Cunoştinţa în gândirea filosofică

Eu, care stau şi gândesc, pot să afirm un singur lucru, şi anume, că am anumite conţinuturi de conştiinţă, am anumite cunoştinţe. Ca om, eu am imaginea unei existenţe; ea închide o lume reală în mine. Toate reprezentările pe cari le am de la mine, de la corpul meu, toate reprezentările pe cari le am în conştiinţa mea, toate acestea constituie o lume. Dar această lume este singura lume existentă? D-ta o să afirmi că şi d-ta ai o asemenea lume. Se poate, însă d-ta nu exişti pentru mine decât ca [un] conţinut al conştiinţei mele; d-ta nu eşti o realitate, şi nici conştiinţa d-tale nu este o realitate pentru mine, ci este un conţinut de conştiinţă, este o cunoştinţă a mea.
Există [această] lampă, există ca [o] cunoştinţă a mea, ca [un] conţinut al meu de conştiinţă, dar nimic altceva. Exişti d-ta ca imagine, ca [o] conştiinţă a mea, dar, după cum pentru d-ta nu există un lucru în sine, care să corespundă lămpei, tot aşa, pentru mine nu există un lucru în sine, care să corespundă conştiinţei d-tale.
Ce se poate obiecta acestui punct de vedere? Logic, absolut nimic. Există un fel de lămurire logică a problemelor şi un fel de lămurire a problemelor care nu este logică. Acum, se poate întâmpla foarte adesea ca lămurirea care este logică să nu satisfacă, după cum se poate întâmpla ca o lămurire care nu este logică să satisfacă.

Nae Ionescu