Deci, faţă de superba şi inatacabila construcţie logică a solipsismului, care nu ne satisface, noi afirmăm aci, pur şi simplu, un fapt, nu înfăţişăm o argumentare, afirmăm faptul acesta de primă necesitate pentru însăşi existenţa noastră, faptul că conştiinţa noastră contează întotdeauna cu o realitate în afară de noi. O presupoziţie, prin urmare, fundamentală a oricărei cercetări, a oricărei cunoaşteri, este că există în afară de noi, există, prin urmare, transcendent, o realitate. Cum este această realitate, cât din această realitate se răsfrânge în conştiinţa noastră sunt o altă problemă, pe care poate că o s-o analizăm şi o să vedem dacă poate fi analizată prin argumente sau se reduce şi ea la anumite presupoziţii fundamentale. Dar, fapt este că presupoziţia fundamentală pentru orice teorie a cunoaşterii şi pentru orice funcţiune a conştiinţei noastre în genere este tocmai această existenţă a unei lumi din afară, nu ca teorie, vă spun încă o dată, ci ca fapt.
Există ceva sau nu există ceva în realitate? Cum cunoaştem asta?
Publicat de
pavel
on duminică, 2 mai 2010
Există ceva sau nu există ceva în realitate? Este o problemă lipsită de sens. Problema adevărată este: cum ne închipuim noi, cum trăim noi în fapt, care sunt presupoziţiile de lucru ale conştiinţei noastre? Ei bine, aceste presupoziţii de lucru sunt că există o realitate în afară de noi, iar această convingere, că există o realitate în afară de noi, nu se sprijină pe nici un argument, ci se sprijină pe însăşi structura conştiinţei noastre. Conştiinţa noastră este aşa făcută, încât hipostaziază în afară anumite conţinuturi ale ei de conştiinţă şi refuză să creadă că ceea ce proiectează în afară are numai o existenţă iluzorie. [Ceea] ce contează în fiecare moment că există efectiv, real, ca obiect se înfăţişează în afară de noi.
Deci, faţă de superba şi inatacabila construcţie logică a solipsismului, care nu ne satisface, noi afirmăm aci, pur şi simplu, un fapt, nu înfăţişăm o argumentare, afirmăm faptul acesta de primă necesitate pentru însăşi existenţa noastră, faptul că conştiinţa noastră contează întotdeauna cu o realitate în afară de noi. O presupoziţie, prin urmare, fundamentală a oricărei cercetări, a oricărei cunoaşteri, este că există în afară de noi, există, prin urmare, transcendent, o realitate. Cum este această realitate, cât din această realitate se răsfrânge în conştiinţa noastră sunt o altă problemă, pe care poate că o s-o analizăm şi o să vedem dacă poate fi analizată prin argumente sau se reduce şi ea la anumite presupoziţii fundamentale. Dar, fapt este că presupoziţia fundamentală pentru orice teorie a cunoaşterii şi pentru orice funcţiune a conştiinţei noastre în genere este tocmai această existenţă a unei lumi din afară, nu ca teorie, vă spun încă o dată, ci ca fapt.
Deci, faţă de superba şi inatacabila construcţie logică a solipsismului, care nu ne satisface, noi afirmăm aci, pur şi simplu, un fapt, nu înfăţişăm o argumentare, afirmăm faptul acesta de primă necesitate pentru însăşi existenţa noastră, faptul că conştiinţa noastră contează întotdeauna cu o realitate în afară de noi. O presupoziţie, prin urmare, fundamentală a oricărei cercetări, a oricărei cunoaşteri, este că există în afară de noi, există, prin urmare, transcendent, o realitate. Cum este această realitate, cât din această realitate se răsfrânge în conştiinţa noastră sunt o altă problemă, pe care poate că o s-o analizăm şi o să vedem dacă poate fi analizată prin argumente sau se reduce şi ea la anumite presupoziţii fundamentale. Dar, fapt este că presupoziţia fundamentală pentru orice teorie a cunoaşterii şi pentru orice funcţiune a conştiinţei noastre în genere este tocmai această existenţă a unei lumi din afară, nu ca teorie, vă spun încă o dată, ci ca fapt.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
multumesc