Ouale de Pasti in Italia

Masa din duminica Pastelui nu se incheie cu una cu doua .Adeseori, copii recita poezii si spun povesti invatate la scoala. Desi in Italia nu exista obiceiul iepurasului de Pasti , cei mici primesc cate un cadou pentru recitalul oferit. Darul traditional este un mare ou din ciocolata invelit in poleiala continand o surpriza. Indragostitii isi daruiesc si ei reciproc astfel de cadouri , mai ales ca artizanii italieni s-au perfectionat in crearea de oua personalizate ingloband un dar ales de fiecare client.
Dupa pranz , multi copii isi aleg de pe masa oua tari, fierte , de obicei colorate in maro si rosu cu ajutorul cojilor de ceapa. Ca si la noi, urmeaza o competitie de ciocnit oua , care starneste multe controverse, mai ales daca se descopera ca cineva foloseste un ou din lemn.

Masa din duminica Pastelui nu se incheie cu una cu doua .Adeseori, copii recita poezii si spun povesti invatate la scoala. Desi in Italia nu exista obiceiul iepurasului de Pasti , cei mici primesc cate un cadou pentru recitalul oferit. Darul traditional este un mare ou din ciocolata invelit in poleiala continand o surpriza. Indragostitii isi daruiesc si ei reciproc astfel de cadouri , mai ales ca artizanii italieni s-au perfectionat in crearea de oua personalizate ingloband un dar ales de fiecare client.
Dupa pranz , multi copii isi aleg de pe masa oua tari, fierte , de obicei colorate in maro si rosu cu ajutorul cojilor de ceapa. Ca si la noi, urmeaza o competitie de ciocnit oua , care starneste multe controverse, mai ales daca se descopera ca cineva foloseste un ou din lemn.

Masa din duminica Pastelui nu se incheie cu una cu doua .Adeseori, copii recita poezii si spun povesti invatate la scoala. Desi in Italia nu exista obiceiul iepurasului de Pasti , cei mici primesc cate un cadou pentru recitalul oferit. Darul traditional este un mare ou din ciocolata invelit in poleiala continand o surpriza. Indragostitii isi daruiesc si ei reciproc astfel de cadouri , mai ales ca artizanii italieni s-au perfectionat in crearea de oua personalizate ingloband un dar ales de fiecare client.
Dupa pranz , multi copii isi aleg de pe masa oua tari, fierte , de obicei colorate in maro si rosu cu ajutorul cojilor de ceapa. Ca si la noi, urmeaza o competitie de ciocnit oua , care starneste multe controverse, mai ales daca se descopera ca cineva foloseste un ou din lemn.

Pasquetta - A doua zi de Paste

Pasquetta ("micul Paste") , cunoscuta si sub numele de "Lunea pastelui" este o zi de sarbatoare si in Italia. Denumita si "Lunedì dell’Angelo" (lunea ingerului) ), in aceasta zi se comemoreaza , asa cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea , "intalnirea mesagerului ceresc cu femeile grabite sa ajunga la mormantul lui Cristos " , ocazie cu care acestora li s-a zis " Nu va temeti, ca stiu ca pe Iisus cel rastignit Il cautati. Nu este aici; caci S-a sculat precum a zis."
Cei care nu au reusit sa plece de acasa pana de Pasquetta , fac o mica excursie sau isi programeaza o scurta iesire din oras . Cei aflati deja departe de caminul lor obisnuiesc sa iasa la un picnic , oferindu-si relaxare si liniste dupa involburarea duminicii de Pasti.

Duminica de Pasti in Italia

Sarbatoarea "Pasqua" (Pastele) este cu atat mai frumoasa pe taramul italian cu cat poti sa o petreci dupa chipul si asemanarea ta. O zicala specifica italienilor este "Natale con i tuoi, Pasqua con chi vuoi" , sau "Craciunul impreuna cu familia , Pastele alaturi de cine iti doresti" .Gratie acestei principiu, multi dintre italieni pleaca in vacanta cu ocazia sfintei saptamani , indreptandu-se catre munti ori plajele abia deschise .Locuri din zona sudica , precum Capri, Ischia si Sicilia , prilejuiesc un varf de sezon cu prilejul Pastilor.
Oriunde ajung italienii , primul lucru la care se gandesc este mancarea. Retele traditionale din miel , dar si iepure , alterneza cu ouale fierte , "antipasto" (incluzand carnati uscati si branza proaspata) si , desigur , pastele.Deserturile populare de Pasti cuprind "pastiera" , o placinta din grau , " migliaccio" , o prajitura cu spaghetti , si "colomba" , o prajitura in forma de porumbel cu glazura si migdale.

