Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii!

(Rom,.13, 12)

Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la posturile bisericesti


Biserica Ortodoxa Romana de la inceputurile ei a fost si a ramas credincioasa invataturii Bisericii Rasaritene, pastrand nestirbite randuielile si practica bisericeasca a postului, asa cum au fost stabilite de Sfintele Sinoade si de Sfintii Parinti. Avand legaturi neintrerupte cu Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului, cu Patriarhiile rasaritene istorice, iar mai tarziu cu Bisericile Ortodoxe nationale, ea nu a nesocotit niciodata dispozitiile privitoare la disciplina si practica postului, recunoscute in intreaga Ortodoxie, cerand credinciosilor ei practicarea postului potrivit randuielilor canonice. Aceasta disciplina isi are temelia in oranduirile bisericesti din epoca patristica, fiind cuprinsa in canoane, in poruncile bisericesti, in Marturisirile de Credinta ale ei si in alte oranduiri, ca si in numeroase catehisme si marturisiri de credinta mai noi.

Precum rezulta din Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, din invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa, din numeroase catehisme mai noi, din manuale de liturgica, pastorala, teologie morala, din numeroase studii si articole ale teologilor romani privitoare la post, din numeroase pastorale ale ierarhilor Bisericii noastre, din diferite indrumari si predici privitoare la post, scrise de cei mai competenti teologi si duhovnici, pozitia Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la post se poate rezuma in urmatoarele:

1. Postul este de origine si instituire divina, fiind practicat atat in Vechiul Testament, cait si in Noul Testament, insusi Mantuitorul Hristos, practicandu-l si recomandandu-l urmasilor Sai.

2. Postul are un inalt sens religios. El este un act de cinstire a lui Dumnezeu, o jertfa benevola din partea crestinului, o renuntare de bunavoie la ceea ce nu ne-a fost oprit, din dragoste si pentru cinstirea lui Dumnezeu, in scopul propriei noastre desavarsiri morale. El este un exercitiu de infranare a poftelor si a patimilor, un mijloc de intarire a vointei si de practicare a virtutii, o forma a pocaintei si un mijloc de descatusare de tot ceea ce este potrivnic mantuirii noastre.

3. Atat in invatatura Mantuitorului, a Sfintilor Apostoli, a Sfintilor Parinti cat si din scrierile unor renumiti teologi, rezulta ca postul are doua aspecte: unul trupesc si altul sufletesc, spiritual, ceea ce corespunde postului extern si postului intern, care insa constituie o unitate. Postul trupesc sau extern, fara post sufletesc, este lipsit de deplina valoare morala, caci noi ne infranam de la hrana in scopul infranarii poftelor si patimilor, in scopul imbunatatirii si desavarsirii noastre duhovnicesti. Noi postim de bucate, ca sa postim de pacate, dupa afirmatia unor Sfinti Parinti. Retinerea de la bucate nu se face pentru valoarea acestui exercitiu in sine, ci pentru efectul pe care il are asupra vietii sufletesti a postitorului: infranarea si disparitia poftelor pacatoase, stapanirea vointei asupra patimilor si placerilor pacatoase, dobandirea libertatii fata de pornirile si poftele pacatoase, inaltarea si daruirea gandurilor noastre lui Dumnezeu prin rugaciune si meditatie etc.

De aici rezulta ca infranarea nu se refera numai la mancarea de la care ne retinem, ci la efectul acestei retineri asupra trupului si sufletului: infranarea si stapanirea poftelor, dorintelor, ispitelor si patimilor. Din acest motiv, Biserica ne indeamna sa postim postul cel adevarat, bineplacut lui Dumnezeu, care este: instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant fals. "Lipsa acestora e postul cel adevarat si bineprimit".

4. Biserica Ortodoxa Romana a cerut totdeauna credinciosilor ei respectarea disciplinei postului in conformitate cu randuielile canonice, dar ea n-a aplicat nicicind aceasta disciplina fara dragoste si fara intelegere fata de fiii ei duhovnicesti, fata de posibilitatile si nevoile acestora. Din acest motiv, ea a dat dezlegare de post nu numai in cazuri particulare, ci si atunci cand s-au ivit nevoi generale, determinate de diferite calamitati naturale: inundatii, cutremure, epidemii, foamete, seceta, foc, razboaie etc, in astfel de imprejurari ea acordand dezlegari generale de la post. Aceasta a facut-o tinand seama de invatatura si practica generala a Bisericii Ortodoxe, precum si de practica si exemplul unor Biserici Ortodoxe surori in cazuri asemanatoare.

Astfel, cunoastem cazuri in care unii din ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane au sesizat Sfantul Sinod, solicitand acordarea unor dispense de la disciplina postului, cu caracter mai larg. Este cunoscut cazul episcopului Partenie al Dunarii de Jos, care, la 4 mai 1899, tinand seama de starea economica, sociala si culturala a credinciosilor din acea vreme, de cresterea mortalitatii la copii si la varstnici, de prezenta unor boli epidemice care faceau ravagii si impotriva carora nu se putea lupta decat printr-o hrana mai buna si mai imbelsugata, a inaintat o cerere Sfantului Sinod, solicitand pentru credinciosi o dispensa mai generala de la post. Astfel, el ruga forul suprem de conducere a Bisericii noastre sa aprobe, pe de o parte, "imputinarea zilelor de post", iar pe de alta parte, "dezlegarea pentru o hrana mai buna si mai indestulatoare pentru cei bolnavi si slabi, pentru lehuze si copii, pentru batrani si neputinciosi, pentru scoli si cantine, internate si ospicii, pentru armata si taranimea rurala, pentru cei ce vin cu regularitate la serviciul divin sau zidesc si contribuie la zidiri si intemeieri de biserici, scoli si asezaminte de binefacere, precum si celor ce ajuta pe fete la maritat, pe tineri la invatatura, arte si meserii si pe toti cei ce fac mila si judecata dreapta cu vaduva si cu orfanul, cu saracul si cu miselul".

Dar nu numai in trecut, ci si in vremea noastra, Biserica Ortodoxa Romana tinand seama de noile realitati aparute in viata credinciosilor ei, precum si de nevoile fiilor ei duhovnicesti, la propunerea Patriarhului Justinian, in sedinta Sfantului Sinod din 27 februarie 1956 a hotarat urmatoarele:

1. Copiii pana la 7 ani sa fie dezlegati de pravila postului, putand manca in tot timpul anului orice fel de alimente.

2. Pentru copiii de la 7 la 12 ani si pentru credinciosii de orice varsta care sunt cuprinsi de slabiciuni si suferinte trupesti, pravila postului sa fie obligatorie numai in urmatoarele zile:

a. Toate miercurile si vinerile de peste an, afara de acelea cand este dezlegare de peste.

b. Prima si ultima saptamana din Sfantul Post al Pastelui si tot asa din Postul Nasterii Domnului.

c. De la 24 la 29 iunie (adica 5 zile din postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel).

d. De la 1 la 15 august (adica cele doua saptamani ale Postului Adormirii Maicii Domnului).

e. Ajunul Craciunului, ajunul Bobotezei, Taierea Capului Sfaintului Ioan (29 august) si Ziua Iinaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie).

