Primele comunităţi creştine atestă dăruirea şi generozitatea femeilor

Ce rol au avut ele în istoria Bisericii primare?

Dacă ne gândim la momentul "naşterii" Bisericii, în ziua de Rusalii, vedem că, în aşteptarea revărsării Duhului, cei unsprezece ucenici sunt adunaţi "împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus..." Şi asupra lor se aşază limbile de foc (Fp. 1, 13-14; 2, 1).

În Faptele Apostolilor sunt pomenite mai multe femei, care joacă un rol important şi sunt foarte preţuite în comunitate: Tabita, binefăcătoarea săracilor, cea readusă la viaţă de Petru (9, 36-40), Maria, mama lui Ioan Marcu, în a cărei casă se aduna comunitatea (12, 12), femeile din Filipi, care ascultă propovăduirea Sfântului Pavel (16, 13), iar dintre ele se remarcă Lidia, femeie de vază, care îi găzduieşte pe apostolii itineranţi (16, 14-15 şi 40). Printre puţinii care primesc credinţa la Atena se numără Damaris (17, 34). Priscila şi soţul ei, Acvila, ţes corturi la Corint împreună cu Apostolul Pavel, iar apoi îl însoţesc în Siria (18,19). Cele patru fiice ale diaconului Filip au darul prorociei (21, 9).

În scrisorile sale, Apostolul Pavel salută cu căldură o seamă de femei care i-au fost aproape în misiune: Phoebe, pe care o încredinţează bunelor oficii ale creştinilor din Roma (Rom. 16, 1-2), "iubita Persida, care s-a ostenit mult în Domnul" (Rom. 16, 12), Evodia şi Syntiche, care au luptat împreună cu el pentru Evanghelie (Fil. 4, 3), Loida, bunica, şi Eunice, mama ucenicului său Timotei, care l-au crescut pe acesta întru credinţă (2 Tim. 1, 5).

Vedem aşadar atestate în primele comunităţi creştine dăruirea şi generozitatea femeilor, precum şi respectul de care sunt înconjurate pentru felul în care ele trăiesc Evanghelia.

Putem spune că lucrarea lor s-a păstrat în viaţa Bisericii?

Sub diferite forme, lucrarea femeilor a fost totdeauna importantă în viaţa Bisericii, chiar dacă prezenţa lor a fost şi este încă, pe alocuri, situată într-un con de umbră. Nu este locul să fac liste: aş putea uita, pe nedrept, pe vreuna dintre miile care ar merita din plin să fie amintite.

E păcat că, din Părinţii Bisericii, sunt citate mai adesea aprecieri care rămân marcate de mentalitatea vremii şi a spaţiului lor de origine; doar există la ei şi multe cuvinte alese, mai ales atunci când se referă la personaje cunoscute, a căror viaţă înaltă au putut-o vedea direct. De pildă, Sfântul Vasile despre sora sa Macrina, Grigore de Nazianz despre mama sa, Nona, şi despre sora sa Gorgonia, în al cărei elogiu funebru spune: "În loc să sfinţească un singur suflet prin apropierea de Dumnezeu, ea a călăuzit la Dumnezeu o întreagă familie, toată casa ei, zămislindu-i la viaţa duhovnicească pe copiii şi nepoţii pe care îi dobândise după trup". Găsim la ei lauda adusă unor martire precum Perpetua şi Felicitas, sau chiar unor personaje biblice. Fericitul Augustin scrie, de pildă, despre Maria din Betania, care şedea la picioarele lui Iisus ascultându­l: "Oare nu stând aşezată asculta o femeie cuvântul Domnului, lângă care îngerii stăteau în picioare?" (Cath. rud. 13, 9).

Şi în zilele noastre există femei minunate, adevărate apostole în familie şi în societate. Poate că au mai mult de luptat pentru că... mentalităţile n-au ajuns încă să fie total străbătute de lumina Evangheliei.

Feminismul păstrează zidul despărţitor nevoit de Dumnezeu

Societatea contemporană nu reuşeşte parcă să găsească un echilibru între extreme: feminismul, pe de o parte, şi desconsiderarea, abuzarea femeii, pe de altă parte. Care ar fi soluţiile care se impun pentru ieşirea din impas?

Am impresia că exagerările feministe păstrează zidul despărţitor pe care Dumnezeu nu l-a voit şi pe care ele se laudă că-l dărâmă. Nu fac decât să se mute pe partea cealaltă a acestuia, să încerce să schimbe polii puterii. De altfel, atâta vreme cât este vorba de un conflict de putere, de o atitudine competiţională, nici bărbatul, nici femeia nu sunt după gândul lui Dumnezeu.

În numele modernităţii, apar uneori de fapt forme noi de desconsiderare a femeii: posibilitatea de a se manifesta, oricât de provocator, în faţa oricăror mulţimi "la ore de maximă audienţă" nu înseamnă eliberare, ci transformare în obiect, fie el şi de distracţie. Libertate înseamnă în primul rând să poţi alege între bine şi rău, dar aceasta e doar poarta: libertate înseamnă să poţi face tot binele "pe care ni l-a pregătit Dumnezeu ca să-l săvârşim" (Ef. 2, 10).

La celălalt pol se află nu numai lumile tradiţionaliste în care femeia este lipsită de multe drepturi şi este considerată o fiinţă inferioară; mai rău este că prejudecăţi statornice de acest fel dăinuie şi în societăţile creştine. Hristos a adus adevărata eliberare a omului cu accent special asupra femeii pentru că era mai marginalizată, dar trecerea realităţii profunde în mentalităţi şi în comportamente este un proces foarte îndelungat, aflat încă la început...

Soluţii spre mai bine sunt multe; aş vorbi aici numai despre importanţa educării la respect, la conştiinţa complementarităţii şi a egalităţii de fond. Într-o familie în care fetele sunt puse să-şi slugărească fraţii în timp ce ei se joacă "pentru că sunt băieţi", într-o lume în care, în situaţii de "triunghi matrimonial", femeia e întotdeauna acuzată cu epitete nereproductibile, în timp ce bărbatul e admirat că "are succes" - şi exemplele s­ar putea înmulţi, într-o astfel de "lume", unde este viaţa nouă adusă de Hristos? O responsabilitate imensă o au aici toţi cei care, prin misiunea sau funcţia lor, au o autoritate deosebită şi ar trebui cu atât mai mult să manifeste prin cuvânt şi comportare libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Relatia bărbat-femeie este dată de relaţia Hristos - Biserică

Este incontestabil că adevărata eliberare a omului, a bărbatului şi a femeii este adusă de Iisus Hristos prin viaţa, moartea şi învierea sa; şi acest lucru a fost bine înţeles de primii creştini.

Sfântul Apostol Pavel, chiar când pare a le "pune la punct" pe femei spunându-le cum să se poarte în adunarea liturgică, atestă de fapt în primul rând că ele luau parte la aceasta deopotrivă cu bărbaţii, ceea ce era o noutate. Iar realitatea profundă adusă de Iisus este exprimată de Apostol când pune în oglindă relaţia dintre bărbat şi femeie în căsătorie cu relaţia dintre Hristos şi Biserică: când le spune femeilor să fie supuse bărbaţilor lor, o face în continuarea îndemnului adresat tuturor creştinilor: "Fiţi supuşi unul altuia întru frica lui Hristos", iar bărbaţilor le pune în faţă ca model pe Hristos "care s-a dat pe sine pentru Biserică" pentru că o iubeşte (Efes. 5,19-33). Tot la el găsim şi formularea cea mai concisă a eliberării: "Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici liber, nici parte bărbătească, nici parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus" (Gal. 3,28).

Ce înseamnă în fapt acest lucru?

