Folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte în această duminică un mare aşezământ apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărârea Sfântului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea, din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al Mănăstirii „Sfântul Sava“ din Roma, trimişii papei Adrian.
Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărât cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatemei pe toţi ereticii luptători împotriva icoanelor, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane, şi până la Teofil, cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin râvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi, s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea sfintelor icoane.
Sfântul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru sfintele icoane, scrie despre ele: „În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău“. Tot aşa, când este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mântuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decât ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente.
Fiindcă nu toţi pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane, care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întâmplă că noi nu gândim la patimile Mântuitorului, dar, îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de mântuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfânt ce izvorăşte din ele.
Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mântuieşte!“. Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: „Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor noastre!“. Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: „Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sângele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întâiul mucenic, fii apărătorul nostru!“. Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfânt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.
Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care, când căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfântului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfântul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfântul Atanasie cel Mare scrie despre cinstirea sfintelor icoane: „Noi, credincioşii, ne închinăm la icoane nu ca la Dumnezeu, cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta, noi, de multe ori, când chipul de pe dânsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos“.
Mărturii despre sfintele icoane se află încă mai din vechime. Astfel, Sfântul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: „Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpâniilor noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu“. Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.
Sfânta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mână dăruit de Mântuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mână omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolele III-IV.
Prin ce se arată cinstirea sfintelor icoane? Cinstirea sfintelor icoane, după cum învaţă Sfântul şi Marele Sinod al VII-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzând portretul lui, nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?
Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea sfintelor icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi, după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dânsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dânsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.
Însuşi cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).
Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane şi pentru ce ne trebuie acestea? Sfintele icoane ne trebuie mai întâi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutând la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor. Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi, din dragoste, purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cât mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.
Apoi, sfintele icoane sunt ca şi Biblia pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa.
Astăzi este prima duminică din Postul Mare, numită „Duminica Ortodoxiei“ sau „a sfintelor icoane“. Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea sfintelor icoane, întrucât în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelând pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osândă.
Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie sfintelor icoane şi purtaţi-le în casă şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfânta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.
A trecut prima săptămână din Sfântul Post. Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti şi să vă rugaţi, să citiţi cât mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea câtă bucurie şi pace veţi primi în suflet! Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici, şi în aceste zile şi la sfârşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfânta Împărtăşanie.
Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrânii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos! El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi Se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

(Părintele Cleopa ILIE - 'Predici la duminicile de peste an')