Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii!

(Rom,.13, 12)

DEMONSTRAREA NUMĂRULUI 666 ÎN CODUL CU BARE




Dacă observăm cu atenţie diagrama 3, constatăm existenţa unui al treilea element caracteristic al codificării, care există în cele trei seturi de numere (setul A, setul B şi setul C). Acest element caracteristic este următorul: toate numerele din grupurile A şi B (setul A şi setul C) care se folosesc pentru codificarea numerelor în subcâmpul stâng al codului barat sunt impare, încep adică de la 0 şi se termină cu 1 (de exemplu, numărul 5 în setul A se scrie ca 0110001, iar în setul B se scrie ca 0111001), în timp ce toate numerele din subcâmpul drept al codului, care se iau din setul C, sunt pare, încep adică de la 1 şi se termină cu 0 (astfel numărul 5 în setul C se scrie ca 1001110). Acest fapt, existenţa adică a numerelor impare, pentru calculator, în subcâmpul stâng şi a numerelor pare în subcâmpul drept este al treilea element caracteristic al codificării.
1. Caracteristicile codificării în sistemul EAN-13 sunt următoarele: Fiecare număr este compus din 4 alternanţe, două negru şi două alb (de un număr diferit de „unităţi de lăţime" pentru fiecare alternanţă).
2. Se observă fenomenul de inversare (în codificarea fiecărei cifre), inversare care, atunci când comparăm seturile A şi C, este o inversare simplă, în timp ce atunci când comparăm seturile B şi C este o inversare a întregului număr, sau inversare în oglindă. Când comparăm însă seturile A şi B, observăm că inversarea este „răsturnată" şi „negativă".
3. Toate numerele din subcâmpul stâng sunt impare, în timp ce numerele din subcâmpil drept sunt pare

Barele de siguranţă = 6 6 6


In paragrafele de mai sus am încercat să explicăm modul de codificare în sistemul EAN-13 a celor douăsprezece numere variabile (şase în subcâmpul stâng şi şase în cel drept al codului barat). Să observăm că, în afară de reprezentarea barată a celor 12 cifre variabile (care se schimbă de la obiect la obiect), există şi trei caractere „auxiliare" invariabile, care se numesc „bare de siguranţă" (guard bars). Aceste „caractere" care se prelungesc în jos se află totdeauna în aceeaşi poziţie: în marginea din stânga, în centru şi în marginea din dreapta a codului barat.
Codificarea liniară a acestor caractere (guard bars), este reprezentată astfel:
Ultimele caractere, dacă sunt scrise în formă binară, arată astfel: 0101,01010 şi respectiv 1010.
Aserţiunea cum că aceste caractere numite mai sus au o a doua codificare lineară şi forma corespunzătoare binară provine din observaţia că prima linie albă din partea stângă şi ultima din partea dreaptă se confundă cu marginea albă care este parte din întreaga reprezentare a codului barat şi care de aceea se numeşte „zonă liniştită" (quiet zone).
Trebuie să notăm că, în conformitate cu normele codurilor barate UPC şi EAN-13, este indispensabilă existenţa unei margini albe (light margin) în stânga şi în dreapta întregului reprezentat simbolic (care începe de la bara de siguranţă din stânga şi se sfârşeşte cu bara de siguranţă din dreapta). Marginea albă nu numai că este o parte integrantă a întregii reprezentări a codului barat, dar are şi o anumită lăţime care, în sistemul EAN-13, este cel puţin egală cu zece unităţi de lăţime (module). O dovadă în plus că trebuie să existe de ambele părţi o margine albă satisfăcătoare este faptul că cei ce fabrică aceste coduri barate recomandă ca ele să nu fie imprimate pe marginile ambalajului diferitelor produse, iar o altă dovadă este şi recomandarea ca această margine albă să fie complet curată (vezi diagrama 5).
Şi mai importantă este observaţia că numerele din subcâmpul stâng încep de la 0 şi se termină cu 1, în timp ce cele din subcâmpul drept încep de la 1 şi se termină cu 0. Concluzia pe care o tragem de aici este că fasciculul laser (scanner), fie mişcându-se de la stânga spre dreapta, fie mişcându-se invers, de la dreapta spre stânga, totdeauna începe să citească de la zero! Dacă nu există o margine albă, computerul nu poate citi codul!
Aici trebuie să observăm cum codificarea (lineară) a caracterului auxiliar din dreapta (guard bar) este codificarea liniară inversată (simplă şi în oglindă!) a caracterului auxiliar din stângaIn ceea ce priveşte caracterul auxiliar din mijloc, acesta constituie o fuziune a caracterului auxiliar stâng cu cel drept. Acest caracter, pentru că se află exact la mijlocul câmpului codului barat, n-ar trebui să fie posibil de reprezentat nici cu grafia stângă, nici cu cea dreaptă (inversarea celei stângi). Această reprezentare grafică a barei de siguranţă de la mijloc este rezultatul grafiei din stânga şi din dreapta a caracterelor auxiliare, astfel:
la stânga la dreapta însumarea lor