3. Pentru celelalte zile si saptamaini din timpul marilor posturi bisericesti, copiii intre 7 si 12 ani si credinciosii de orice vairsta care suint suferinzi, sa fie dezlegati a mainca: peste, icre, oua, lapte si branza.

Iata deci o serioasa usurare si adaptare a postului la conditiile vremurilor noastre, facuta de Biserica noastra pentru credinciosii ei inainte de a se pune in discutie aceasta problema de catre toate Bisericile Ortodoxe.

5. In conditiile vietii de astazi, cand au aparut noi situatii in viata oamenilor, acestea n-au ramas fara urmari in viata Bisericii Ortodoxe Romane si a credinciosilor ei. Biserica Ortodoxa Romana in calitate de Biserica slujitoare lumii si fiilor ei duhovnicesti, este convinsa ca are datoria sa tina seama de aceste situatii din viata credinciosilor sai. De aceea, ea este de acord cu ideea de a se tine seama in aplicarea disciplinei postului la conditiile vremurilor noastre, printr-o hotarare a viitorului Sfant si Mare Sinod Ontodox. In acest fel, ea este convinsa ca va putea aduce un real serviciu fiilor ei duhovnicesti, precum si crestinilor ortodocsi din lumea intreaga, care, prin usurarea acestei discipline, potrivit unor situatii ale vremurilor noastre o vor putea respecta.

Hotarari sinodale cu privire la post


Luandu-se in considerare faptul nerespectarii disciplinei traditionale a postului in toate Bisericile Ortodoxe, prima Conferinta Panortodoxa de la Rodos - 1961 a inclus in lista temelor care urmeaza sa fie dezbatute in viitorul sinod al Bisericii Ortodoxe si problema privitoare la post in timpul nostru.

A patra Conferinta Panortodoxa de la Chambesy (Elvetia), din 1968 a mentinut pe lista temelor viitorului sinod si pe aceasta. Comisia interortodoxa pregatitoare a Sfantului si Marelui Sinod a incredintat aceasta tema spre tratare Bisericii Ortodoxe Sarbe. In cadrul lucrarilor ei din 16-28 iulie 1971, Comisia a facut cateva precizari in legatura cu tema respectiva. Ea a constatat de la inceput ca institutia postului in sanul Bisericii a evoluat in ceea ce priveste durata, felul de a posti si hrana folosita in timpul postului. Totodata ea a constatat faptul ca desi exista deosebiri in materie de post intre Bisericile Ortodoxe (mai ales in legatura cu felul de a posti si cu hrana folosita), totusi acestea nu afecteaza nicidecum unitatea Bisericii si importanta postului in viata crestina.

Pornind de la constatare ca cea mai mare parte a credinciosilor contemporani nu respecta toate prescriptiile privitoare la post din cauza conditiilor diferite ale vietii actuale in raport cu cele din trecut, Comisia propune ca postul sa devina mai putin aspru, iar durata lui sa fie mai scurta, intrucat o schimbare de acest fel nu contrazice principiile postului si nici nu pericliteaza mantuirea credinciosilor.

Luandu-se in considerare raportul prezentat de Biserica Ortodoxa Sarba, ca si de comentariile Bisericilor din Cipru si Cehoslovacia, si de discutiile ulterioare, Comisia interortodoxa a facut urmatoarele propuneri:

1. Toate prescriptiile privitoare la post, care sunt in prezent in vigoare, trebuie sa fie respectate intocmai de catre monahi si de catre toti acei clerici si credinciosi care doresc si sunt in stare sa le tina.

2. Pentru crestinii care intampina greutati in practicarea postului din cauza conditiilor specifice de clima, de viata sau au greutati in procurarea alimentelor de post, Bisericile Ortodoxe sa ingaduie si consumarea unor altfel de alimente, adica de dulce, dar acest lucru trebuie sa fie considerat ca "o diminuare a postului, dupa imprejurari", ca un pogoramant sau forma mai putin aspra a postului.

3. Sa se respecte postul de miercuri si vineri in tot timpul anului, dar sa se ingaduie uleiul si pestele, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri din perioada Postului Mare, sau cand in aceste zile cad sarbatorile inaltarii Sfintei Cruci, a Taierii capului Sf. Ioan Botezatorul si ajunul Bobotezei.

4. Sa se permita mancarea de dulce in toate miercurile si vinerile din perioada de la Duminica Tomei pana la Inaltare.

5. Durata Postului Mare trebuie sa ramana asa cum este, adica de 6 saptamani, plus Saptamana Patimilor, dupa prescriptiile Pascaliei si Tipicului. Prescriptiile actuale in ceea ce priveste cantitatea si felul alimentelor sa se mentina pentru prima saptamana si in Saptamana Patimilor. In celelalte zile, incepand cu a doua saptmana si pana la Duminica Floriilor inclusiv, afara de miercuri si vineri, sa se permita uleiul si pestele.

6. In ceea ce priveste Postul Craciunului, se fac doua propuneri: a) Sa se reduca durata lui la jumatate (20 de zile), urmand sa inceapa din 5 decembrie, si sa se permita consumarea uleiului si pestelui in timpul acestei perioade, cu exceptia ultimelor cinci zile; sau b) Sa se mentina postul la 40 de zile, ingaduindu-se uleiul si pestele in tot acest timp, in afara de primele trei si ultimele trei zile, cand trebuie sa se tina post aspru.

7. Sa se reduca Postul Sfintilor Apostoli la 8 zile, in cazul in care intre Duminica tuturor sfintilor si sarbatoarea sfintilor Apostoli exista un interval mai mare de opt zile, ingaduindu-se in acest post uleiul si pestele.

8. Postul Maicii Domnului dintre 1 si 15 august sa ramana asa cum este in ce priveste durata, dar sa se permita uleiul si pestele, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri.

9. Daca sarbatorile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sau a Adormirii Maicii Domnului cad in zilele de miercuri si vineri, sa se suprime postul, intrucat ele au fost precedate de post.

Postul cel adevarat


Pastrandu-i sensul adevarat, postul este un mijloc de stapanire si infranare a poftelor, de intarire a vointei, de inaltare a sufletului catre Dumnezeu, de sporire in virtute, de detasare a crestinului de orice pofte si placeri senzuale. Bineinteles insa ca la retinerea de bucate trebuie adaugata o continua straduinta de dominare a poftelor si patimilor, de o curatire a gandurilor si simtirii, asadar de o disciplinare a vietii sub toate aspectele ei.

Adevaratul post este deci acela care imbina in mod fericit cele doua aspecte ale lui: aspectul trupesc si aspectul sufletesc, asadar cand retinerea de la bucate este impreuna cu retinerea de la pacate si cu efortul continuu spre virtute si progres duhovnicesc. Numerosi Sfinti Parinti insista asupra acestui fapt, subliniind ca postul trupesc fara cel sufletesc este lipsit de orice valoare morala. "Postul cel adevarat - spune Sf. Vasile cel Mare - consta in retinerea de la cele rele. Dezleaga toata legatura nedreptatii, iarta aproapelui tau vatamarile, daruieste lui datoriile. Tu nu mananci carne, dar mananci pe fratele tau. Tu te retii din vin, dar nu infranezi zburdarile trupului. Tu nu mananci pana seara, dar petreci ziua cu procese." (Despre post, 10).

