Rugaciunea in Sfânta Scriptură

Rugăciunea cu gura şi cu glasul ne este arătată de Sfânta Scriptură; pildă atât a ei cât şi a cântării cu glas tare ne-a dat însuşi Mântuitorul, ne-au dat şi Sfinţii Apostoli, urmând predaniei Domnului. Şi cântând, după terminarea Cinei celei de Taină, ne povesteşte Sfântul Evanghelist Matei despre Domnul şi Aposto­lii Lui, au ieşit în muntele Măslinilor (Mt. XXVI, 30). Domnul S-a rugat în auzul tuturor înainte de a-1 în­via pe Lazăr cel mort de a patra zi (In. XI, 41-42).

Sfântul Apostol Pavel şi tovarăşul său Sila, închişi fiind în temniţă, se rugau lui Dumnezeu şi-i înălţau cântare în miez de noapte: ceilalţi întemniţaţi luau aminte la ei. Fără de veste, la auzul cântării lor, s-a fă­cut cutremur mare, de s-au clătit temeliile temniţei: si nu­maidecât s-au deschis toate uşile, si legăturile tuturor s-au dezlegat (Fapte XVI, 26). Rugăciunea Sfintei Ana, maica proorocului Samuil, adeseori dată de Sfinţii Părinţi ca pildă a rugăciunii, nu era doar rugăciune a minţii. Ea, spune Scriptura, grăia întru inima sa: doar buzele ei se mişcau, iar glasul nu se auzea (l îmţx 1,13). Rugăciunea aceasta, cu toate că nu era făcută cu glas tare, era rugăciune a inimii şi totodată a gurii. Sfântul Apostolul Pavel a numit rugăciunea cu gura roadă buzelor - îndeamnă pe creştini să aducă jertfă de lauda pururea lui Dumnezeu, adică roadă buzelor ce se mărturi­sesc numelui Lui (Evr. XIII, 15); le porunceşte să vor­bească între ei în psalmi şi laude şi cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând în inimile lor Domnului (Ef. V, 19), rugăciunea şi cântarea avându-le totodată şi în gură. El dojeneşte neluarea-aminte în rugăciunea cu gura şi cu glasul. Trâmbiţa de va da glas fără de semn (necu­noscut, neînţeles), spune el, cine se va găti la război ? Aşa şi voi: prin limbă de nu veţi da cuvânt cu bună înţele­gere, cum se va cunoaşte ceea ce veţi grăi l (l Cor. XIV, 8, 9). Deşi Apostolul a zis cuvintele acestea pentru cei ce se roagă şi vestesc insuflările Sfântului Duh în limbi străine, Sfinţii Părinţi pe bună dreptate le apli­că şi celor ce se roagă fără luare-aminte. Cel ce se roa­gă fără luare-aminte, şi ca atare nu înţelege cuvintele pe care le rosteşte, ce este altceva faţă de sine însuşi decât un vorbitor de limbă străină ?