Cuvânt despre post al Sfantului Ioan Gura de Aur

Cât de veselitoare sunt valurile mării noastre celei duhovniceşti, mult mai, veselitoare decât cele ale mării pământeşti. Că pe acelea le ridică neorânduiala vânturilor, iar pe acestea le stăpâneşte virtutea ascultară! Şi acelea înălţându-se aduce multă înfiorare cârmaciului, iar acestea arătându-se, dă multă îndrăzneală celui ce grăieşte. Acelea înviforează marea, iar acestea sunt semne ale sufletului ce se veseleşte. Acelea bătând în stâncă slobozesc vuiete nearticulate, iar acestea lovindu-se de cuvântul învăţăturii scot glasuri dulci. Şi adierile zefirului închipuiesc pe uscat valurile mării, când prin ţarini apleacă şi ridică vârfurile spicelor.

Cu toate acestea, valurile duhovniceşti sunt mult mai veselitoare decât frumuseţea ţarinilor. Că nu adierile zefirului, ci darul Duhului a ridicat sufletele voastre şi le-a înfierbântat cu focul acela despre care zice Hristos. „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie aprins” (Le. 12, 49). Pe acesta îl văd aruncat şi aprins in sufletele voastre. Şi de vreme ce frica lui Hristos a aprins atâtea făclii întru voi, veniţi dar acum să agonisim untdelemnul învăţăturii, ca lumina noastră să ţină multă vreme.

Vremea postului se apropie de acum spre sfârşit. Deci vremea postului se grăbeşte către sfârşit şi corabia la liman priveşte. Dar ceea ce se caută nu este a veni la liman, ci a nu trage corabia lipsită de marfă şi de câştig. Şi vă rog pe toţi şi vă poftesc, ca fiecare să-şi cerceteze în conştiinţa sa folosul obţinut din post; şi de va afla câştig mult, să adauge la negustorie, iar de nu va afla nimic adunat, s-o întrebuinţeze, vremea cealaltă care a mai rămas la negustoria duhovnicească. Cât timp este târgul, să negustorim cu mare câştig şi apoi să plecăm, ca nu cu mâinile goale să ne aflăm. Să nu suferim în zadar osteneala postului, şi să pierdem şi plata lui, că se poate să ducem şi osteneala postului şi să nu luăm nici plata lui.

Cum ? Când de bucate ne depărtăm, dar de păcate nu ne lepădăm. Când carne nu mâncăm, dar mâncăm casele săracilor. Când nu ne îmbătăm cu vin ci cu pofta cea rea. Când toată ziua stăm nemâncaţi, dar o petrecem în privelişti desfrânate. Iată osteneala postului, dar plata lui nicăieri. Nu către voi îmi este cuvântul, căci ştiu că sunteţi curaţi de păcatul acesta, dar şi eu ca şi cei necăjiţi, când lipsesc vinovaţii, slobozesc mânia peste cei ce sunt de faţă. Ce folos ai dacă postind mergi la priveliştile fărădelegii, intri în şcoala desfrânării şi în gimnaziul cel slobod al înverşunării şi stai pe scaunul pierzătorilor? Căci scaun al pierzării, gimnaziu, al înverşunării şi şcoală a desfrânării - şi nu vei greşi dacă-l vei numi cu toate numirile cele de ruşine - este locul de comedie, locul cel prea rău şi plin de toate felurile de boli, cuptorul cel babilonesc.

Căci ca într-un cuptor băgă diavolul cetatea, îl aprinde de jos, nu punând catran, nici câlţi, nici smoală, ci cele mai rele decât acestea, vederi desfrânate, cuvinte de ruşine, versuri urâte şi desfrânate, cântece pline de toată răutatea. Şi cuptorul acela l-a aprins mâini păgâneşti, iar pe acesta îl aprind gânduri mai nebune decât păgânii. Mai cumplit este acesta decât acela, pentru că şi focul este mai cumplit, că nu arde firea trupurilor, ci vatămă sănătatea sufletului şi ceea ce este mai cumplit, că cei ce se ard nu simt. Că de ar fi simţit n-ar slobozi râsete pentru cele ce se fac acolo. Deci aceasta este răutatea cea cumplită, când cineva fiind bolnav, să nu ştie că este bolnav, ci arzându-se cu ticăloşie să nu simtă arsurile.