Acelasi lucru il arata o stihira a Triodului, din Postul Mare: "Sa postim post primit, bine placut lui Dumnezeu: postul cel adevarat este instrainarea de rautate, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit" (Triod, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni, intaia saptamana din post).

Rezulta deci ca postul complet este cel ce uneste infranarea trupeasca cu cea spirituala, iar timpurile postului sunt perioade care ofera crestinului cele mai potrivite conditii, atmosfera si mijloacele de induhovnicire si imbunatatire morala.

In legatura cu sensul si semnificatia postului, mentionam faptul ca literatura teologica romaneasca din a doua jumatate a veacului trecut, ca si cea din veacul nostru si mai ales cea din ultimele decenii, insumeaza un mare numar de pagini referitoare la post si la sensul lui cel adevarat. In manuale de liturgica, pastorala, morala si drept bisericesc, in studii si articole, in pastorale chiriarhale, in nenumarate predici publicate in volume sau in revistele noastre bisericesti, se accentueaza importanta postului sufletesc, fara insa a se nesocoti valoarea postului trupesc.

Cum trebuie sa postim?


Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”. Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

Cand nu se posteste miercurea si vinerea?


Fie pentru insemnatatea sarbatorilor mari, adica pentru a nu se sterge prin post bucuria praznicului Nasterii Domnului, al Invierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinta postului dinaintea acestor sarbatori mari sau pentru a nu ne asemana cu unii eretici, Biserica ingaduie sa mancam de dulce miercurea si vinerea in anumite rastimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) si sunt insemnate in calendare cu cuvantul harti. Iata cand nu se posteste miercurea si vinerea:


a) In Saptamana luminata (saptamana Pastilor).


b) De la Nasterea Domnului pana in ajunul Bobotezei.


c) In saptamana de dupa Rusalii (inainte de inceputul postului de San-Petru).


d) In saptamana intai a Triodului (intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Fiului Risipitor).


e) In saptamana Branzei (inaintea lasatului sec pentru Postul Pastelui); se dezleaga numai la lapte, oua si branza.


f) Nu se posteste, de asemenea, in ziua Nasterii Domnului si cea a Bobotezei, cand aceste sarbatori cad miercuri sau vineri.

Care sunt posturile de o zi si pentru ce au fost asezate?


Sunt posturile pe care le tinem:


a) Miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in amintirea Patimilor Domnului: miercurea au facut sfat carturarii si arhiereii iudeilor sa prinda pe Hristos, iar vinerea L-au rastignit pe cruce601 (Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei). Tot in aceasta zi, dupa Traditie, mancase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai.


b) Ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), in amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn si vin).


c) Ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), zi de post si plangere pentru cel care a fost cel mai zelos propovaduitor si implinitor al postului si al pocaintei (dezlegare la untdelemn si vin).


d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post asezat si ramas din vremea rand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajuneaza in orice zi ar cadea603 (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.

De cate feluri este postul?



Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:


a) Ajunare desavarsita, adica atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.


b) Postul aspru sau uscat (Siroragia) sau ajunarea propriu-zisa, atunci cand mancam numai spre seara mancaruri uscate (paine si apa, fructe uscate, seminte etc).


c) Postul obisnuit sau comun, rand mancam la orele obisnuite, dar numai “mancaruri de post”, adica ne infranam de la “mancarurile de dulce” (carne si peste, branza, lapte, oua, vin, grasime).


d) Postul usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum se prevede in Tipic, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

De cate feluri este postul, dupa lungimea lui?

De doua feluri:


a) Post de o zi si


b) Post de mai multe zile.

O scurta pilda expresiva din primele veacuri crestine despre postul cel adevarat



„Pe cand posteam si stateam pe un munte, multumind lui Dumnezeu pentru toate cate a facut cu mine, vad pe pastor stand langa mine si zicandu-mi acestea:
- Pentru ce ai venit aici asa dimineata?
- Pentru ca fac de garda, Domnule, i-am raspuns eu.
- Ce este aceasta garda? m-a intrebat el.
- Postesc, Domnule, i-am spus.
- Dar ce post este acesta pe care il postiti? m-a intrebat el.
- Dupa cum m-am obisnuit, i-am raspuns, asa postesc!
- Nu stiti sa postiti lui Dumnezeu, mi-a zis el, si nici nu-i folositor postul acesta, pe care il postiti Lui!
- Pentru ce spui aceasta, Domnule? l-am intrebat eu.
- Iti spun, mi-a raspuns el, ca nu-i post postul acesta pe care vi se pare ca-l postiti; dar eu te voi invata care post este bineprimit si desavarsit inaintea lui Dumnezeu.
- Da, Domnule! i-am spus. Ma vei face fericit daca voi cunoaste postul cel bineprimit de Dumnezeu.
- Asculta, mi-a zis el. Dumnezeu nu vrea un astfel de post zadarnic; ca postind asa nu faci nici o fapta de dreptate inaintea lui Dumnezeu. Posteste, dar, lui Dumnezeu, un post ca acesta: sa nu faci nici o fapta rea in viata ta, ci slujeste Domnului cu inima curata, pazind poruncile Lui si mergand pe calea hotararilor Lui; sa nu se suie in inima ta nici o pofta rea; crede lui Dumnezeu, ca daca vei face acestea, daca te vei teme de El si daca te vei infrana de la orice lucru rau, vei trai in Dumnezeu. Daca vei face acestea vei posti post mare si primit de Domnul.”

Dupa aceste scurte lamuriri, stiind ca postul este „radacina a nepatimirii (nepacatuirii) si maica a virtutii”, sa pasim cu credinta pe drumul anevoios al postului ca sa simtim cu adevarat ce inseamna a trai in comuniune cu Hristos.

Multi dintre semenii nostri considera randuielile bisericesti, intre care se numara si postul, niste prescriptii care nu se refera in mod necesar si la propria lor persoana, crezandu-le uneori fara sens sau imposibil de respectat din cauza exigentei lor. Dar aceasta atitudine nu este decat efectul lipsei sau putinatatii credintei si este sustinuta de necunoasterea rostului pe care il au randuielile stabilite de Parintii Bisericii pentru viata omului.

Trebuie stiut ca toate legile bisericesti se stabilesc spre folosul credinciosilor si in spatele acestor legi se gaseste nevoia fiecarui om de a trai cat mai aproape de Dumnezeu si de a scapa de toate rautatile ce stau in calea comuniunii omului cu Dumnezeu.

Vazand ca una dintre poruncile bisericesti ne indeamna sa tinem toate posturile de peste an, ar trebui sa ne punem mai multe intrebari: Ce este postul?, De ce este el recomandat de Biserica?, Oare este folositor omului sa posteasca?, Cum se comporta un om care posteste? Vom incerca sa raspundem in continuare la aceste intrebari.