Domnul însuşi arată, în purtarea sa faţă de femei, la ce demnitate le înalţă: atitudinea lui este de mare simplitate şi tocmai prin aceea depăşeşte cu mult uzanţele timpului său. Până şi ucenicii "se mirau că stă de vorbă cu o femeie" (In. 4,27) atunci când El îşi dezvăluie identitatea profundă tocmai în faţa femeii din Samaria, deci din neamul cel mai puţin acceptat de iudei şi, pe deasupra, cu o situaţie matrimonială destul de încâlcită. Ba chiar îi arată ce înseamnă în ochii lui Dumnezeu adevăratul cult ("în duh şi adevăr"), iar ea devine una dintre primele vestitoare ale lui Mesia. Iisus îi ia apărarea femeii păcătoase care Îi spală picioarele cu lacrimi, arătând că ea, tocmai pentru că marea ei iubire i-a dobândit iertarea, îi este superioară fariseului "corect" (Lc. 7,36-50). Intervine pentru a lăuda fapta Mariei din Betania care îl unge cu mir scump ("iar casa s-a umplut de mireasma mirului"), punând-o într-un fel în rândul mironosiţelor: "Las-o, că pentru ziua îngropării mele l-a păstrat!" (In. 12, 1-8). O scapă de la moarte pe femeia prinsă în adulter, făcându-i pe acuzatori să-şi scruteze propria conştiinţă (In. 8, 1-11). Laudă credinţa femeii cananeence, aşadar o păgână, pentru că aceasta, în ciuda unui aparent refuz, stăruie cu isteţime şi cu încredere, dobândindu-şi astfel minunea (Mt. 15, 22-28; Mc. 7, 27-28). Felul în care priveşte Iisus demnitatea femeii se vede şi din modul de adresare. "Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!" - îi spune femeii bolnave de curgere de sânge care se atinsese, poala hainei lui (Lc. 8, 48). Pe femeia gârbovită pe care o vindecă în zi de sabat o numeşte cu titlul nobil de "fiică a lui Avraam", care nu se mai folosise la feminin (Lc. 12,16). Dezvăluie adevărata valoare a celor doi bănuţi, darul văduvei sărmane (Lc. 21,1-4). Chiar înainte de a-i învia fiul, îi spune văduvei din Nain: "Nu plânge", iar evanghelistul subliniază că "Domnului i s-a făcut milă" de ea (Lc. 7,13, unde verbul folosit, splanchnizo, desemnează o înduioşare profundă, viscerală, maternă).

În Antichitate, inferioritatea legală a femeii era normă

Cât despre situaţia femeii în legislaţia mozaică, trebuie să ţinem seama că ne aflăm în Antichitate, în Orient, într­o lume în care inferioritatea legală a femeii era "norma". În Biblie însă, pedagogia lui Dumnezeu porneşte de la situaţia obiectivă a omului şi încearcă treptat să-l ridice. Aşadar, doar comparând cu situaţia femeii în alte societăţi ale vremii, putem aprecia cum trebuie "plusurile". În primul rând este important despre Lege ceea ce e numit adesea ca "legătura între religie şi morală", expresie nu foarte fericită, de altfel. Cu alte cuvinte, accentuarea adevărului că lui Dumnezeu "îi pasă" nu doar de felul cum omul îi aduce cult, ci şi de felul în care acesta se poartă cu semenii, şi mai ales, foarte important, de felul în care se poartă cu cei mai slabi, mai defavorizaţi. În al doilea rând, este importantă egalitatea în faţa legii, pentru că împlinirea ei este inserată în Legământul dintre Dumnezeu şi poporul său: bogat şi sărac, om de vază şi om de rând, bărbat şi femeie răspund esenţialmente la fel: în caz de adulter, sunt pedepsiţi ambii făptaşi; soţul care îşi bănuieşte nevasta de infidelitate nu are dreptul să facă ce vrea cu ea, ci trebuie să o aducă în faţa preotului, care apelează la un fel de "judecată a lui Dumnezeu" care să-i decidă vinovăţia sau inocenţa, tot atâtea demersuri care ajung să-i dea şansa unei judecăţi corecte. Evident, numai bărbatul are dreptul să "divorţeze", dar nu-şi poate alunga soţia după plac, ci, am zice în termeni moderni, trebuie să-i asigure un fel de capital din care ea să se poată întreţine în această eventualitate. Dacă un om moare fără copii, ruda cea mai apropiată trebuie să aibă grijă de femeia rămasă singură, eventual luând-o în căsătorie. Există un întreg sistem de "protecţie socială" pentru săraci, între care văduvele au un loc însemnat. Chiar despre unele prescripţii care pot părea umilitoare am putea zice că în gândul lui Dumnezeu au alt sens: dacă femeia e socotită "necurată", deci intangibilă, patruzeci de zile după ce naşte sau în anumite zile din lună, înseamnă practic că-i va fi respectată liniştea în perioadele delicate ale existenţei. Există multe scene care arată că în familie femeia are o mare influenţă şi se ţine seama de părerea ei: fraţii o întreabă pe Rebeca dacă vrea să plece cu străinul (Gen. 24, 54-60); Iacob face "consiliu de familie" pentru a decide plecarea de la Laban (31, 4-16) etc. Şi ar mai fi multe de spus aici.

Păcatul strică egalitatea şi complementaritatea paradisiace dintre bărbat şi femeie

Egalitatea este sugerată şi lexical: ea se va numi âişşâh "femeie", în ebraică, pentru că e luată din âiş, ebr. "bărbat" (Gen. 2,23).

Intervine păcatul, cu consecinţele lui. Cei doi se ascund pentru că "îşi dau seama că sunt goi". Goi erau şi înainte, dar păcatul strică echilibrul iniţial dintre puterile spiritului: voinţa nu se mai supune minţii, pulsiunile vor să domine, ei nu se mai pot privi liniştiţi în frumuseţea trupurilor lor cu care fuseseră creaţi. Consecinţele păcatului le vor auzi din gura lui Dumnezeu: suferinţa - munca grea pentru trai, naşterea în dureri; moartea; stricarea armoniei iniţiale: El îi spune femeii "vei fi atrasă către bărbatul tău şi el te va stăpâni" (3,16).

Deci tendinţa bărbatului de dominare asupra femeii, de a o pune în situaţie de inferioritate, este o consecinţă a păcatului, nu este din planul lui Dumnezeu cu omul.

Şi invers, am putea spune că atunci când bărbatul se uită cu respect, cu admiraţie, cu bucurie la femeia lui, ca la darul de preţ pe care i l-a făcut Dumnezeu, când aude "lauda grădinii de îngeri când răsare/ din coasta bărbătească al Evei trup de fum", după cuvintele lui Ion Barbu, el depăşeşte consecinţa păcatului şi se află în viaţa nouă adusă de Hristos!

De altfel, Dumnezeu priveşte cu milă la cei pe care îi va izgoni din Rai, mai bine zis care s-au rupt singuri de Dumnezeu prin păcat: le face haine de piele, să nu sufere de frig... (Gen. 3,21). Dar mai ales le face făgăduinţa dătătoare de speranţă, în care femeia are locul de referinţă: El îi spune şarpelui "duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei: aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul" (3,15): este făgăduinţa victoriei Urmaşului femeii asupra diavolului. Iar când Sfântul Pavel scrie că la plinirea vremii "Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său născut din femeie" (Gal. 4, 4), arată împlinirea făgăduinţei subliniind la fel locul Femeii în economia mântuirii - altfel ce rost avea precizarea?

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati (publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 301 din 8 mai 2002)

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege

CAPITOLUL I
Dispozitii generale Art. 1.
(1) Prezenta lege reglementeaza masurile pentru promovarea egalitatii de sanse intre femei si barbati, in vederea eliminarii discriminarii directe si indirecte dupa criteriul de sex, in toate sferele vietii publice din Romania.
(2) In sensul prezentei legi, prin egalitate de sanse intre femei si barbati se intelege luarea in considerare a capacitatilor, nevoilor si aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex masculin si, respectiv, feminin si tratamentul egal al acestora.

Art. 2.
Masurile pentru promovarea egalitatii de sanse intre femei si barbati si pentru eliminarea discriminarii directe si indirecte dupa criteriul de sex se aplica in domeniul muncii, educatiei, sanatatii, culturii si informarii, participarii la decizie, precum si in alte domenii, reglementate prin legi specifice.

Art. 3.
Prevederile prezentei legi nu au aplicabilitate in cadrul cultelor religioase si nu aduc atingere vietii private a cetatenilor.