Care este folosul din post când trupul îl opreşte ele la hrana cea legiuită, iar sufletului îi dai ca hrană, fărădelegea ? Când petreci acolo toată ziua, văzând firea omenească purtându-se cu necuviinţă ? Că desfrânare şi preadesfrânări văd şi hule aud, ca şi prin ochi şi prin urechi să intre boala în suflet. Deci care este folosul postului, când sufletul se hrăneşte cu uncie ca acestea ? Cu care ochi vei vedea pe femeia ta după priveliştea aceea ? Cu care ochi îţi vei vedea fiul ? Cu care pe slugă şi cu care pe prieten? Că fiind nevoie să spui cele ce s-au făcut acolo, te vei necinsti sau vei tăcea afundându-te în ruşine.

Dar de aici nu te reântorci aşa, căci vei putea acasă, cu toată îndrăzneala, să povesteşti toate cele ce s-au grăit: cuvintele cele prooroceşti, dogmele cele apostoleşti, legile cele stăpâneşti; toată masa faptelor celor bune s-o pui înainte, şi pe femeie mai înţeleaptă s-o faci cu povestirile cele de aici, pe fiu mai priceput, pe slugă mai cu dragoste, pe prieten mai cu prieteşug şi chiar pe vrăşmaşul tău îl vei pleca să strice şi să înceteze vrajba.

Vezi că învăţăturile acestea sunt pretutindeni mântuitoare, iar auzurile acelea nefolositoare. Deci care este folosul postului, spune-mi, când cu trupul posteşti, iar cu ochii prea-desfrânezi? Că prea-desfrânare nu este numai lipirea sau împreunarea trupului, ci şi privirea desfrânată. Care este folosul când vii aici şi mergi şi acolo? Eu învăţ, iar acela strică. Eu pun doctorii, iar acela creşte suferinţa. Eu sting văpaia firii, iar acela aprinde văpaia poftei. Care este folosul, spune-mi, când unul zideşte şi altul strică? Ce folos au? Fără numai că se ostenesc în zadar. Deci dar nu aici şi acolo, ci numai aici sa petrecem cu folos, nu în zadar şi în deşert, nici spre osândă.

Când unul zideşte şi celălalt strică ce folosesc? Fără numai că se ostenesc. Cu toate că mulţi ar fi cei ce zidesc, dar mâinile multe ale celor ce zidesc sunt biruite de uşurinţa risipirii. Mare ruşine este cu adevărat văzând tineri şi bătrâni alergând la acest fel de privelişte. Ci o de ar fi răul numai ruşinea! Cu toate că nici aceasta nu este îngăduită, la un bărbat liber. Dar până la ruşine este răul, care aduce pedeapsă şi osândă mare. Toţi cei ce sunt acolo se prind în păcatul prea-desfrânării, nu că se împreună cu femeile cele de acolo, ci privesc la ele cu ochi desfrânaţi. Că şi aceştia sunt vinovaţi de păcatul prea-desfrânării, nu vă voi spune cuvântul meu, ca să nu-L defăimaţi, ci vă voi citi legea dumnezeiască.

Ce zice dumnezeiasca Scriptură?,,Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârşiţi adulter. Eu însă vă spun vouă : Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit prea-desfrânare cu ea în inima lui” (Mt. 5, 27-28). Ai văzut pe prea-desfrânat ? Ai văzut păcatul împlinit? Şi ceea ce este mai cumplit este că prea-desfrânatul fiind prins în păcat, nu se va judeca pentru prea desfrânare, la judecata omenească, ci la cea dumnezeiască unde chinurile sunt fără sfârşit.