Pentru crestini, postul este o porunca, dar nu o porunca absurda prin care Dumnezeu voieste sa-si arate puterea de stapan, ci o porunca izvorata din iubirea de oameni a Creatorului, Care stie cele mai pune mijloace pentru curatirea si sfintirea oamenilor.

In sens general, orice om stie ca a posti inseamna a ne abtine de la toate mancarurile provenite de la animale, mancaruri numite in popor „de dulce”. Dar daca ne-am opri la acest aspect am transforma postul intr-o simpla dieta si nu i-am descoperi semnificatia duhovniceasca. Trebuie sa mergem mai departe si, paralel cu acest „post de bucate”, sa ne straduim sa postim si de pacate, mai ales ca perioada postului este prielnica pentru lucrarea faptelor bune.

Omul este alcatuit din trup si suflet si este chemat sa placa in intregime lui Dumnezeu. Nu se poate vorbi despre un om ca are suflet bun, dar face numai fapte rele. De aceea, stiind ca toate pornirile spre rau se manifesta prin trup, iar trupul, prin componenta sa materiala inclina mai mult spre cele materiale sau lumesti, a fost nevoie de legea postului, pentru ca, prin mancare usoara si mai putina, sa potolim poftele pacatoase ale trupului, facand din el, in loc de izvor de pofte si pacate, o unealta a sufletului care lucreaza numai fapte bune. Astfel se pune in practica un principiu al spiritualitatii crestine care ne invata ca trupul trebuie sa fie supus sufletului, iar sufletul trebuie sa se supuna lui Dumnezeu.

Mancarea grea si in cantitati mari, pe langa faptul ca provoaca multe boli, creeaza un surplus de energie folosita de oameni pentru a satisface poftele unui stomac plin: lacomia, betia, desfranarea, lipsa de grija pentru saraci, dezvoltarea orgoliului personal. Punand restrictie mancarii vom putea infrange si poftele trupesti, iar prin infranarea trupuluisufletul este liber sa se ridice la Dumnezeu.

Postul mai poate fi vazut si ca un exercitiu al vointei. Cel care reuseste sa renunte la un anumit fel de mancare, va castiga astfel puterea de a renunta la orice fel de indemn sau pofta ce aprinde in el pacatul.

Exista in Sfanta Scriptura numeroase exemple de oameni care prin post s-au umplut de puterea lui Dumnezeu si au tinut piept puterii vrajasului. Moise a postit inaite de a primi Legea de la Dumnezeu, Ilie prin post l-a invins pe regele Ahab, Ioan Botezatorul era recunoscut prin postire si sfintenia vietii si chiar Domnul nostru Iisus Hristos, inainte de a iesi in lume sa vesteasca Evanghelia Sa a mers in pustiu si a postit 40 de zile si 4o de nopti, apoi a inceput sa vesteasca, plin de har si de putere, sosirea Imparatiei lui Dumnezeu. Tot El ne indeamna sa postim si sa ne rugam, aratand ca postul unit cu rugaciunea este singurul remediu impotriva diavolului: „Acest neam de diavoli nu iese decat cu rugaciune si cu post.” (Evanghelia dupa Matei, cap. 17, verset 21).

Despre folosul postului vorbeste in cuvinte frumoase Sfantul Vasile cel Mare: „Postul pazeste pruncii, face curat pe tanar, umple de vrednicie pe batran, caci parul alb, impodobit cu postul, este mai vrednic de respect. Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivita, este frau pentru oamenii in floarea varstei, ocrotitorul casniciei, pazitorul fecioriei. Acestea sunt binefacerile pe care le aduce postul in fiecare casa.”

Tot acelasi Sfant Parinte arata ca un post desavarsit depaseste simpla renuntare la anumite mancaruri si trebuie sa se impodobeasca cu toate faptele bineplacute lui Dumnezeu: „Dar pentru ca postul sa fie vrednic de lauda, nu-i de ajuns sa ne infranam numai de la mancaruri; trebuie sa postim post primit si bineplacut lui Dumnezeu. Iar postul adevarat este insrainarea de pacat, infranarea limbii, oprirea maniei, indepartarea de pofte, de barfeli, de minciuna, de juramant stramb. Lipsa acestora este post adevarat. In ele sta postul cel bun.”

Care e rostul şi folosul postului?


Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli.
În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?
Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.
Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.
Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.
Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.
Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Cuvânt despre post al Sfantului Ioan Gura de Aur


Cât de veselitoare sunt valurile mării noastre celei duhovniceşti, mult mai, veselitoare decât cele ale mării pământeşti. Că pe acelea le ridică neorânduiala vânturilor, iar pe acestea le stăpâneşte virtutea ascultară! Şi acelea înălţându-se aduce multă înfiorare cârmaciului, iar acestea arătându-se, dă multă îndrăzneală celui ce grăieşte. Acelea înviforează marea, iar acestea sunt semne ale sufletului ce se veseleşte. Acelea bătând în stâncă slobozesc vuiete nearticulate, iar acestea lovindu-se de cuvântul învăţăturii scot glasuri dulci. Şi adierile zefirului închipuiesc pe uscat valurile mării, când prin ţarini apleacă şi ridică vârfurile spicelor.

Cu toate acestea, valurile duhovniceşti sunt mult mai veselitoare decât frumuseţea ţarinilor. Că nu adierile zefirului, ci darul Duhului a ridicat sufletele voastre şi le-a înfierbântat cu focul acela despre care zice Hristos. „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie aprins” (Le. 12, 49). Pe acesta îl văd aruncat şi aprins in sufletele voastre. Şi de vreme ce frica lui Hristos a aprins atâtea făclii întru voi, veniţi dar acum să agonisim untdelemnul învăţăturii, ca lumina noastră să ţină multă vreme.

Vremea postului se apropie de acum spre sfârşit. Deci vremea postului se grăbeşte către sfârşit şi corabia la liman priveşte. Dar ceea ce se caută nu este a veni la liman, ci a nu trage corabia lipsită de marfă şi de câştig. Şi vă rog pe toţi şi vă poftesc, ca fiecare să-şi cerceteze în conştiinţa sa folosul obţinut din post; şi de va afla câştig mult, să adauge la negustorie, iar de nu va afla nimic adunat, s-o întrebuinţeze, vremea cealaltă care a mai rămas la negustoria duhovnicească. Cât timp este târgul, să negustorim cu mare câştig şi apoi să plecăm, ca nu cu mâinile goale să ne aflăm. Să nu suferim în zadar osteneala postului, şi să pierdem şi plata lui, că se poate să ducem şi osteneala postului şi să nu luăm nici plata lui.

Cum ? Când de bucate ne depărtăm, dar de păcate nu ne lepădăm. Când carne nu mâncăm, dar mâncăm casele săracilor. Când nu ne îmbătăm cu vin ci cu pofta cea rea. Când toată ziua stăm nemâncaţi, dar o petrecem în privelişti desfrânate. Iată osteneala postului, dar plata lui nicăieri. Nu către voi îmi este cuvântul, căci ştiu că sunteţi curaţi de păcatul acesta, dar şi eu ca şi cei necăjiţi, când lipsesc vinovaţii, slobozesc mânia peste cei ce sunt de faţă. Ce folos ai dacă postind mergi la priveliştile fărădelegii, intri în şcoala desfrânării şi în gimnaziul cel slobod al înverşunării şi stai pe scaunul pierzătorilor? Căci scaun al pierzării, gimnaziu, al înverşunării şi şcoală a desfrânării - şi nu vei greşi dacă-l vei numi cu toate numirile cele de ruşine - este locul de comedie, locul cel prea rău şi plin de toate felurile de boli, cuptorul cel babilonesc.