Art. 4.
Termenii si expresiile de mai jos, in sensul prezentei legi, au urmatoarele definitii:
a) prin discriminare directa se intelege diferenta de tratament a unei persoane in defavoarea acesteia, datorita apartenentei sale la un anumit sex sau datorita graviditatii, nasterii, maternitatii ori acordarii concediului paternal;
b) prin discriminare indirecta se intelege aplicarea de prevederi, criterii sau practici, in aparenta neutre, care, prin efectele pe care le genereaza, afecteaza persoanele de un anumit sex, exceptand situatia in care aplicarea acestor prevederi, criterii sau practici poate fi justificata prin factori obiectivi, fara legatura cu sexul;
c) prin hartuire sexuala se intelege orice forma de comportament in legatura cu sexul, despre care cel care se face vinovat stie ca afecteaza demnitatea persoanelor, daca acest comportament este refuzat si reprezinta motivatia pentru o decizie care afecteaza acele persoane;
d) prin masuri stimulative sau de discriminare pozitiva se intelege acele masuri speciale care sunt adoptate temporar pentru a accelera realizarea in fapt a egalitatii de sanse intre femei si barbati si care nu sunt considerate actiuni de discriminare;
e) prin munca de valoare egala se intelege activitatea remunerata care, in urma compararii, pe baza acelorasi indicatori si a acelorasi unitati de masura, cu o alta activitate, reflecta folosirea unor cunostinte si deprinderi profesionale similare sau egale si depunerea unei cantitati egale ori similare de efort intelectual si/sau fizic.

Art. 5.
(1) Este interzisa discriminarea directa sau indirecta dupa criteriul de sex.
(2) Nu sunt considerate discriminari:
a) masurile speciale prevazute de lege pentru protectia maternitatii, nasterii si alaptarii;
b) masurile stimulative, temporare, pentru protectia anumitor categorii de femei sau barbati;
c) cerintele de calificare pentru activitati in care particularitatile de sex constituie un factor determinant datorita specificului conditiilor si modului de desfasurare a activitatilor respective.

CAPITOLUL II
Egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniul muncii Art. 6.
(1) Prin egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati in relatiile de munca se intelege accesul
nediscriminatoriu la:
a) alegerea ori exercitarea libera a unei profesii sau activitati;
b) angajare in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
c) venituri egale pentru munca de valoare egala;
d) informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala;
e) promovare la orice nivel ierarhic si profesional;
f) conditii de munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare;
g) beneficii, altele decat cele de natura salariala si masuri de protectie si asigurari sociale.
(2) In conformitate cu alin. (1), de egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati in relatiile de munca beneficiaza toti lucratorii, inclusiv cei care exercita o activitate independenta, precum si lucratorii din agricultura.

Art. 7.
(1) Angajatorii sunt obligati sa asigure egalitatea de sanse si tratament intre angajati, femei si barbati, in cadrul relatiilor de munca de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispozitii pentru interzicerea discriminarilor in regulamentele de organizare si functionare si in cele de ordine interioara ale unitatilor.
(2) Angajatorii sunt obligati sa ii informeze sistematic pe angajati, inclusiv prin afisare in locuri vizibile, asupra drepturilor pe care acestia le au in ceea ce priveste respectarea egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in relatiile de munca.

Art. 8.
(1) Este interzisa discriminarea prin utilizarea de catre angajator a unor practici care dezavantajeaza persoanele de un anumit sex, in legatura cu relatiile de munca, referitoare la:
a) anuntarea, organizarea concursurilor sau examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
b) incheierea, suspendarea, modificarea si/sau incetarea raportului juridic de munca ori de serviciu;
c) stabilirea sau modificarea atributiilor din fisa postului;
d) stabilirea remuneratiei;
e) beneficii, altele decat cele de natura salariala si masuri de protectie si asigurari sociale;
f) informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala;
g) evaluarea performantelor profesionale individuale;
h) promovarea profesionala;
i) aplicarea masurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta;
k) orice alte conditii de prestare a muncii, potrivit legislatiei in vigoare.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) locurile de munca in care, datorita naturii sau conditiilor particulare de prestare a muncii, prevazute de lege, particularitatile de sex sunt determinante.

Art. 9.
(1) Maternitatea nu constituie un motiv de discriminare pentru selectia candidatelor la angajare.
(2) Este interzis sa i se solicite unei candidate, in vederea angajarii, sa prezinte un test de graviditate.
(3) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) acele locuri de munca interzise femeilor gravide si/sau care alapteaza, datorita naturii ori conditiilor particulare de prestare a muncii.

Art. 10.
(1) Este considerata discriminare dupa criteriul de sex si hartuirea sexuala a unei persoane de catre o alta persoana la locul de munca sau in alt loc in care aceasta isi desfasoara activitatea.
(2) Constituie discriminare dupa criteriul de sex orice comportament definit drept hartuire sexuala, avand ca scop:
a) de a crea la locul de munca o atmosfera de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectata;
b) de a influenta negativ situatia persoanei angajate in ceea ce priveste promovarea profesionala, remuneratia sau veniturile de orice natura ori accesul la formarea si perfectionarea profesionala, in cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce tine de viata sexuala.

Art. 11.
Pentru prevenirea si eliminarea oricaror comportamente, definite drept hartuire sexuala la Art. 4 lit. c) si la Art. 10, angajatorul are urmatoarele obligatii:
a) sa prevada in regulamentele de ordine interioara ale unitatilor sanctiuni disciplinare, in conditiile prevazute de lege, pentru angajatii care incalca demnitatea personala a altor angajati, comitand actiuni de discriminare definite la Art. 4 lit. a)-c) si la Art. 10;
b) sa asigure informarea tuturor angajatilor cu privire la interzicerea hartuirii sexuale la locul de munca, inclusiv prin afisarea in locuri vizibile a prevederilor regulamentare de ordine interioara pentru prevenirea oricarui act de hartuire sexuala;
c) sa aplice imediat dupa sesizare sanctiunile disciplinare impotriva oricarei manifestari de hartuire sexuala la locul de munca, stabilite conform lit. a).

Art. 12.
Constituie discriminare si este interzisa modificarea unilaterala de catre angajator a relatiilor sau a conditiilor de munca, inclusiv concedierea persoanei angajate care a inaintat o sesizare ori o reclamatie la nivelul unitatii sau care a depus o plangere, in conditiile prevazute la Art. 33 alin. (2), la instantele judecatoresti competente, in vederea aplicarii prevederilor prezentei legi si dupa ce sentinta judecatoreasca a ramas definitiva, cu exceptia unor motive intemeiate si fara legatura cu cauza.

Art. 13.
Pentru prevenirea actiunilor de discriminare dupa criteriul de sex in domeniul muncii, atat la negocierea contractului colectiv de munca unic la nivel national, cat si la negocierea contractelor colective de munca la nivel de unitati, partile contractante vor stabili introducerea de clauze de interzicere a faptelor de discriminare si, respectiv, clauze privind modul de solutionare a sesizarilor/reclamatiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.

CAPITOLUL III
Egalitatea de sanse si tratament in ceea ce priveste accesul la educatie,
la sanatate, la cultura si la informare Art. 14.
(1) Este interzisa orice forma de discriminare dupa criteriul de sex in ceea ce priveste accesul femeilor si barbatilor la toate nivelurile de instruire si de formare profesionala, la perfectionare si, in general, la educatia continua.
(2) Institutiile de invatamant de stat si particulare, factorii sociali care se implica in procese instructiv-educative, precum si toti ceilalti furnizori de servicii de formare si de perfectionare, autorizati conform legii, vor include in planurile de invatamant, in programele analitice si in alte instrumente curriculare masuri de respectare a principiului egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati.
(3) Institutiile mentionate la alin. (2) vor aplica masuri de promovare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in activitatea lor curenta.

Art. 15.
(1) Ministerul Educatiei si Cercetarii asigura, prin mijloace specifice, instruirea si educarea in spiritul egalitatii de sanse intre sexe.
(2) Ministerul Educatiei si Cercetarii va promova acele manuale scolare, cursuri universitare, ghiduri pentru aplicarea programelor analitice care sa nu cuprinda aspectele de discriminare intre sexe, precum si modelele si stereotipurile comportamentale negative in ceea ce priveste rolul femeilor si al barbatilor in viata publica si familiala.

