madulare unii altora (Rom. 12, 4-5). Acest ?trup" este Biserica, iar Hristos este Capul Trupului, adica al Bisericii (Col. 1, 18; 1, 24; Efes. 1, 22-23; 4, 25; 5, 23; I Cor. 12, 27 s.a.).

Sectarul: Cum se mai întelege cuvântul Biserica în Sfânta Scriptura?

Preotul: Prin cuvântul biserica, în Sfânta Scriptura se mai întelege si biserica (materiala) ca lacas de închinare.

Sectarul: Ce întelegeti prin biserica - lacas de închinare?

Preotul: Prin biserica - lacas de închinare se întelege locul Sfânt menit cultului divin public, precum era templul din Vechiul Testament. Numele de Tbisericat în acest înteles îl întâlnim în multe locuri ale Sfintei Scripturi. Mântuitorul a cinstit înca de copil acest loc Sfânt, adica biserica - lacas de închinare, caci de la varsta de 12 ani a venit cu parintii Lui sa se închine în templu (Luca 2, 46-48).

Aceasta biserica - lacas de închinare Mântuitorul a numit-o Tcasa a Meat (Matei 21, 13) si în fiecare zi învata poporul într-însa (loan 18, 20). Numele de biserica în întelesul de lacas de închinare publica îl gasim iarasi în Faptele Sfintilor Apostoli, unde se spune ca Pavel si Varnava, ajungand în Antiohia, ...au stat acolo un an intreg, adunandu-se în biserica si învatand mult popor (Fapte 11, 26). De asemenea, Apostolul Pavel zice, referindu-se tot la acest înteles: Caci mai intâi aud ca, atunci când va adunati în biserica, între voi sunt dezbinari si în parte cred (I Cor. 11, 18). Ca în toate Bisericile sfintilor (crestinilor), femeile voastre sa taca în biserica... caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca în biserica (I Cor. 14, 34-35). În toate textele de mai sus, întelesul cuvântului biserica este clar si el arata lacasul de adunare pentru cultul public.

Sectarul: Si care alte nume se mai dau Bisericii în Sfânta Scriptura?

Preotul: Biserica se mai numeste si ogorul lui Dumnezeu (I Cor. 3, 9), casa Domnului (Efes. 2, 19-22), Mireasa lui Hristos (II Cor. 11, 2; Apoc. 21, 2, 9; 22, 17 s.a.), adunarea cuviosilor (Ps. 149, 1) sau a oamenilor drepti (Ps. 110, 1), adunarea celor întâi nascuti (Evrei 12, 23), turma lui Hristos (loan 10, 16), sfesnic de aur (Apoc. 1, 20; 2, 1), cetatea lui Dumnezeu (Ps. 86, 2; Apoc. 3, 12), cetatea Dumnezeului celui viu (Apoc. 21, 2; 22, 19), stalp si temelie a adevarului (I Tim. 3, 15), sfatul sfintilor (Ps. 88, 6), trupul lui Hristos (Efes. 1, 22-23; Col. 1, 24), zidire dumnezeiasca (I Cor. 3, 9), Biserica slavita (Efes. 5, 27), Mireasa Mielului (Apoc. 19, 7; 21, 9); patria lui Dumnezeu pe pamânt (Efes. 3, 15); casa Dumnezeului lui lacov (Isaia 2, 3), casa lui Hristos (Evrei 3, 6), lerusalimul cel Nou (Apoc. 3, 12; 21, 2), casa lui Dumnezeu (I Tim. 3, 15; Evrei 10, 21) s.a.

Biserica se înfatiseaza ca un cer nou si pamânt nou, cum a vazut Isaia (65, 17), Petru (II Petru 3, 13) si loan în Apocalipsa (21, 1). Biserica este deci o lume noua.

Sectarul: Dar câte Biserici aveti voi, ortodocsii?

Preotul: Biserica lui Hristos este una, deoarece Mântui- torul a întemeiat o singura Biserica (Matei 16, 18), nu mai multe, pentru ca Biserica are un singur Cap, pe lisus Hristos, ea fiind înfatisata ca o singura Mireasa a lui Hristos (Efes. 5, 27), ca o casa a lui Dumnezeu si a lui Hristos (Evrei 3, 6; 10, 21), ca un trup unic al lui Hristos (Rom. 12, 5), ca o singura turma (loan 10, 16; 21, 15). Biserica se numeste Sfânta pentru ca Sfânt este Capul ei, Mântuitorul nostru lisus Hristos (Efes. 5, 25, 27), si în ea locuieste Duhul Sfânt.

Sectarul: Dar cum poate fi Biserica voastra Sfânta, daca la voi se aduna prin biserici tot felul de pacatosi si nelegiuiti?

Preotul: Intelege, omule, ca pacatosii nu ating sfintenia Bisericii. Misiunea Bisericii tocmai aceasta este, de a face îndreptarea pacatosilor. Toti oamenii sunt pacatosi, asa ca nici unul nu poate spune ca e lipsit de pacate (Fac. 8, 20; Pilde 20, 9; lov 14, 4; lacov 3, 2; I loan 1,8). Stiu ca voi, sectarii, aveti pretentia ca în comunitatea voastra se aduna numai oamenii sfinti. Dar sa stii ca nu aveti dreptate. Vezi pe marele Apostol Pavel, care era vas al alegerii (Fapte 9, 15-16), si care zice despre sine ca este cel dintai pacatos între pacatosi (I Tim. 1, 15).