Căci ca într-un cuptor băgă diavolul cetatea, îl aprinde de jos, nu punând catran, nici câlţi, nici smoală, ci cele mai rele decât acestea, vederi desfrânate, cuvinte de ruşine, versuri urâte şi desfrânate, cântece pline de toată răutatea. Şi cuptorul acela l-a aprins mâini păgâneşti, iar pe acesta îl aprind gânduri mai nebune decât păgânii. Mai cumplit este acesta decât acela, pentru că şi focul este mai cumplit, că nu arde firea trupurilor, ci vatămă sănătatea sufletului şi ceea ce este mai cumplit, că cei ce se ard nu simt. Că de ar fi simţit n-ar slobozi râsete pentru cele ce se fac acolo. Deci aceasta este răutatea cea cumplită, când cineva fiind bolnav, să nu ştie că este bolnav, ci arzându-se cu ticăloşie să nu simtă arsurile.

Care este folosul din post când trupul îl opreşte ele la hrana cea legiuită, iar sufletului îi dai ca hrană, fărădelegea ? Când petreci acolo toată ziua, văzând firea omenească purtându-se cu necuviinţă ? Că desfrânare şi preadesfrânări văd şi hule aud, ca şi prin ochi şi prin urechi să intre boala în suflet. Deci care este folosul postului, când sufletul se hrăneşte cu uncie ca acestea ? Cu care ochi vei vedea pe femeia ta după priveliştea aceea ? Cu care ochi îţi vei vedea fiul ? Cu care pe slugă şi cu care pe prieten? Că fiind nevoie să spui cele ce s-au făcut acolo, te vei necinsti sau vei tăcea afundându-te în ruşine.

Dar de aici nu te reântorci aşa, căci vei putea acasă, cu toată îndrăzneala, să povesteşti toate cele ce s-au grăit: cuvintele cele prooroceşti, dogmele cele apostoleşti, legile cele stăpâneşti; toată masa faptelor celor bune s-o pui înainte, şi pe femeie mai înţeleaptă s-o faci cu povestirile cele de aici, pe fiu mai priceput, pe slugă mai cu dragoste, pe prieten mai cu prieteşug şi chiar pe vrăşmaşul tău îl vei pleca să strice şi să înceteze vrajba.

Vezi că învăţăturile acestea sunt pretutindeni mântuitoare, iar auzurile acelea nefolositoare. Deci care este folosul postului, spune-mi, când cu trupul posteşti, iar cu ochii prea-desfrânezi? Că prea-desfrânare nu este numai lipirea sau împreunarea trupului, ci şi privirea desfrânată. Care este folosul când vii aici şi mergi şi acolo? Eu învăţ, iar acela strică. Eu pun doctorii, iar acela creşte suferinţa. Eu sting văpaia firii, iar acela aprinde văpaia poftei. Care este folosul, spune-mi, când unul zideşte şi altul strică? Ce folos au? Fără numai că se ostenesc în zadar. Deci dar nu aici şi acolo, ci numai aici sa petrecem cu folos, nu în zadar şi în deşert, nici spre osândă.

Când unul zideşte şi celălalt strică ce folosesc? Fără numai că se ostenesc. Cu toate că mulţi ar fi cei ce zidesc, dar mâinile multe ale celor ce zidesc sunt biruite de uşurinţa risipirii. Mare ruşine este cu adevărat văzând tineri şi bătrâni alergând la acest fel de privelişte. Ci o de ar fi răul numai ruşinea! Cu toate că nici aceasta nu este îngăduită, la un bărbat liber. Dar până la ruşine este răul, care aduce pedeapsă şi osândă mare. Toţi cei ce sunt acolo se prind în păcatul prea-desfrânării, nu că se împreună cu femeile cele de acolo, ci privesc la ele cu ochi desfrânaţi. Că şi aceştia sunt vinovaţi de păcatul prea-desfrânării, nu vă voi spune cuvântul meu, ca să nu-L defăimaţi, ci vă voi citi legea dumnezeiască.

Ce zice dumnezeiasca Scriptură?,,Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârşiţi adulter. Eu însă vă spun vouă : Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit prea-desfrânare cu ea în inima lui” (Mt. 5, 27-28). Ai văzut pe prea-desfrânat ? Ai văzut păcatul împlinit? Şi ceea ce este mai cumplit este că prea-desfrânatul fiind prins în păcat, nu se va judeca pentru prea desfrânare, la judecata omenească, ci la cea dumnezeiască unde chinurile sunt fără sfârşit.

Tot cele ce priveşte la femeie pentru a o pofti, a prea-desfrânat cu ea în inima sa. Nu numai boala, ci şi rădăcina bolii o taie. Rădăcina prea-desfrânării este pofta cea păcătoasă. Pentru aceea nu numai prea-desfrânarea se pedepseşte, ci şi pofta, maica ei. Aşa şi doctorii fac, nu stau numai împotriva bolilor, ci şi împotriva rădăcinilor lor. Şi de vor vedea ochii bolnavi, curgerea cea rea o opresc de sus de la tâmple. Aşa face şi Hristos. Patimă cumplită a ochilor sufleteşti este prea-desfrânarea.

De aceea de acolo a oprit curgerea păcatului cu frica Legii. Şi nu numai pentru preadesfrânare a dat pedeapsă, ei şi pentru poftă. Cel care a privit cu poftă spre femeie a păcătuit cu ea în inima sa. Deci inima fiind stricată, ce folos mai este de celelalte părţi ale trupului ? Că precum de vom vedea la copaci inima mâncată, aruncăm cealaltă parte, tot aşa şi la om, când aceea se va pierde, zadarnică mai este sănătatea trupului. Vizitiul a pierit şi a căzut, în zadar mai aleargă caii.

Pretenţioasă este Legea şi are multe sarcini, dar mari sunt şi cununile, căci cele cu osteneală aduc mari răsplătiri. Iar tu nu lua aminte Ia osteneală, ci cugetă la răsplătire, căci aşa se petrece şi cu lucrurile vieţii acesteia. Dacă vei caută la osteneala lucrului, îţi va fi greu şi dificil, iar de vei căuta la răsplătire, îţi va fi uşor şi lesnicios. Aşa şi corăbierul de va privi numai la valuri, niciodată nu va trage corabia din liman, dar privind mai înainte la răsplata negustoriei, se avântă în noian nemărginit. La fel şi ostaşul dacă se va gândi numai la răni şi la tăieturi, niciodată nu se va înrola în armată. Iar dacă mai înainte de răni va cugeta la semnele cele de biruinţă şi la biruinţă, va alerga la oştire ca la o grădină, căci cele grele, se fac uşoare, când nu cugetăm la osteneala îndeplinirii lor, ci luăm aminte la răsplătirile lor.