Sarbatoarea religioasa a Pastelui in Italia

Reinnoirea Pastelui incepe sa fie simtita odata cu "Domenica della Palme" / "Duminica palmierilor" , asa cum este numita in Italia duminica Floriilor.Cu acest prilej, majoritatea italienilor se indreapta spre biserica pentru a participa la liturghie .Dupa ce primesc binecuvantarea preotului , ei obisnuiesc sa impleteasca frunze de palmier in forma de cruce sau in alte modele precum flori sau ghirlande , pe care le daruiesc prietenilor si membrilor familiei ca insemne de noroc.Cei mai credinciosi dintre italieni merg la biserica in fiecare zi dintre Dumica palmierilor si duminica de Pasti. In "Venerdi Santo" sau "vinerea sfanta" , multe orase gazduiesc parade prin care se reaminteste drumul patimilor lui Cristos catre locul sau de crucificare. In ajunul Pastelui , la miezul noptii, aproape intreaga suflare se aduna pentru a lua parte la una din cele mai lungi liturghii ale anului, asteptand invierea Domnului.
Bisericile, cel putin cele din sudul Italiei , sunt de obicei pline in dimineata de Pasti.Altarele sunt inundate de flori albe , "camicie" sau cale, garoafe si romanita.Dupa indelungata liturghie din noaptea anteriora , se celebreaza acum una mai scurta si mai incantatoare parca. "Messa corta, tavola lunga" , ori "Slujba scurta , masa lunga" , este motoul italian pentru Paste. In acest fel , se intelege ca dupa o saptama de post aspru si rugaciuni , urmeaza rasplata unui ospat imbelsugat impreuna cu prietenii.

Pastele in Italia - Traditii si obiceiuri

Daca iti petreci Pastele in Italia , ai ocazia sa te simti renascut .Bogatia de culori care te inconjoara , violetul inchis , rozul luminos , albastrul deschis si galbenul stralucitor se astern peste tot in jurul tau , mai ales in sudul tarii.De la florile puternic parfumate si pana la soarele patrunzator, intreaga natura din peninsula din aceasta perioada pare a fi un mod prin care Domnul iti reaminteste despre invierea lui.

Sarbatoarea Pastilor in Italia iti poate darui o perspectiva cu totul noua despre viata chiar si atunci cand esti pe strada sau te asezi pe o banca dintr-o "piazza" , rezumandu-te sa privesti in jurul tau : oamenii se misca mai usor , parca plutind, eliberati de hainele groase din iarna si insufletiti de sfanta sarbatoare , iar vitrinele magazinelor sunt pline de oua invelite in folii colorate si stralucitoare. Italienii par a fi mai prietenosi si mai deschisi decat in alte perioade ale anului , iar caldura lor sufleteasca este in masura sa te faca sa te gandesti sa poposesti mai mult timp pe aceste meleaguri.

Societatea (re)cunoaşterii

Recent, Uniunea Europeană şi-a asumat prin Tratatul de la Lisabona statutul de societate a cunoaşterii. Cu alte cuvinte, pentru ca Uniunea Europeană să aibă o poziţie înaltă în raport cu alte constructe politice şi economice ale lumii, trebuie să producă cunoaştere. Astfel, instituţiile europene ne spun informal că într-o astfel de societate cei care creează cunoaşterea sunt cei privilegiaţi: profesori, cercetători, manageri, artişti, ingineri, medici etc. Dacă în perioada interbelică majoritatea revistelor ştiinţifice şi de cultură erau mai ieftine pentru funcţionarii publici, preoţi, învăţători, studenţi etc. decât pentru cei cu profesii liberale, astăzi societatea românească pare a fi foarte departe de drumul european asumant. Investiţiile în cercetare din România sunt de circa patru ori mai mici faţă de media europeană. Cu toate acestea, exemplul creştinilor sociali de la începutul secolului al XX-lea ne arată faptul că miezul dezbaterilor publice ar trebui să fie nu salariul minim (minimum wage), ci salariul just (just wage), primul fiind doar o consecinţă matematică a unei reflecţii solide despre cel de-al doilea. Astăzi, societatea românească nu trebuie reconstruită pornind de la bazele ei economice, ci, mai degrabă, de la principiile moralei creştine care ne-au fost expropriate timp de 45 de ani. "Dumnezeu a creat lumea pentru toţi oamenii, prin urmare, cei care au controlul asupra beneficiilor naturii sunt obligaţi să permită şi celorlalţi accesul la acestea."

