Copiii-amintiri ale paradisului, dupa Dostoievski

In ierarhia personajelor lui Dostoievski, copiii reprezinta, ca in Evanghelie, treapta cea mai de sus a nevinovatiei. Geniul lui descopera faramele frumusetii vesnice in frunzele fragede, in flori, in raze, in pasarele, dar mai ales in faptura fara pacat a copiilor. Lumea noastra nu se poate schimba in icoana a paradisului nici prin batrani, nici prin adulti, ci prin acesti copii, daca vor izbuti sa ramana copii pana la sfarsit. La ei ne trimit batranii, care incarneaza conceptia mesianica a scriitorului si in mijlocul lor raman curati tinerii apostoli ai aceleiasi conceptii, Aliosa Karamazov si Printul Miskin. Singura copilaria detine taina transfigurarii cosmice. Dostoievski dezvolta in romanele sale o ampla doctrina de pedagogie crestina pentru a nu corupe aceasta taina, pentru a o pastra si a o spori. Tragedia copilariei insa, ca si tragedia raiului pamantesc, sta in orgoliul nostru de a-i creste nu dupa natura lor primordiala, ci dupa chipul si asemanareaharului dumnezeiesc. Caci starea de copilarie evanghelica, din moment ce e la aceeasi inaltime cu sfintenia, e o stare de har. noastra, desfigurate de pacat. Daca, fara sa uitam virtualitatile negative ce zac in fiinta omeneasca, pruncul e masura sfinteniei, si daca noi, adultii, prin experierita propriei noastre constiinte, avem sentimentul decaderii personale din puritatea copilariei, ce urmeaza de aici decat sa schimbam cu totul sistemul de crestere a noilor generatii? Cu alte cuvinte, in loc ca adultul sa fie modelul dupa care se deformeaza pruncul, acesta din urma sa fie propus drept model si masura a propriei lui dezvoltari ulterioare. Educatia cu adevarat crestina ar fi atunci, dezvoltarea si pastrarea puritatii copilaresti in omul de mai tarziu. Participand la o asemenea opera de educatie, adultii insisi s-ar transforma dupa chipul copilariei, adica s-ar ridica din pacatul vietii la nivelul edenic al ei. E cu putinta lucrul acesta pentru adulti? Raspunsul e usor de dat; o asemenea educatie nu se concepe decat sub legea harului Duhului Sfant. in termeni teologici, aceasta inseamna descoperirea in constiinta a harului, care exista in noi de la botez. Printr-o asemenea educatie, atat copiii cat si adultii se regasesc impreuna la acelasi nivel spiritual al

Copiii -o interfata a raiului

Raiul e zona spirituala a iubirii universale. Sub aceasta forma, de perfectiune launtrica a inimii, el ar fi posibil chiar in aceasta lume. Copiii nu urasc, ei stiu sa iubeasca. Si iubirea lor cheama iubirea noastra a tuturor. Cata lumina din raiul spiritual a mai ramas in fiecare om o poti vedea din atitudinea lui fata de copii. Sunt oameni care au oroare de copii. Asemenea oameni sunt monstrii cei mai groaznici, pe care i-a facut duhul diabolic al pacatului. De la ei nimic bun nu se mai poate astepta, fiindca urasc ultima ramasita a raiului pe pamant. Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legatura de sange, dovedesc inca in sufletul lor afinitati cu raiul; si pe acest fond de bunatate nativa s-ar putea cladi inca din aceasta viata inceputul paradisului ceresc.

Scriitorul de geniu, care a dat in arta expresia cea mai inalta acestei idei, e Dostoievski. Daca in natura genialitatii se pastreaza ceva din puritatea copilariei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decat aceasta afinitate fireasca. Din ea se ridica viziunea mareata a unei lumi noi, rezidita din sfintenia copilariei.