Tot cele ce priveşte la femeie pentru a o pofti, a prea-desfrânat cu ea în inima sa. Nu numai boala, ci şi rădăcina bolii o taie. Rădăcina prea-desfrânării este pofta cea păcătoasă. Pentru aceea nu numai prea-desfrânarea se pedepseşte, ci şi pofta, maica ei. Aşa şi doctorii fac, nu stau numai împotriva bolilor, ci şi împotriva rădăcinilor lor. Şi de vor vedea ochii bolnavi, curgerea cea rea o opresc de sus de la tâmple. Aşa face şi Hristos. Patimă cumplită a ochilor sufleteşti este prea-desfrânarea.

De aceea de acolo a oprit curgerea păcatului cu frica Legii. Şi nu numai pentru preadesfrânare a dat pedeapsă, ei şi pentru poftă. Cel care a privit cu poftă spre femeie a păcătuit cu ea în inima sa. Deci inima fiind stricată, ce folos mai este de celelalte părţi ale trupului ? Că precum de vom vedea la copaci inima mâncată, aruncăm cealaltă parte, tot aşa şi la om, când aceea se va pierde, zadarnică mai este sănătatea trupului. Vizitiul a pierit şi a căzut, în zadar mai aleargă caii.

Pretenţioasă este Legea şi are multe sarcini, dar mari sunt şi cununile, căci cele cu osteneală aduc mari răsplătiri. Iar tu nu lua aminte Ia osteneală, ci cugetă la răsplătire, căci aşa se petrece şi cu lucrurile vieţii acesteia. Dacă vei caută la osteneala lucrului, îţi va fi greu şi dificil, iar de vei căuta la răsplătire, îţi va fi uşor şi lesnicios. Aşa şi corăbierul de va privi numai la valuri, niciodată nu va trage corabia din liman, dar privind mai înainte la răsplata negustoriei, se avântă în noian nemărginit. La fel şi ostaşul dacă se va gândi numai la răni şi la tăieturi, niciodată nu se va înrola în armată. Iar dacă mai înainte de răni va cugeta la semnele cele de biruinţă şi la biruinţă, va alerga la oştire ca la o grădină, căci cele grele, se fac uşoare, când nu cugetăm la osteneala îndeplinirii lor, ci luăm aminte la răsplătirile lor.

Dacă voieşti să cunoşti cum cele din fire grele se fac uşoare, ascultă pe Pavel, zicând: „Pentru că necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare” (2 Cor. 3, 17). Nedumerire este ceea ce s-a zis. Dacă e necaz, uşor? Căci acestea sunt potrivnice. Dar a dezlegat nedumerirea, prin cele spuse mai pe urmă. Cum? Nu privind la cele ce se văd, ci privind cununa, a făcut uşoară nevoinţa. A arătat darul şi a mângâiat sudorile.

Deci şi tu, când vei vedea femei strălucind la faţă, luminate de podoabe şi vei simţi pofta zădărându-te şi sufletul poftind, priveşte la cununa ce te aşteaptă sus şi vei birui pofta acestei priviri. Ai văzut pe o roabă ca şi tine, pune-ţi în minte pe Stăpânul şi vei face negreşit să înceteze boala. Căci dacă copiii mergând după dascălul lor, nu se răspândesc, nu iau aminte la deşertăciuni, nu cască gura în zadar, cu mult mai vârtos tu, de vei vedea cu gândul pe Hristos că stă de faţă, nu vei pătimi nimic de acest fel.

Cel ce caută la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa. Cu dulceaţă de multe ori citesc învăţăturile Legii. O, de ar fi fost cu putinţă să grăiesc acestea către voi toată ziua. Dar mai ales nu către voi, ci către cei ce sunt vinovaţi şi supuşi păcatelor. Dar şi către voi, ca să vă întăriţi, iar cai ce sunt în boală să se întoarcă întru sănătate. Cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa. De ajuns sunt cuvintele acestea să curăţească putrejunea păcatului. Dar iertaţi, rana curăţim. Iar cel ce curăţeşte rana, este nevoit să pună şi doctorie amară. Şi cu cât veţi suferi cuvintele, cu atât mai mult se va curăţi rugina.