Cu această ultimă formă, „bara de siguranţă" din mijloc este citită de scanner la fel în ambele sensuri, începând întotdeauna de la intervalul alb, 0 (atât de la stânga la dreapta, cât şi de la dreapta la stânga), aşa cum se întâmplă exact şi cu citirea celorlalte numere din subcâmpurile codului barat.
După cele spuse mai sus, pe bună dreptate se întreabă fiecare dacă nu cumva aceste caractere auxiliare (guard bars), aşa cum sunt reprezentate prin sistemul barat şi binar, corespund vreunui număr şi dacă da, care este acest număr. Cum s-a explicat mai sus, reprezentarea lineară este la stânga = 0101, la dreapta = 1010, în timp ce reprezentarea binară corespunzătoare este 0101 şi 1010. Poate observa oricine cu surprindere că acest „caracter auxiliar":
1. arată patru alternanţe alb-negru (două alternanţe negru şi două alb);
2. scrierea caracterului auxiliar din dreapta este inversarea (simplă - „module" după „module" – şi în oglindă, adică a întregului număr)scrierii caracterului din stânga;
3. reprezentarea sa stângă este un număr impar (0101), în timp ce cea din dreapta este un număr par (1010).
prezintă, cu alte cuvinte, toate caracteristicile codificării numerelor din sistemul barat EAN-13 şi corespunde, prin urmare, unui anumit număr!
Dacă privim diagrama 3, vom constata că numărul care îndeplineşte toate premisele enumerate mai sus ale scrierii codului barat EAN-13 şi este singurul care completează cele 4 alternanţe alb-negru (şi, prin urmare, îi stabileşte pe deplin „identitatea", fără a se confunda cu nici un alt număr) în 4 unităţi de „lăţime" (modules) succesive este cifra 6 ! (vezi setul B şi setul C).
Această calitate unică a numărului 6 de a fi definit în întregime de patru intervale (modules) continue, calitate pe care nici un alt număr din sistemul barat nu o are, face posibilă identificarea şi recunoaşterea lui; celelalte trei intervale (module), care în cazul concret al numărului 6, aşa cum este reprezentat în seturile B şi C, sunt albe şi nu creează o altă alternanţă (negru-alb) şi, prin urmare, nu oferă nici o informaţie în plus ! (Vezi diagrama 4a şi 5.) Aşadar, computerul fie că citeşte 0101, fie 0000101, în ambele cazuri înţelege „identitatea" numărului 6. Lucrul acesta este valabil pentru ambele moduri de lectură, de la stânga la dreapta şi invers.
În ceea ce priveşte „bara de siguranţă" din mijloc („guard bar"), trebuie să adăugăm următoarele: dacă se folosea numai un singur set de reprezentare (lineară) a cifrelor 0, 1, 2... 9, n-ar fi fost nevoie să existe şi o bară de siguranţă de mijloc. Când se folosesc însă două sau trei seturi de numere (ca în sistemul UPC sau EAN-13) atunci, pentru a nu se confunda numerele din mijloc din subcâmpul stâng şi din subcâmpul drept al codului, este indispensabilă existenţa acestei bare. Fabricaţii codurilor UPC şi EAN-13, având în vedere acest lucru, trebuie să dea un răspuns la întrebarea: de ce au optat pentru folosirea mai multor seturi de numere, de vreme ce şi cu un singur set de numere ar fi fost posibil să se dea aceleaşi informaţii pentru fiecare produs.
Chiar fabricanţii trebuie să dea un răspuns la întrebarea: de ce au „rezervat" tocmai această reprezentare barată pentru numărul 6, care este singurul număr definit în întregime de patru intervale de lăţime („modules") continue, şi nu pentru oricare alt număr, dat fiind faptul că nu există o structură logică matematică în reprezentarea barată a cifrelor de la 0 la 9. Poate pentru a se asigura prezenţa celor trei de 6, dintr-un motiv cunoscut numai de ei!
După cele spuse până acum, dincolo de asemănarea vizuală, rezultă de la sine concluzia că barele de siguranţă (guard bars), la începutul, la sfârşitul şi la mijlocul codului barat în sistemul EAN-13 (şi UPC), sunt trei de 6, care se găsesc într-o legătură de nedesfăcut cu numerele variabile ale codului, cu atât mai mult cu cât bara de siguranţă din mijloc (numărul 6), nu este indispensabilă, dacă se folosea numai un singur set de numere !
În sfârşit, fabricanţii codurilor barate U.P.C şi E.A.N-13 sunt întrebaţi: de vreme ce reprezentarea barelor de siguranţă (guard bars) creează probleme de conştiinţă creştinilor de pe tot globul, de ce nu înlocuiesc simbolismul barat al acestor bare de siguranţă? Un prilej pentru a se produce înlocuirea este cel de acum când, datorită anului 2000, devine necesară schimbarea afişării datei pe computere.
Aşadar, de ce se va folosi pentru oameni EAN-13, care înseamnă marcarea numerică în sistem european a obiectelor ? Acesta este respectul lor faţă de persoana umană ? Aici se descoperă diferenţa abisală între antropologia creştin-ortodoxă, care vede omul „încununat în slavă şi în cinste" şi „cu puţin mai mic decât îngerii", şi antropologia dictatorilor lumii care urmează să vină, pentru care omul, cel asemenea lui Dumnezeu, este un „goim" (un animal), prin urmare putând fi „marcat" cu semne de neşters pe mâna lui dreaptă sau pe frunte, pentru a fi recunoscut de „stăpânii săi".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

multumesc

Acatiste

Acatiste speciale

Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea de cancer

Acatistul Maicii Domnului - la icoana sporirea mintii