Iubirea pentru copii in sens metafizic

In insasi iubirea noastra pentru copil, instinctul maternitatii, al paternitatii, al fratiei, se lumineaza si se largeste de un sens mai inalt, de un sens metafizic al vietii. In leaganul unde doarme sau gangureste un nou venit, se dezghioaca sub ochii nostri, din adancimi pe care nu le stapanim, un miracol de puritate si candoare din alta lume. Filosoful american Emerson, in minunata-i corespondenta cu Carlyle, vestindu-i acestuia nasterea unui copil, il numeste cu o bucurie aproape extatica "mugur de Dumnezeu". Si daca e in aceasta lume ceva ce oglindeste in chip firesc dragostea de oameni a lui Dumnezeu, care ploua mila cereasca peste buni si peste rai si revarsa lumina peste drepti si peste nedrepti, aceasta e iubirea de copii. Un parinte continua sa-si iubeasca odrasla chiar atunci cand ea s-a prabusit in ticalosia vietii si inca mai mult atunci. Aceasta iubire indurerata, care trece dincolo de orice motive rationale, e una din tainele adanci ale vietii ce nu-si are prototipul decat in iubirea lui Dumnezeu pentru faptura cazuta. Ea e un element paradisiac, care continua sub imperiul pacatului.

Genealitatea -pecete a copilariei

Genialitatea e apropiata adesea de copilarie. O anumita puritate estetica, o anumita naivitate, care e uneori incredere in orice, dar mai ales incredere in propria-i misiune, o anumita predominare a instinctelor originare, o anumita spontaneitate proaspata si luminoasa apropie geniul de copil. Despre el se spune, nu fara dreptate, ca izbuteste sa se pastreze pana la sfarsit in aureola frageda a prunciei. Cu toata multipla si uimitoarea sa inteligenta, Goethe facea contemporanilor impresia unui copil batran. Viata lui Mozart pare o tainica intrupare a ideii acesteia. Muzica lui e imaginea melodica a unei gingasii si a unei fragezimi ce nu cunoaste batranetea. Sugerata de aceasta apropiere, exista chiar incercarea interesanta, dar fara sorti de izbanda, de a lamuri originea artei prin analogia cu jocul copiilor.

Pe de alta parte, Evanghelia aseamana sfintenia cu copilaria. Mantuitorul face din prunc masura omului desavarsit. Nu pruncul trebuie sa ne urmeze pe noi, ci noi trebuie sa-l imitam pentru a cuceri imparatia cerurilor.

Astfel, din domeniile deosebite ale artei si ale religiei, valorile supreme care sunt genialitatea si sfintenia converg in asemanarea cu copilaria ca intr-un punct de sprijin imanent, precum finalitatea lor se aduna in aspiratia catre transcendent. Genialitatea e o valoare naturala, sfintenia e o valoare supranaturala; si totusi, amandoua sunt considerate ca inganandu-se in mugurul feciorelnic al copilariei.

Nevinovatia copiilor-conditie de a intra in imparatia cea cereasca

In legatura cu conditiile intrarii in imparatia lui Dumnezeu, e bine sa ne gandim si la faptul ca Domnul Hristos a spus: "Daca nu veti fi cum sunt copiii, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu" (Matei 18, 3). Si chiar a pus in mijloc un copil si a spus ca daca nu veti ajunge sa fiti cum e copilul acesta, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu. De aici intelegem ca, pentru a intra in imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa ai nevinovatia copilului. Acuma, in legatura cu nevinovatia copilului... noi stim ca si copiii fac rele, noi stim ca si copiii sunt asupriti de patimi, ca multi dintre copii au o rautate, insa ceva uitam, si anume uitam ca nu sunt statornici in rau, iar Domnul Hristos asta a vrut sa spuna: ca numai daca nu veti fi statornici in rautate, ci veti avea bunatatea copilului - care iarta indata, care nu-si mai aduce aminte de necazurile pe care i le-a facut cineva -, numai atunci veti intra in imparatia lui Dumnezeu.