Art. 16.
Este interzisa orice forma de discriminare dupa criteriul de sex in ceea ce priveste accesul femeilor si barbatilor la toate nivelurile de asistenta medicala si la programele de prevenire a imbolnavirilor si de promovare a sanatatii.

Art. 17.
Directiile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti creeaza conditii pentru aplicarea masurilor de respectare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniul sanatatii, in ceea ce priveste accesul la serviciile medicale si calitatea acestora, precum si sanatatea la locul de munca.

Art. 18.
(1) Institutiile publice de cultura, precum si orice alte structuri si formatiuni care promoveaza actul cultural sub orice forma au obligatia sa creeze conditii pentru accesul tuturor persoanelor, fara discriminare dupa criteriul de sex, la productiile culturale.
(2) Sursele de cultura mentionate la alin. (1) asigura nediscriminatoriu conditiile necesare de manifestare si de valorificare a aptitudinilor persoanelor de sex masculin si, respectiv, feminin si tratamentul egal al acestora in domeniul creatiei culturale.

Art. 19.
Publicitatea care prejudiciaza, dupa criteriul de sex, respectul pentru demnitatea umana, aducand atingere imaginii si onoarei unei persoane in viata publica si/sau particulara, este interzisa.

Art. 20.
(1) Institutiile publice, precum si organizatiile guvernamentale si neguvernamentale permit accesul la informatiile din sferele lor de activitate, in limitele legii, solicitantilor, femei sau barbati, fara discriminare.
(2) Informatiile distribuite prin mass-media vor respecta egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati si nu vor contine, promova sau provoca nici o forma de discriminare bazata pe criteriul de sex.

CAPITOLUL IV
Egalitatea de sanse intre femei si barbati in ceea ce priveste participarea la luarea deciziei
Art. 21.
(1) Autoritatile publice, centrale si locale, unitatile economice si sociale, precum si partidele politice si alte entitati nonprofit, care isi desfasoara activitatea in baza unor statute proprii, promoveaza si sustin participarea echilibrata a femeilor si barbatilor la conducere si la decizie.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si la nominalizarea membrilor si/sau participantilor in orice consiliu, grup de experti si alte structuri lucrative manageriale si/sau de consultanta.

Art. 22.
Pentru a accelera realizarea in fapt a egalitatii de sanse intre femei si barbati autoritatile publice centrale si locale vor adopta masuri stimulative de reprezentare echitabila si echilibrata a femeilor si barbatilor in cadrul autoritatilor decizionale ale partenerilor sociali, cu respectarea criteriilor de competenta.

CAPITOLUL V
Autoritatile publice abilitate cu aplicarea si controlul aplicariilegislatiei privind
egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati Art. 23.
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale este autoritatea publica responsabila cu aplicarea si controlul respectarii reglementarilor prezentei legi in domeniul sau de activitate, precum si in ceea ce priveste:
a) eliminarea dispozitiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati;
b) amendarea dispozitiilor contrare egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati din contractele colective de munca, din contractele individuale de munca, din regulamentele de ordine interioara ale unitatilor, precum si din statutele profesiunilor independente.

Art. 24.
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale asigura respectarea si exercita controlul asupra aplicarii prevederilor prezentei legi in domeniul sau de activitate, prin institutiile coordonate sau subordonate care au in responsabilitate aplicarea de masuri de promovare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati si de eliminare a discriminarii directe si indirecte dupa criteriul de sex, dupa cum urmeaza:
a) Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca asigura aplicarea masurilor de respectare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniul furnizarii de servicii pentru ocuparea si formarea profesionala de munca, precum si in domeniul protectiei sociale a persoanelor neincadrate in munca;
b) Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale asigura aplicarea masurilor de respectare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniul administrarii si gestionarii sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale;
c) Inspectia Muncii asigura controlul aplicarii masurilor de respectare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniul stabilirii relatiilor de munca si al securitatii si sanatatii in munca;
d) Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor, autoritate administrativa autonoma cu rol consultativ, asigura aplicarea masurilor de respectare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in elaborarea politicilor si strategiilor privind formarea profesionala a adultilor.

Art. 25.
Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii, aflate in coordonarea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, sunt responsabile cu promovarea si asigurarea egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniile lor specifice de activitate si pun la dispozitie datele si informatiile pe care le detin, necesare elaborarii strategiilor si politicilor in domeniu.

Art. 26.
Inspectia Muncii efectueaza controlul aplicarii prevederilor prezentei legi, conform Art. 24 lit. c), atat in sectorul public, cat si in cel privat, prin inspectoratele teritoriale de munca.

Art. 27.
Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin inspectoratele scolare teritoriale, efectueaza controlul privind includerea in planurile de invatamant si in alte instrumente curriculare, precum si in activitatea curenta a unitatilor de invatamant a masurilor de respectare a principiului egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati.

Art. 28.
Ministerul Sanatatii si Familiei, prin directiile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, exercita controlul aplicarii masurilor de respectare a egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniul sanatatii, in ceea ce priveste accesul la serviciile medicale si calitatea acestora, precum si sanatatea la locul de munca.

Art. 29.
Avocatul Poporului colaboreaza cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale pentru solutionarea plangerilor privind egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati, pentru combaterea discriminarii pe baza de sex in domeniile reglementate prin prezenta lege.

Art. 30.
Institutul National de Statistica va dezvolta statistica de gen, in cadrul activitatii sale curente, pentru sprijinirea promovarii egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati.

Art. 31.
Consiliul Economic si Social, prin Comisia pentru egalitatea de sanse si tratament, sprijina, in conformitate cu atributiile sale, integrarea principiului egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in actele normative cu implicatii asupra vietii economico-sociale.

Art. 32.
(1) Confederatiile sindicale desemneaza, in cadrul organizatiilor sindicale din unitati, reprezentanti cu atributii pentru asigurarea respectarii egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati la locul de munca.
(2) Reprezentantii sindicali desemnati primesc de la persoanele care se considera discriminate dupa criteriul de sex sesizari/reclamatii, aplica procedurile de solutionare a acestora si solicita angajatorului rezolvarea cererilor angajatilor, in conformitate cu prevederile Art. 33 alin. (1).
(3) In unitatile in care nu exista organizatie sindicala unul dintre reprezentantii alesi ai salariatilor are atributii pentru asigurarea respectarii egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati la locul de munca.

CAPITOLUL VI
Solutionarea sesizarilor, reclamatiilor si plangerilor privind
discriminarea dupa criteriul de sex Art. 33.
(1) Angajatii au dreptul ca in cazul in care se considera discriminati dupa criteriul de sex sa formuleze sesizari, reclamatii ori plangeri catre angajator sau impotriva lui, daca acesta este direct implicat, si sa solicite sprijinul organizatiei sindicale sau al reprezentantilor salariatilor din unitate pentru rezolvarea situatiei la locul de munca.
(2) In cazul in care aceasta sesizare/reclamatie nu a fost rezolvata la nivelul unitatii prin mediere, persoana angajata care justifica o lezare a drepturilor sale in domeniul muncii, in baza prevederilor prezentei legi, are dreptul sa introduca plangere catre instanta judecatoreasca competenta, la sectiile sau completele specializate pentru conflicte de munca si litigii de munca ori de asigurari sociale in a caror raza teritoriala de competenta isi desfasoara activitatea angajatorul sau faptuitorul ori, dupa caz, la instanta de contencios administrativ, dar nu mai tarziu de un an de la data savarsirii faptei.
(3) Prin plangerea introdusa in conditiile prevazute la alin. (2) persoana angajata care se considera discriminata dupa criteriul de sex are dreptul sa solicite despagubiri materiale si/sau morale, precum si/sau inlaturarea consecintelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a savarsit.

Art. 34.
(1) Persoana care justifica o lezare a drepturilor sale in baza prevederilor prezentei legi, in alte domenii decat cel al muncii, are dreptul sa introduca plangere catre instanta judecatoreasca competenta, potrivit dreptului comun.
(2) Prin plangerea introdusa in conditiile prevazute la alin. (1) persoana care se considera discriminata dupa criteriul de sex are dreptul sa solicite despagubiri materiale si/sau morale, precum si/sau inlaturarea consecintelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a savarsit.