Dacă voieşti să cunoşti cum cele din fire grele se fac uşoare, ascultă pe Pavel, zicând: „Pentru că necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare” (2 Cor. 3, 17). Nedumerire este ceea ce s-a zis. Dacă e necaz, uşor? Căci acestea sunt potrivnice. Dar a dezlegat nedumerirea, prin cele spuse mai pe urmă. Cum? Nu privind la cele ce se văd, ci privind cununa, a făcut uşoară nevoinţa. A arătat darul şi a mângâiat sudorile.

Deci şi tu, când vei vedea femei strălucind la faţă, luminate de podoabe şi vei simţi pofta zădărându-te şi sufletul poftind, priveşte la cununa ce te aşteaptă sus şi vei birui pofta acestei priviri. Ai văzut pe o roabă ca şi tine, pune-ţi în minte pe Stăpânul şi vei face negreşit să înceteze boala. Căci dacă copiii mergând după dascălul lor, nu se răspândesc, nu iau aminte la deşertăciuni, nu cască gura în zadar, cu mult mai vârtos tu, de vei vedea cu gândul pe Hristos că stă de faţă, nu vei pătimi nimic de acest fel.

Cel ce caută la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa. Cu dulceaţă de multe ori citesc învăţăturile Legii. O, de ar fi fost cu putinţă să grăiesc acestea către voi toată ziua. Dar mai ales nu către voi, ci către cei ce sunt vinovaţi şi supuşi păcatelor. Dar şi către voi, ca să vă întăriţi, iar cai ce sunt în boală să se întoarcă întru sănătate. Cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa. De ajuns sunt cuvintele acestea să curăţească putrejunea păcatului. Dar iertaţi, rana curăţim. Iar cel ce curăţeşte rana, este nevoit să pună şi doctorie amară. Şi cu cât veţi suferi cuvintele, cu atât mai mult se va curăţi rugina.

Căci precum firea focului, petrecând tot mai mult cu aurul, mai bine mistuieşte rugina, aşa şi frica pricinuită de aceste cuvinte, cu cât va petrece mai mult timp în mintea voastră, cu atâta va curaţi mai bine tot păcatul înverşunării. Deci să curăţim aici mintea voastră cu cuvântul învăţăturii ca un foc, ca să nu fim siliţi să o curăţăm cu focul gheenei. Căci pe sufletul cel ce se duce de aici curat, nu-l va vătăma focul acela, iar pe cel ce se duce de aici cu păcate, îl va arde focul acela. „Că focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia” (I Cor. 3, 13). Deci să ne curăţim aici fără de durere, ca să nu o pătimim acolo cu durere.

Din toate câte spui, vei zice, se arată că Legea este plină de osteneală. Dar ce, oare Dumnezeu cele cu neputinţă ne porunceşte ? Ba nu. Astupă-ţi gura şi nu prihăni pe Stăpânul. Că nu este acesta chip de îndreptare, ci adăugirea unui păcat mai greu decât cel dintâi. Şi că cei mai mulţi din păcătoşi le este în obicei să învinuiască pe Stăpânul, ascultă: ,,A venit acela căruia i se încredinţase cinci talanţi şi a adus alţi cinci. A venit şi cel căruia i se încredinţase doi talanţi şi a adus alţi doi. A venit şi cel: căruia i se încredinţase un talant şi fiindcă alt talant nu avea să aducă, în locul lui a adus învinuire. Cum? „Doamne, Te-am ştiut că eşti om aspru” (Mt. 25, 24). O, nemulţumire şi nerecunoştinţa a slugii. Nu se mulţumeşte cu păcatul, ci aduce şi învinuire asupra Stăpânului. „Seceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai risipit”.

Aşa şi în viaţa aceasta, cei ce nu lucrează nici un lucru bun, învinuiesc pe Stăpânul, adăugând păcate la răutăţile lor. Deci să nu învinuieşti pe Stăpânul, că n-a poruncit cele cu neputinţă. Voieşti să cunoşti că n-a poruncit cele cu neputinţă ? Mulţi au împlinit aceste porunci. Şi dacă ar fi fost ele eu neputinţă de împlinit, n-ar fi trecut peste ele din libera lor voie. N-a poruncit feciorie, dar mulţi o trăiesc. Nu a poruncit neagoniseală, dar mulţi se leapădă de cele ale lor, prin fapte arătând şi mărturisind împlinirea cu uşurinţă a poruncilor Legii. Nimeni n-ar fi trecut peste acestea, de n-ar fi fost lesnicioase cele poruncite.

N-a poruncit feciorie, ca cel ce porunceşte feciorie, sub sila legii îl aduce pe cel ce nu voieşte s-o îndeplinească. Iar cel ce sfătuieşte, lasă pe ascultător ca un stăpân să. aleagă. Pentru aceasta şi Pavel zice: „Cât despre fecioare, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu” (I Cor. 7, 25). Vezi că n-a dat poruncă, ci sfat. Vezi că n-a poruncit, ci a îndemnat. Şi mare este deosebirea; una este a obligaţiei, iar cealaltă a voinţei. Nu poruncesc, zice, ca să nu îngreuiez, ci sfătuiesc şi îndemn, ca să atrag.

Aşa şi Hristos, n-a zis ca toţi să păzească fecioria, că de ar fi poruncit ca toţi să păzească fecioria şi ar fi făcut lege din acest sfat, cel ce n-ar fi păzit-o ar fi fost pedepsit cu pedepse mari, iar cel ce ar fi îndeplinit-o nu ar fi dobândit multă cinste, precum dobândesc cei ce acum o săvârşesc. Ai văzut cum Puitorul de lege ne cruţă pe noi? Cum poartă grijă de mântuirea noastră ? Oare nu putea să o facă şi pe aceasta poruncă, şi cei ce păzesc fecioria să se cinstească, iar cei ce n-o păzesc să se pedepsească? Dar ar fi îngreuiat firea. De aceea cruţă firea noastră, lăsând în afara luptei fecioria. A lăsat, deci, mai presus de nevoinţă fecioria, ca şi cei ce o săvârşesc să fie încununată, arătându-şi mărimea lor de suflet şi cei ce nu pot să dobândească iertare de la Stăpânul.

La fel şi pentru neagoniseală n-a dat lege. Că n-a zis hotărât: „vinde-ţi averile tale”, ci ,,de voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta…” (Mt. 19, 21). La libera ta voie stă alegerea; stăpân eşti al sfatului tău. Nu sileşte, nici nu îngreuiază. Şi de vei împlini acest sfat, te încununezi, iar de nu vei săvârşi nu te pedepseşti. Cele ce sunt poruncite n-au atâta răsplătire precum au cele ce se fac din libera voinţă şi din osârdie. Iar pentru acestea martor voi aduce pe Pavel, care zice: „Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă”. Pentru ce ? „Pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti” (I Cor. 9, 16). Vezi că cel ce a isprăvit ceva poruncit de lege nu are plată multă? Că este datorie. Iar cel ce nu a împlinit, vinovat este de pedeapsă şi de osândă. „Căci vai mie dacă nu voi binevesti”. Iar la celelalte care sunt săvârşite din libera voinţă nu este aşa.