Căci precum firea focului, petrecând tot mai mult cu aurul, mai bine mistuieşte rugina, aşa şi frica pricinuită de aceste cuvinte, cu cât va petrece mai mult timp în mintea voastră, cu atâta va curaţi mai bine tot păcatul înverşunării. Deci să curăţim aici mintea voastră cu cuvântul învăţăturii ca un foc, ca să nu fim siliţi să o curăţăm cu focul gheenei. Căci pe sufletul cel ce se duce de aici curat, nu-l va vătăma focul acela, iar pe cel ce se duce de aici cu păcate, îl va arde focul acela. „Că focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia” (I Cor. 3, 13). Deci să ne curăţim aici fără de durere, ca să nu o pătimim acolo cu durere.

Din toate câte spui, vei zice, se arată că Legea este plină de osteneală. Dar ce, oare Dumnezeu cele cu neputinţă ne porunceşte ? Ba nu. Astupă-ţi gura şi nu prihăni pe Stăpânul. Că nu este acesta chip de îndreptare, ci adăugirea unui păcat mai greu decât cel dintâi. Şi că cei mai mulţi din păcătoşi le este în obicei să învinuiască pe Stăpânul, ascultă: ,,A venit acela căruia i se încredinţase cinci talanţi şi a adus alţi cinci. A venit şi cel căruia i se încredinţase doi talanţi şi a adus alţi doi. A venit şi cel: căruia i se încredinţase un talant şi fiindcă alt talant nu avea să aducă, în locul lui a adus învinuire. Cum? „Doamne, Te-am ştiut că eşti om aspru” (Mt. 25, 24). O, nemulţumire şi nerecunoştinţa a slugii. Nu se mulţumeşte cu păcatul, ci aduce şi învinuire asupra Stăpânului. „Seceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai risipit”.

Aşa şi în viaţa aceasta, cei ce nu lucrează nici un lucru bun, învinuiesc pe Stăpânul, adăugând păcate la răutăţile lor. Deci să nu învinuieşti pe Stăpânul, că n-a poruncit cele cu neputinţă. Voieşti să cunoşti că n-a poruncit cele cu neputinţă ? Mulţi au împlinit aceste porunci. Şi dacă ar fi fost ele eu neputinţă de împlinit, n-ar fi trecut peste ele din libera lor voie. N-a poruncit feciorie, dar mulţi o trăiesc. Nu a poruncit neagoniseală, dar mulţi se leapădă de cele ale lor, prin fapte arătând şi mărturisind împlinirea cu uşurinţă a poruncilor Legii. Nimeni n-ar fi trecut peste acestea, de n-ar fi fost lesnicioase cele poruncite.

N-a poruncit feciorie, ca cel ce porunceşte feciorie, sub sila legii îl aduce pe cel ce nu voieşte s-o îndeplinească. Iar cel ce sfătuieşte, lasă pe ascultător ca un stăpân să. aleagă. Pentru aceasta şi Pavel zice: „Cât despre fecioare, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu” (I Cor. 7, 25). Vezi că n-a dat poruncă, ci sfat. Vezi că n-a poruncit, ci a îndemnat. Şi mare este deosebirea; una este a obligaţiei, iar cealaltă a voinţei. Nu poruncesc, zice, ca să nu îngreuiez, ci sfătuiesc şi îndemn, ca să atrag.