Art. 35.
Instanta judecatoreasca competenta sesizata cu un litigiu, in vederea aplicarii prevederilor prezentei legi, poate, din oficiu, sa dispuna ca persoanele responsabile sa puna capat situatiei discriminatorii intr-un termen pe care il stabileste.

Art. 36.
(1) Instanta de judecata poate dispune ca persoana vinovata sa plateasca despagubiri persoanei care se considera discriminata dupa criteriul de sex si isi emite pretentiile in fata instantei judecatoresti, intr-un cuantum ce reflecta in mod corespunzator prejudiciul suferit.
(2) Valoarea prejudiciului va fi stabilita de catre instanta potrivit dreptului comun.

Art. 37.
(1) Angajatorul care reintegreaza in unitate sau la locul de munca o persoana, pe baza unei sentinte judecatoresti ramase definitive, in temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat sa plateasca remuneratia pierduta datorita modificarii unilaterale a relatiilor sau a conditiilor de munca, precum si toate sarcinile de plata catre bugetul de stat si catre bugetul asigurarilor sociale de stat, ce le revin atat angajatorului, cat si angajatului.
(2) Daca nu este posibila reintegrarea in unitate sau la locul de munca a persoanei pentru care instanta judecatoreasca a decis ca i s-au modificat unilateral si nejustificat, de catre angajator, relatiile sau conditiile de munca, angajatorul va plati angajatului o despagubire egala cu prejudiciul real suferit de angajat.
(3) Valoarea prejudiciului va fi stabilita potrivit legii.

Art. 38.
(1) Plangerile persoanelor care se considera discriminate dupa criteriul de sex, adresate instantelor judecatoresti competente, sunt scutite de taxa de timbru.
(2) Sindicatele si organizatiile neguvernamentale care urmaresc protectia drepturilor omului au calitatea sa reprezinte in justitie persoanele discriminate, la cererea acestora.
(3) Sindicatele si organizatiile neguvernamentale care au calitatea sa reprezinte in justitie persoanele discriminate intreprind actiunea in mod gratuit atunci cand persoana discriminata nu dispune de mijloacele materiale necesare.
CAPITOLUL VII
Sanctiuni Art. 39.
Incalcarea prevederilor prezentei legi atrage raspunderea disciplinara, materiala, civila, contraventionala sau penala, dupa caz, a persoanelor vinovate.

Art. 40.
(1) Constituie contraventii, daca faptele nu sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiune, si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 1.500.000 lei la 15.000.000 lei incalcarea dispozitiilor Art. 8 alin. (1), Art. 9 alin. (1) si (2), Art. 10, Art. 12 si ale Art. 14-20.
(2) Constatarea contraventiilor prevazute de prezenta lege si aplicarea amenzilor contraventionale se fac de catre:
a) inspectorii de munca din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca in a caror raza teritoriala se afla sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului si, respectiv, de catre personalul imputernicit al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in cazul contraventiilor constand in incalcarea dispozitiilor Art. 8 alin. (1), Art. 9 alin. (1)
si (2), Art. 10 si ale Art. 12;
b) inspectorii din inspectoratele scolare judetene si al municipiului Bucuresti, in cazul contraventiilor constand in incalcarea dispozitiilor Art. 14 si 15;
c) inspectorii din directiile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, conform legislatiei sanitare in vigoare, in cazul contraventiilor constand in incalcarea dispozitiilor Art. 16 si 17;
d) personalul imputernicit din cadrul inspectoratelor teritoriale pentru cultura si culte, Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sau/si din cadrul autoritatilor administratiei publice locale, in cazul contraventiilor constand in incalcarea dispozitiilor Art. 18-20.

CAPITOLUL VIII
Dispozitii finale Art. 41.
Dispozitiile prezentei legi referitoare la contraventii se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Art. 42.
Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor Art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
PAUL PACURARU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor Art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
BOGDAN NICULESCU-DUVAZ
Bucuresti, 19 aprilie 2002

Relatia dintre barbat si femeie in Romania in ce priveste viata de familie

În privinţa vieţii de familie, o primă discriminare este conţinută în Codul familiei, actul normativ care instituie reguli fundamentale în acest domeniu, şi prin care este stabilită vârsta minimă la care partenerii îşi pot asuma responsabilitatea constituirii unei familii, care este diferită pentru fete şi pentru băieţi: fetele se pot căsători de la 16 ani, iar cu aviz medical şi de la 15 ani, în timp ce băieţii se pot căsători de la 18 ani, după ce au obţinut toate drepturile civile şi politice.
Această discriminare conduce la o inegalitate între parteneri în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor în cadrul căsătoriei, poate conduce la o inegalitate de statut social între parteneri – fetele putând fi puse în situaţia de a-şi întrerupe studiile, pentru a putea face faţă sarcinilor domestice – şi chiar la afectarea prematură a stării de sănătate a respectivelor femei.
Codul familiei asigură soţilor, în principiu, un statut juridic egal; în realitate femeile au mai multe responsabilităţi familiale decât bărbaţii. Sub influenţa unui model tradiţional anacronic, se consideră că este de datoria femeilor să administreze resursele familiei, să îndeplinească treburile gospodăreşti considerate “uşoare şi mărunte” (aprovizionarea, gătitul, spălatul, călcatul, curăţenia), să supravegheze şi să îngrijească copiii şi vârstnicii, toate acestea adăugându-se, în majoritatea cazurilor, la îndeplinirea sarcinilor profesionale la locul de muncă. În schimb, bărbaţilor le sunt alocate acele lucruri considerate “grele şi importante”, cum ar fi lucrările de construcţie şi zidărie ori reparaţia şi întreţinerea instalaţiilor, pentru efectuarea cărora, de altfel, sunt chemaţi lucrători specializaţi. În consecinţă, bugetul de timp liber al femeilor este mult mai mic decât cel al bărbaţilor.
Tradiţia acţionează uneori şi în defavoarea bărbaţilor. Ei sunt consideraţi mai puţin capabili să crească şi să îngrijească copiii, motiv pentru care, de multe ori, în caz de pronunţare a divorţului, justiţia nu le încredinţează copiii minori spre creştere şi îngrijire.
În prezent există o tendinţă, din ce în ce mai accentuată, de ocolire a formalizării căsătoriei şi de convieţuire a tinerilor în uniuni consensuale. În acelaşi timp, se constată o creştere a numărului de familii monoparentale şi, în cadrul acestora, a numărului celor în care responsabilitatea gospodăriei şi a procurării resurselor revine femeilor.
Au crescut, de asemenea, în proporţii îngrijorătoare, rata mortalităţii materne, numărul de avorturi, mortalitatea infantilă, procentul nou-născuţilor subponderali. În acelaşi timp, s-a înregistrat o alarmantă creştere a ratei mortalităţii masculine, creşterea morbidităţii şi scăderea duratei medii de viaţă a bărbaţilor.
Cauzele acestor evoluţii sunt multiple: scăderea nivelului de trai şi creşterea gradului de insecuritate economică, nivelul scăzut de educaţie pentru viaţă, dificultăţile de relaţionare în cadrul cuplului şi de adaptare la situaţiile de criză.
Violenţa este un alt flagel care afectează viaţa de familie. Ignorată sau nerecunoscută oficial în perioada totalitarismului, violenţa nu numai că s-a dezvăluit, dar a şi luat amploare în prezent, pe fondul scăderii nivelului de trai şi al creşterii insecurităţii economice. Şomajul, alcoolismul, problemele locative, carenţele educaţionale, constituie tot atâţia factori care contribuie la întreţinerea şi creşterea acestui fenomen la dimensiuni îngrijorătoare, victimele cele mai frecvente ale acestuia fiind femeile şi copii.