Chiar spune cineva - si are dreptate sa spuna - ca nevinovatia copilareasca este starea la care trebuie sa ajunga omul mare; sfintenia omului mare este sa ajunga la nevinovatia copilului. Sfantul Apostol Pavel precizeaza in Epistola I catre Corinteni ca nu trebuie sa fim copii cand e vorba de minte - deci cu insuficiente -, ci trebuie sa fim copii cand e vorba de rautate. Chiar scrie: "Nu fiti copii cu mintea, ci cu mintea fiti barbati" (I Corinteni 14, 20). Deci sa fiti copii cand e vorba de rautate, dar nu fiti cu insuficientele copilului, ci la minte fiti barbati; sa avem inima barbateasca si inima de copil, iar daca avem inima de copil, inseamna ca suntem potriviti pentru imparatia lui Dumnezeu. Omul imparatiei lui Dumnezeu trebuie sa aiba nevinovatia copilului, dar sa aiba minte deplina, pentru ca Domnul Hristos - si Dumnezeu, in general - nu binecuvinteaza insuficientele, ci binecuvinteaza implinirile.

Copiii - Cea mai mare mangaiere dupa pierderea nemuririi

Prin creatie, omul este orientat fiintial spre comuniune, are o structura dialogica, nu-si este suficient siesi, nu isi poate afla fericirea deplina deplina in el insusi. Dumnezeu a creat omul pereche barbat si femtie — ca unul sa se sprijine pe altul in urcusul spre desavarsire. Dupa caderea in pacat, ca o usurare a pedepsei, „nasterea de mostentori a fost pentru ei cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi. De aceea si Iubitorul de oameni, Dumnezeu, indata, chiar de la inceput le-a usurat greutatea pedepsei, a smuls masca infricosatoare a mortii, daruindu-ie celor dintai oameni urmasi. Mai mult chiar, el compara nasterea de copii cu invierea, considerand-o o imagine a invierii pertru ca, prin aceasta Dumnezeu a randuit ca in locul celor morti sa se ridice altii".

Darul de a dobandi copii este „cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi" si nu numai ca nu constituie o piedica in calea virtutii, ci reprezinta, de fapt, o imagine a invierii neamului omenesc, cazut in pacat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a randuit ca neamul omenesc sa pastreze totdeauna „nadejdea unui bine viitor, care ne ajuta sa induram cu usurinta necazurile primite".

Precum casatoria nu este o opera de vointa exclusiv a sotilor, la fel si nasterea si cresterea copiilor: "Sa socotim har de sus totul din viata noastra - ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. Sa nu atribuim nasterea de copii traiului "impreuna al sotilor sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om, de la nefiinla la fiinta...".

Fata de copii, parintii au responsabila datorie de a veghea la cresterea lor spirituala, la educarea lor. In conceptia sa, educatia este o indatorire fundamentala fata de om, in general, dar indeosebi fata de copii.

Copiii in NoulTestament. Citate scripturistice

"Atunci I s-au adus copii, ca sa-si puna mainile peste ei si sa Se roage; dar ucenicii ii certau. Iar Iisus a zis: "Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor!" si punandu-si mainile peste ei, S-a dus de acolo." (Matei 19,13-15)

"Ca fii ascultatori, nu va potriviti poftelor de mai inainte, din vremea nestiintei voastre..." (I Petru 1,14)

"Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului." (I Cor. 13,11)

"Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate!" (Efes. 6,1)

"Copiilor, ascultati pe parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului!" (Colos. 3, 20)

"Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare in imparatia cerurilor." (Matei 18, 4)

Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa, fiti desavarsiti." (I Cor 14, 20)

"Iar Iisus a zis: Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor!" (Matei 19,14)

"Mai mare bucurie decat aceasta nu am, ca sa aud ca fiii mei umbla intru adevar." (III Ioan 1, 4)

"Parintilor, nu atatati la manie pe copiii vostri, ca sa nu se deznadajduiasca!" (Colos. 3, 21)

"Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului." (Efes. 6,4)

Copiii in Vechiul Testament. Citate scripturistice vechi-testamentare

"Acesta iti va fi bucurie si hranitor la batranetile tale, caci l-a nascut nora ta, care este mai buna pentru tine decat sapte fii". (Rut. 4,15)