Aşa şi Hristos, n-a zis ca toţi să păzească fecioria, că de ar fi poruncit ca toţi să păzească fecioria şi ar fi făcut lege din acest sfat, cel ce n-ar fi păzit-o ar fi fost pedepsit cu pedepse mari, iar cel ce ar fi îndeplinit-o nu ar fi dobândit multă cinste, precum dobândesc cei ce acum o săvârşesc. Ai văzut cum Puitorul de lege ne cruţă pe noi? Cum poartă grijă de mântuirea noastră ? Oare nu putea să o facă şi pe aceasta poruncă, şi cei ce păzesc fecioria să se cinstească, iar cei ce n-o păzesc să se pedepsească? Dar ar fi îngreuiat firea. De aceea cruţă firea noastră, lăsând în afara luptei fecioria. A lăsat, deci, mai presus de nevoinţă fecioria, ca şi cei ce o săvârşesc să fie încununată, arătându-şi mărimea lor de suflet şi cei ce nu pot să dobândească iertare de la Stăpânul.

La fel şi pentru neagoniseală n-a dat lege. Că n-a zis hotărât: „vinde-ţi averile tale”, ci ,,de voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta…” (Mt. 19, 21). La libera ta voie stă alegerea; stăpân eşti al sfatului tău. Nu sileşte, nici nu îngreuiază. Şi de vei împlini acest sfat, te încununezi, iar de nu vei săvârşi nu te pedepseşti. Cele ce sunt poruncite n-au atâta răsplătire precum au cele ce se fac din libera voinţă şi din osârdie. Iar pentru acestea martor voi aduce pe Pavel, care zice: „Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă”. Pentru ce ? „Pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti” (I Cor. 9, 16). Vezi că cel ce a isprăvit ceva poruncit de lege nu are plată multă? Că este datorie. Iar cel ce nu a împlinit, vinovat este de pedeapsă şi de osândă. „Căci vai mie dacă nu voi binevesti”. Iar la celelalte care sunt săvârşite din libera voinţă nu este aşa.

Dar cum Şi care este răsplătirea? „Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie” (Idem 9, 18). Acolo era lege şi pentru aceasta nu avea plată multă, iar aici este fapta liberei voinţe şi de aceea mare era plata. Acestea toate nu le-am zis în zadar din dumnezeiasca Lege, ci ca să arăt că nu este grea, că nu este dificilă şi ostenicioasă, nici cu neputinţă de împlinit. Să facem dar arătat aceasta din însuşi cuvintele lui Hristos. „Cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa”. Ştia Hristos aceasta, că mult vor încălca Legea ca fiind grea. Pentru aceasta nu a adus învăţătura singură, ci a pomenit şi de Legea veche, arătând eu iubire de oameni prin asemănare, uşurătatea celei noi.

Şi cum ? Luaţi aminte. Nu a zis numai „Cel ce caută la femeie pentru a o pofti pe ea, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa”, ci - aici luaţi aminte cu dinadinsul - mai întâi a pomenit de Legea cea veche, zicând: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi. Iar Eu vă zic vouă: Tot cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a desfrânat cu ea în inima sa” (Mt. 5, 27, 28).

Ai văzut pe amândouă Legile, pe cea veche, care a pus-o Moise şi pe cea nouă, care a adus-o Hristos. Dar şi pe aceea El a pus-o, căci El a grăit prin Moise. Şi de unde este arătat că şi pe aceea El a pus-o? Nu de la Ioan, nici de la apostoli voi aduce mărturia, căci către iudei îmi este lupta acum, ci de la prooroci, cărora lor li se pare că cred. De la ei voi arăta că Scriptura şi cea veche şi cea nouă au un singur Dătător de lege.

Şi ce zice Ieremia? „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou”. Ai văzut aşezământul cel nou numit în Legea cea veche? Ai auzit şi numirea lui strălucind cu atâţia ani mai înainte? „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou”. Dar de unde este arătat că şi pe cel vechi tot El l-a dat ? Din cele ce urmează, căci după ce a zis: „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou”, a adaus: „Nu după aşezământul de lege pe care l-am făcut cu părinţii lor…”.