Relatia dintre barbat si femeie in Romania in ce priveste viata economica

Datele statistice anuale consemnează diferenţe substanţiale între situaţia femeilor şi bărbaţilor, iar compararea datelor în timp relevă că diferenţele pe plan economic dintre situaţia femeilor şi a bărbaţilor au o tendinţă de creştere. Datele din ultimii 50 de ani arată că, în ansamblul populaţiei, procentul femeilor s-a situat în medie peste 50%. Dacă în domeniul ocupării, la sfârşitul anului 1999, femeile reprezentau 46,2% din totalul populaţiei ocupate1, ceea ce relevă totuşi o tendinţă de diminuare a diferenţelor, alte date vin să completeze şi să nuanţeze această imagine. Salariile din sectoarele în care proporţia femeilor este majoritară în rândul angajaţilor sunt mai mici decât cele ale bărbaţilor care deţin ponderea. Salariile din sectoarele bugetare, în care peste 2/3 din personal sunt femei, se situează sub nivelul mediu pe economie. Conform datelor din anul 1999, femeile lucrează majoritar în următoarele domenii ale economiei naţionale: sănătate şi asistenţă socială (78,8%); activităţi financiare, bancare şi de asigurări (71,3%); învăţământ (69,5%); hoteluri şi restaurante (66%); comerţ (55,4%); poştă şi telecomunicaţii (53,9%); agricultură (50,4%). Întrucât de-a lungul anilor procentele de mai sus au suferit modificări nesemnificative, se poate afirma că în mod tradiţional în aceste domenii de activitate lucrează în majoritate femei. Cum au fost recompensate în anul 1999 persoanele ocupate? Este evident că salariile femeilor sunt constant mai mici decât cele ale bărbaţilor chiar şi în domeniile de activitate în care ponderea lor este de peste 50%, media diferenţei dintre ele fiind de 8,5%. Deoarece nu sunt publicate date statistice privind cuantumurile pensiilor, putem deduce însă că diferenţele dintre salariile bărbaţilor şi ale femeilor, sistematic în defavoarea acestora din urmă, se conservă şi se transmit şi pensiilor, deducţia fiind valabilă, de altfel, pentru toate drepturile de asigurări sociale care se calculează în funcţie de salariul individual. Alţi indicatori statistici relevă importante disparităţi între femei şi bărbaţi în privinţa accesului la promovare şi carieră. Astfel, în categoria conducătorilor şi funcţionarilor superiori din administraţia publică şi din unităţile economico-sociale, numărul femeilor era, în 1997, de peste două ori mai mic decât cel al bărbaţilor, iar în 1999 discrepanţa a crescut, numărul femeilor fiind acum de peste 3 ori mai mic. În 1997, femeile erau preponderente în grupul de funcţionari administrativi (72,8%), lucrători operativi în servicii şi comerţ (72,3%), tehnicieni, maiştri şi asimilaţi (62,2%), agricultori şi lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (50,4%), situaţie care a rămas aproape neschimbată şi în anul 1999. În general, femeile sunt prezente cu precădere în domeniile de activitate cu nivel scăzut de salarizare. În schimb, bărbaţii nu sunt încurajaţi să ocupe posturi considerate prin tradiţie ocupate de femei, cum ar fi: educatoare, baby-sitter, asistente medicale, femeie de serviciu, secretară etc. limitându-se astfel accesul lor pe piaţa muncii. Din analiza datelor statistice rezultă că femeile reprezintă o categorie de populaţie mai vulnerabilă la efectele tranziţiei, caracterizată printr-o rată crescută a şomajului de lungă durată, prin limitarea accesului la locuri de muncă (în general) şi la locuri de muncă bine plătite (în special), prin creşterea participării la economia subterană, care nu asigură accesul la sistemul de securitate socială.

Promovarea principiului egalitatii intre femei si barbati la nivel eruopean

Preocuparea Consiliului Europei „de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi, cu scopul de a proteja şi promova idealurile şi principiile care sunt patrimoniul lor comun şi de a favoriza progresul lor economic şi social, în special prin apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale“, s-a materializat de-a lungul timpului în numeroase instrumente juridice europene, esenţiale pentru promovarea principiului egalităţii între femei şi bărbaţi fiind: Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (1950) şi Protocoalele adiţionale; Carta socială europeană (1961); Carta socială europeană revizuită (1996). Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se regăseşte şi în Tratatul Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht, în vigoare din 1993), în legislaţia secundară - directivele comunitare cu privire la egalitatea între femei şi bărbaţi -, la care se adaugă jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg. O dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam (1999), Uniunea Europeană s-a angajat decisiv să promoveze egalitatea între femei şi bărbaţi (gender equality) şi să integreze egalitatea de gen la toate nivelurile şi în toate activităţile comunitare (gender mainstreaming process). Astfel, promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi se regăseşte ca obiectiv specific în cuprinsul Tratatului, fiind prevăzut în Partea 1 – Principii, la articolul 3.2, iar prin articolul 13 se stabileşte necesitatea de a se întreprinde acţiuni concrete pentru combaterea discriminării după criteriul de sex. Statele Membre ale Uniunii Europene au adoptat recent Agenda socială europeană, al cărei obiectiv prioritar îl constituie modernizarea modelului social european. Un element fundamental al acestuia îl constituie promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Strategia Comunitară pentru Egalitatea de Gen (2001-2005) urmăreşte să îmbine integrarea perspectivei de gen în toate politicile şi programele Uniunii Europene, concomitent cu promovarea acţiunilor specifice în favoarea femeilor. Cele 5 obiective majore ale Strategiei se referă la: 1. egalitatea în viaţa economică; 2. participarea egală la procesul decizional; 3. egalitatea în viaţa socială; 4. egalitatea în viaţa civilă; 5. schimbarea rolurilor tradiţionale şi depăşirea stereotipiilor de gen. Principalele instrumente avute în vedere pentru realizarea obiectivelor menţionate sunt:
aplicarea planurilor pentru egalitatea de gen; introducerea legislaţiei specifice problematicii egalităţii de şanse; abordarea integratoare a egalităţii de gen, cu scopul de a produce schimbări structurale ale societăţii.

Egalitatea dintre barbat si femeie pe plan international

Promovarea constantă, sistematică şi concertată a principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, în accepţiunea actuală a noţiunii, constituie o preocupare de dată relativ recentă pentru comunitatea internaţională, deşi diferite aspecte ale egalităţii între femei şi bărbaţi au fost evocate prin mai multe declaraţii sau tratate internaţionale,
respectiv prin:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948); Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii (1952), Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite (1957), Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor (1962); Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (1966); Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (1966); Declaraţia privind eliminarea discriminării faţă de femei (1967).
Se poate spune că recunoaşterea legală şi încercarea de protejare a drepturilor femeilor la nivel internaţional a debutat în anul 1919, o dată cu adoptarea Convenţiei nr. 3 privind protecţia maternităţii. Prin adoptarea acestei convenţii, Organizaţia Internaţională a Muncii a devenit prima instituţie internaţională care a adoptat norme cu putere juridică în favoarea drepturilor femeilor şi, prin aceasta, implicit în favoarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.
Noţiunile de egalitate de şanse şi egalitate de tratament au început să fie utilizate în anul 1958, când Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat Convenţia nr. 111 privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei. Aceste noţiuni au continuat însă să fie utilizate pentru multă vreme doar în domeniul relaţiilor de muncă, referindu-se în principal la angajare, condiţii de promovare, formare profesională, concediere.
Un nou mod de abordare, la nivel internaţional, a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi a început după ce Adunarea Generală a O.N.U. a proclamat prima Decadă a femeilor “Egalitate, Dezvoltare, Pace”, în perioada 1975-1985 şi în special o dată cu recunoaşterea drepturilor femeii ca parte inalienabilă a drepturilor omului, la data de 18 decembrie 1979, când Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţa de femei (CEDAW).
Ratificarea Convenţiei, prin care s-au stabilit drepturile sociale, economice şi politice ale femeilor, a constituit un prim pas în promovarea efectivă a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în toate domeniile de activitate, întrucât statele s-au angajat să elaboreze legi noi şi să aplice măsuri şi acţiuni speciale care să permită modificarea structurilor sociale şi culturale care perpetuează formele de discriminare. Pentru a se evalua progresele realizate, statele prezintă periodic rapoarte structurii specializate din cadrul O.N.U.
Calea deschisă o dată cu declararea primei Decade a femeilor – „Egalitate, Dezvoltare, Pace“, a fost urmată de o serie de acţiuni menite să contribuie la îmbunătăţirea continuă a statutului femeilor, astfel încât, într-o perioadă de numai 20 de ani, s-au organizat patru Conferinţe mondiale privind condiţia femeilor în lume.
La cea mai recentă dintre ele – Conferinţa de la Beijing, din 1995 – reprezentanţii a peste 180 de state au adoptat 2 documente fundamentale:
Declaraţia conţinând angajamentele ţărilor participante şi Platforma pentru Acţiune care au adus în atenţia opiniei publice 12 domenii considerate critice pentru condiţia femeilor şi au propus măsuri concrete, pe plan internaţional şi naţional. Guvernele ţărilor participante s-au angajat să aplice toate măsurile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiei femeilor care să garanteze realizarea egalităţii de facto între femei şi bărbaţi.
Anul 2000 a constituit un moment de referinţă în analiza şi evaluarea acţiunilor de promovare a egalităţii între femei şi bărbaţi la nivel mondial, prin organizarea unei sesiuni extraordinare a Adunării Generale a ONU cu tema „Femeile în anul 2000. Egalitate între sexe, dezvoltare şi pace pentru secolul XXI“, prilej cu care ţările au prezentat rapoartele referitoare la stadiul aplicării Platformei pentru Acţiune, în cadrul sesiunii speciale „Beijing + 5“.
Concluziile acestei importante reuniuni internaţionale prevăd consolidarea şi continuarea măsurilor aplicate de către statele lumii pentru asigurarea realizării de facto a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Hristos - barbat si femeie