Mântuitorul a asemanat Biserica Sa, în diferite pilde, cu tarina care cuprinde grâu si neghina (Matei 13, 24-30, 36), cu navodul care prinde si pesti buni si pesti rai (Matei 13, 47-50), iar marele Apostol Pavel spune ca Biserica este casa în care se gasesc vase de cinste si vase de necinste (II Tim. 2, 20). Mântuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta, caci nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12).

Sectarul: Dar de ce ziceti voi, ortodocsilor, ca Biserica voastra este soborniceasca si apostoleasca?

Preotul: Prin cuvintele TBiserica sobomiceascat, noi aratam ca Biserica noastra are menirea de a se raspândi în toata lumea, cuprinzand pe credinciosii din toate locurile, din toate timpurile si de la toate popoarele, ca o încununare a poruncii Mântuitorului, Care a zis: Mergând, învatati toate neamurile... (Matei 28, 19). Sfântul Apostol Pavel spune galatenilor si colosenilor ca în Biserica lui Hristos nu se face deosebire de neam între credinciosi: Nu mai este elin si iudeu, taiere împrejur si netaiere împrejur, barbar, scit, rob ori slobod, ci toate si întru toti Hristos (Col. 3, 11; Gal. 3, 28). Biserica sobomiceasca înseamna unirea tuturor cu totul. Fiecare membru si toti la un loc stau în unire cu Biserica întreaga si aceasta cu fiecare membru.

I se mai spune soborniceasca pentru ca învatatura ei este conforma cu întregul adevar primit de la Hristos, spre deosebire de secta sau de erezie, care are numai o parte de adevar. Ea este soborniceasca sau universala (catolica) pentru ca detine adevarul unic si universal. Ortodoxia nu este numai dreapta credinta, ci si deplina credinta, adica adevarul întreg. De aceea i se spune soborniceasca. Cu acest înteles gasim cuvântul prima data la Sfântul Ignatie purtatorul de Dumnezeu, care zice ca: ?Unde este Hristos, acolo este si Biserica soborniceasca".

lar Tapostolicat se numeste Biserica Ortodoxa pentru ca ea a fost întemeiata de Mântuitorul prin Sfintii Apostoli (Efes. 2, 20) si a fost raspandita în lume si organizata de la început tot prin Sfintii Apostoli. Apoi, pentru ca pastreaza neschimbata învatatura data de lisus Hristos si de Duhul Sfânt prin Sfintii Apostoli. Si, în sfârsit, pentru ca pastreaza darurile Sfântului Duh de la Sfintii Apostoli prin succesiune, adica pastreaza legatura harului neîntrerupta, de la apostoli si pana astazi, succesiune numita apostolica.

Apostolicitatea Bisericii este marturisita atat de Sfânta Scriptura, cat si de Sfânta Traditie; ei i se mai zice apostolica si pentru ca ea este zidita pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind însusi lisus Hristos, întru Care toata zidirea bine alcatuita creste, întru lacas sfânt, în Domnul (Efes. 2, 20-22; 1 Petru 2, 4; Apoc. 21, 14). Ea traieste viata în Hristos, asa cum a învatat de la Sfintii Apostoli, care sunt cei mai autorizati interpreti ai cuvintelor Mântuitorului.

Acelasi apostol îndeamna pe credinciosii sai sa se departeze de învatatura si de învatatorii care nu se sprijina pe Sfintii Apostoli. El scrie tesalonicenilor: Drept aceea, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învatat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastra (11 Tes. 2, 15). Tot Sfântul Apostol Pavel spune lui Tit: De omul eretic, dupa întâia si a doua mustrare, departeaza-te (Tit 3, 10).

Sectarul: Ce întelegeti voi, ortodocsii, prin Biserica biruitoare si luptatoare si de ce ziceti voi ca sunt doua Biserici, una în cer si alta pe pamant?

Preotul: Nu ai dreptate, omule, în cele ce zici si nu întelegi cele ce întrebi. Noi nu zicem ca sunt doua Biserici, ci una, dupa cum ti-am aratat mai sus. Dar noi marturisim ca Biserica cea una a lui Hristos se împarte în doua parti: una vazuta si pamânteasca, a celor vii, si alta nevazuta sau a celor adormiti. Amândoua acestea alcatuiesc o singura Biserica, având acelasi Cap, pe Hristos (Rom. 14, 7-9; Efes. 1, 10; Matei 22, 32; 28, 18; Luca 15, 10; Filip. 2, 10; Efes. 2, 19; Col. 2, 10; Evrei 12, 23).

Asadar, întelege ca Biserica celor vii sau pamânteasca, vazuta, se mai numeste si Biserica luptatoare, fiindca membrii ei sunt înca în lupta cu puterile vrajmase ale raului (Efes. 6, 11-13; Gal. 5, 17; 1 Petru 2, 11 s.a.). lar prin Biserica biruitoare, noi întelegem Biserica pe care o formeaza toti îngerii si sfintii din ceruri, care au biruit puterile celui rau si au trecut în lumea cea nevazuta si cereasca (Evrei 12, 23; Efes. 5, 27;Apoc. 21, lOs.a.).

Biserica este una singura, dar ea cuprinde pe cei vii de pe pamânt, cât si pe cei care au adormit în dreapta credinta, care si ei sunt vii cu sufletul si slavesc pe Dumnezeu alaturi de îngeri, si se roaga pentru mantuirea lumii întregi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

multumesc

Acatiste

Acatiste speciale

Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea de cancer

Acatistul Maicii Domnului - la icoana sporirea mintii