Aşa este cu adevărat, dar încă n-am arătat dovada, căci trebuie ca toate cele doveditoare să le aducem de faţă, ca din toate părţile să se lămurească cuvântul, iar celor neruşinaţi să nu le rămână nici o pricină de învinuire. „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nouă. Nu după aşezământul, de lege pe care l-am făcut cu părinţii lor…”.

A aşezat legământ lui Noe, când a fost potopul, voind să ne izbăvească de toată frica, ca ne văzând noi ploaie, să socotim că va fi potop şi se va pierde iarăşi neamul omenesc. De aceea zice: „Iată Eu voi pune legământ cu voi şi cu seminţia voastră după voi” (Fac. 9, 9). Apoi a aşezat legământ tăierea împrejur lui Avraam. După aceea a aşezat legământ prin Moise, care le este cunoscut tuturor. A zis Ieremia: „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou. Nu după aşezământul de lege, pe care l-am făcut cu părinţii lor”.

Spune care părinţi? Căci şi Noe a fost părinte şi Avraam. Deci despre care părinţi zice? Căci nedumerirea nelinişteşte. Ci luaţi aminte aici. „Nu după aşezământul de lege, pe care l-am aşezat părinţilor lor”. Şi ca să nu zici că de cel din vremea lui Noe, sau de cel din vremea lui Avraam pomeneşte, adaugă apoi şi vremea. „În ziua în care i-am luat pe ei de mână şi i-am scos din pământul Egiptului” (Ier. 31, 31), Ai văzut câtă lumină a făcut arătarea timpului ? Nu mai grăieşte împotrivă de acum iudeul. Adu-ţi aminte de timp şi vei cunoaşte legământul: „În ziua când i-am luat pe ei de mână”.

Dar pentru ce spune şi felul ieşirii? „În ziua în care i-am luat pe ei de mână şi i-am scos din pământul Egiptului”. Ca să arate dragostea părintească, că nu i-a scos ca pe nişte robi, ci ca un tată, luând pe copil de mână, aşa i-a izbăvit. Nu poruncindu-i să vină în urma Lui ca o slugă, ci ca pe un fiu de bun neam şi slobod l-a scos luându-l de mâna cea dreaptă. Ai văzut acelaşi Puitor de lege al ambelor Legăminte ? Şi de vreme ce ne-am izbăvit de prigoniri în cuvinte îţi voi arăta aceasta şi din Legământul cel nou, ca să vezi unirea lor. Ai auzit proorocia cea prin cuvinte, învaţă-te şi proorocirea cea prin închipuiri. Şi fiindcă şi aceasta este neluminată, pe scurt voi spune ce este proorocia prin închipuire şi ce este cea prin cuvinte.

Proorocirea cea prin închipuire este proorocia prin lucruri, iar cealaltă este cea prin cuvinte. Pe cei mai cu pricepere îi adeverea prin cuvinte, iar pe cei mai nesimţitori îi încredinţa prin vederea lucrurilor. Şi fiindcă Dumnezeu trebuia să se facă trup şi pământul să se facă cer, iar firea noastră să se suie la neamul cel bun al îngerilor, şi fiindcă vestirea bunătăţilor ce aveau să fie covârşeau nădejdea şi aşteptarea oamenilor şi în scurt, trebuie să se săvârşească lucruri mari, pentru aceasta ca nu cu lucrurile cele noi şi pre-slăvite, arătate deodată, să tulbure pe cei ce ar fi văzut şi auzit, mai înainte le-a închipuit prin lucruri şi prin cuvinte, obişnuind auzul şi vederea lor cu ele şi pregătind pe cele ce vor să fie. In acest fel este proorocia prin cuvinte şi cea prin închipuiri.

Una prin cuvinte, iar cealaltă prin lucruri. îţi voi arăta şi mai luminat proorocia cea prin lucru şi cea prin cuvinte ia Hristos. „Ca o oaie spre junghiere s-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde” (Is. 53, 7). Aceasta este proorocia prin cuvânt. Iar atunci când a adus Avraam pe Isac spre junghiere şi văzând un berbec cu coarnele încurcate într-un mărăcine, l-a adus jertfă cu lucrul, închipuind mai dinainte Patima cea mântuitoare.