Toata infatisarea lui Iisus Hristos este barbateasca. Dar sangele Lui? Daca trupul Lui provine exclusiv din sangele femeii, cum poate fi sangele Lui altfel decat feminin? Structura Sa morfologica - externa si interna - este in totalitate masculina. Dar aceasta structura organica contine integral numai sangele Mariei, sange feminin, impreuna cu toata structura humorala interna a femeii. Prezenta feminina, ca sange in Hristos este o realitate. Dar El este numai barbat? Spre deosebire de primul Adam, Iisus detine elementele cheie ale firii omenesti; dar fara sa fie bisexuat, El poarta trup barbatesc si sange femeiesc”.
Omul a fost creat la inceput barbat si femeie. Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca “la facerea de odinioara a stramoasei Eva, Dumnezeu a luat coasta insufletita a lui Adam si a zidit-o ca femeie. De aceea, nu a mai suflat in ea, ca in Adam, suflare de viata, ci a facut partea pe care a luat-o din Adam trupul intreg al femeii”. Comentariul arata ca Eva era o prezenta personala in Adam.

Afirmatia Apostolului Pavel ca “precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia” (I Cor. 15, 22), nu trebuie privita la nivel de gen, ci de natura. Cu alte cuvinte nu doar cei de parte barbateasca vor muri, dupa cum nu doar acestia vor invia. Aici e vorba de firea omeneasca.

Sfintii Parinti spun ca Hristos a mantuit ceea ce a asumat, ori El nu a asumat o parte din natura umana, ci intrega natura. Iar firea umana pe care o ia din Fecioara Maria este asemenea noua. De aceea noi nu afirmam ca Fecioara Maria s-a nascut fara pacatul stramosesc. A accepta o astfel de afirmatie, inseamna a fi de acord cu faptul ca Fecioara Maria a avut o alta fire. Iar daca ea ar fi oferit Cuvantului o alta fire, inseamna ca firea noastra nu a fost eliberata de moarte.

Hristos Se naste numai din femeie, partea barbateasca nu participa la intruparea Sa. Acest lucru ne descopera ca nasterea Lui nu este o nastere din necesitatea firii, ci din bunavoirea lui Dumnezeu. Astfel, Fecioara Maria este unicul parinte uman al lui Hristos. Datorita ei, Dumnezeu S-a unit fiintial cu natura umana in forma ei paradisiaca.

Egalitatea dintre barbat si femeie

Familia nu este inteleasa independent de comuniunea cu Hristos si cu Biserica. Taina Cununiei este privita "in Hristos si in Biserica", raportata la legatura dintre Hristos si Biserica. Aceasta este perspectiva in care familia isi afla implinirea si devine leaganul sau matca implinirii si desavarsirii membrilor ei; in afara acestei perspective este in pericol de-a se transforma in focar de dezvoltare a unui egoism de grup sau a unor interese de grup. In sfarsit, in cadrul aceleiasi perspective se realizeaza unitatea familiei crestine si ierarhizarea membrilor ei. Cuvantul lui Hristos care zice "daca cineva voieste sa fie cel dintai, sa fie cel din urma dintre toti si slujitor al tuturor" nu este valabil doar in Biserica, ci si in familie.

In Sfanta Scriptura si in Traditia Bisericii se reliefeaza categoric egalitatea - intru Hristos - dintre barbat si femeie. Valoarea irepetabila a omului, indiferent daca este barbat sau femeie, decurge din crearea lui "dupa chipul" lui Dumnezeu. Precum subliniaza Sfantul Grigorie al Nyssei, "si femeia are insusirea de a fi facuta dupa chipul lui Dumnezeu ca si barbatul. De-o-cinste sunt firile, deopotriva virtutile". Totodata, insa, barbatul este caracterizat drept cap al femeii si conducator al familiei. Teza aceasta, care este legata de conceptiile sociale ale epocii ei, este argumentata si teologic. Sfantul Apostol Pavel spune ca supunerea femeii fata de barbat este impusa, pe de o parte, de ordinea creatiei, dupa care femeia a provenit din barbat si nu barbatul din femeie, si, pe de alta parte, de slabiciunea de care a dat dovada femeia cedand cea dintai ispitei diavolului. Astfel, femeile sunt indemnate sa se supuna barbatilor lor "intru totul". Barbatul este cap femeii precum Hristos este cap Bisericii. Dar precum Hristos, capul Bisericii, a patimit si S-a jertfit pentru ea, tot asa si barbatul, capul femeii, este dator sa sufere si sa se jertfeasca pentru aceasta.

Multi considera astazi tezele acestea ca fiind invechite si incompatibile cu realitatea sociala contemporana. Desigur, ele exprima si datele epocii in care s-au formulat. Biserica nu si-a creat propriile ei structuri de organizare a familiei, ci le-a preluat pe cele existente si le-a „botezat", adica le-a dat inteles potrivit duhului ei. Astazi datele vietii familiale s-au modificat. Pe de alta parte nimeni nu stie care vor fi datele vietii familiale in viitor si cum vor fi percepute structurile actuale de catre generatiile urmatoare. Aceasta nu schimba, insa, lucrurile in esenta lor, ci semnaleaza necesitatea „botezarii" datelor fiecarei epoci in duhul Bisericii. Conceptele lumesti de obedienta si oprimare sunt straine Bisericii, care dintru inceput a proclamat egalitatea dintre barbat si femeie. Nu sunt respinse doar asuprirea si impilarea, ci si simplu fapt de a domni si de a stapani, toate fiind inlocuite cu slujirea si jertfa. Barbatul si femeia sunt egali inaintea lui Dumnezeu. Nu exista nici o diferenta calitativa intre ei: "Nu mai este barbat si femeie". Supunerea femeii fata de barbat este asezata in cadrul mai general al supunerii si slujirii reciproce pe care sunt datori sa le cultive toate madularele Bisericii. Aceasta reiese mai limpede din Epistola catre Efeseni, unde supunerea femeii fata de barbat si iubirea barbatului fata de femeie sunt infatisate ca aplicari ale indemnului general adresat in comun credinciosilor de-a se supune "unul altuia, intru frica lui Hristos".