"Caci Domnul cearta pe cel pe care-l iubeste si ca un parinte pedepseste pe feciorul care ii este drag." (Pilde 3,12)

"Cine cruta toiagul sau isi uraste copilul, iar cel care il iubeste il cearta la vreme." (Pilde 13, 24)

"Copiii lor zburda ca oile si odraslele lor dantuiesc imprejur." (Iov 21,11)

"Copilul se da pe fata din lucrarile lui, daca purtarea lui este fara prihana si dreapta." (Pilde 20,11)

"Cununa batranilor sunt nepotii, iar marirea fiilor sunt parintii lor." (Pilde 17, 6)

"Deprinde pe tanar cu purtarea pe care trebuie s-o aiba; chiar cand va imbatrani nu se va abate de la ea." (Pilde 22, 6)

"Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda, pentru vrajmasii Tai, ca sa amutesti pe vrajmas si pe razbunator." (Ps. 8, 2)

"Doamne, desparte-ma de oamenii acestei lumi, ce-si iau partea in viata, caci s-a umplut pantecele lor de bunatatile Tale; saturatu-s-au fiii lor si au lasat ramasitele pruncilor." (Ps. 16,14)

"Domnul este indelung-rabdator, mult-indurat si adevarat, iertand faradelegile, greselile si pacatele si nelasand nepedepsit, ci pedepseste nelegiuirile parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam." (Num. 14, 8)

"Femeia ta ca o vie roditoare, in laturile casei tale; fiii tai ca niste vlastare tinere de maslin, imprejurul mesei tale." (Ps. 127, 3)

"Iar mila Domnului din veac in veac spre cei ce se tem de Dansul, si dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce pazesc legamantul Lui." (Ps. 102,17-18)

"Iata eu si pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu spre semne si minuni in Israel, din partea Domnului Savaot, Care locuieste in Muntele Sionului!" (Isaia 8,18)

"In ce chip miluieste tatal pe fii, asa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El." (Ps. 102,13)

"Intoarceti-va, copii razvratiti, si Eu voi vindeca neascultarea voastra! Ziceti: Iata venim la Tine, ca Tu esti Domnul Dumnezeul nostru." (Ieremia 3, 22)

"Intoarceti-va, voi copii cazuti de la credinta, zice Domnul, ca M-am unit cu voi si va voi lua cate unul de cetate si cate doi de semintie si va voi aduce in Sion!" (Ieremia 3,14)

"Mai de pret este un copil sarman si intelept decat un rege batran si nebun, care nu mai este in stare sa asculte de sfaturi." (Eccles. 4,13)

"Nu, copiii mei, nu este buna vestea ce o aud eu despre voi; nu mai faceti asa, caci nu este buna vestea care o aud eu; voi razvratiti poporul Domnului." (I Regi 2, 24)

"Nu cruta pe feciorul tau de pedeapsa; chiar daca il lovesti cu varga, nu moare." (Pilde 23,13)

"Nu se vor trudi in zadar si nu vor naste feciori pentru moarte fara de vreme, ca ei vor fi un neam binecuvantat de Domnul si impreuna cu ei si odraslele lor." (Isaia 65, 23)

"Pana si copiii imi arata dispret; cand ma scol, vorbesc pe seama mea." (Iov 19,18)

"Pentru ca ei sunt un popor de razvratiti, feciori mincinosi, care nu voiesc sa asculte de legea Domnului." (Isaia 30, 9)

"Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii?" (Iezechiel 18, 2)

"Sa invatati acestea si pe fiii vostri, graind de ele cand sedeti acasa si cand mergeti pe cale, cand va culcati si cand va sculati." (Deut. 11,19)

"Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti, caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseste vina parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam pentru cei ce Ma urasc." (Deut. 5, 9)

"Varga si certarea aduc intelepciune, iar tanarul care este lasat (in voia apucaturilor lui) face rusine maicii sale." (Pilde 29,15)