Voieşti să-ţi arăt cele două Legăminte închipuite prin lucruri? Deci precum ai auzit despre oaie prin cuvânt, înţelege-o şi prin lucru. „Spuneţi-mi cei, ce voiţi să fiţi sub Lege” (Galat. 4, 21). Bine a zis: „cei ce voiţi”, căci nu erau. Că de ar fi fost sub Lege, nu ar fi fost sub Lege. Nedumerire este ceea ce se grăieşte. Că de ar fi fost sub Lege, ar fi cunoscut pe Hristos, care a slobozit de sub jugul Legii. Căci Legea la Hristos trimetea pe cei cu bună înţelegere. Cel ce nu cinsteşte pe Dascălul, nu cunoaşte nici pe Pedagogul. Pentru aceea zice: ,,Spuneţi-mi cei ce voiţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea ? Că Avraam doi feciori a avut, unul din slujnică, iar altul din cea slobodă, care au altă înţelegere”.

Ai văzut proorocia prin lucru ? Că a avea femei nu este cuvânt, ci lucru. Ţi-am arătat prin cuvânt şi slujnică şi slobodă ale aceluiaşi bărbat, ca să te înveţi prin lucruri că unul este puitorul de lege al ambelor Legăminte. Avraam a avut două femei. Iar acestea închipuiesc cele două Legăminte, care au acelaşi Puitor de lege. Precum acolo oaie şi oaie, una prin cuvânt, iar alta prin lucru. Şi mare este unirea lucrurilor cu a cuvintelor. Aşa şi aici două Legăminte şi pe acestea Ieremia mai înainte l-a arătat prin cuvânt, iar Avraam cu cele două femei, prin lucruri le-a închipuit. Căci precum un bărbat cu două femei, aşa un Puitor de lege şi două Legăminte. Dar alta era ceea ce acestea închipuiesc cele două Legăminte, s-a spus: „Cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a prea-desfrânat cu ea în inima sa”. Aşa este cu adevărat.

Dar pentru ce toate acestea le-am spus? Pentru care pricină aminteşte şi de Legea veche? Căci zice: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”. A ştiut că este grea porunca, nu în împlinirea ei, ci din lenevirea ascultătorilor. Că multe din fire lesnicioase se fac atunci, cu anevoie de săvârşit când ne lenevim. Precum şi cele grele, uşoare şi lesnicioase se fac când ne silim. Că greutatea nu este în firea lucrurilor, ci în voinţa celui ce o întrebuinţează. Şi cum că aceasta este adevărat, arătat este din cele ce urmează.

Mierea este dulce şi bună la gust, dar celor bolnavi este amară şi greţoasă, dar nu din firea sa, ci din boala acelora. Aşa şi Legea de se va părea că este grea de îndeplinit, nu din firea sa este aşa, ci din lenevirea noastră. Şi nu-mi pricinuieşte multă osteneală ca să-ţi arăt că este lesnicioasă şi uşor de împlinit. Ceea ce ar fi făcut-o pe ea grea de împlinit, era dacă ar fi zis cele dimpotrivă. Acum ea zice: Fugi de vederea femeii, depărtează-te de înverşunare. Iar cea grea ar fi fost de ar fi zis: Ia aminte la femei, iscodeşte frumuseţile cele străine şi aşa stăpâneşte-ţi pofta, Dar aceasta ar fi fost greu cu adevărat de îndeplinit. Iar a zice: Fugi de cuptor, depărtează-te de foc, nu te apropia de flacără, ca să rămâi nevătămat, aduce multă lesnire; că porunca este potrivit firii, şi nu împotriva ei.