Raporturile dintre soti sunt, asadar, determinate de raporturile lor cu Hristos. Ca madulare ale trupului lui Hristos, sunt datori ca amandoi sa se supuna Lui. Dar si supunerea reciproca, a fiecaruia fata de celalalt, constituie o virtute crestina fundamentala. Este punerea in practica a poruncii iubirii. Asadar supunerea femeii fata de barbat este asezata in cadrul supunerii pe care ea este datoare sa o aiba fata de Domnul. De cealalta parte, dimpreuna cu ascultarea lui fata de Domnul, barbatul este chemat sa isi iubeasca femeia, precum Hristos Biserica. Fara aceasta iubire nu poate cere, unilateral, femeii supunere. Iubirea cuprinde in sine si supunere. Iar supunerea nu este deplina si sincera fara iubire. Barbatului nu ii sunt acordate anumite privilegii, ci ii sunt randuite obligatii speciale, care sunt mai grele decat obligatiile femeii. Datoria de a iubi este mai mare decat datoria de a te supune. Astfel, pozitia avantajoasa pe care a avut-o in trecut - si pe care, intr-o anumita masura, continua sa o aiba barbatul fata de femeie din ratiuni sociale, economice sau din alte motive - comporta obligatii sporite. In mod analog, orice fel de emancipare a femeii este firesc sa fie legata de o sporire a obligatiilor si raspunderilor. Cu toate acestea insa, ca si in alte cazuri (mai ales in problema abordarii institutiei sclaviei), Biserica nu a incercat sa modifice structurile sociale existente. Tot asa si in cazul nostru, desi a proclamat absoluta egalitate dintre barbat si femeie inaintea lui Dumnezeu, nu a purces la modificarea raporturilor existente intre acestia, ci le-a incadrat in perspectiva noii realitati pe care o creeaza comunitatea intemeiata pe comuniunea cu Hristos. Biserica nu pune accentul pe forma exterioara a raporturilor dintre oameni, ci pe calitatea lor interioara. Iar aceasta calitate este determinata, in ultima analiza, de prezenta sau absenta iubirii.

Desigur, si in lumea crestina au supravietuit conceptii care subestimeaza femeia si o asaza pe o pozitie inferioara barbatului. Cu vremea, insa, multe dintre acestea au fost inlaturate, dar altele se mentin pana azi si este necesar sa fie inlaturate. Dar aceasta nu trebuie sa duca la exagerari sau extremisme fortate. Egalitatea barbatului cu femeia este proclamata limpede in Noul Testament si in traditia patristica. Dar ea nu inseamna desfiintarea sau uniformizarea deosebirilor dictate de firea (natura) barbatului si a femeii sau de pozitia si functia lor aparte in familie si societate. De altfel este cunoscut ca barbatul si femeia reprezinta doua lumi diferite, care poarta amprenta insusirilor partii barbatesti, respectiv celei femeiesti, pana la ultima celula a fiintei lor. Anatomia trupului, statura, specialele informatii si functii genetice, constitutia fizica, toate diferentiaza partea barbateasca si cea femeiasca. Din acestea decurg si diferitele lor functii in societate. Daca, pe motivul egalitatii barbatului cu femeia, respingem orice deosebire sau diferentiere intre ei, negam in esenta natura mai profunda si misiunea aparte a fiecaruia. Egalitatea nu inseamna tavalugire a deosebirilor sau omitere a insusirilor si functiilor aparte ci, dimpotriva, recunoasterea si respectarea particularitatii si misiunii speciale a fiecaruia. De altfel, fara recunoasterea si punerea in valoare a particularitatii barbatului si a femeii, nu se poate intelege nici completarea lor reciproca prin casatorie. Dar si din punct de vedere strict social particularitatea - de pe pozitie de egalitate - implica totdeauna posibilitatea colaborarii si a completarii reciproce. Din contra, similitudinea uniformi-zatoare anuleaza posibilitatea aceasta si favorizeaza aparitia conflictelor. in orice moment unul dintre cei doi il poate inlocui pe celalalt, facandu-l astfel de prisos.

Se vorbeste astazi des despre hirotonia femeilor. Subiectul acesta a aparut initial in sanul protestantismului. Dar, asociat la subiectul mai general al egalitatii dintre barbat si femeie, s-a discutat in toata lumea crestina. De la inceput trebuie notat ca ideea hirotoniei femeilor a aparut ca rezultat al multor confuzii si simplificari. Subiectul acesta priveste morala crestina in principal datorita faptului ca multi considera ca refuzul hirotoniei femeilor este legat de o anumita subesti-mare a lor in Biserica. Dar aceasta opinie omite aspecte fundamentale, legate de suprematia liturgica a femeii in viata si invatatura Bisericii. Si, intai de toate, omite intaietatea femeii in mantuirea omului si zdrobirea diavolului. Dusmania dintre om si diavol este in principal dusmanie intre femeie si diavol. Si mai relevant este ca se vorbeste despre "samanta" Evei, care il va zdrobi pe diavol. Eva a primit cea dintai binevestire a mantuirii, iar Maica Domnului Buna-Vestire a dumnezeiestii intrupari.

Asadar femeia, care a fost cea dintai in caderea omului, este cea dintai si in ridicarea acestuia. Barbatul este impreuna-tras in cadere si impreuna-merge spre ridicare. Dar primul rol nu il are el, ci femeia. In ambele cazuri femeia are intaietatea si barbatul ii urmeaza. Aceasta o vedem mai ales in cazul Maicii Domnului, care, impreuna cu Dumnezeu insusi, este impreuna-pricinuitoare a dumnezeiestii intrupari; imprumuta lui Dumnezeu firea omeneasca, care se face inceputul noii creatii. Din acest punct de vedere, Maica Domnului "este - dupa intaiul ierarh, Hristos - alt ierarh". Astfel, in locul preotiei sacramentale sau liturgice, femeia a exercitat dintru inceput, prin persoana Maicii Domnului, preotia ontologica pentru mantuirea lumii intregi. Cu alte cuvinte, femeia impreuna-lucreaza taina mantuirii, pe cand barbatul slujeste. Preotesele (femeile-sacerdot) erau larg cunoscute in lumea precrestina exterioara lui Israel. Existau indeosebi in religiile grecilor si romanilor, religii cu care a intrat in contact direct Biserica, dar si Israel. De aceea, din punct de vedere social, pare ciudata absenta preoteselor in lumea iudeo-crestina, mai ales dat fiind locul superior pe care femeia il detinea in aceasta lume comparativ cu lumea greco-romana. Mai mult, in intreaga literatura crestina, in care sunt infatisate nenumarate chestiuni bisericesti, nicicand nu s-a ivit chestiunea hirotoniei de preotese. Doar erezia de tip gnostic a montanistilor admitea femeile la treapta episcopatului si preotiei, lucru pe care Sfantul Epifanie al Ciprului l-a numit "obicei idolatru" si "treaba diavoleasca".

Denumirile date de Sfantul Epifanie nu trebuie considerate intamplatoare, ci relevante pentru pozitia Bisericii fata de preotia sacramentala a femeilor. Episcopii si preotii au avut dintru inceput nu doar o functie liturgica, ci si o pozitie simbolica in trupul Bisericii. Acestia au fost "in chipul (tipul) Tatalui sau "in chipul (tipul) lui Dumnezeu ". In vreme ce la preotia imparateasca vin, fara deosebire, barbati si femei, la preotia sacramentala sunt primiti doar barbatii. Prezenta femeilor ar denota existenta unor zeitati feminine, precum se intampla in religiile precrestine. Negarea idolatriei, care implica si negarea divinitatilor de ambele sexe, aduce cu sine si absenta preote-selor. Biserica a avut doar diaconite, care au servit unor nevoi liturgice practice, si nu preotese cu preotie sacramentala si caracter simbolic mai sus amintit, aceasta din urma situatie fiind numita "obicei idolatru" si "treaba diavoleasca", adica idolatrie. Si nu este intamplator ca montanismul, in afara de preotia femeilor, a pastrat si alte elemente idolatre, fondatorul lui, Montanus, fiind initial preot al zeitei Kybele. Dar si astazi, promovarea femeilor catre preotie nu este fara legatura cu raspandirea conceptiilor neognostice si neopagane, care caracterizeaza duhul mai general al epocii noastre.

Diversele miscari feministe au realizat in epoca noastra anumite lucruri, dar n-au reusit sa actioneze independent de un anume complex de inferioritate fata de barbat. Propriu-zis nu au semnalat specificitatea femeii, specificitate omisa de vreme indelungata de catre barbati, ci si-au concentrat tot interesul in revendicari ale egalitatii. Fenomenul acesta, care de fapt nu face decat sa mentina starea de marginalizare a femeii, nu vatama doar femeia, ci totodata priveaza si societatea si civilizatia umana in general de factorul feminin creator. Aici trebuie sa se semnaleze si raspunderea barbatului, care monopo-lizeaza civilizatia si nu lasa loc manifestarii factorului feminin.