Crestinii sociali

Analizând situaţia jalnică a muncitorilor salariaţi, papa Leon al XIII-lea dă în 1891 enciclica Rerum novarum. Concomitent şi în concordanţă cu poziţia pontificală, prinde consistenţă curentul creştinismului social în ţări precum Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia, pornindu-se de la premisa că nici un domeniul al vieţii sociale nu este imun la învăţătura Bisericii. Chiar şi o piaţă economică impersonală nu se poate sustrage sancţionării ei de către teologia creştină. Şi în ţara noastră creştinii ortodocşi autointitulaţi sociali dezbat problema salariului just în paginile revistelor teologice şi religioase ale începutului de secol XX (Biserica Ortodoxă Română, Solidaritatea, Renaşterea etc). Printre aceştia, amintim teologi (mitropolitul Irineu Mihălcescu, episcopul Bartolomeu Stănescu, profesorii universitari Şerban Ionescu şi Vasile Ghe. Ispir), dar şi laici precum chimistul Ştefan Bogdan, juristul C.A. Teodorescu şi alţii. Sub impresia grelei crize economice în 1929, papa Pius al XI-lea readuce în dezbatere prin enciclica Quadragesimo Anno situaţia muncitorilor şi veniturile acestora, arătând că salariul trebuie să fie proporţional nu numai cu necesităţile muncitorilor, dar şi cu cele ale familiei lor. Munca trebuie remunerată astfel încât muncitorul să asigure atât pentru sine, cât şi pentru ai săi o viaţă demnă din punct de vedere spiritual, material şi cultural. Salariul familial trebuie să asigure familiei posibilitatea de a-şi achiziţiona nişte proprietăţi (casă, maşină, pământ) ca o garanţie a libertăţii exprimate prin dreptul de proprietate. Prin urmare, tema salariului just aduce în discuţie nevoile familiei, nu ale individului, întrucât bărbatul şi femeia sunt prin căsătorie un singur trup. Este totodată puternic influenţată de liberalismul care promova dreptul la proprietate privată ca o consecinţă a dreptului natural (John Augustine Ryan, A Living Wage: Its Ethical and Economic Aspects, 1906 şi Léon Polier, Lâidée du juste salaire, 1903). Depăşind viziuni anterioare strict matematice, cum este cea a economistului german Johann Heinrich von Thünen, care propunea la 1850 ca salariul să fie calculat prin "extragerea radicalului din media geometrică între valoarea reprezentată de costul vieţii pentru lucrător şi valoarea produsului total", teologia socială creştină ne propune o viziune personalistă asupra omului: Dumnezeu a creat lumea pentru toţi oamenii, prin urmare cei care au controlul asupra beneficiilor naturii sunt obligaţi să permită şi celorlalţi accesul la acestea. Mai mult decât atât, capitalul, deşi nu este un rău în sine, este doar un instrument pentru mântuire. Acumularea de capital fără măsură şi în detrimentul aproapelui nostru nu se poate rămâne nesancţionată de învăţătura şi trăirea creştină. Totodată, dreptul la un salariu just nu ne pune în conflict cu ceilalţi, ci înseamnă un drept obţinut prin naştere, acela de a trăi o viaţă în demnitate: "E o lege de justiţie naturală că salariul nu trebuie să fie insuficient, pentru a face pe lucrător să trăiască sobru şi cinstit" (papa Leon al XIII-lea).

Salariul just :Legea salarizării unice, în dezbatere publică

România postcomunistă este pusă sub semnul injustiţiei sociale. Cetăţenii reclamă lipsa proiectelor de societate şi răspund mai degrabă negativ în ceea ce priveşte sondarea gradului de încredere în instituţiile statului. Cu toate acestea, ideile reformatoare sau planurile de salvare a ţării inundă spaţiul public înecându-l în propriul suc, astfel încât rareori distingem o viziune coerentă asupra societăţii noastre. Vocile intelectualilor publici sunt mai deloc auzite, în vreme ce micile zâzanii cu iz de huliganism politic devin subiecte de presă pentru un public firav educat în ceea ce priveşte cultura politică. Cea din urmă ne spune că una dintre marile griji ale guvernelor este aceea de a căuta să instaureze dreptatea socială, chiar dacă societatea pare dezbinată de clivajele postcomuniste: săraci contra bogaţi, descurcăreţi contra inadaptaţi ai capitalismului postmodern, credincioşi contra ignoranţi ai spiritualului. Dreptatea socială Problema dreptăţii sociale a preocupat societăţile moderne încă de când acestea au dobândit conştiinţa de sine. Unul dintre elementele cele mai importante pentru justiţia socială este asigurarea unui salariu care să respecte demnitatea şi libertatea umană. Chiar dacă nu guvernul plăteşte toate salariile, el are rolul de a se asigura că toţi cetăţenii au la sfârşitul unei luni de muncă posibilitatea de a trăi demn. În acest sens, instrumentele sunt foarte diferite: nu în toate ţările întâlnim o lege a salariului minim garantat de guvern, contracte colective de muncă sau sindicate foarte puternice. Întâlnim în schimb o substanţială reflecţie politică asupra salarizării. Toma dâAquino este printre primii teologi, care, încercând să măsoare valoarea muncii, a descris principiile creştine ale echităţii veniturilor conform cuvintelor Mântuitorului Nostru Iisus Hristos: "Vrednic este lucrătorul de plata sa" (Evanghelia după Luca 10, 7). Căzută în ignoranţă până în zorii modernităţii, tema salariului just revine în atenţia creştinilor sociali abia la sfârşitul secolului al XIX-lea când, sub presiunea socialismului perceput ca anticreştin, a fost avansată ideea de justiţie socială creştină.