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”. Pentru care pricină ne pomeneşte de Legea veche, dacă vrea să aducă alta nouă ? Ca din alăturarea lor să vezi că nu este luptă între aceea şi aceasta. Căci atunci când va fi ne-împotrivire, înţelegerea va fi mai luminată. Şi fiindcă unii aveau să învinuiască că spune acestea, legiuind împotrivă, de aceea zice, iată pe amândouă Legile alăturea le pun, cercetează şi vezi unirea lor. Şi nu numai pentru aceasta le-a alăturat, ci ca să arate că cea nouă este şi lesnicioasă şi adusă la bună vreme.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi. „Şi a zis aceasta tuturor celor ce au zăbovit în Legea veche, ca un dascăl către un copil leneş, care încă mai rămâne la lecţiile cele vechi. Şi voind să-l urce la cele mai înalte, îi mustră, zicând: Gândeşte-te de câtă vreme stai la lecţia aceasta”. La fel şi Hristos, aducându-le aminte că multă vreme au zăbovit în Legea cea veche şi că a sosit vremea să se suie la o înţelegere mai înaltă, a darului Duhului, îi trage de la: „Auzit-aţi că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”, lege care era potrivită celor vechi: „Dar Eu vă zic vouă…”. Şi n-a zis acestea celor vechi fiindcă firea omenească era nedesăvârşită, dar când ea a sporit şi s-a ridicat la o înţelegere mai înaltă, era nevoie să fie aduse şi învăţături mai înalte.

Şi ca nu cineva auzind acestea şi cugetând la înălţimea acestei filozofii, să pregete şi să se tragă înapoi, zice: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 21). Dar mai multă osteneală ceri de la mine? Pentru ce? Oare nu sunt şi eu om ca şi aceia ? Şi pentru care pricină a adaus ostenelile ? Şi de ce a pus nevoinţe mai mari ? Da, dar aduc daruri mai mari, că nu Palestina, v-am dat vouă, nici pământul în care curge miere şi lapte, ci însuşi cerul vi-l dau.

Dar nu numai întru răsplătirea faptelor bune îi întrecem pe aceia, ci şi pedepsirea păcatelor, că cei mai înainte de Lege mai uşor se pedepsesc pentru acelaşi păcat decât cei de sub Lege, căci zice: „Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri” (Rom. 2, 12). Adică nu au Legea care să-i pârască, ci vor fi judecaţi după fire; gândurile părându-se între ele, sau îndreptându-se. Iar cei ce vor săvârşi aceleaşi păcate în legea Darului, nespus mai mare osândă vor lua. Deosebirea acestora a arătat-o Pavel, zicând: „Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis iară de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiţi-vă: cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a batjocorit duhul harului” (Evr. 10, 28-29). Vezi că sub dar mai mare este osânda, precum şi darurile sunt mai mari.

Şi fiindcă v-am pomenit de Tainele cele prea înfricoşate şi duhovniceşti, vă rog şi cer de la voi, şi cu toată osârdia vă poftesc ca, lepădând tot păcatul, să vă apropiaţi la această înfricoşată masă, căci zice: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). Iar cel ce nu este vrednic să vadă pe Domnul, nici de împărtăşirea Trupului Lui nu este vrednic. Căci zice Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (I Cor. 11, 28). Nu a descoperit rana, nu a prihănit în privelişte, nu a pus martori ai greşalelor, ci înlăuntru, în conştiinţa ta, nefiind nimeni de faţă, fără numai Dumnezeu, Cela ce toate le vede, fă judecata şi cercetarea păcatelor şi toată viaţa ta cercetând-o adu păcatele tale la judecata minţii, îndreptează-te şi aşa cu conştiinţă curată atinge-te de sfinţita Masă şi te împărtăşeşte din Sfânta Jertfă.

Acestea avându-le în minte, şi în toate curăţându-ne, astfel să ne apropiem de Sfintele Taine, ca nu spre judecată sau spre osândă să primim acestea, ci spre mântuire şi sănătatea sufletului, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.