Dar cum Şi care este răsplătirea? „Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie” (Idem 9, 18). Acolo era lege şi pentru aceasta nu avea plată multă, iar aici este fapta liberei voinţe şi de aceea mare era plata. Acestea toate nu le-am zis în zadar din dumnezeiasca Lege, ci ca să arăt că nu este grea, că nu este dificilă şi ostenicioasă, nici cu neputinţă de împlinit. Să facem dar arătat aceasta din însuşi cuvintele lui Hristos. „Cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa”. Ştia Hristos aceasta, că mult vor încălca Legea ca fiind grea. Pentru aceasta nu a adus învăţătura singură, ci a pomenit şi de Legea veche, arătând eu iubire de oameni prin asemănare, uşurătatea celei noi.

Şi cum ? Luaţi aminte. Nu a zis numai „Cel ce caută la femeie pentru a o pofti pe ea, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa”, ci - aici luaţi aminte cu dinadinsul - mai întâi a pomenit de Legea cea veche, zicând: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi. Iar Eu vă zic vouă: Tot cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a desfrânat cu ea în inima sa” (Mt. 5, 27, 28).

Ai văzut pe amândouă Legile, pe cea veche, care a pus-o Moise şi pe cea nouă, care a adus-o Hristos. Dar şi pe aceea El a pus-o, căci El a grăit prin Moise. Şi de unde este arătat că şi pe aceea El a pus-o? Nu de la Ioan, nici de la apostoli voi aduce mărturia, căci către iudei îmi este lupta acum, ci de la prooroci, cărora lor li se pare că cred. De la ei voi arăta că Scriptura şi cea veche şi cea nouă au un singur Dătător de lege.

Şi ce zice Ieremia? „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou”. Ai văzut aşezământul cel nou numit în Legea cea veche? Ai auzit şi numirea lui strălucind cu atâţia ani mai înainte? „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou”. Dar de unde este arătat că şi pe cel vechi tot El l-a dat ? Din cele ce urmează, căci după ce a zis: „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou”, a adaus: „Nu după aşezământul de lege pe care l-am făcut cu părinţii lor…”.

Aşa este cu adevărat, dar încă n-am arătat dovada, căci trebuie ca toate cele doveditoare să le aducem de faţă, ca din toate părţile să se lămurească cuvântul, iar celor neruşinaţi să nu le rămână nici o pricină de învinuire. „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nouă. Nu după aşezământul, de lege pe care l-am făcut cu părinţii lor…”.

A aşezat legământ lui Noe, când a fost potopul, voind să ne izbăvească de toată frica, ca ne văzând noi ploaie, să socotim că va fi potop şi se va pierde iarăşi neamul omenesc. De aceea zice: „Iată Eu voi pune legământ cu voi şi cu seminţia voastră după voi” (Fac. 9, 9). Apoi a aşezat legământ tăierea împrejur lui Avraam. După aceea a aşezat legământ prin Moise, care le este cunoscut tuturor. A zis Ieremia: „Şi voi pune vouă… aşezământ de lege nou. Nu după aşezământul de lege, pe care l-am făcut cu părinţii lor”.

Spune care părinţi? Căci şi Noe a fost părinte şi Avraam. Deci despre care părinţi zice? Căci nedumerirea nelinişteşte. Ci luaţi aminte aici. „Nu după aşezământul de lege, pe care l-am aşezat părinţilor lor”. Şi ca să nu zici că de cel din vremea lui Noe, sau de cel din vremea lui Avraam pomeneşte, adaugă apoi şi vremea. „În ziua în care i-am luat pe ei de mână şi i-am scos din pământul Egiptului” (Ier. 31, 31), Ai văzut câtă lumină a făcut arătarea timpului ? Nu mai grăieşte împotrivă de acum iudeul. Adu-ţi aminte de timp şi vei cunoaşte legământul: „În ziua când i-am luat pe ei de mână”.

Dar pentru ce spune şi felul ieşirii? „În ziua în care i-am luat pe ei de mână şi i-am scos din pământul Egiptului”. Ca să arate dragostea părintească, că nu i-a scos ca pe nişte robi, ci ca un tată, luând pe copil de mână, aşa i-a izbăvit. Nu poruncindu-i să vină în urma Lui ca o slugă, ci ca pe un fiu de bun neam şi slobod l-a scos luându-l de mâna cea dreaptă. Ai văzut acelaşi Puitor de lege al ambelor Legăminte ? Şi de vreme ce ne-am izbăvit de prigoniri în cuvinte îţi voi arăta aceasta şi din Legământul cel nou, ca să vezi unirea lor. Ai auzit proorocia cea prin cuvinte, învaţă-te şi proorocirea cea prin închipuiri. Şi fiindcă şi aceasta este neluminată, pe scurt voi spune ce este proorocia prin închipuire şi ce este cea prin cuvinte.

Proorocirea cea prin închipuire este proorocia prin lucruri, iar cealaltă este cea prin cuvinte. Pe cei mai cu pricepere îi adeverea prin cuvinte, iar pe cei mai nesimţitori îi încredinţa prin vederea lucrurilor. Şi fiindcă Dumnezeu trebuia să se facă trup şi pământul să se facă cer, iar firea noastră să se suie la neamul cel bun al îngerilor, şi fiindcă vestirea bunătăţilor ce aveau să fie covârşeau nădejdea şi aşteptarea oamenilor şi în scurt, trebuie să se săvârşească lucruri mari, pentru aceasta ca nu cu lucrurile cele noi şi pre-slăvite, arătate deodată, să tulbure pe cei ce ar fi văzut şi auzit, mai înainte le-a închipuit prin lucruri şi prin cuvinte, obişnuind auzul şi vederea lor cu ele şi pregătind pe cele ce vor să fie. In acest fel este proorocia prin cuvinte şi cea prin închipuiri.

Una prin cuvinte, iar cealaltă prin lucruri. îţi voi arăta şi mai luminat proorocia cea prin lucru şi cea prin cuvinte ia Hristos. „Ca o oaie spre junghiere s-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde” (Is. 53, 7). Aceasta este proorocia prin cuvânt. Iar atunci când a adus Avraam pe Isac spre junghiere şi văzând un berbec cu coarnele încurcate într-un mărăcine, l-a adus jertfă cu lucrul, închipuind mai dinainte Patima cea mântuitoare.

Voieşti să-ţi arăt cele două Legăminte închipuite prin lucruri? Deci precum ai auzit despre oaie prin cuvânt, înţelege-o şi prin lucru. „Spuneţi-mi cei, ce voiţi să fiţi sub Lege” (Galat. 4, 21). Bine a zis: „cei ce voiţi”, căci nu erau. Că de ar fi fost sub Lege, nu ar fi fost sub Lege. Nedumerire este ceea ce se grăieşte. Că de ar fi fost sub Lege, ar fi cunoscut pe Hristos, care a slobozit de sub jugul Legii. Căci Legea la Hristos trimetea pe cei cu bună înţelegere. Cel ce nu cinsteşte pe Dascălul, nu cunoaşte nici pe Pedagogul. Pentru aceea zice: ,,Spuneţi-mi cei ce voiţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea ? Că Avraam doi feciori a avut, unul din slujnică, iar altul din cea slobodă, care au altă înţelegere”.

Ai văzut proorocia prin lucru ? Că a avea femei nu este cuvânt, ci lucru. Ţi-am arătat prin cuvânt şi slujnică şi slobodă ale aceluiaşi bărbat, ca să te înveţi prin lucruri că unul este puitorul de lege al ambelor Legăminte. Avraam a avut două femei. Iar acestea închipuiesc cele două Legăminte, care au acelaşi Puitor de lege. Precum acolo oaie şi oaie, una prin cuvânt, iar alta prin lucru. Şi mare este unirea lucrurilor cu a cuvintelor. Aşa şi aici două Legăminte şi pe acestea Ieremia mai înainte l-a arătat prin cuvânt, iar Avraam cu cele două femei, prin lucruri le-a închipuit. Căci precum un bărbat cu două femei, aşa un Puitor de lege şi două Legăminte. Dar alta era ceea ce acestea închipuiesc cele două Legăminte, s-a spus: „Cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a prea-desfrânat cu ea în inima sa”. Aşa este cu adevărat.

Dar pentru ce toate acestea le-am spus? Pentru care pricină aminteşte şi de Legea veche? Căci zice: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”. A ştiut că este grea porunca, nu în împlinirea ei, ci din lenevirea ascultătorilor. Că multe din fire lesnicioase se fac atunci, cu anevoie de săvârşit când ne lenevim. Precum şi cele grele, uşoare şi lesnicioase se fac când ne silim. Că greutatea nu este în firea lucrurilor, ci în voinţa celui ce o întrebuinţează. Şi cum că aceasta este adevărat, arătat este din cele ce urmează.

Mierea este dulce şi bună la gust, dar celor bolnavi este amară şi greţoasă, dar nu din firea sa, ci din boala acelora. Aşa şi Legea de se va părea că este grea de îndeplinit, nu din firea sa este aşa, ci din lenevirea noastră. Şi nu-mi pricinuieşte multă osteneală ca să-ţi arăt că este lesnicioasă şi uşor de împlinit. Ceea ce ar fi făcut-o pe ea grea de împlinit, era dacă ar fi zis cele dimpotrivă. Acum ea zice: Fugi de vederea femeii, depărtează-te de înverşunare. Iar cea grea ar fi fost de ar fi zis: Ia aminte la femei, iscodeşte frumuseţile cele străine şi aşa stăpâneşte-ţi pofta, Dar aceasta ar fi fost greu cu adevărat de îndeplinit. Iar a zice: Fugi de cuptor, depărtează-te de foc, nu te apropia de flacără, ca să rămâi nevătămat, aduce multă lesnire; că porunca este potrivit firii, şi nu împotriva ei.

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”. Pentru care pricină ne pomeneşte de Legea veche, dacă vrea să aducă alta nouă ? Ca din alăturarea lor să vezi că nu este luptă între aceea şi aceasta. Căci atunci când va fi ne-împotrivire, înţelegerea va fi mai luminată. Şi fiindcă unii aveau să învinuiască că spune acestea, legiuind împotrivă, de aceea zice, iată pe amândouă Legile alăturea le pun, cercetează şi vezi unirea lor. Şi nu numai pentru aceasta le-a alăturat, ci ca să arate că cea nouă este şi lesnicioasă şi adusă la bună vreme.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi. „Şi a zis aceasta tuturor celor ce au zăbovit în Legea veche, ca un dascăl către un copil leneş, care încă mai rămâne la lecţiile cele vechi. Şi voind să-l urce la cele mai înalte, îi mustră, zicând: Gândeşte-te de câtă vreme stai la lecţia aceasta”. La fel şi Hristos, aducându-le aminte că multă vreme au zăbovit în Legea cea veche şi că a sosit vremea să se suie la o înţelegere mai înaltă, a darului Duhului, îi trage de la: „Auzit-aţi că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”, lege care era potrivită celor vechi: „Dar Eu vă zic vouă…”. Şi n-a zis acestea celor vechi fiindcă firea omenească era nedesăvârşită, dar când ea a sporit şi s-a ridicat la o înţelegere mai înaltă, era nevoie să fie aduse şi învăţături mai înalte.

Şi ca nu cineva auzind acestea şi cugetând la înălţimea acestei filozofii, să pregete şi să se tragă înapoi, zice: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 21). Dar mai multă osteneală ceri de la mine? Pentru ce? Oare nu sunt şi eu om ca şi aceia ? Şi pentru care pricină a adaus ostenelile ? Şi de ce a pus nevoinţe mai mari ? Da, dar aduc daruri mai mari, că nu Palestina, v-am dat vouă, nici pământul în care curge miere şi lapte, ci însuşi cerul vi-l dau.

Dar nu numai întru răsplătirea faptelor bune îi întrecem pe aceia, ci şi pedepsirea păcatelor, că cei mai înainte de Lege mai uşor se pedepsesc pentru acelaşi păcat decât cei de sub Lege, căci zice: „Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri” (Rom. 2, 12). Adică nu au Legea care să-i pârască, ci vor fi judecaţi după fire; gândurile părându-se între ele, sau îndreptându-se. Iar cei ce vor săvârşi aceleaşi păcate în legea Darului, nespus mai mare osândă vor lua. Deosebirea acestora a arătat-o Pavel, zicând: „Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis iară de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiţi-vă: cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a batjocorit duhul harului” (Evr. 10, 28-29). Vezi că sub dar mai mare este osânda, precum şi darurile sunt mai mari.

Şi fiindcă v-am pomenit de Tainele cele prea înfricoşate şi duhovniceşti, vă rog şi cer de la voi, şi cu toată osârdia vă poftesc ca, lepădând tot păcatul, să vă apropiaţi la această înfricoşată masă, căci zice: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). Iar cel ce nu este vrednic să vadă pe Domnul, nici de împărtăşirea Trupului Lui nu este vrednic. Căci zice Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (I Cor. 11, 28). Nu a descoperit rana, nu a prihănit în privelişte, nu a pus martori ai greşalelor, ci înlăuntru, în conştiinţa ta, nefiind nimeni de faţă, fără numai Dumnezeu, Cela ce toate le vede, fă judecata şi cercetarea păcatelor şi toată viaţa ta cercetând-o adu păcatele tale la judecata minţii, îndreptează-te şi aşa cu conştiinţă curată atinge-te de sfinţita Masă şi te împărtăşeşte din Sfânta Jertfă.

Acestea avându-le în minte, şi în toate curăţându-ne, astfel să ne apropiem de Sfintele Taine, ca nu spre judecată sau spre osândă să primim acestea, ci spre mântuire şi sănătatea sufletului, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Acatiste

Acatiste speciale

Acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea de cancer

Acatistul Maicii Domnului - la icoana sporirea mintii